Trei călătorii ale pionierilor din zilele noastre
Autoarea articolului locuiește în Utah, S.U.A.
Trei tineri adulți împărtășesc poveștile lor despre alăturarea la Biserică și crearea unui patrimoniu de credință pentru ei și pentru familiile lor.
În timp ce slujeam în misiune în Melbourne, Australia, mă aflam într-o episcopie formată din studenți internaționali. Când învățau despre pionieri la Școala de duminica, m-am întrebat cât de interesați puteau fi ei – erau aproape toți convertiți recent și niciunul dintre ei nu avea strămoși care să fi traversat câmpiile Americii de Nord.
În mod surprinzător, mulți dintre studenții internaționali au fost captivați de povestirile împărtășite. Unii dintre aceștia au menționat modul în care ei se comparau cu sfinții de la începuturile Bisericii: la fel ca pionierii, acești studenți internaționali erau nou convertiți și făcuseră sacrificii pentru a înființa Biserica în zonele în care locuiau. Pentru unii dintre acești membri, Biserica era fie mică, fie inexistentă în țara natală. Ei erau pionieri moderni, care făureau un nou patrimoniu religios pentru generațiile viitoare.
Iată trei experiențe ale convertiților care au devenit pionierii zilelor noastre.
Onorarea familiei mele în noi moduri
Nami Chan, Taoyuan, Taiwan
Familia mea și multe dintre rudele mele îndepărtate din Taiwan sunt budiști. Când eram tânără, îmi amintesc că ajutam la pregătirea jertfelor pentru strămoși și mai mulți zei la Anul Nou chinezesc și la alte sărbători. Era o tradiție de familie pentru noi, precum și o modalitate de a ne comemora strămoșii și a aduce pace și prosperitate familiei mele.
Când unele dintre rudele mele s-au alăturat unei biserici creștine, acest lucru nu a avut niciun impact asupra familiei mele la început. Dar în timpul Festivalului Ching Ming, când îți preaslăvești strămoșii și arzi tămâie la mormintele lor, rudele mele creștine au refuzat să participe. Ei au spus că s-au angajat să urmeze cele zece porunci, în special: „Să nu ai alți dumnezei afară de Mine” (Exodul 20:3). Familia mea nu a discutat înainte despre alte credințe, dar din acea zi, creștinismul a reprezentat distrugerea tradițiilor în ochii familiei mele și a fost văzut într-o lumină negativă.
Când eram la universitate, m-am întâlnit cu misionarii SZU pe stradă. În mod normal, n-aș fi fost interesată de ce aveau de spus, dar unele experiențe mi-au pregătit inima pentru a primi mesajul lor. În timp ce mă întâlneam cu ei, am fost de acord să mă rog și să citesc Cartea lui Mormon și am început să dobândesc o mărturie personală despre ce învățam. Dar, din cauza sentimentelor pe care părinții mei le aveau împotriva creștinismului, nu am vrut să le spun că vreau să mă botez. După multe luni de la prima mea întâlnire cu misionarii, le-am spus părinților, în cele din urmă, că vreau să mă botez și să slujesc în misiune. Ei s-au supărat, dar știam că fac alegerea corectă.
Nu am niciun strămoș pionier, dar simt că înțeleg sacrificiul lor. Este dificil să renunți la unele tradiții și să te confrunți cu opoziția membrilor familiei. Chiar și acum, la cinci ani după ce m-am alăturat Bisericii, timp în care am slujit în misiune, familia mea nu susține complet decizia mea, dar au ajuns să o accepte. Faptul că m-am alăturat Bisericii mi-a permis să-mi onorez familia în noi moduri, întocmind istoria familiei și căutându-mi strămoșii. Mărturia mea despre Isus Hristos și ispășirea Sa mă ajută să rezolv orice conflict pe care îl pot avea cu familia mea.
Găsind bucurie prin Evanghelie
Harry Guan, Utah, S.U.A
Am crescut în China și m-am considerat creștin, în ciuda faptului că nu m-am dus niciodată la biserică. Am fost interesat de Dumnezeu și de Isus Hristos și mă gândeam că doctrina creștină îți aduce multă alinare.
Când m-am mutat în Statele Unite pentru a merge la universitate, am început să merg la o biserică creștină. După câteva luni, am auzit despre Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă de la niște prieteni care intenționau să meargă la Universitatea Brigham Young. Am întrebat câțiva studenți de la biserica creștină despre sfinții din zilele din urmă și am fost surprins când m-au avertizat cu insistență să stau departe de „mormoni”. Le-am ascultat sfaturile la început, dar, în timp ce căutam pe rețele de socializare, cam o săptămână mai târziu, am dat peste o cuvântare a vârstnicului Jeffrey R. Holland, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli. În acea cuvântare, el a menționat că membrii Bisericii trebuie să aibă respect față de alte religii (vezi „Faith, Family, and Religious Freedom”, lds.org/prophets-and-apostles). Când l-am ascultat pe vârstnicul Holland, am simțit ceea ce acum știu că este Spiritul și am decis că trebuie să aflu mai multe despre Biserică.
Am început să merg la Biserică și mai târziu i-am cunoscut pe misionari. Am fost impresionat de învățăturile lor, în special de planul salvării. Părinții mei nu au fost prea încântați când m-am hotărât să mă botez, dar au acceptat faptul că eram destul de în vârstă ca să hotărăsc singur. Când bunicii mei m-au vizitat în America, câteva luni mai târziu, am putut să-i învăț despre Evanghelie. Ei s-au decis să se boteze.
Evanghelia mi-a adus multă bucurie și m-a condus către viitoarea mea soție. Merită fiecare sacrificiu pe care a trebuit să îl fac sau pe care îl voi face.
Pregătind calea pentru generațiile viitoare
Brooke Kinikini, Hawaii, S.U.A
M-am alăturat Bisericii când aveam 15 ani, dar m-am dus la biserică și mi-am dobândit credința și mărturia de când eram copil. Chiar dacă eram singurul membru din familia mea, prietenii mei credincioși m-au iubit și m-au îndrumat prin exemplul lor.
Spre deosebire de pionierii de la începutul Bisericii, nu a trebuit niciodată să trag un cărucior prin câmpiile înghețate. De fapt, nu m-am confruntat cu multe greutăți când m-am alăturat Bisericii. Sigur, am pierdut niște prieteni și a trebuit să merg singură la biserică și la seminar. Dar, când mă gândesc la impactul pe care l-a avut și continuă să-l aibă asupra familiei mele, știu că a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat vreodată. Decizia mea de a fi botezată, de a fi pecetluită în templu și de a rămâne credincioasă legămintelor mele a creat o reacție în lanț care va influența pozitiv, pentru totdeauna, viața celor trei copii frumoși ai mei, precum și a generațiilor viitoare.
A fi pionier înseamnă a deschide calea pentru alții. Îmi place să cred că una dintre multele binecuvântări pe care le-am primit deoarece sunt o membră credincioasă a Bisericii este faptul că pot ajuta pe alții să vină la Hristos. Un eveniment aparent neînsemnat – cum ar fi botezul unei fete de 15 ani din Maui, Hawaii, sau rugăciunea umilă a unui băiat de 14 ani într-o dumbravă – poate schimba viața familiilor din trecut, prezent și viitor.
Titlul de pionier modern nu este rezervat numai convertiților. În timp ce căutăm să clădim o moștenire durabilă a credincioșiei pentru generațiile viitoare, toți putem deveni pionieri.