Seminar
Matei 4; Luca 4-5


Matei 4; Luca 4-5

Prezentare generală

După ce a fost botezat, Salvatorul S-a dus în pustiu pentru a fi cu Dumnezeu [vezi Traducerea lui Joseph Smith, Matei 4:1 (în Ghid pentru scripturi, Traducerea lui Joseph Smith)]. Satana L-a ispitit, dar El S-a împotrivit ispitelor. Când Simon Petru, Andrei, Iacov și Ioan au prins în mod miraculos „o așa de mare mulțime de pești” după ce Salvatorul i-a invitat să-și „[arunce] mrejele pentru pescuire” (Luca 5:4, 6), ei au întrezărit ce ar putea realiza cu ajutorul Salvatorului. Acești pescari au ales atunci să lase totul pentru a-L urma pe Isus Hristos. Nicodim, un fariseu și un „fruntaș al iudeilor” (Ioan 3:1), a venit la Salvator noaptea pentru a-I adresa întrebări importante despre salvare.

Pregătiți-vă să predați

Informațiile de mai jos le oferă învățătorilor idei cu privire la ceea ce ar putea fi necesar să pregătească în avans pentru fiecare lecție.

Matei 4:1-11 – Partea 1

Scopul lecției. Această lecție va ajuta cursanții să identifice principii care îi vor ajuta să urmeze exemplul Salvatorului de a se împotrivi ispitelor lui Satana.

  • Pregătirea cursanților. Invitați cursanții să se gândească la ispite cu care se confruntă și la modul în care Salvatorul îi poate ajuta să se împotrivească acestora.

  • Sugestie de predare prin videoconferință. Creați tabelul de la finalul lecției într-un document, într-un program de procesare de text; partajați ecranul dumneavoastră, astfel încât cursanții să îl poată vedea, apoi completați tabelul împreună.

Matei 4:1-11 – Partea 2

Scopul lecției. Această lecție îi va ajuta pe cursanți să urmeze exemplul lui Isus Hristos și să-și aducă aminte adevăruri din scripturi care îi ajută să se împotrivească ispitelor din viața lor.

  • Pregătirea cursanților. Invitați cursanții să vină pregătiți să împărtășească unul sau două fragmente scripturale, care simt că le pot fi de ajutor pentru a se împotrivi ispitelor. Dacă nu reușesc să găsească niciun astfel de fragment, încurajați-i să-și întrebe părinții, să întrebe alți membri ai familiei sau conducători ai Bisericii.

  • Aplicația Cunoașterea doctrinei. Invitați cursanții care au acces la această aplicație pentru dispozitive mobile să o folosească în timpul lecției.

  • Sugestie de predare prin videoconferință. Folosiți funcția de chat pentru a le permite cursanților să împărtășească versete care consideră că-i pot ajuta să se împotrivească ispitelor. Puteți salva chat-ul și, ulterior, puteți trimite cursanților lista completă cu versete.

Luca 5:1-11

Scopul lecției. Această lecție va ajuta cursanții să simtă o dorință de a-L urma pe Isus Hristos, astfel încât El să îi poată ajuta să realizeze mult mai multe decât ar putea realiza vreodată fără El.

  • Pregătirea cursanților. Invitați cursanții să se roage pentru a ști scopul lui Dumnezeu pentru viața lor. Cursanții care au o binecuvântare patriarhală o pot citi, căutând ce a revelat Dumnezeu despre scopurile vieții lor. Altora le-ar putea fi de folos să discute cu părinții lor sau să caute o cunoaștere mai profundă în scripturi.

  • Ilustrații. Pregătiți-vă să expuneți ilustrații care înfățișează persoane care au realizat lucruri mărețe în viață deoarece Dumnezeu i-a ajutat să înțeleagă care era scopul lor (de exemplu Rebeca, Maria sau Joseph Smith).

  • Sugestie de predare prin videoconferință. Puteți expune o ilustrație care Îl înfățișează pe Salvator chemându-l pe Petru să-I fie ucenic, în timp ce discutați Luca 5:1-11.

Ioan 3:1-8

Scopul lecției. Această lecție va ajuta cursanții să înțeleagă și să simtă cât este de important să ne naștem din nou „din apă și din Duh” ( Ioan 3:5) pentru a intra în împărăția lui Dumnezeu.

  • Pregătirea cursanților. Invitați cursanții să vină pregătiți pentru a discuta despre schimbările pe care ei sau alții pe care îi cunosc le-au făcut pentru a deveni mai asemănători lui Isus Hristos.

  • Prezentare video.Vizionați prezentarea video „Iubesc băieții gălăgioși” (10:48), în care vârstnicul Yoon Hwan Choi, din Cei Șaptezeci, povestește despre un grup de tineri băieți a căror viață s-a schimbat pe măsură ce s-au convertit la Domnul. Vizionați prezentarea video de la minutul 0:00 până la minutul 4:34. (Această prezentare video este disponibilă pe ChurchofJesusChrist.org.)

  • Sugestie de predare prin videoconferință. Puteți invita cursanții să aducă un membru al familiei sau un prieten care a fost schimbat de Salvator prin faptul că a acceptat botezul și confirmarea. Dacă persoana pe care au ales-o nu poate fi prezentă, cursanții pot prezenta o fotografie cu această persoană și pot relata povestea persoanei.

Cunoașterea doctrinei: Ioan 3:5

Scopul lecției. Această lecție le va oferi cursanților ocazia să exerseze punerea în practică a principiilor dobândirii cunoașterii spirituale, folosind doctrina conform căreia trebuie să fim născuți din apă și din Duh pentru a intra în împărăția lui Dumnezeu.

  • Pregătirea cursanților. Invitați cursanții să vină pregătiți să împărtășească ce ar preda unei clase de la Societatea Primară despre Ioan 3:5 .

  • Materiale. Materiale de scris pentru activitatea de memorare (dacă este posibil) sau un dispozitiv electronic pe care este instalată aplicația Cunoașterea doctrinei