Manuale și chemări
7. Episcopatul


„7. Episcopatul”, Manual general – Slujirea în Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă (2020).

„7. Episcopatul”, Manual general – Slujirea în Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă.

Imagine
Bărbat vorbind de la pupitru.

7.

Episcopatul

7.1

Episcopul și consilierii săi

Episcopul deține cheile preoției pentru a conduce lucrarea Bisericii în cadrul episcopiei (vedeți 3.4.1). El și consilierii săi formează un episcopat. Ei primesc îndrumare de la președinția țărușului. Ei se îngrijesc cu dragoste de membrii episcopiei, ajutându-i să devină adevărați ucenici ai lui Isus Hristos (vedeți Moroni 7:48).

Episcopul și consilierii săi sunt înalți preoți. Dacă ei nu sunt înalți preoți când sunt chemați, trebuie să fie rânduiți înalți preoți înainte de a fi puși deoparte pentru a sluji.

Episcopul are cinci responsabilități principale:

  • este înaltul preot care prezidează în episcopie;

  • este președintele Preoției aaronice;

  • este judecător general;

  • coordonează lucrarea lui Dumnezeu de salvare și exaltare, inclusiv îngrijirea celor aflați la nevoie;

  • supraveghează ținerea înregistrărilor, finanțele și folosirea casei de întruniri.

Deoarece episcopul deține chei ale preoției, el are dreptul să primească revelație pentru episcopie (vedeți Doctrină și legăminte 128:11). Așadar, unele responsabilități sunt doar ale sale. Acestea sunt descrise în acest capitol.

Cea dintâi responsabilitate a episcopului este față de generația care se ridică din episcopie, (copiii, tinerii și tinerii adulți necăsătoriți). Pentru a putea să se concentreze asupra acestei responsabilități, el deleagă multe însărcinări (vedeți 4.2.5). El poate delega consilierilor săi, funcționarului și funcționarilor asistenți, secretarului executiv, conducătorilor cvorumurilor și organizațiilor și altora.

Dacă episcopul nu poate să-și îndeplinească responsabilitățile, un consilier poate să acționeze temporar în locul său, cu excepția lucrurilor menționate în acest manual. Episcopul sau consilierul lui se consultă cu președintele de țăruș dacă are întrebări legate de faptul ca respectivul consilier să acționeze în locul episcopului.

7.1.1

Înalt preot care prezidează

Episcopul este principalul conducător spiritual al episcopiei. El este un exemplu slujind „cu sfințenia inimii” (Mosia 18:12). El propovăduiește, înalță și inspiră (vedeți Matei 20:28). El urmează principiile de conducere din Doctrină și legăminte 121:34-46.

Episcopul este un ucenic credincios al lui Isus Hristos. El este fidel legămintelor sale. Este loial soției și familiei sale. Este un exemplu de neprihănire pentru familia sa, episcopie și comunitate (vedeți 1 Timotei 3:2-7). Consilierii săi sunt bărbați cu un caracter asemănător.

Episcopul oferă îndrumare și sfaturi celorlalți conducători din cadrul episcopiei. El îi încurajează în privința responsabilităților lor.

7.1.1.1

Organizațiile și cvorumurile preoției la nivel de episcopie

Episcopul răspunde de organizațiile Societatea de Alinare și Tinerele Fete la nivel de episcopie. El desemnează consilierilor săi responsabilitatea de a supraveghea organizațiile Școala de duminica și Societatea Primară și alte programe la nivel de episcopie (vedeți 9.3.1, 11.3.1, 12.3.1 și 13.2.1).

Responsabilitățile episcopului în ceea ce privește cvorumurile Preoției aaronice sunt prezentate în 7.1.2. Responsabilitățile sale în ceea ce privește cvorumurile vârstnicilor sunt prezentate în 8.3.1.

Episcopul îndrumă, de asemenea, președintele cvorumului vârstnicilor și președinta Societății de Alinare în legătură cu supravegherea păstoririi. El se întâlnește cu acești doi președinți, împreună, cel puțin o dată pe trimestru pentru a discuta despre nevoile persoanelor și familiilor (vedeți 21.2).

7.1.1.2

Rânduielile și binecuvântările

Episcopul îndrumă administrarea următoarelor rânduieli și binecuvântări în cadrul episcopiei:

  • împărtășania;

  • numirea și binecuvântarea copiilor;

  • botezarea și confirmarea copiilor cu înregistrare în vârstă de opt ani (în cazul celor cu dizabilități intelectuale, vedeți 38.2.8.1; în cazul convertiților, vedeți 31.2.3.2);

  • conferirea Preoției aaronice și rânduirea la oficiile de diacon, învățător și preot.

Pentru informații privind rânduielile și binecuvântările, vedeți capitolul 18.

7.1.1.3

Consiliile și adunările

Episcopul conduce consiliul episcopiei și consiliul tinerilor la nivel de episcopie (vedeți 29.2.5 și 29.2.6). El folosește aceste consilii pentru a ajuta la coordonarea lucrării lui Dumnezeu de salvare și exaltare în cadrul episcopiei. El deleagă o mare parte a acestei lucrări și urmărește progresul în cadrul desemnărilor (vedeți 4.2.5).

Episcopul invită conducătorii să se sfătuiască împreună despre cum să clădească tăria spirituală și unitatea în cadrul episcopiei. El încurajează toți membrii consiliului să caute inspirație și să participe activ la discuții (vedeți Doctrină și legăminte 88:122; vedeți, de asemenea, 4.4 din acest manual).

Episcopatul planifică adunările de împărtășanie și alte adunări ale episcopiei enumerate în capitolul 29. Episcopul prezidează adunările episcopiei, cu excepția cazului în care participă un membru al președinției țărușului, o autoritate a zonei-Cei Șaptezeci din zona sa sau o autoritate generală. Consilierii episcopului pot conduce aceste adunări. De asemenea, ei prezidează dacă episcopul este absent.

7.1.1.4

Chemările și eliberările

Responsabilitățile episcopului în legătură cu chemările și eliberările sunt prezentate în capitolul 30. El își poate desemna consilierii să ofere chemări și să elibereze, așa cum este prezentat în 30.8.

Imagine
Bărbat și femeie dând mâna.

7.1.2

Președintele Preoției aaronice

„Episcopatul este președinția [Preoției aaronice] și deține cheile sau autoritatea acesteia” (Doctrină și legăminte 107:15; vedeți, de asemenea, versetul 20). În calitatea sa de președinte al Preoției aaronice în cadrul episcopiei, episcopul are responsabilitățile de mai jos și consilierii săi îl ajută:

  • susține părinții în ceea ce privește învățarea tinerilor. Ajută tinerii să slujească cu credință, să facă legăminte sacre și să le țină și să se pregătească să primească rânduielile din templu. Ajută tinerii băieți să se pregătească să fie rânduiți la oficii ale preoției și să slujească în misiune cu timp deplin. Dacă tinerele fete doresc să slujească în misiune cu timp deplin, le ajută să se pregătească. Programul Copiii și tinerii poate să ajute în aceste eforturi (vedeți ChildrenandYouth.ChurchofJesusChrist.org).

  • Supraveghează cvorumurile Preoției aaronice și clasele Tinerelor Fete. Episcopul este președintele cvorumului preoților (vedeți Doctrină și legăminte 107:87-88). Primul său consilier răspunde de cvorumul învățătorilor. Al doilea consilier al său răspunde de cvorumul diaconilor. Pentru mai multe informații despre conducerea cvorumului Preoției aaronice, vedeți 10.3, 10.4 și 10.5;

  • se sfătuiește cu președinta Tinerelor Fete la nivel de episcopie. Episcopul nu deleagă această însărcinare unui consilier. El și consilierii săi participă, cu regularitate, la adunările, slujirea și activitățile Tinerelor Fete (vedeți 11.3.1);

  • se întâlnește cu regularitate cu fiecare tânăr. Pentru îndrumări privind aceste întâlniri, vedeți 31.3.1;

  • sprijină familiile și conducătoarele și învățătoarele sau învățătorii de la Societatea Primară în eforturile lor de a ajuta copiii să facă legăminte și să le țină (vedeți capitolul 12).

7.1.3

Judecător general

Episcopul este judecătorul general în cadrul episcopiei (vedeți Doctrină și legăminte 107:71-74). El se străduiește să urmeze exemplul Salvatorului în calitate de judecător drept (vedeți 3 Nefi 27:27). El are următoarele responsabilități:

  • ajută tinerii și adulții să se pregătească pentru a primi o recomandare pentru templu și să fie demni de ea;

  • desfășoară interviuri așa cum este prezentat în 31.2. El își poate autoriza consilierii să desfășoare anumite interviuri (vedeți 31.2.2). Pentru îndrumări, vedeți 31.1;

  • se întâlnește cu membrii episcopiei care caută îndrumare spirituală, care au probleme personale apăsătoare sau care au comis păcate grave, ajutându-i să se bazeze pe puterea vindecătoare a lui Isus Hristos. Episcopul îi poate ruga pe consilierii săi, pe președintele cvorumului vârstnicilor, pe președinta Societății de Alinare și pe alții să-i întâlnească pe membri ai episcopiei în legătură cu unele aspecte. Totuși, numai episcopul se întâlnește cu membrii episcopiei în legătură cu aspecte privind demnitatea, abuzul și aprobarea folosirii fondurilor din darurile de post. Pentru îndrumări, vedeți 31.1;

  • sub îndrumarea președintelui de țăruș, desfășoară consilii privind calitatea de membru după cum este necesar. Pentru îndrumări, vedeți capitolul 32.

7.1.4

Coordonarea lucrării lui Dumnezeu de salvare și exaltare în cadrul episcopiei

Episcopul coordonează lucrarea lui Dumnezeu de salvare și exaltare din cadrul episcopiei (vedeți capitolul 1). Consilierii săi și alți conducători din cadrul episcopiei îl ajută.

Episcopul ajută membrii să trăiască potrivit Evangheliei. El îi ajută să-și întărească credința în Tatăl Ceresc, în Isus Hristos și în ispășirea Sa (vedeți Doctrină și legăminte 20:29). El îi învață să se roage și să studieze scripturile. El îi invită să facă legăminte primind rânduielile necesare salvării și exaltării. Îi încurajează să-și țină legămintele.

Episcopul întărește membrii Bisericii. El încurajează membrii familiilor să se roage, cu regularitate, ca familie și să învețe Evanghelia împreună, inclusiv în cadrul serii în cămin. Îi învață să se iubească unul pe altul și să-și slujească unul altuia. El îi învață prin cuvânt și exemplu că chemările în cadrul Bisericii pot fi îndeplinite fără a fi distrași de la responsabilitățile în cadrul familiei. El se asigură că activitățile Bisericii sprijină eforturile părinților de a-și crește copiii în neprihănire.

Pe lângă a ajuta membrii să trăiască potrivit Evangheliei, episcopul are și alte responsabilități în cadrul coordonării lucrării lui Dumnezeu de salvare și exaltare. De exemplu, el:

  • ajută bărbații să se pregătească să fie rânduiți la oficii ale preoției;

  • conduce acțiunile de îngrijire a celor aflați la nevoie din cadrul episcopiei (vedeți 7.1.4.1 și 22.2.1);

  • îndrumă președinția cvorumului vârstnicilor și pe cea a Societății de Alinare pe măsură ce acestea conduc acțiunile de păstorire din cadrul episcopiei (vedeți 21.2.1);

  • coordonează lucrarea președinției cvorumului vârstnicilor și pe cea a președinției Societății de Alinare pe măsură ce acestea conduc eforturile episcopiei privind împărtășirea Evangheliei și întărirea membrilor noi și a celor care se întorc (vedeți 23.1);

  • coordonează eforturile președinției cvorumului vârstnicilor și pe cele ale președinției Societății de Alinare pe măsură ce acestea conduc munca din templu și de întocmire a istoriei familiei în cadrul episcopiei (vedeți 25.2);

  • ajută membrii să se pregătească pentru a-și primi recomandarea pentru templu și rânduielile din templu (vedeți 27.1).

7.1.4.1

Conducerea acțiunilor de îngrijire a celor cu nevoi temporale

Episcopul are îndatorirea divină de a-i căuta și de a se îngriji de cei cu nevoi temporale (vedeți Doctrină și legăminte 84:112). El deleagă o mare parte a acestei lucrări președinției Societății de Alinare și președinției cvorumului vârstnicilor.

Unele îndatoriri sunt îndeplinite doar de episcop. De exemplu, el stabilește tipul, suma și durata oricărui ajutor temporar oferit de Biserică. Când face aceasta, el se sfătuiește adesea cu președinta Societății de Alinare și cu președintele cvorumului vârstnicilor. Pentru mai multe informații, vedeți 22.4 și 22.5.

Membrii episcopatului propovăduiesc principiile privind îngrijirea celor aflați la nevoie și clădirea bizuirii pe forțele proprii (vedeți 22.1). Ei propovăduiesc, de asemenea, legea postului (vedeți 22.2.2). Ei supraveghează strângerea darurilor de post (vedeți 34.3.2).

Episcopul instruiește alți conducători din cadrul episcopiei în legătură cu responsabilitățile lor de a se îngriji de cei aflați la nevoie. De asemenea, el conduce consiliul episcopiei în ceea ce privește aceste eforturi.

Pentru mai multe informații despre cum se îngrijește episcopul de cei aflați la nevoie, vedeți 22.6.1.

7.1.5

Înregistrările, finanțele și casa de întruniri

Episcopul supraveghează înregistrările episcopiei, finanțele episcopiei și casa de întruniri. Aceasta include responsabilitatea sa de a preda despre zeciuială și legea postului și de a conduce interviurile privind declararea zeciuielii (vedeți 34.3.1.2, vedeți, de asemenea, Doctrină și legăminte 107:68).

Episcopul poate desemna o mare parte a lucrării privind înregistrările și finanțele consilierilor săi și funcționarilor. El își poate desemna unul dintre consilieri să slujească în calitate de reprezentant pentru clădiri al episcopiei sau poate chema un alt membru care să slujească în această chemare.

Pentru informații privind înregistrările, vedeți capitolul 33. Pentru informații privind finanțele, inclusiv zeciuiala, vedeți capitolul 34. Pentru informații privind casele de întruniri, vedeți capitolul 35.

7.2

Diferențele dintre președințiile de ramuri și episcopate

În cadrul unei ramuri, un deținător al Preoției lui Melhisedec este chemat să fie președinte de ramură. El deține cheile preoției necesare pentru a prezida (vedeți 3.4.1.1). El și consilierii săi slujesc în mare parte asemenea unui episcopat, dar cu următoarele diferențe:

  • un președinte de ramură poate să fie vârstnic sau înalt preot. Un episcop trebuie să fie înalt preot;

  • un președinte de ramură nu este pus deoparte în calitate de înalt preot care prezidează. Totuși, el prezidează ramura și are toate responsabilitățile descrise în 7.1.1;

  • un președinte de ramură nu trebuie să fie căsătorit;

  • consilierii din președinția ramurii nu pot elibera recomandări pentru templu (vedeți 26.3.1).

Imagine
Adunare a episcopatului.

7.3

Secretarul executiv al episcopiei și secretarii executivi asistenți ai episcopiei

Episcopatul recomandă un deținător al Preoției lui Melhisedec care să slujească în calitate de secretar executiv al episcopiei. Membrii episcopatului fac această recomandare președinției țărușului. Secretarul executiv trebuie să aibă o recomandare pentru templu valabilă. El este chemat și pus deoparte de un membru al președinției țărușului sau de un înalt consilier desemnat.

Secretarul executiv lucrează îndeaproape cu episcopul și consilierii săi, dar el nu este membru al episcopatului. El are următoarele responsabilități:

  • se întâlnește cu episcopatul și pregătește ordinea de zi, așa cum este desemnat;

  • slujește în calitate de membru al consiliului episcopiei și participă la adunările consiliului episcopiei. După cum este îndrumat de episcopat, urmărește progresul îndeplinirii desemnărilor făcute în cadrul acestor adunări;

  • programează întâlniri pentru episcopat;

  • programează interviuri pentru tineri și adulți care trebuie să-și reînnoiască recomandarea pentru templu;

  • dacă este desemnat de episcopat, coordonează eforturile episcopiei de a ajuta membrii să acceseze revistele Bisericii (vedeți 38.8.7);

  • ajută episcopatul în chestiuni legate de seminar și institut, cum ar fi ajutarea membrilor episcopiei să se înscrie la cursuri (vedeți capitolul 15);

  • ține o listă la zi cu numele și adresele membrilor episcopiei care servesc în cadrul forțelor armate. Se asigură că respectivii conducători din cadrul episcopiei știu despre acești membri (vedeți 38.9.2). Îl informează pe secretarul executiv al țărușului când sunt membri care planifică să intre în serviciul militar;

  • transmite mai departe mesaje primite de la angajați și voluntari ai Bisericii conducătorilor corespunzători ai episcopiei, așa cum a fost instruit de episcop (vedeți 38.8.9).

În funcție de cum este necesar, pot fi chemați unul sau doi secretari executivi asistenți ai episcopiei. Ei sunt recomandați de episcopat și chemați și puși deoparte de un membru al președinției țărușului sau de un înalt consilier desemnat. Acești frați trebuie să aibă o recomandare pentru templu valabilă.

7.4

Funcționarul episcopiei și funcționarii asistenți ai episcopiei

Episcopul recomandă un deținător al Preoției lui Melhisedec care să slujească în calitate de funcționar al episcopiei. El face această recomandare președinției țărușului. Funcționarul trebuie să aibă o recomandare pentru templu valabilă. El este chemat și pus deoparte de un membru al președinției țărușului sau de un înalt consilier desemnat. El este membru al consiliului episcopiei.

Pot fi chemați și funcționari asistenți ai episcopiei (vedeți 33.4.3). Ei sunt chemați și puși deoparte de un membru al președinției țărușului sau de un înalt consilier desemnat.

Funcționarii lucrează îndeaproape cu episcopul și consilierii săi, dar nu sunt membri ai episcopatului. Responsabilitățile funcționarului episcopiei și cele ale funcționarilor asistenți ai episcopiei sunt prezentate în 33.4.2 și 33.4.3.