„Visele inspirate ale lui Iosif”, Povestiri din Vechiul Testament (2022)
„Visele inspirate ale lui Iosif”, Povestiri din Vechiul Testament
Genesa 30; 37
Visele inspirate ale lui Iosif
Greutatea membrilor unei familii de a se iubi unul pe altul
Rahela și Iacov s-au rugat mulți ani să aibă un fiu. Domnul a răspuns la rugăciunile lor când s-a născut Iosif. Iosif era fiul preferat al lui Iacov și el i-a dat lui Iosif o haină specială. Cei 10 fii mai mari ai lui Iacov erau invidioși.
Genesa 30:22-24; 37:1-4
Când Iosif avea în jur de 17 ani, el a avut un vis inspirat în care el aduna grâu pe câmp alături de frații săi. Snopul lui Iosif a stat în picioare. Snopii fraților lui s-au plecat în fața celui al lui Iosif. Când Iosif le-a spus fraților săi despre vis, ei s-au mâniat pe el.
Genesa 37:2, 5-8
Mai târziu, Iosif a avut un alt vis inspirat. În visul său, soarele, luna și 11 stele s-au plecat înaintea lui. Iosif le-a spus membrilor familiei lui despre vis. Acest vis a făcut să pară că Iosif avea să domnească asupra familiei. Frații lui Iosif s-au mâniat și mai tare pe el. Lor nu le-au plăcut visele lui.
Genesa 37:9-11
Într-o zi, frații lui Iosif s-au dus departe de casă pentru a paște oile. Iacov l-a trimis pe Iosif să vadă dacă sunt bine.
Genesa 37:12-19
Unii dintre frații lui Iosif au vrut să-l omoare. Ei au luat haina lui Iosif, iar pe el l-au aruncat într-o groapă.
Genesa 37:20-24
În timp ce Iosif era în groapă, frații săi au văzut niște călători care se duceau în Egipt. Frații au hotărât să-l vândă pe Iosif ca rob, pentru 20 de sicli de argint.
Genesa 37:25-28
Apoi, frații lui Iosif au pus sânge de țap pe haina sa. Frații s-au dus la tatăl lor, Iacov, și i-au arătat haina. L-au mințit pe Iacov spunându-i că animale sălbatice îl omorâseră pe Iosif.
Genesa 37:31-33
Iacov a plâns, deoarece a crezut că Iosif era mort.
Genesa 37:32-35
Dar Iosif era încă în viață. Era departe de casă, în Egipt, trăind ca rob.
Genesa 37:36