2014
Tad R. Callister
Mai 2014


Tad R. Callister

Preşedintele general al Şcolii de duminica

Imagine
Tad R. Callister

Cu decenii în urmă înainte de recenta chemare în calitate de preşedinte general al Şcolii de duminica, Şcoala de duminica a avut un rol important în viaţa lui Tad R. Callister.

În timp ce fratele Callister slujea în calitate de preşedinte al Şcolii de duminica într-o episcopie din cadrul Universităţii Brigham Young, dânsul a cunoscut-o pe cea care urma să îi fie soţie, Kathryn L. Saporiti, cu care s-a căsătorit în data de 20 decembrie 1968 în Templul Los Angeles.

Dânşii au două fete şi patru băieţi; dânşii au, de asemenea, 24 de nepoţi. „Se petrec multe lucruri bune atunci când eşti preşedinte al Şcolii de duminica”, a spus fratele Callister.

Născut la data de 17 decembrie 1945 în Glendale, California, în familia lui Reed Eddington şi Norinne Callister, dânsul a declarat că – asemenea lui Nefi – s-a născut din „părinţi de seamă”.

„În copilăria mea, tatăl meu mi-a fost episcop”, a spus fratele Callister. „Obişnuia să aibă la el cartonaşe şi, astfel, memora cuvinte din dicţionar, din operele lui Shakespeare şi versete din scripturi.”

Asemenea tatălui său, fratele Callister a avut o carieră în domeniul juridic. După ce a obţinut o diplomă de licenţă în contabilitate la Universitatea Brigham Young, dânsul a urmat cursurile de drept ale Universităţii Los Angeles, California, şi a obţinut o diplomă de master în dreptul fiscal de la Universitatea New York. Dânsul a practicat avocatura în cadrul firmei Callister & Callister.

La momentul chemării dânsului, fratele Callister tocmai fusese eliberat din chemarea din cadrul Preşedinţiei celor Şaptezeci şi din cadrul celui de-al Doilea Cvorum al celor Şaptezeci, în cadrul cărora slujise din 2008.

Înainte de acest lucru, dânsul a slujit în calitate de preşedinte al Misiunii Est, Toronto, Canada, ca autoritate a zonei-Cei Şaptezeci, ca reprezentant regional, preşedinte de ţăruş, episcop, preşedinte al misiunii din cadrul ţăruşului şi, când era tânăr băiat, ca misionar în Misiunea Statelor Est-atlantice.

Vorbind despre viitoarele schimbări din cadrul programei Şcolii de duminica adresate adulţilor, fratele Callister a spus: „Programa este, desigur, foarte importantă, dar nu la fel de importantă precum modul în care predau oamenii. Cel mai important lucru este ca noi să predăm în felul Salvatorului, prin intermediul Spiritului şi să predăm în vederea convertirii.