Bibliotecă
Consacrarea


„Consacrarea”, Subiecte și întrebări (2023)

Cuplu de tineri studiind din scripturi.

Îndrumar pentru studiul Evangheliei

Consacrarea

A dedica ceva pentru un scop sfânt

V-a păsat vreodată atât de mult de cineva, încât ați fi făcut orice pentru el? Faptul de a vă dedica acelei persoane necesită timp și perseverență, dar întărește, de asemenea, relația dumneavoastră reciprocă.

Acest tip de dedicare voluntară ne aduce aminte ce înseamnă să ne consacrăm Domnului. Prin consacrare, ne dedicăm lui Dumnezeu deoarece Îl iubim. Și, pe măsură ce facem aceasta, ne întărim relația cu Tatăl Ceresc și cu Isus Hristos.

Ce este consacrarea?

Consacrarea înseamnă punerea deoparte a ceva ca fiind sfânt pentru lucrarea Domnului. Sfinții din zilele din urmă își dedică, în mod voluntar, timpul, talentele și mijloacele pentru a întemeia împărăția lui Dumnezeu. Așa cum ne-a învățat vârstnicul David A. Bednar, consacrarea „este motivată de caritate și dă naștere unei dorințe mai mari de a sluji”. În templu, membrii Bisericii fac legământ să trăiască potrivit legii consacrării Cea mai înaltă formă de consacrare este să dăm tot ceea ce suntem și tot ce putem deveni pentru clădirea împărăției lui Dumnezeu.

Prezentare generală a subiectului: Consacrarea.

Îndrumare pentru studiul Evangheliei pe același subiect: Legămintele și rânduielile, Sacrificiul, Înzestrarea și pecetluirea în templu, Îngrijirea celor aflați la nevoie.

Secțiunea 1

Prin consacrare, Domnul ne ajută să devenim sfinți așa cum este El

Femeie ținând în mâini o ilustrație cu Hristos.

Când consacrăm ceva lui Dumnezeu, dedicăm acel lucru pentru clădirea împărăției Domnului. Când consacrăm ceva lui Dumnezeu din dragostea noastră pentru El, acel lucru devine sfânt.

Deși Îi putem consacra Domnului timpul, talentele și bunurile noastre, „consacrarea supremă este predarea de sine lui Dumnezeu”. În acest sens, consacrarea nu este, cu adevărat, un eveniment sau un ritual de renunțare la ceva – este un proces care ne ajută să ajungem să-I cunoaștem pe Tatăl Ceresc și pe Isus Hristos. Pe măsură ce urmăm exemplul lui Isus Hristos de a trăi o viață consacrată, putem deveni sfinți așa cum este El.

Lucruri la care să vă gândiți

  • Este nevoie de timp și efort pentru a ne consacra lui Dumnezeu. Puteți să citiți Doctrină și legăminte 4:2 și să cugetați asupra a ceea ce înseamnă să-I slujești lui Dumnezeu cu „toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul și cu toată tăria [ta]”. Cum vă puteți apropia puțin mai mult de faptul de a consacra Domnului „tot” ce sunteți? Ați putea să-I consacrați ceva care v-ar ajuta să-L cunoașteți mai bine? Acționați potrivit oricăror îndemnuri pe care le primiți.

  • Domnul poate, de asemenea, să ne binecuvânteze consacrând, sau sfințind, încercările noastre. În Cartea lui Mormon, Lehi i-a spus fiului său Iacov că Domnul „va sfinți suferințele tale spre binele tău”. Citiți cuvintele sale în 2 Nefi 2:1-2. Cum v-a consacrat Domnul încercările spre binele dumneavoastră? Cum v-a ajutat El să folosiți acele experiențe pentru a binecuvânta viața altora? Consemnați orice gânduri pe care le aveți despre modul în care încercările dumneavoastră v-au făcut mai sfânt și v-au adus mai aproape de Hristos.

Activități pentru învățare alături de alții

  • Într-o cuvântare adresată în cadrul unei adunări de devoțiune din anul 2017, intitulată „Profeții, conducerea și legea divină”, președintele Russell M. Nelson a invitat tinerii adulți să-și consacre o parte din timpul lor pentru a studia despre Isus Hristos. Dânsul a spus: „Dacă veți începe să învățați tot ce puteți despre Isus Hristos, vă promit că dragostea voastră pentru El și pentru legile lui Dumnezeu va crește mai mult decât vă puteți imagina acum. Vă promit, de asemenea, că veți avea o putere mai mare de a vă împotrivi păcatului. Veți avea o dorință mult mai mare de a ține poruncile. Veți descoperi că veți avea o putere mai mare de a vă îndepărta de divertismentul și situațiile complicate create de cei care își bat joc de cei care-L urmează pe Isus Hristos”. Recapitulați împreună cuvântarea președintelui Nelson și, apoi, ascultați sau cântați imnul „Take Time to Be Holy”. Cum vă poate ajuta faptul de a vă consacra timpul pentru a studia despre Isus Hristos să vă facă sfinți? Vă puteți împărtăși unii altora idei despre cum să vă dedicați mai bine timpul pentru a învăța despre El. Acționați potrivit oricăror îndemnuri pe care le primiți.

  • A consacra ceva lui Dumnezeu pentru folosul Său poate părea dificil, dar o viață consacrată se clădește, de fapt, prin alegerile simple pe care le facem în fiecare zi. În cadrul Conferinței Generale din luna aprilie a anului 2015, președintele Dieter F. Uchtdorf ne-a învățat: „Cu răbdare și perseverență, până și cea mai mică faptă de ucenicie sau cel mai mic semn de credință poate deveni un foc puternic al unei vieți devotate. De fapt, așa se aprind majoritatea focurilor – cu o mică scânteie”. Vizionați această prezentare video care arată cum se aprinde un foc de tabără. Sau, dacă vă aflați într-un loc în care ar fi sigur să faceți acest lucru, aprindeți un foc de tabără împreună. Discutați despre lucrurile aparent mici, de zi cu zi, pe care le-ați putea consacra Domnului pentru a vă ajuta să deveniți mai sfinți așa cum este El.

Aflați mai multe

Secțiunea 2

În temple, sfinții din zilele din urmă fac legământ să se supună legii consacrării

Cuplu plimbându-se în împrejurimile templului.

În casa Domnului, sfinții din zilele din urmă fac legământ să trăiască potrivit legii consacrării. Trăind potrivit legii consacrării, membrii ajută la împlinirea nevoilor fizice și spirituale ale altora și la avansarea lucrării Domnului pe pământ. Ținerea legământului de a trăi potrivit legii consacrării poate aduce multe binecuvântări, inclusiv „acces mai mare la puterea lui Dumnezeu și la dragoste, pace, alinare și bucurie trainice”.

Lucruri la care să vă gândiți

  • Legea consacrării este eternă. Ucenicii lui Dumnezeu au trăit potrivit ei în vechime, în diferite perioade, și a fost restaurată în zilele din urmă. Puteți citi despre consacrare în Faptele apostolilor 4:32; 4 Nefi 1:1-3; și Moise 7:18. Ce credeți că înseamnă a avea „toate de obște” și a fi „într-o singură inimă și într-un singur gând” cu alții? Cum puteți urma aceste idealuri pe măsură ce vă străduiți să trăiți potrivit legii consacrării? Scrieți și, apoi, acționați potrivit oricăror îndemnuri pe care le primiți.

Activități pentru învățare alături de alții

  • Un mod prin care putem trăi potrivit legii consacrării este acela de a-i ajuta pe alții să-și împlinească nevoile temporale și spirituale. Împreună cu grupul, citiți Mosia 4:26 și, apoi, cântați imnul „Am făcut eu un bine?”. Discutați despre moduri în care îi puteți ajuta pe cei aflați la nevoie prin păstorire, zeciuială, dar de post, proiecte umanitare și alte tipuri de slujire. Puteți chiar planifica un act de slujire pentru întregul grup. Puteți, de asemenea, să vă împărtășiți unii altora experiențe personale care arată cum v-a binecuvântat viața și v-a adus mai aproape de Isus Hristos faptul că ați ajutat pe cineva aflat la nevoie.

  • Un alt mod în care trăim potrivit legii consacrării este acela de a face tot ce putem pentru a ne îndeplini chemările și însărcinările din Biserică. Președintele Henry B. Eyring ne-a învățat: „Chemarea la slujire trebuie să fie, în primul rând, ceva foarte important pentru noi. Faptul de a ne oferi inima întreagă Învățătorului și cel de a ține poruncile Sale reprezintă modurile în care ajungem să-L cunoaștem. Cu timpul, prin puterea ispășirii, inima noastră se schimbă și putem deveni ca El”. Invitați membrii grupului să se gândească la cineva din viața lor care a slujit într-o chemare cu toată inima. Împărtășiți-vă unii altora ce ați învățat din exemplul de viață consacrată al acelei persoane și cum credeți că acest lucru a produs o schimbare în bine în viața altora.

Aflați mai multe

  • Henry B. Eyring, „Ocazii de a face bine”, Liahona, mai 2011, p. 22-26.

  • Church History Topics „Consecration and Stewardship”, Biblioteca Evangheliei.