Seminar
1 Ioan 2-4; 2 Ioan


1 Ioan 2-4; 2 Ioan

Să arătăm dragoste față de Tatăl Ceresc și de Isus Hristos

Imagine
A women with her hands upward in prayer

Când cineva se simte iubit sau iubește o altă persoană, faptele sale se schimbă adesea. Ioan ne-a învățat că dragostea noastră față de Tatăl Ceresc și de Isus Hristos ne poate motiva să ținem poruncile Lor. Această lecție este menită să te ajute să înțelegi cum poți arăta dragoste față de Tatăl Ceresc și de Isus Hristos ținând poruncile.

Protecțiile pline de dragoste ale lui Dumnezeu

Pe când se afla pe o plajă din Australia, vârstnicul Von G. Keetch (1960-2018), din Cei Șaptezeci, s-a întâlnit cu câțiva surferi sosiți acolo într-o vacanță unică în viață. Aceștia se plângeau de o barieră grea de plasă din apă, care-i împiedica să facă surf pe valurile mari.

Pentru a afla ce s-a întâmplat, vizionează prezentarea video „Binecuvântați și fericiți sunt cei care țin poruncile lui Dumnezeu” (5:41), de la minutul 0:00 până la minutul 2:34. Această prezentare video este pusă la dispoziție pe ChurchofJesusChrist.org. Sau citește relatarea de mai jos.

Ținerea poruncilor lui Dumnezeu

Cu toții avem propriile motive pentru care alegem să ținem sau nu poruncile lui Dumnezeu. Citește versetele de mai jos și află ce ne-a învățat apostolul Ioan că ne poate motiva să le ținem. Ar putea fi util să îți aduci aminte că Ioan a scris epistolele sale pentru credincioșii care se confruntau cu învățături false.

1 Ioan 2:3-6

1 Ioan 3:18-24

2 Ioan 1:6, 8-9

(Ar putea fi, de asemenea, util să citești învățăturile Salvatorului din Ioan 14:15, 23-24 .)

  • Ce adevăruri ai găsit?

  • Cum ar putea cunoașterea acestor adevăruri să mărească dorința cuiva de a ține poruncile?

Ioan a propovăduit diferite adevăruri în aceste versete. Unul dintre aceste adevăruri, pe care poate l-ai identificat, este următorul: Cu cât Îi cunoaștem și Îi iubim mai mult pe Tatăl Ceresc și pe Isus Hristos, cu atât suntem mai dornici să ținem poruncile Lor (vezi 1 Ioan 1:5-7 ; 2:3-6 ; 2 Ioan 1:6-9).

1. În jurnalul tău pentru studiu, desfășoară activitatea de mai jos.

Imaginează-ți că învățătoarea ta de la Școala de duminica dorește să ajute membrii clasei să se simtă motivați să țină poruncile. Ea te roagă să cugeți asupra întrebărilor de mai jos și să te pregătești să împărtășești gândurile tale membrilor clasei.

  • De ce este ținerea poruncilor un mod de a arăta dragoste față de Tatăl Ceresc și de Isus Hristos?

  • Ce știi despre Tatăl Ceresc și despre Isus Hristos și te motivează să ții poruncile Lor? De ce te motivează cunoașterea acestor lucruri?

  • Ce ai învățat despre Ei pe măsură ce ai ținut poruncile Lor?

Cum îți vei arăta dragostea față de Tatăl Ceresc?

Privește această ilustrație și gândește-te la ceea ce știi despre Isus Hristos și despre Tatăl Ceresc și la sentimentele Lor față de tine. Te poți gândi, de asemenea, la sentimentele pe care le ai față de Ei.

Imagine
A man standing and embracing Christ after being healed.

Deși poate părea dificil să ne arătăm dragostea față de Tatăl Ceresc și de Isus Hristos deoarece Ei nu sunt prezenți fizic alături de noi, ne putem arăta dragostea față de Ei ținând poruncile Lor. Alocă-ți timp pentru a cugeta asupra a ceea ce ai dori să îți aduci aminte sau să faci datorită acestei lecții. Mai jos, sunt unele moduri în care poți face acest lucru.

  • Scrie un mod prin care ai dori să ajungi să-I cunoști și să-I iubești mai mult pe Tatăl Ceresc și pe Isus Hristos.

  • Gândește-te la poruncile pe care le ții în prezent și la motivele pentru care le ții. Gândește-te dacă ești motivat de dragostea față de Tatăl Ceresc și de Isus Hristos sau dacă ai putea progresa mai mult în această privință.

  • Identifică una sau mai multe porunci pe care le-ai putea ține mai pe deplin pentru a-ți arăta dragostea față de Tatăl Ceresc și de Isus Hristos. Întocmește un plan despre cum vei ține mai pe deplin aceste porunci.

Opțional: Vrei să afli mai multe?

Cum sunt poruncile o exprimare a dragostei lui Dumnezeu pentru noi?

Președintele Thomas S. Monson (1927-2018) a declarat cele de mai jos.

Imagine
Official portrait of President Thomas S. Monson, 2008.

Poruncile lui Dumnezeu nu sunt date pentru a ne împiedica sau pentru a deveni obstacole în calea fericirii noastre. Exact opusul este adevărat. El, care ne-a creat și ne iubește în mod perfect, știe exact cum trebuie să trăim pentru a obține cea mai mare fericire posibilă. El ne-a dat îndrumări care, dacă le urmăm, ne vor călăuzi în siguranță în această călătorie din viața muritoare care este, deseori, periculoasă…

El știe că atunci când ținem poruncile, viețile noastre vor fi mai fericite, mai împlinite și mai puțin complicate. Provocările și problemele noastre vor fi mai ușor de suportat și noi vom primi binecuvântările pe care El ni le-a promis.

(Thomas S. Monson, „Țineți poruncile”, Ensign sau Liahona, nov. 2015, p. 83)

Cum Îi arată lui Dumnezeu dragostea mea faptul că țin poruncile?

Vârstnicul Von G. Keetch (1960-2018), din Cei Șaptezeci, a declarat cele de mai jos.

Imagine
Official Portrait of Elder Von G. Keetch. Photographed March 2017.

Noi ne arătăm dragostea față de Dumnezeu – și credința noastră în El – făcând în fiecare zi tot ce putem pentru a urma calea pe care El ne-a oferit-o și ținând poruncile pe care El ni le-a dat. Noi demonstrăm acea credință și dragoste în special în situații în care nu înțelegem foarte bine motivul pentru care Dumnezeu ne poruncește ceva sau nu înțelegem ce cale ne spune El să urmăm.

(Von G. Keetch, „Binecuvântați și fericiți sunt cei care țin poruncile lui Dumnezeu”, Ensign sau Liahona, nov. 2015, p. 116)

Cum pot să îmi măresc dragostea față de Dumnezeu?

Președintele Dieter F. Uchtdorf, pe atunci din Prima Președinție, a explicat cele de mai jos.

Imagine
Official portrait of Elder Dieter F. Uchtdorf of the Quorum of the Twelve Apostles, 2006. Called as Second Counselor in the First Presidency, 3 February 2008. Made official portrait in 2008 replacing portrait taken in 2004.

Ne mărim dragostea față de Tatăl nostru Ceresc și o putem demonstra aliniindu-ne gândurile și faptele la cuvântul lui Dumnezeu. Dragostea Sa pură ne conduce și ne încurajează să devenim mai puri și mai sfinți. Ne inspiră să umblăm în neprihănire – nu din teamă sau obligație, ci din dorința sinceră de a deveni și mai asemănători Lui deoarece Îl iubim.

(Dieter F. Uchtdorf, „Dragostea de Dumnezeu”, Ensign sau Liahona, nov. 2009, p. 23)