Seminar
2 Corinteni 2


2 Corinteni 2

„Este mai bine [să] iertați”

Imagine
Young woman comforting another young woman

A ierta pe alții poate fi foarte dificil. Pavel le-a scris sfinților corinteni despre iertarea cuiva care păcătuise din comunitatea lor. Pavel i-a invitat să ierte atât pentru binele celui iertat, cât și pentru propriul lor folos. Pe măsură ce studiezi, caută să-ți mărești înțelegerea despre importanța iertării și dorința de a-i ierta pe alții.

Încurajați studiul zilnic din scripturi. Încurajați obiceiul de a studia zilnic din scripturi. Puține lucruri vor avea o influență benefică mai puternică și mai durabilă în viața cursanților decât faptul de a-i ajuta să învețe să îndrăgească scripturile și să studieze zilnic din ele.

Pregătirea cursanților. Invitați cursanții să vină pregătiți să împărtășească un exemplu despre o persoană pe care o cunosc și care a oferit unei alte persoane iertare asemănătoare celei a lui Hristos.

Posibile activități de învățare

Întrebările de mai jos pot ajuta cursanții să se gândească la rolul pe care îl are iertarea în viața lor. Tema iertării ar putea fi un subiect sensibil pentru unii cursanți. Fiți pregătit să urmați îndemnurile Duhului Sfânt pentru a preda aceste principii cu dragoste și înțelegere.

Cum ai reacționa?

Imaginează-ți cum ați reacționa, tu și alte persoane din preajma ta, în situațiile de mai jos.

  • Devine bine cunoscut faptul că un membru din episcopia sau ramura ta a comis un păcat grav, cum ar fi încălcarea legii castității.

  • Cineva din episcopia sau ramura ta s-a opus în mod deschis conducătorilor Bisericii.

Răspunde la întrebările de mai jos.

  • Chiar dacă oamenii din aceste scenarii s-ar întâlni cu respectivii conducători ai Bisericii și s-ar strădui să se pocăiască, cum ar putea alții să vorbească despre ei și să-i trateze?

  • De ce ar putea fi dificil pentru unii oameni să-i trateze cu dragoste și să le acorde iertare?

În 2 Corinteni 2 , Pavel a scris despre o situație asemănătoare din Corint, când cineva a comis o încălcare și a fost disciplinat de membrii Bisericii.

Gândește-te cum îi tratezi pe cei din jurul tău care este posibil să fi comis vreo încălcare. Ia în considerare întrebările de mai jos adresate de vârstnicul Jeffrey R. Holland, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli.

Imagine
Official Portrait of Elder Jeffrey R. Holland. Photographed January 2018.

Există cineva în viața dumneavoastră care este posibil să aibă nevoie de iertare? Există cineva în casa dumneavoastră, cineva în familia dumneavoastră, cineva în cartierul dumneavoastră care a făcut un lucru nedrept, răutăcios sau necreștin? Cu toții suntem vinovați de astfel de încălcări, așadar cu siguranță trebuie să existe cineva care are încă nevoie de iertarea dumneavoastră.

(Jeffrey R. Holland, „I Stand All Amazed”, Ensign, aug. 1986, p. 72)

Pe măsură ce studiezi această lecție, caută ajutorul Duhului Sfânt pentru a înțelege mai bine importanța iertării asemănătoare celei a lui Hristos și cum îi poți ierta pe alții.

Pavel a propovăduit despre iertare

Cursanții ar putea lucra, pentru activitatea de mai jos, în grupuri mici, în echipe de câte doi sau singuri.

Citește 2 Corinteni 2:5-11 și vezi ce adevăruri poți identifica în categoriile de mai jos.

Cum ar trebui să tratăm o persoană care ne-a făcut să suferim?

De ce ar trebui să ne comportăm astfel cu oamenii?

  • Ce ai învățat studiind acest fragment?

În timp ce cursanții împărtășesc ce au învățat, scrieți, pe tablă, toate adevărurile pe care le spun.

Două principii pe care se poate să le fi identificat sunt acestea: Prin Salvatorul Isus Hristos putem ierta și-i putem ajuta cu dragoste pe alții și Dacă nu-i iertăm pe alții, Satana va avea un avantaj în ceea ce ne privește.

  • Care sunt exemple de moduri în care ai putea ierta, alina sau ți-ai putea arăta dragostea față de cineva care a comis o încălcare sau a fost răutăcios?

  • Ținând cont de ceea ce știi despre Salvatorul Isus Hristos, de ce ar dori El ca noi să ne iertăm unii pe alții și să dăm dovadă de dragoste unii față de alții? Cum ne poate ajuta El să facem acest lucru?

Vârstnicul Massimo De Feo, din Cei Șaptezeci, ne-a învățat cele de mai jos.

Imagine
Official Portrait of Elder Massimo De Feo Photographed March 2017.

Adevăraților ucenici le place să ierte. Ei știu că ispășirea Salvatorului include toate păcatele și greșelile fiecăruia dintre noi. Știu că prețul pe care El l-a plătit este de tipul „totul inclus”. Taxele, amenzile, comisioanele și costurile spirituale care au legătură cu păcate, greșeli sau fapte rele sunt toate incluse. Adevărații ucenici iartă și cer iertare repede.

Dragii mei frați și dragile mele surori, dacă vă este greu să găsiți tăria să iertați, nu vă gândiți la ce v-au făcut alții, ci gândiți-vă la ce a făcut Salvatorul pentru dumneavoastră și veți găsi pace în binecuvântările mântuitoare ale ispășirii Sale.

În cazul în care membrii clasei au desfășurat activitatea de pregătire a cursanților, le puteți adresa întrebările de mai jos, invitându-i să împărtășească ce au pregătit. Aduceți aminte cursanților să nu împărtășească experiențe care ar putea fi prea personale.

  • Când ai văzut un exemplu de persoană care a iertat pe altcineva și, apoi, a încercat cu dragoste să ajute acea persoană?

  • În ce mod refuzul de a ierta îi oferă lui „Satana… un câștig [în ceea ce ne privește]” ( 2 Corinteni 2:11)?

Ajutați cursanții să înțeleagă, desfășurând activitatea de mai jos, binecuvântarea pe care o pot primi atât cel care iartă, cât și cel care este iertat.

Expuneți instrucțiunile de mai jos sau oferiți-le cursanților sub forma unei foi de prezentare.

Imagine

Imaginează-ți că, asemenea corintenilor, oamenii din episcopia ta trebuie să-și sporească dragostea și iertarea față de cei care au păcătuit. De aceea, episcopul tău te invită să împărtășești un gând scurt despre iertare la începutul adunării clasei sau cvorumului din care faci parte. Gândește-te câteva minute și creează un rezumat cu ceea ce ai putea spune. Include cele de mai jos:

  1. cel puțin un verset sau o expresie din 2 Corinteni 2:7-11 ;

  2. un alt verset sau o declarație a unui conducător al Bisericii. (Ai putea folosi declarația vârstnicului Kevin R. Duncan de mai jos, unul dintre versetele menționate de acesta sau unul dintre fragmentele scripturale care urmează declarației sale);

  3. propriile gânduri și mărturii despre a oferi dragoste și iertare altora și despre modul în care acest lucru ne poate ajuta să ne apropiem mai mult de Salvator.

Învățături despre iertare

Vârstnicul Kevin R. Duncan, din Cei Șaptezeci, a spus cele de mai jos.

Imagine
Official Portrait of Elder Kevin R. Duncan. Photographed in March 2017.

Sunt convins că cei mai mulți dintre noi dorim să iertăm, însă ne este foarte greu s-o facem. Când avem parte de o nedreptate, am putea foarte repede să spunem: „Acea persoană a greșit. Merită să fie pedepsită. Unde este dreptatea?”. Credem greșit că, dacă iertăm, într-un fel dreptatea nu va fi împlinită și pedepsele vor fi omise.

Acest lucru nu este adevărat. Dumnezeu va da pedeapsa corectă, căci mila nu poate să jefuiască dreptatea (vedeți Alma 42:25). Dumnezeu ne oferă, cu dragoste, următoarea asigurare: „Lăsați-Mi Mie judecata, pentru că ea este a Mea și Eu voi răsplăti. [Însă permiteți ca] pacea să fie cu voi” [ Doctrină și legăminte 82:23 ].

(Kevin R. Duncan, „Leacul tămăduitor al iertării”, Ensign sau Liahona, mai 2016, p. 33-34)

Puteți lăsa cursanții să-și împărtășească rezumatele în echipe de câte doi sau în grupuri mici.

  • Ce ai învățat ce i-ar putea ajuta pe membrii episcopiei tale să înțeleagă mai bine iertarea și să ofere mai multă iertare?

  • Cum îi poate aduce mai aproape de Isus Hristos faptul de a-i ierta pe alții?

Cugetă asupra modului în care îi tratezi pe cei care au comis încălcări.Caută inspirație de la Tatăl Ceresc cu privire la ce poți face pentru a „[ierta]… și… [a arăta] iarăși dragostea față de” ei ( 2 Corinteni 2:7-8). Îți poți consemna impresiile și gândurile în jurnalul de studiu, inclusiv orice lucru pe care te simți inspirat să-l faci.

Încurajați cursanții să acționeze potrivit impresiilor pe care le-au avut în timpul lecției. Puteți depune mărturie despre binecuvântările iertării și despre modul în care iertarea îi poate aduce atât pe cel care iartă, cât și pe cel iertat mai aproape de Isus Hristos.

Comentarii și informații generale

Cum te poate binecuvânta pe tine personal iertarea?

Președintele James E. Faust (1920-2007), din Prima Președinție, ne-a învățat cele de mai jos.

Imagine
Last official portrait of President James E. Faust, Second Counselor in the First Presidency, 2001. Died 10 August 2007.

Dacă putem găsi iertare în inimile noastre pentru cei care ne-au rănit și ne-au făcut să suferim, ne vom ridica la un nivel mai înalt de stimă de sine și stare bună.

(James E. Faust, „Puterea tămăduitoare a iertării”, Ensign sau Liahona, mai 2007, p. 68)

Vârstnicul Jeffrey R. Holland, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne-a învățat cele de mai jos.

Imagine
Last official portrait of President James E. Faust, Second Counselor in the First Presidency, 2001. Died 10 August 2007.

Cu autoritatea acordată apostolilor de Salvatorul lumii, depun mărturie despre pacea pe care o va aduce împăcarea cu Dumnezeu și unul cu altul, dacă suntem destul de umili și curajoși să o înfăptuim.

(Jeffrey R. Holland, „Slujba împăcării”, Ensign sau Liahona, nov. 2018, p. 79)

Cum te poate ajuta Isus Hristos să ierți?

Vârstnicul Kevin R. Duncan, din Cei Șaptezeci, ne-a învățat cele de mai jos.

Imagine
Official Portrait of Elder Kevin R. Duncan. Photographed in March 2017.

Iertarea este motivul principal pentru care Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, așadar haideți să ne bucurăm de oferta Lui de a ne vindeca pe toți. Ispășirea Salvatorului nu este doar pentru cei care trebuie să se pocăiască; este și pentru cei care trebuie să ierte. Dacă întâmpinați greutăți în a ierta pe cineva, inclusiv în a vă ierta pe dumneavoastră înșivă, rugați-L pe Dumnezeu să vă ajute. Iertarea este un principiu glorios care oferă vindecare. Nu trebuie să fim victimă a doua oară. Putem ierta.

(Kevin R. Duncan, „Leacul tămăduitor al iertării”, Ensign sau Liahona, mai 2016, p. 35)

Vizionează prezentarea video „Principles of Peace: Forgiveness (Principii ale păcii: iertarea)”, 1:49, pusă la dispoziție pe ChurchofJesusChrist.org, care arată un exemplu despre modul în care, datorită lui Isus Hristos, o femeie a putut să-și ierte tatăl.

Cum pot să înțeleg mai bine ce este iertarea?

Vârstnicul Jeffrey R. Holland, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne-a învățat cele de mai jos.

Imagine
Official Portrait of Elder Kevin R. Duncan. Photographed in March 2017.

[Isus Hristos] nu a spus: „Nu vi se permite să simțiți durere sau întristare adevărată ca urmare a experiențelor zguduitoare pe care le-ați trăit din cauza unei alte persoane”. Nici nu a spus: „Pentru a ierta pe deplin, trebuie să continuați o relație dăunătoare sau să vă întoarceți la niște circumstanțe abuzive, distrugătoare”. Dar, în pofida chiar a celor mai teribile jigniri pe care le putem suferi, ne putem ridica deasupra suferinței noastre numai când punem piciorul pe cărarea adevăratei vindecări.

(Jeffrey R. Holland, „Slujba împăcării”, Ensign sau Liahona, nov. 2018, p. 79)

Activități de învățare suplimentare

A mustra din dragoste

În unele dintre scrierile anterioare ale lui Pavel către corinteni, el îi mustrase pentru neascultarea și lipsa lor de credință. Puteți invita cursanții să citească 2 Corinteni 2:1-4 și să vadă ce a sperat Pavel că vor înțelege aceștia cu privire la motivele sale de a-i mustra. Cum ar putea fi mustrarea sau corectarea o dovadă a dragostei unui conducător sau a unui părinte pentru tine?

Scris în inimă

Deoarece materialul din 2 Corinteni 3 nu este predat ca parte din programă, cele de mai jos oferă o idee pentru predarea acestui capitol.

Explicați că, în timpul absenței lui Pavel din Corint, unii învățători mincinoși au început să se opună învățăturilor lui Pavel și au încercat să-l discrediteze pe acesta, spunându-le convertiților că încă mai trebuiau să urmeze legea lui Moise. Rezumați 2 Corinteni 3:1 , explicând că, drept răspuns pentru cei care au încercat să-l discrediteze, Pavel i-a întrebat retoric pe membrii din Corint dacă este necesar să le ofere o „[scrisoare] de laudă” care să mărturisească despre natura și legitimitatea sa de apostol adevărat al lui Isus Hristos.

Cursanții ar putea citi 2 Corinteni 3:2-3 , pentru a afla ce a servit drept scrisoare de laudă a lui Pavel (viețile schimbate ale sfinților). Ce crezi că înseamnă faptul că vorbele lui Hristos au fost scrise „nu pe niște table de piatră, ci pe niște table care sunt inimi de carne”? Cum poate cineva să lase Evanghelia să pătrundă în inima sa? Cum putem trăi mai bine potrivit Evangheliei din inima noastră?