Seminar
Matei 15:1-9


Matei 15:1-9

„[Încălcați voi] porunca lui Dumnezeu în folosul datinii voastre?”

Imagine
Jesus talking to Pharisees in Jerusalem. Movie still from The Life of Jesus Christ Bible Videos.

Când cărturarii și fariseii au întrebat de ce ucenicii lui Isus nu își urmau tradițiile, Salvatorul a răspuns mustrând pe cei care folosesc tradiția ca scuză pentru a încălca poruncile lui Dumnezeu. Această lecție te poate ajuta să stabilești care dintre tradițiile tale te ajută să devii mai asemănător lui Isus Hristos și care te poate despărți de El.

Să înțelegem contextul scripturilor. Contextul include circumstanțele sau asigură informații generale legate de un anumit fragment scriptural sau de o anumită relatare din scripturi. Contextul îi poate ajuta pe cursanți să înțeleagă mai bine relatările, învățăturile, doctrina și principiile din scripturi.

Pregătirea cursanților. Rugați cursanții să se gândească la tradițiile lor sau la „[credințele și practicile lor] care sunt trecute de la o generație la alta” (Ghid pentru scripturi, „ Tradiții ”, ChurchofJesusChrist.org) și de ce le respectă.Pentru cursanți poate fi util să-și includă și familiile în această activitate de pregătire.

Posibile activități de învățare

Tradiții

Rețineți că tradițiile pot fi un subiect delicat. Unii cursanți pot avea sentimente puternice față de respectarea tradițiilor. Rugați-vă pentru ajutor pentru a preda despre acest concept. Prin Spiritul Său, Tatăl Ceresc poate oferi îndrumări pentru a-i ajuta pe cursanți să se simtă în siguranță în timp ce își evaluează tradițiile în contextul standardelor Evangheliei.

Citiți scenariile de mai jos.

Dacă este necesar, puteți adapta tradițiile de mai jos, pentru a fi mai relevante pentru cursanți. Ca alternativă, cursanții ar putea începe prin a împărtăși unele dintre tradițiile familiei lor sau tradițiile comune din zona în care locuiesc.

  • În familia unei tinere fete există tradiția ca educația să fie luată foarte în serios. Se așteaptă de la ea să aibă rezultate bune la teme și la teste.

  • Generații la rând, familia unui tânăr băiat a făcut o prioritate din a se ruga în fiecare dimineață și în fiecare seară.

  • Se apropie un mare eveniment social, la care multe fete poartă o ținută indecentă. O tânără fată trebuie să decidă cum se va îmbrăca pentru această ocazie.

  • De ani de zile, mulți dintre tinerii dintr-o anumită episcopie nu participă cum se cuvine la orele Școlii de duminica. Aceasta include întârzierea, lipsa atenției și trimiterea de mesaje text sau faptul de a juca jocuri pe telefoane în timpul orei.

  • La o școală, este o tradiție ca elevii mai în vârstă să-i tachineze pe cei mai tineri.

Răspunde la întrebările de mai jos, care se referă la scenariile anterioare.

  • De ce crezi că tradițiile noastre contează?

  • Cum ar putea tradițiile noastre să ne influențeze capacitatea de a deveni ca Isus Hristos?

  • De ce ar putea fi dificil pentru cineva să-și evalueze tradițiile sau să-și schimbe tradițiile nepotrivite?

Pe măsură ce studiezi această lecție, vei învăța unele dintre învățăturile lui Isus Hristos despre tradiții. Tradițiile sunt „credințe și practici care sunt trecute de la o generație la alta” (Ghid pentru scripturi, „ Tradiții ”, ChurchofJesusChrist.org). În jurnalul tău pentru studiu, enumeră unele tradiții care fac parte din viața ta.

Învățăturile Salvatorului despre tradiții

Pentru a preda despre importanța contextului scriptural și dacă timpul permite, puteți invita cursanții ca, mai întâi, să citească Matei 15:1-9 fără informațiile contextuale de ajutor de mai jos. Apoi oferiți cursanților explicația contextuală de mai jos și invitați-i să citească, din nou, același fragment, observând diferența pe care o aduce înțelegerea contextului.

Pentru a înțelege ce a propovăduit Salvatorul, ar putea fi util să cunoști contextul, sau informațiile generale, privind Matei 15 .

Puteți explica sau expune informațiile contextuale de ajutor de mai jos.

Informații contextuale de ajutor pentru Matei 15. Pe vremea Salvatorului, conducătorii iudei propovăduiau atât legea scrisă a lui Moise, cât și o lege orală, care nu era dată de Dumnezeu, dar care era o tradiție în rândul oamenilor. Aceasta includea lucruri, cum ar fi numărarea pașilor în ziua de sabat și spălarea excesivă a mâinilor înainte de mese, ceea ce reprezenta puritatea spirituală a unei persoane. Părți din legea tradițională erau folosite pentru motive egoiste. De exemplu, cinstirea tatălui și a mamei este o poruncă în legea lui Moise (vezi Exodul 20:12), dar unele persoane foloseau legea orală pentru a justifica încălcarea acestei porunci, susținând că banii sau resursele lor erau un „cadou” dedicat lui Dumnezeu ( Matei 15:5) și, prin urmare, nu putea fi folosiți sau folosite pentru a ajuta la îngrijirea părinților lor în vârstă. Aceste modificări nu făceau parte din intenția inițială a legii și a poruncilor și nu Îi erau plăcute lui Dumnezeu.

Citește Matei 15:1-9 și află ce a propovăduit Salvatorul despre tradiții.

  • Ce crezi că propovăduiește Salvatorul în aceste versete? Identifică unul sau două dintre adevărurile pe care le găsești.

Unele dintre adevărurile pe care probabil le-ai identificat sunt faptul că tradițiile nepotrivite pot face oamenii să respingă sau să neglijeze cuvântul lui Dumnezeu și faptul că, dacă dorim să ne apropiem de Dumnezeu, trebuie să punem poruncile Sale mai presus de orice tradiții am putea avea.

  • Cum te-a ajutat înțelegerea contextului să înțelegi mai bine învățăturile Salvatorului?

  • De ce crezi că Salvatorul era atât de categoric în privința corectării sau eliminării acestor tradiții?

Vârstnicul William K. Jackson, din Cei Șaptezeci, ne-a împărtășit un exemplu al unei persoane care a fost binecuvântată analizându-și tradițiile și schimbându-le pentru a se alinia la învățăturile Salvatorului. Puteți invita cursanții să citească fragmente din cuvântarea vârstnicului Jackson, intitulată „Cultura lui Hristos” (Ensign sau Liahona, nov. 2020, p. 48-50), disponibilă pe ChurchofJesusChrist.org, sau să vizioneze prezentarea video, intitulată „Cultura lui Hristos”, disponibilă pe ChurchofJesusChrist.org, de la minutul 0:30 până la minutul 2:16 și de la minutul 8:39 până la minutul 9:55.

Provocarea de a alege între urmarea tradițiilor lumești și urmarea standardelor lui Dumnezeu a existat întotdeauna pentru poporul Său (vezi Leviticul 18:30 ; Faptele apostolilor 16:19-24 ; Mosia 1:5 ; Doctrină și legăminte 93:39). Cugetă asupra uneia dintre tradițiile despre care ați discutat la începutul acestei lecții sau gândește-te la o altă tradiție. În timp ce răspunzi la întrebarea de mai jos, gândește-te cum îți influențează această tradiție capacitatea de a te apropia de Salvator.

  • Cum putem spune dacă o tradiție ne îndepărtează inima de Dumnezeu (vezi Matei 15:8) sau ne aduce inima către El?

Adu-ți aminte tradițiile pe care le-ai consemnat în jurnalul tău pentru studiu. Poți adăuga orice alte tradiții la care te-ai gândit în timp ce ai studiat astăzi. Ai putea adăuga, de asemenea, tradiții din zona sau țara în care locuiești. Pregătește-te să evaluezi aceste tradiții citind declarația de mai jos a președintei Cheryl C. Lant, fostă președintă generală a Societății Primare. Mesajul dânsei este, de asemenea, disponibil pentru vizionare pe ChurchofJesusChrist.org. Apoi, cugetă asupra întrebărilor care urmează.

Imagine
Last official portrait of Cheryl C. Lant, Primary general president, September 2005. Released at the April 2010 general conference.

Ce fel de tradiții avem noi? Unele dintre ele s-ar putea să vină de la strămoșii noștri și, acum, noi le transmitem propriilor noștri copii. Sunt ele ceea ce am dori noi să fie? Sunt ele bazate pe fapte neprihănite și pe credință? Sunt ele de natură lumească sau sunt eterne? Creăm noi intenționat tradiții drepte sau acceptăm cu pasivitate orice ni se întâmplă în viață? Sunt tradițiile noastre create ca răspuns la mesajele vehemente ale lumii sau sunt ele influențate de glasul liniștit și slab al Spiritului? Tradițiile pe care le creăm în familiile noastre vor face să le fie mai ușor copiilor noștri să-i urmeze pe profeții în viață sau ele vor face să le fie și mai greu?

(Cheryl C. Lant, „Tradiții drepte”, Ensign sau Liahona, mai 2008, p. 13)

  • Ce tradiții te ajută să devii mai asemănător Tatălui Ceresc și lui Isus Hristos și să te concentrezi asupra a ceea ce contează cel mai mult?

  • Ce tradiții te pot îndepărta de Isus Hristos și te pot împiedica să realizezi acele lucruri care contează cel mai mult? Ce pași ar trebui să faci pentru a elimina aceste tradiții din viața ta?

  • Cum te poate ajuta exemplul Salvatorului să recunoști și să te concentrezi asupra tradițiilor care contează cel mai mult?

Comentarii și informații generale

Care sunt unele tradiții lumești pe care s-ar putea să trebuiască să le elimin din viața mea?

În cuvântarea dânsului, intitulată „Pocăință și schimbare” (Ensign sau Liahona, nov. 2003, p. 39), președintele Dallin H. Oaks, din Prima Președinție, a dat multe exemple de „elemente de… comportament care [pot fi] în conflict cu poruncile Evangheliei, legămintele și cultura”. Comportamentul nostru ar putea fi diferit de tradițiile lumii atunci când vine vorba de lucruri, cum ar fi castitatea și pornografia, prezența la biserică, onestitatea și rangul sau statutul social. Puteți viziona sau citi, integral sau parțial, cuvântarea președintelui Oaks, pusă la dispoziție pe ChurchofJesusChrist.org.

În cuvântarea dânsului, intitulată „Cultura lui Hristos” (Ensign sau Liahona, nov. 2020, p. 48-50), vârstnicul William K. Jackson, din Cei Șaptezeci, a comparat culturile pământești cu cultura lui Hristos. Puteți viziona sau citi, integral sau parțial, cuvântarea sa, pusă la dispoziție pe ChurchofJesusChrist.org.

Este posibil să-mi păstrez tradițiile culturale și să-L urmez în continuare pe Salvator?

Următoarea prezentare video oferă un exemplu despre cum să-ți păstrezi tradițiile culturale și să Îl urmezi în continuare pe Salvator.

Activități de învățare suplimentare

Un mod alternativ de a începe lecția

Ajutați cursanții să înțeleagă că tradițiile sunt „credințe și practici care sunt trecute de la o generație la alta” (Ghid pentru scripturi, „ Tradiții ”, ChurchofJesusChrist.org). Invitați cursanții să citească citatul președintelui Lant, care se găsește aproape de sfârșitul lecției. Invitați-i să discute de ce tradițiile sunt importante și să enumere tradițiile pe care le au.

Scenarii suplimentare de utilizat pentru a începe lecția

  • La fel ca mulți alții din școala lor, un tânăr băiat și o tânără fată au vârsta de 16 ani și își dau întâlnire de multă vreme.

  • Un tânăr cuplu se pregătește pentru căsătorie și ei trăiesc într-un loc în care intimitatea sexuală înainte de căsătorie este larg acceptată.