Istoria Bisericii
Căsătoria pluralistă și familia în perioada de început a statului Utah


„Căsătoria pluralistă și familia în perioada de început a statului Utah”, Eseuri despre subiecte din Evanghelie (2016)

„Căsătoria pluralistă și familia în perioada de început a statului Utah”, Eseuri despre subiecte din Evanghelie

Căsătoria pluralistă și familia în perioada de început a statului Utah

Cu privire la căsătoria dintre un bărbat și o femeie, Biblia și Cartea lui Mormon ne învață faptul că aceasta constituie standardul lui Dumnezeu, cu excepția anumitor perioade în care El a declarat ceva diferit.1

Conform unei revelații date lui Joseph Smith, practicarea căsătoriei pluraliste – căsătoria unui bărbat cu două sau mai multe femei – a fost instituită printre membrii Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă la începutul anilor 1840. După aceea, timp de mai mult de o jumătate de secol, căsătoria pluralistă a fost practicată de unii sfinți din zilele din urmă. Numai președintele Bisericii deținea cheile autorizării înfăptuirii de noi căsătorii pluraliste.2 În anul 1890, Domnul l-a inspirat pe președintele Bisericii, Wilford Woodruff, să dea o declarație care a condus la sfârșitul practicării căsătoriei pluraliste în Biserică. În această declarație, cunoscută drept Manifestul, președintele Woodruff și-a exprimat intenția de a respecta legea Statelor Unite care interzicea căsătoria pluralistă și de a-și folosi influența pentru a convinge membrii Bisericii să facă același lucru.3

După emiterea Manifestului, monogamia a fost susținută în Biserică atât la pupitru, cât și în presă. În mod excepțional, câteva căsătorii pluraliste noi au fost înfăptuite între anii 1890 și 1904, mai ales în Mexic și Canada, în afara jurisdicției legii Statelor Unite; în acei ani, un număr mic de căsătorii pluraliste au fost înfăptuite în Statele Unite.4 În anul 1904, Biserica a interzis cu strictețe noi căsătorii pluraliste.5 Astăzi, orice persoană care practică căsătoria pluralistă nu poate deveni sau fi membră a Bisericii.

În principiu, acest eseu abordează căsătoria pluralistă așa cum a fost practicată de sfinții din zilele din urmă între anii 1847 și 1890, după exodul lor spre vestul Statelor Unite și înainte de emiterea Manifestului.

Sfinții din zilele din urmă nu înțeleg toate motivele pentru care Dumnezeu a instituit, prin profeții Săi, practicarea căsătoriei pluraliste pe parcursul secolului al XIX-lea. Cartea lui Mormon identifică un motiv pentru care Dumnezeu a dat această poruncă: pentru a spori numărul copiilor născuți în legământul Evangheliei cu scopul de a „[crește] seminții pentru [Domnul]” (Iacov 2:30). Căsătoria pluralistă a avut ca urmare nașterea multor copii în cadrul căminelor unor sfinți credincioși din zilele din urmă.6 De asemenea, a influențat societatea mormonă din secolul al XIX-lea în alte moduri: căsătoria a devenit realmente disponibilă tuturor celor care doreau acest lucru, diferențele economice s-au diminuat deoarece femeile dezavantajate din punct de vedere economic s-au căsătorit cu bărbați din gospodării mai stabile financiar7, iar numărul căsătoriilor dintre persoane de etnii diferite a crescut, lucru care a ajutat la unirea unei populații formate din imigranți de origine diferită.8 Căsătoria pluralistă a ajutat, de asemenea, la formarea și întărirea sentimentului de unitate și de apartenență în cadrul grupului sfinților din zilele din urmă. Membrii Bisericii au ajuns să se considere „un popor pe care Dumnezeu Și l-a câștigat ca să fie al Lui9, care era legat prin legământ să țină poruncile lui Dumnezeu în pofida opoziției din afară, fiind dispuși să fie respinși pentru principiile lor.10

Pentru acești sfinți din zilele din urmă din perioada de început, căsătoria pluralistă era un principiu religios care necesita sacrificiu personal. Relatările lăsate de bărbați și femei care practicau căsătoria pluralistă vorbesc despre încercările și dificultățile prin care au trecut, precum dificultăți financiare, conflicte dintre ei și faptul că unele soții tânjeau după compania de durată a soților lor.11 Dar, relatările consemnează, de asemenea, dragostea și bucuria care se găseau în cadrul familiilor lor. Ei credeau că, la acel moment, era o poruncă de la Dumnezeu și că supunerea avea să le aducă mari binecuvântări lor și posterității lor, atât pe pământ, cât și în viața care va veni. Deși exista multă dragoste, blândețe și afecțiune în cadrul multor căsătorii pluraliste, practica era, în general, bazată mai mult pe un crez religios decât pe dragoste.12 Conducătorii Bisericii au propovăduit că participanții unei căsătorii pluraliste trebuie să caute să-și dezvolte din plin spiritul altruismului și dragostea pură a lui Hristos față de toți cei implicați.

În anii în care căsătoria pluralistă a fost propovăduită public, era de așteptat ca toți sfinții din zilele din urmă să accepte principiul ca fiind revelație de la Dumnezeu.13 Totuși, nu toți trebuiau să trăiască potrivit acestuia. Într-adevăr, acest sistem de căsătorie nu ar fi putut să fie universal din cauza proporției dintre bărbați și femei.14 Deși conducătorii Bisericii considerau căsătoria pluralistă ca fiind o poruncă, în general, adresată întregii Bisericii, aceștia considerau, de asemenea, că persoanele care nu începeau această practică erau drepte în fața lui Dumnezeu.15 Femeile erau libere să își aleagă soțul, să intre într-o uniune poligamă sau monogamă sau să nu se căsătorească deloc.16 Unii bărbați au practicat căsătoria pluralistă deoarece conducătorii Bisericii le-au cerut acest lucru, în timp ce alții au ales singuri să facă aceasta. Toți au fost nevoiți să obțină aprobarea conducătorilor Bisericii înainte de a practica căsătoria pluralistă.17

Trecerea timpului a modelat experiența vieții în cadrul căsătoriei pluraliste. În principiu, toți cei care o practicau în primii ani au trebuit să-și învingă propriile prejudecăți împotriva căsătoriei pluraliste și să se adapteze la viața în cadrul familiilor poligame. Însărcinarea de a coloniza un teren semiarid la jumătatea secolului al XIX-lea a adus mai multe încercări familiilor care învățau cum să pună în practică principiul căsătoriei pluraliste. Locul în care familia locuia – fie în orașul Salt Lake, cu multele sale ocazii sociale și culturale, fie în zonele rurale izolate, în care astfel de ocazii erau mai rare – avea un impact asupra experiențelor pe care le aveau cei care practicau căsătoria pluralistă. Este, așadar, dificil să generalizăm cu acuratețe lucruri despre experiența tuturor căsătoriilor pluraliste.

Totuși, se pot discerne câteva tipare și acestea corectează câteva mituri. Deși unii conducători aveau familii poligame mari, două treimi dintre bărbații poligami aveau doar două soții în același timp.18 Conducătorii Bisericii au recunoscut despre căsătoriile pluraliste că acestea puteau fi dificile, în special, pentru femei. Astfel, femeile care nu erau fericite în căsniciile lor puteau divorța, iar posibilitatea de a se căsători din nou era, de asemenea, disponibilă.19 În primul deceniu de la stabilirea în Utah, femeile se căsătoreau fiind foarte tinere (la vârsta de 16 sau 17 ani sau, rareori, mai tinere), ceea ce era tipic femeilor care trăiau în zonele de vest în acea perioadă.20 Ca și în alte locuri, femeile se căsătoreau la vârste mai înaintate pe măsură ce societatea s-a maturizat. Aproape toate femeile se căsătoreau, dar și un procent mare de bărbați. De fapt, se pare că, în aceea vreme, procentul de bărbați din Utah care se căsătoreau era mai mare decât în oricare altă parte a Statelor Unite. Probabil jumătate dintre cei care locuiau pe teritoriul statului Utah în anul 1857 aveau parte de traiul în cadrul unei familii poligame ca soț, soție sau copil la un moment din viața lor.21 Până în anul 1870, 25 până la 30 la sută din populație trăia într-un cămin poligam și se pare că procentul a continuat să scadă în următorii douăzeci de ani.22

Experiența căsătoriei pluraliste spre sfârșitul secolului al XIX-lea a fost în mod considerabil diferită de cea în urmă cu câteva decenii. Începând cu anul 1862, guvernul Statelor Unite a aprobat legi împotriva practicării căsătoriei pluraliste. Oponenții din afara Bisericii au organizat o campanie împotriva practicii căsătoriei pluraliste, afirmând că sperau să protejeze femeile mormone și civilizația americană. Totuși, multe femei sfinte din zilele din urmă apărau în mod public căsătoria pluralistă, afirmând că ele luau parte la această practică de bună voie.23

După ce Curtea Supremă a Statelor Unite a decis, în anul 1879, că legile împotriva poligamiei sunt constituționale, oficialii federali au început, în timpul anilor 1880, să urmărească penal soții și soțiile care practicau poligamia.24 Considerând că aceste legi nu sunt drepte, sfinții din zilele din urmă nu s-au supus legilor continuând să practice căsătoria pluralistă și încercând să evite arestul. Când erau condamnați, ei plăteau amenzi și sufereau pedeapsa cu închisoarea. Pentru a-și ajuta soții să evite condamnarea, soțiile din cadrul căsătoriilor pluraliste locuiau deseori în gospodării diferite sau se ascundeau folosind un nume fals, mai ales când erau însărcinate și după ce nășteau.25

Până în anul 1890, când Manifestul emis de președintele Woodruff a anulat porunca privind practicarea căsătoriei pluraliste, societatea mormonă avea un nucleu de membri puternici și loiali, alcătuit, în mare parte, din emigranți din Europa și din estul Statelor Unite. Dar alcătuirea demografică a membrilor Bisericii din întreaga lume începuse să se schimbe. Începând cu anii 1890, convertiților din afara Statelor Unite li s-a cerut să clădească Biserica în țările lor în loc să se mute în Utah. În deceniile următoare, sfinții din zilele din urmă au plecat din Marele Bazin în căutarea unor noi ocazii. Căsătoria pluralistă nu a fost niciodată încurajată în zonele în care nu locuiau mulți sfinți din zilele din urmă. Mai ales în aceste congregații nou formate în afara statului Utah, familiile monogame au devenit o parte importantă în ceea ce privește preaslăvirea și predarea religiei. Pe măsură ce Biserica a crescut și s-a extins dincolo de vestul Statelor Unite, familia monogamă tradițională era mai potrivită în condițiile în care membrii se mutau des și locuiau în diferite părți ale țării.

Pentru mulți dintre cei care au practicat-o, căsătoria pluralistă a fost un sacrificiu important. În pofida greutăților pe care le-au avut unii dintre ei, loialitatea celor care au practicat căsătoria pluralistă continuă să aducă beneficii Bisericii în nenumărate moduri. Prin intermediul posterității acestor sfinți din secolul al XIX-lea, s-au născut mulți sfinți din zilele din urmă care au fost credincioși legămintelor Evangheliei în calitate de mame și tați neprihăniți, ucenici fideli ai lui Isus Hristos, membri, conducători și misionari devotați ai Bisericii. Deși membrilor Bisericii de astăzi le este interzis să practice căsătoria pluralistă, sfinții din zilele din urmă de astăzi îi cinstesc și îi respectă pe acești pionieri care au dăruit atât de multe lucruri pentru credința, familia și comunitatea lor.

  1. Iacov 2:27, 30. Pentru exemple de cazuri de căsătorie pluralistă din Biblie, vedeți Genesa 16:3; 25:1; 29:21-30; 30:3-4, 9. Vedeți, de asemenea, D&L 132:34-35.

  2. D&L 132:7. Președintele Bisericii punea deoparte, cu regularitate, persoane care să oficieze căsătorii pluraliste.

  3. Vedeți Declarația oficială 1.

  4. Kathryn M. Daynes, More Wives than One: Transformation of the Mormon Marriage System, 1840-1910 (Urbana: University of Illinois Press, 2001), p. 208-209; Thomas G. Alexander, Mormonism in Transition: A History of the Latter-day Saints, 1890-1930 (Urbana: University of Illinois Press, 1986), p. 60-73; Encyclopedia of Mormonism, 5 vol. (1992), „Manifesto of 1890”, 2:852-853.

  5. „Official Statement”, 6 apr. 1904, în James R. Clark, redactor, Messages of the First Presidency of The Church of Jesus Christ of Latter-day Saints, 6 vol. (1965-1975), 4:84-85.

  6. Studiile au arătat că femeile monogame nasc mai mulți copii ca soții decât soțiile poligame, excepție făcând prima soție. Totuși, la nivel de societate, fertilitatea a crescut datorită faptul că aproape toate femeile erau căsătorite și datorită ocaziilor numeroase de a se recăsători pe care le aveau femeile aflate la vârsta optimă pentru a naște copii. L. L. Bean și G. P. Mineau, „The Polygyny-Fertility Hypothesis: A Re-evaluation”, Population Studies 40 (1986): p. 67-81; Miriam Koktvedgaard Zeitzen, Polygamy: A Cross Cultural Analysis (Oxford and New York: Berg, 2008), p. 62-63.

  7. Daynes, Transformation of the Mormon Marriage System, p. 130-133.

  8. Kathryn M. Daynes, „Forging Mormon Society: Polygamy and Assimilation”, (Prezentare oferită la Western Historical Association, Fort Worth, Texas, 10 oct. 2003).

  9. 1 Petru 2:9.

  10. Vedeți Iacov 1:8 și Faptele apostolilor 5:41. Studiile legate de imaginea mormonilor din Statele Unite din secolul al XIX-lea au descoperit că mormonii erau asociați foarte mult cu căsătoria pluralistă. Jan Shipps, Sojourner in the Promised Land: Forty Years among the Mormons (Urbana: University of Illinois Press, 2000), p. 51-97.

  11. Pentru a afla mai multe despre câteva dintre aceste greutăți, vedeți Jessie L. Embry, Mormon Polygamous Families: Life in the Principle (Salt Lake City: Greg Kofford Books, 2008).

  12. Pentru un exemplu de sentimente dintre soți și soții, vedeți Terryl L. Givens și Matthew J. Grow, Parley P. Pratt: The Apostle Paul of Mormonism (New York: Oxford University Press, 2011), p. 305, 329-330.

  13. Căsătoria pluralistă a fost prezentată în mod privat unui grup mic de membri ai Bisericii, care s-a mărit în timp. Conducătorii Bisericii au anunțat această practică în mod public în anul 1852.

  14. Calculele făcute recent, folosind o rată de creștere de trei la sută și un interval mediu de cinci ani diferență de vârstă între soții și soțiile aflați la prima căsătorie (estimări rezonabile pentru populația mormonă din secolul al XIX-lea), indică faptul că, pentru ca poligamia să fie sustenabilă într-o societate stabilă, aceasta trebuie să fie pusă în practică de 16 la sută dintre soți și 28 la sută dintre soții. Davis Bitton și Val Lambson, „Demographic Limits of Nineteenth-Century Mormon Polygyny” BYU Studies Quarterly 51, nr. 4 (2012): 11-15.

  15. Vedeți, de exemplu, comentariile lui George Q. Cannon, în Journal of Discourses, 22:124-125, 23:278.

  16. Vedeți, de exemplu, Emmeline B. Wells, Ellen B. Ferguson, Emily S. Richards și Joseph M. West, scrisoare adresată Onoratului Comitet al Senatului pe Probleme de Educație și Muncă, 12 mai 1886, citată în Daynes, Transformation of the Mormon Marriage System, p. 61. Ele au depus mărturie: „Nicio femeie mormonă, bătrână sau tânără, nu este obligată să se căsătorească, mai ales să practice poligamia”. De asemenea, Brigham Young a spus: „Când fiicele voastre vor crește și vor dori să se căsătorească, lăsați-le să-și aleagă soțul… Fetele mele, luați pe acest sau pe acel bărbat dacă doriți… voi veți avea libertate de a alege în această privință așa cum și eu doresc să am”. Predică a lui Brigham Young, 16 apr. 1854, Brigham Young Office Files, Biblioteca de Istorie a Bisericii, orașul Salt Lake.

  17. Vedeți, de asemenea, Lowell C. Bennion, „Mapping the Extent of Plural Marriage in St. George, 1861-1880”, BYU Studies Quarterly 51, nr. 4 (2012): 34-49; și Embry, Mormon Polygamous Families, p. 75-81.

  18. Aceste cifre se bazează pe două studii diferite care au folosit surse diferite. Stanley S. Ivins, „Notes on Mormon Polygamy”, Western Humanities Review 10, nr. 3 (vara anului 1956): 233; și Daynes, Transformation of the Mormon Marriage System, p. 130. Familia mare a lui Brigham Young a fost, cu siguranță, una atipică. Vedeți Dean C. Jessee, „«A Man of God and a Good Kind Father»: Brigham Young at Home”, BYU Studies 40, nr. 2 (2001): 23-53.

  19. Brigham Young către William H. Dame, 8 aug. 1867, Brigham Young Letterbook, vol. 10, p. 340, Brigham Young Office Files, Biblioteca de Istorie a Bisericii, orașul Salt Lake; Daynes, Transformation of the Mormon Marriage System, p. 141-170. În general, în acele vremuri, femeile din teritoriul statului Utah puteau divorța mai ușor decât în majoritatea altor locuri din Statele Unite. Unul dintre funcționarii lui Brigham Young a explicat: „Ca regulă, președintele [Brigham Young] nu refuza niciodată un act [de divorț] dintr-o cerere a unei soții și NICIODATĂ când aceasta INSISTĂ”. Citat în Embry, Mormon Polygamous Families, p. 253.

  20. Daynes, Transformation of the Mormon Marriage System, p. 107; Cynthia Culver Prescott, „«Why Didn’t She Marry Him»: Love, Power and Marital Choice on the Far Western Frontier”, Western Historical Quarterly 38, nr. 1 (primăvara anului 2007): 25-45; Paul Bourke și Donald DeBats, Washington County, [Oregon,] Politics and Community in Antebellum America (Baltimore: Johns Hopkins University Press, 1995), p. 121.

  21. Lowell C. Bennion și alții, Polygamy in Lorenzo Snow’s Brigham City: An Architectural Tour (Salt Lake City: Western Regional Architecture Program, University of Utah, 2005), p. 26; Marie Cornwall, Camela Courtright și Laga Van Beek, „How Common the Principle? Women as Plural Wives in 1860”, Dialogue: A Journal of Mormon Thought 26 (vara anului 1993): 149; Daynes, More Wives Than One, p. 101.

  22. Lowell C. Bennion, „Plural Marriage, 1841-1904”, în Brandon S. Plewe, redactor, Mapping Mormonism: An Atlas of Latter-day Saint History (Provo, UT: Brigham Young University Press, 2013), p. 122-125; Lowell C. Bennion, „The Incidence of Mormon Polygamy in 1880: «Dixie» versus Davis Stake”, Journal of Mormon History 11 (1984): 17, 31.

  23. Proceedings in Mass Meeting of the Ladies of Salt Lake City, to Protest against the Passage of Cullom’s Bill, 14 ian. 1870 (Salt Lake City: 1870); Lola Van Wagenen, „In Their Own Behalf: The Politicization of Mormon Women and the 1870 Franchise”, în Carol Cornwall Madsen, redactor, Battle for the Ballot: Essays on Woman Suffrage in Utah, 1870-1896 (Logan, UT: Utah State University Press, 1997), p. 60-73.

  24. Sarah Barringer Gordon, The Mormon Question: Polygamy and Constitutional Conflict in Nineteenth-Century America (Chapel Hill: University of North Carolina Press, 2002).

  25. Ronald W. Walker, „A Mormon «Widow» in Colorado: The Exile of Emily Wells Grant”, în Qualities That Count: Heber J. Grant as Businessman, Missionary, and Apostle (Provo, UT: Brigham Young University Press, 2004), p. 175-193; Kimberly Jensen James, „«Between Two Fires»: Women on the «Underground» of Mormon Polygamy”, Journal of Mormon History 8 (1981): 49-61.