Fiți una cu Hristos
Noi suntem uniți prin dragostea și credința noastră în Isus Hristos și ispășirea Sa. Esența apartenenței cu adevărat constă în a fi una cu Hristos.
Am sentimente profunde cu privire la ispășirea lui Isus Hristos încă de când eram foarte tânăr, dar realitatea ispășirii Salvatorului a devenit evidentă pentru mine când aveam 25 de ani. Tocmai absolvisem Facultatea de Drept Stanford și studiam pentru examenul pentru baroul California. Mama m-a sunt și mi-a spus că bunicul meu, Crozier Kimball, care locuia în Utah, era pe moarte. Mi-a spus că, dacă voiam să-l mai văd în viață, trebuia să merg acasă. Bunicul avea 86 de ani și era foarte bolnav. A fost o întâlnire minunată. S-a bucurat foarte mult să mă vadă și să-mi împărtășească mărturia sa.
Când Crozier avea doar trei ani, tatăl lui, David Patten Kimball, a murit la vârsta de 44 de ani. Crozier spera ca tatăl și bunicul său, Heber C. Kimbal să aprobe modul în care și-a trăit viața și să considere că fusese fidel moștenirii sale.
Principalul sfat pe care mi l-a dat bunicul a fost să evit orice sentiment că aș avea anume drepturi sau privilegii datorită acestor strămoși credincioși. Mi-a spus că trebuia să mă concentrez asupra Salvatorului și ispășirii Sale. El a spus că noi, toți, suntem copii ai unui Tată Ceresc iubitor. Oricare ar fi strămoșii noștri pământeni, fiecare dintre noi va răspunde în fața Salvatorului pentru cât de bine a ținut poruncile Sale.
Bunicul L-a numit pe Salvator „Păzitorul porții”, o trimitere la 2 Nefi 9:41. Mi-a spus că spera că se pocăise suficient de mult pentru a fi demn să aibă parte de mila Salvatorului.
Am fost profund impresionat. Știam că fusese un om neprihănit. A fost patriarh și a slujit în mai multe misiuni. M-a învățat că nimeni nu s-ar fi putut întoarce la Dumnezeu doar pentru că a făcut fapte bune, dacă nu ar fi existat ispășirea Salvatorului. Îmi amintesc până astăzi marea dragoste și recunoștință pe care bunicul le avea față de Salvator și ispășirea Sa.
În anul 2019, în timpul unei însărcinări în Ierusalim, am vizitat o cameră de sus, care este posibil să fi fost aproape de locul în care Salvatorul a spălat picioarele apostolilor Săi înainte de răstignire. Am fost impresionat spiritual și m-am gândit la faptul că a poruncit apostolilor Săi să se iubească unul pe altul.
Mi-am adus aminte de rugăciunea de mijlocire rostită de Salvator pentru noi. Această rugăciune a fost rostită în chiar ultimele ore din viața Sa muritoare, așa cum este consemnat în Evanghelia după Ioan.
Această rugăciune a fost rostită pentru ucenicii lui Hristos, inclusiv noi, toți. În cererea adresată de Salvator Tatălui Său, El a implorat: „Ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine, și Eu în Tine; ca și ei să fie una în Noi”. Salvatorul spune în continuare: „Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum și noi suntem una”. Unitatea este cea pentru care S-a rugat Hristos înainte ca El să fie trădat și răstignit. Unitatea cu Hristos și Tatăl nostru Ceresc poate fi obținută prin ispășirea Salvatorului.
Mila salvatoare a Domnului nu depinde de descendență, educație, statut economic sau rasă. Se bazează pe a fi una cu Hristos și poruncile Sale.
Profetul Joseph Smith și Oliver Cowdery au primit revelația despre organizarea și guvernarea Bisericii în anul 1830, la scurt timp după organizarea Bisericii. Ceea ce este acum secțiunea 20 a fost citit de profetul Joseph în cadrul primei conferințe a Bisericii și a fost prima revelație aprobată prin consimțământ comun.
Conținutul acestei revelații este, cu adevărat, remarcabil. Ne învață despre importanța și rolul Salvatorului și cum să accesăm puterea și binecuvântările Sale prin harul Său ispășitor. Profetul Joseph avea 24 de ani și primise deja numeroase revelații și încheiase traducerea Cărții lui Mormon prin darul și puterea lui Dumnezeu. Atât Joseph, cât și Oliver sunt identificați ca apostoli rânduiți, având, ca urmare, autoritatea de a prezida asupra Bisericii.
Versetele de la 17 până la 36 cuprind un rezumat al principiilor doctrinare esențiale ale Bisericii, inclusiv realitatea lui Dumnezeu, crearea omenirii, căderea și planul salvării prin ispășirea lui Isus Hristos întocmit de Tatăl Ceresc. Versetul 37 cuprinde cerințele esențiale pentru botezul în Biserica Domnului. Versetele de la 75 până la 79 prezintă rugăciunile de împărtășanie pe care le folosim în fiecare zi de sabat.
Doctrina, principiile, sacramentele și practicile pe care le-a stabilit Domnul prin Joseph Smith, profetul restaurării, dau rod cu adevărat.
Cerințele botezului, deși profunde, au o simplitate unică. Ele includ, în primul rând, umilință înaintea lui Dumnezeu, o inimă frântă și un spirit smerit, pocăire de toate păcatele, luarea numelui lui Isus Hristos asupra noastră, îndurarea până la sfârșit și să arătăm, prin faptele noastre, că am primit din Spiritul lui Hristos.
Este important că toate cerințele pentru botez sunt de natură spirituală. Nu este necesară nicio realizare economică sau socială. Sunt aceleași cerințe spirituale pentru cei bogați și cei săraci.
Nu există cerințe referitoare la rasă, gen sau etnie. Cartea lui Mormon explică limpede că toți sunt invitați să aibă parte de bunătatea Domnului, „negri și albi, sclavi și liberi, bărbați și femei… toți sunt egali în fața lui Dumnezeu”. „Toţi oamenii sunt privilegiaţi, unul la fel ca altul şi nimeni nu este oprit.”
Dat fiind că suntem „la fel” înaintea lui Dumnezeu, nu are sens să subliniem diferențele dintre noi. Unii ne-au încurajat în mod greșit „să ne imaginăm că oamenii sunt mult mai diferiți de noi și unul de altul decât sunt de fapt. [Alții] iau deosebiri reale, dar mici și le măresc până la dimensiunea unei prăpăstii”.
Mai mult, alții au presupus în mod greșit că, dat fiind că toți oamenii sunt invitați să primească bunătatea Sa și viața eternă, nu există cerințe în ce privește comportamentul.
Totuși, scripturile afirmă că tuturor persoanelor responsabile li se cere să se pocăiască de păcate și să țină poruncile Sale. Domnul afirmă clar că toți au libertatea morală de a alege și „sunt liberi să aleagă libertatea și viața veșnică, prin intermediul marelui Mijlocitor al tuturor oamenilor… și să [asculte] poruncile Lui mari; și să [fie] credincioși cuvintelor Lui și să [aleagă] viața veșnică”. Pentru a primi binecuvântările ispășirii Salvatorului, trebuie să ne exercităm cu fermitate libertatea morală de a-L alege pe Hristos și a ne supune poruncilor Sale.
Pe parcursul vieții mele, înțelesul „libertății de a alege” și al „liberului arbitru” a fost analizat și dezbătut. Au fost și continuă să fie multe dispute intelectuale pe aceste teme.
Recent, pe coperta unei publicații a absolvenților unei universități importante, un renumit profesor biolog afirmă: „Nu este loc pentru liberul arbitru”. Nu este surprinzător că profesorul este citat în articol ca spunând: „Dumnezeu nu există… și nu există liberul arbitru… și universtul este vast, indiferent, gol”. Îmi exprim totalul dezacord.
Un principiu doctrinar fundamental al credinței noastre spune că avem libertatea morală de a alege, care include liberul arbitru. Libertatea de a alege este capacitatea de a alege și acționa. Este esențială în cadrul planului salvării. Fără libertatea morală de a alege, nu am putea învăța, progresa sau alege să fim una cu Hristos. Datorită libertății morale de a alege, „[suntem liberi să alegem] libertatea și viața veșnică”. În consiliul din cer din viața premuritoare, planul Tatălui includea libertatea de a alege ca element esențial. Lucifer s-a răzvrătit și „a căutat să distrugă libertatea de a alege a omului”. Ca urmare, privilegiul de a avea trup muritor i-a fost luat lui Satana și celor care l-au urmat.
Alte spirite din viața premuritoare și-au exercitat libertatea de a alege urmând planul Tatălui Ceresc. Spiritele binecuvântate să se nască în această viață muritoare continuă să aibă libertatea de a alege. Suntem liberi să alegem și să acționăm, dar nu avem control asupra consecințelor. „Alegerea binelui și a neprihănirii conduce spre fericire, pace și viață veșnică, în timp ce alegerea păcatului și a răului conduce în final către suferință și nefericire.” Așa cum a spus Alma: „Ticăloșia niciodată nu a fost fericire”.
În această lume extrem de competitivă, se face un efort constant pentru a excela. Străduința de a fi cel mai bun este un act neprihănit și demn de urmat. Este în acord cu doctrina Domnului. Eforturile de a-i subaprecia și critica pe alții sau a ridica bariere în calea succesului lor sunt contrare doctrinei Domnului. Nu putem da vina pe circumstanțe sau pe alții pentru hotărârea de a acționa contrar poruncilor lui Dumnezeu.
În lumea de astăzi, este ușor să te concentrezi pe succesul material și profesional. Unii pierd din vedere principiile eterne și alegerile care au importanță eternă. Ar fi înțelept să urmăm sfatul președintelui Russell M. Nelson de a „gândi din perspectivă celestială”.
Cele mai importante alegeri pot fi făcute de aproape oricine, indiferent de talente, capacități, ocazii sau circumstanțe economice. Este esențial să alegem să punem pe primul loc familia. Scripturile explică limpede aceasta. Gândiți-vă la relatarea din 1 Nefi în care Lehi „a plecat în pustiu. Și și-a părăsit casa și țara moștenirii sale și aurul și argintul și lucrurile sale de preț și nu a luat nimic cu el, în afară de familia sa”.
În înfruntarea vicisitudinilor vieții, au loc multe evenimente asupra cărora avem control redus sau deloc. Problemele de sănătate și accidentele fac parte, evident, din această categorie. Recenta pandemie de COVID-19 a afectat puternic oameni care făceau totul drept. În cazul majorității alegerilor importante, noi deținem controlul. Întorcându-mă la zilele în care eram misionar, vârstnicul Marion D. Hanks, președintele nostru de misiune, ne-a pus pe toți să memorăm o parte dintr-un poem al Ellei Wheeler Wilcox:
În ce privește principiile, conduita, respectarea învățăturilor religioase și viața neprihănită, noi deținem controlul. Credința noastră în Dumnezeu Tatăl și Fiul Său, Isus Hristos, și preaslăvirea Lor sunt alegeri pe care le facem noi.
Vă rog să înțelegeți că nu susțin reducerea interesului față de educație și profesie. Ceea ce susțin este că, atunci când eforturile dedicate educației și profesiei ocupă un loc mai important decât familia sau a fi una cu Hristos, consecințele neurmărite pot fi puternic negative.
Principiul doctrinar limpede și simplu declarat în Doctrină și legăminte 20 are efect puternic și persuasiv pentru că amplifică și clarifică concepte spirituale sacre. Ne învață că salvarea vine când Isus Hristos socotește neprihănite și sfințește sufletele care se pocăiesc datorită harului Salvatorului. Aceasta pregătește condițiile pentru rolul preeminent al ispășirii Sale.
Noi trebuie să ne străduim să-i includem pe alții în cercul unității noastre. Dacă dorim să urmăm îndemnul președintelui Russell M. Nelson de a-l aduna pe risipitul Israel de ambele părți ale vălului, trebuie să-i includem pe ceilalți în cercul unității noastre. Potrivit învățăturii minunate a președintelui Nelson, „pe fiecare continent și pe tot cuprinsul insulelor mării, oamenii credincioși sunt adunați în Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. Diferențele de cultură, limbă, gen, rasă și naționalitate pălesc în însemnătate când cei credincioși pășesc pe cărarea legămintelor și vin la Mântuitorul nostru preaiubit”.
Noi suntem uniți prin dragostea și credința noastră în Isus Hristos și prin calitatea noastră de copii ai unui Tată Ceresc iubitor. Esența apartenenței cu adevărat constă în a fi una cu Hristos. Rânduiala botezului și cea a împărtășaniei, cuprinse în Doctrină și legăminte 20, împreună cu legămintele pe care le facem în templu ne unesc în moduri speciale și ne permit să fim una în orice sens de importanță eternă și să trăim în pace și armonie.
Îmi depun mărturia certă și sigură că Isus Hristos trăiește și că, datorită ispășirii Sale, noi putem fi una cu Hristos. În numele sacru al lui Isus Hristos, amin.