Aprilie 2020 Săptămâna 4 Mindy Selu Clădind împărăția în Noua CaledonieTinerii adulți din Noua Caledonie exemplifică ce înseamnă să clădești împărăția prin slujire. Vârstnicul Kyle S. McKayO mare schimbare în inimăVârstnicul McKay ne învață că, datorită ispășirii lui Isus Hristos, putem fi curățați de păcat și vindecați de la faptul de a păcătui. Președintele Russell M. NelsonViitorul Bisericii: Pregătirea lumii pentru a Doua Venire a SalvatoruluiPreședintele Nelson ne învață cum avem ocazia să participăm la restaurarea aflată în desfășurare implicându-ne în munca de ambele părți ale vălului, care pregătește a Doua Venire a Salvatorului. Săptămâna 3 Lauri Ahola Folosirea întregii denumiri a Bisericii a fost stânjenitoare, însă a meritatUn tânăr adult pune la încercare invitația președintelui Nelson de a folosi întreaga denumire a Bisericii. Vârstnicul LeGrand R. Curtis jr.Restaurarea aflată în desfășurareVârstnicul Curtis, din Cei Șaptezeci, ne învață cum putem continua să înfăptuim restaurarea Evangheliei. Beglind Guðnason – Árnessýsla, IslandaO tânără adultă din Islanda își împărtășește povestea despre cum și-a depășit depresia. Săptămâna 2 Cezar GervacioCrezi că nu ai niciun scop ca tânăr adult? Mai gândește-te!Cum pot tinerii adulți să devină buni conducători în cadrul Bisericii acum. Găsind bucurie în a face lucrarea DomnuluiExemple de tineri adulți care găsesc bucurie participând, în mai multe moduri, la lucrarea de salvare. Săptămâna 1 Putem răspândi lumina Evangheliei Cum aduc tinerii adulți o schimbare în restaurarea aflată în desfășurareCum aduc tinerii adulți o schimbare în restaurarea aflată în desfășurare. Jeff Bates Vă împiedică trecutul să progresați?Un tânăr adult își aduce păcatele la masa de împărtășanie.