Seminarii și institute
Iubiți-i pe cei cărora le predați


„Iubiți-i pe cei cărora le predați”, Să predăm în modul Salvatorului: pentru toți cei care predau în cadrul căminului și la Biserică (2022)

„Iubiți-i pe cei cărora le predați”, Să predăm în modul Salvatorului

Imagine
Isus vorbind unei femei la fântână

Avându-L pe Salvator drept exemplu al nostru, dragostea devine motivația predării noastre.

Iubiți-i pe cei cărora le predați

Tot ce a făcut Salvatorul de-a lungul slujirii Sale pe pământ a fost motivat de dragoste. Când ne străduim să fim ucenici adevărați ai lui Hristos, putem fi plini de aceeași dragoste (vedeți Ioan 13:34-35; Moroni 7:47-48; 8:26). Când dragostea Salvatorului este în inima noastră, noi căutăm orice cale posibilă de a-i ajuta pe alții să afle despre Hristos și să vină la El. Dragostea devine motivația predării noastre.

Pentru a-i iubi pe cei cărora le predați:

  • vedeți cursanții așa cum îi vede Dumnezeu;

  • căutați să-i cunoașteți – să le înțelegeți circumstanțele, nevoile și punctele forte;

  • rugați-vă pentru ei menționându-le numele;

  • creați un mediu sigur în care toți sunt respectați și știu că gândurile lor sunt prețuite;

  • găsiți modalități potrivite pentru a vă exprima dragostea.

Salvatorul a văzut potențial divin în toți cei cărora le-a predat

Majoritatea oamenilor din Ierihon credeau că știau tot ce aveau nevoie să știe despre Zacheu. Era vameș și colector de taxe – de fapt, vameșul șef – și era bogat. În mod clar, ei credeau că el nu avea cum să fie decât necinstit și corupt. Dar Isus S-a uitat la inima lui Zacheu și a văzut un „fiu al lui Avraam” respectabil (vedeți Luca 19:1-10). Salvatorul i-a văzut pe oameni nu doar așa cum păreau să fie, ci așa cum erau cu adevărat – și așa cum puteau deveni. În pescarii needucați, ca Simon, Andrei, Iacov și Ioan, El i-a văzut pe viitorii conducători ai Bisericii Sale. În temutul persecutor Saul, El a văzut „un vas ales”, care avea să predice Evanghelia Sa înaintea împăraților și a națiunilor (vedeți Faptele apostolilor 9:10-15). Și, în dumneavoastră și în fiecare persoană căreia îi predați, Salvatorul vede un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu cu potențial nelimitat.

Printre oamenii cărora le predați, probabil aveți persoane care par credincioase și convertite și altele care par neinteresate sau chiar rebele. Aveți grijă să nu faceți presupuneri bazate doar pe ceea ce vedeți. Duhul Sfânt vă poate ajuta să vedeți în fiecare persoană unele dintre lucrurile pe care Salvatorul le vede – și vă ajută să începeți să-i iubiți în modul în care o face El.

Întrebări asupra cărora să cugetați Gândiți-vă la fiecare persoană căreia îi predați și cugetați asupra sentimentelor pe care Tatăl Ceresc și Isus le au față de fiecare în parte. Ce ar putea vedea Ei la persoana respectivă? Cum vor influența aceste gânduri modul în care predați acelei persoane?

Din scripturi 1 Samuel 16:7; Psalmii 8:4-5; Romani 8:16-17; Doctrină și legăminte 18:10-14

Salvatorul ne cunoaște și ne înțelege circumstanțele, nevoile și punctele forte

Femeia samariteană nu a venit la fântână pentru a auzi un mesaj al Evangheliei. A venit să ia apă. Dar Salvatorul a putut să-și dea seama că setea ei era mai mult decât fizică. El știa că ea avea un trecut tulburat, cu relații instabile. Astfel, Isus a luat nevoia fizică ce o interesa imediat – apa care susține viața – și a legat-o cu nevoile ei spirituale mai profunde de „apă vie” și „viață veșnică”. La sfârșitul conversației, femeia avea o mărturie personală că Isus era Hristosul, inspirată, în parte, de faptul că El o cunoștea foarte bine. „[El] mi-a spus tot ce am făcut”, a spus ea. „Nu cumva este acesta Hristosul” (vedeți Ioan 4:6-29)?

A fi învățător asemănător lui Hristos include faptul de a cunoaște oamenii cărora le predați și de a vă strădui să înțelegeți ce este în inima lor. Puteți să fiți interesați de viața lor și să dați dovadă de compasiune. Puteți căuta modalități de a le înțelege trecutul, talentele, interesele și nevoile. Puteți afla cum învață cel mai bine. Puteți să adresați întrebări, să ascultați cu atenție și să observați. Mai presus de orice, rugați-vă pentru înțelegerea pe care doar Spiritul o poate da. Cu cât cunoașteți mai bine o persoană, cu atât mai bine o puteți ajuta să găsească înțeles și putere personale în Evanghelia lui Isus Hristos. Odată ce înțelegeți setea unei persoane, Spiritul vă poate învăța cum să o stingeți cu apa vie a Salvatorului.

Întrebări asupra cărora să cugetați Ce știți deja despre oamenii cărora le predați? Ce este important pentru ei? Care sunt punctele lor forte? Ce greutăți întâmpină ei? Ce puteți face pentru a-i cunoaște mai bine?

Din scripturi Psalmii 139:1-5; Matei 6:25-32; Marcu 10:17-21; Ioan 10:14; 3 Nefi 17:1-9

Salvatorul S-a rugat pentru cei cărora le-a predat

Imaginați-vă cum trebuie să se fi simțit Simon Petru când L-a auzit pe Salvator spunându-i: „Simone, Simone, Satana [a] cerut să [te cearnă pe tine]… Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credința ta” (Luca 22:31-32). Cum vă influențează faptul de a ști că Isus Hristos S-a rugat Tatălui pentru dumneavoastră? Oamenii de pe străvechile meleaguri americane au trăit o astfel de experiență și au descris-o în acest mod: „Nimeni nu poate concepe bucuria care ne-a umplut sufletele noastre la timpul în care L-am auzit pe [Isus] rugându-Se Tatălui pentru noi” (3 Nefi 17:17).

Vă puteți gândi, de asemenea, la ce se întâmplă în sinea dumneavoastră când rugați pentru cineva – în mod constant, pe nume. Cum influențează aceste rugăciuni ceea ce simțiți față de acea persoană? Cum vă influențează acestea acțiunile? Cu siguranță, Tatăl nostru din Cer aude și răspunde la rugăciunile sincere ale unui învățător care dorește să ajute un cursant. Și, în multe cazuri, un mod prin care El răspunde la acele rugăciuni este acela de a atinge inima învățătorului și de a-l inspira să facă sau să spună ceva care îl va ajuta pe cursant să simtă dragostea Sa.

Întrebări asupra cărora să cugetați Când vă gândiți la oamenii cărora le predați, există cineva care simțiți că are o nevoie specială de rugăciunile dumneavoastră? Pentru ce vă simțiți inspirat să vă rugați pentru el? Ce binecuvântări puteți primi când invitați cursanții să se roage unii pentru alții?

Din scripturi Ioan 17; Alma 31:24-36; 3 Nefi 18:15-4; 19:19-23, 27-34

Salvatorul S-a asigurat ca toți să se simtă respectați și prețuiți

Atitudinea generală a conducătorilor religioși din zilele lui Isus a fost că păcătoșii trebuie să fie ocoliți. Din cauza acestui lucru, când acești conducători L-au văzut pe Isus interacționând cu păcătoșii, ei au fost consternați. Cum putea o persoană care avea legătură cu astfel de oameni să fie un învățător spiritual?

Isus, desigur, a avut o abordare diferită. El a căutat să-i vindece pe cei care erau bolnavi spiritual (vedeți Marcu 2:15-17; Luca 4:17-18). El i-a ajutat, în mod constant, pe cei care erau diferiți de cei din jurul lor sau care aveau un trecut tulburat și a interacționat cu cei care păcătuiseră. El a lăudat credința unui soldat roman (vedeți Matei 8:5-13). El a chemat un colector de taxe care era considerat a nu fi de încredere să fie unul dintre ucenicii Săi de încredere (vedeți Marcu 2:14). Când o femeie a fost acuzată de adulter, El a făcut-o să se simtă în siguranță și a inspirat-o să se pocăiască și să trăiască o viață mai bună (vedeți Ioan 8:1-11).

Însă, Isus a făcut mai mult de-atât. El a încurajat aceeași atitudine de acceptare și dragoste printre ucenicii Săi. Exemplul Său a fost, cu siguranță, în inima apostolilor Săi când a venit timpul ca ei să ducă Evanghelia tuturor oamenilor. Este reflectat în cuvintele lui Petru: „În adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor” (Faptele apostolilor 10:34).

Este foarte probabil ca aproape toți cei cărora sunteți chemați să le predați să se străduiască, într-un fel, să se simtă respectați și prețuiți. Prin modul în care îi iubiți și îi respectați, puteți comunica faptul că nu doar sunt bineveniți, ci și că este nevoie de ei. Îi puteți ajuta pe cei care nu participă, care întâmpină dificultăți sau care nu par interesați, fiind răbdători dacă progresul pare lent. Îi puteți ajuta pe toți să se simtă în siguranță și să se simtă confortabil să-și împărtășească îngrijorările semenilor credincioși. Și puteți face mai mult decât atât. Îi puteți inspira pe toți cursanții să vă ajute să creați un mediu în care doctrina să fie predată în spiritul respectului, sentimentului de apartenență și dragostei.

Întrebări asupra cărora să cugetați Ce anume ajută o persoană să se simtă respectată și prețuită? Ce inspiră o persoană să-i respecte și să-i prețuiască pe alții? Când vă gândiți, cu ajutorul rugăciunii, la oamenii cărora le predați, ce sunteți îndemnat să faceți pentru ca ei, toți, să se poată simți bineveniți și să simtă că este nevoie de ei?

Din scripturi Ioan 4; 2 Nefi 26:27-28, 33; Alma 1:26; 3 Nefi 18:22-25

Imagine
tată învățându-și copiii

Învățătorii îi pot ajuta pe cei cărora le predau să se simtă iubiți.

Salvatorul Și-a arătat dragostea pentru cei cărora le-a predat

La sfârșitul unei zile minunate de predare și slujire înălțătoare printre nefiți, Isus a observat că era timpul ca El să plece. El avea alții oameni pe care să-i viziteze. „Duceți-vă la casele voastre”, a spus El, „și să vă pregătiți mințile pentru ziua de mâine”. Dar oamenii stăteau acolo „în lacrimi”, privind „fix către El ca și cum ar fi vrut să-L roage pe El să stea puțin mai mult cu ei”. Înțelegând nevoia lor nerostită și fiind „plin de îndurare”, Isus a stat puțin mai mult (3 Nefi 17:3, 5-6). El i-a vindecat pe cei bolnavi și suferinzi dintre ei. A îngenuncheat și S-a rugat cu ei. El a plâns cu ei și S-a bucurat alături de ei.

Puteți studia, cu ajutorul rugăciunii, cuvintele și faptele Salvatorului din 3 Nefi 17. Gândiți-vă la dragostea pe care El a exprimat-o față de cei pe care i-a învățat. Căutați expresii ale dragostei Sale în alte locuri din scripturi. Apoi, gândiți-vă la oamenii cărora le predați. Cum vă exprimați, în mod adecvat, dragostea față de ei? Permiteți-I Spiritului să vă îndrume. Dacă vi se pare greu să simțiți sau să vă exprimați dragostea față de cei cărora le predați, începeți depunând mărturie despre dragostea lui Dumnezeu. Apoi, „rugați-vă la Tatăl cu toată puterea inimii, pentru ca voi să fiți plini de dragostea [pură a lui Hristos], pe care El a dăruit-o tuturor acelora care Îl urmează cu adevărat pe Fiul Său, Isus Hristos” (Moroni 7:48). Și amintiți-vă că preocuparea dumneavoastră cu privire la predarea unei lecții nu trebuie niciodată să vă distragă de la a vă exprima dragostea prin intermediul cuvintelor și faptelor dumneavoastră. Deseori, modul în care-i tratați pe oameni este tot atât de important ca modul în care le predați.

Întrebări asupra cărora să cugetați Cum v-a ajutat Salvatorul să cunoașteți dragostea Sa pentru dumneavoastră? Cum v-a ajutat un părinte sau un alt învățător să simțiți dragostea Sa? Știu oamenii cărora le predați că îi iubiți? Știu ei că Salvatorul îi iubește?

Din scripturi Marcu 6:31-42; Ioan 13:3-16, 34-35; 15:12-13; 1 Corinteni 13:1-7; 1 Ioan 4:7-11

Unele moduri de a pune în practică ceea ce învățați

  • Dacă predați în cadrul unei clase, învățați numele cursanților și folosiți-le când predați.

  • Exprimați-vă recunoștința când cursanții își aduc contribuția.

  • Interacționați cu toți cursanții înainte și după ce predați.

  • Ajutați cursanții să dezvolte o atmosferă de dragoste și respect unii față de alții.

  • Ascultați cu atenție – când predați și cu alte ocazii.

  • Faceți fapte de slujire pentru cei cărora le predați.

  • Fiți dornici să vă schimbați planurile de predare ca să aveți mai mult timp pentru principiile care sunt importante pentru cei cărora le predați.