Manuale și chemări
10. Cvorumurile Preoției aaronice


„10. Cvorumurile Preoției aaronice”, Manual general – Slujirea în Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă (2020).

„10. Cvorumurile Preoției aaronice”, Manual general.

Imagine
Tineri băieți la biserică.

10.

Cvorumurile Preoției aaronice

10.1

Scopul și organizarea

Preoția aaronică ajută copiii lui Dumnezeu să se pregătească să se întoarcă în prezența Sa. Ea deține „cheile slujirii îngerilor, și ale Evangheliei pocăinței, și ale botezului” (Doctrină și legăminte 13; vedeți, de asemenea, 3.3.2 din acest manual).

10.1.1

Scopul

Cvorumurile Preoției aaronice ajută tinerii băieți să facă legăminte sacre și să le țină, precum și să mărească profunzimea convertirii lor la Isus Hristos și Evanghelia Sa.

Un cvorum este un grup de deținători ai preoției organizat. Scopul unui cvorum este de a ajuta deținătorii preoției să lucreze împreună pentru a participa la lucrarea lui de salvare și exaltare. În cvorumurile lor, deținătorii Preoției aaronice slujesc altora, îndeplinesc îndatoriri ale preoției, clădesc unitate, învață doctrina și trăiesc potrivit ei.

10.1.2

Crezul Cvorumului Preoției aaronice

Crezul Cvorumului Preoției aaronice poate să ajute fiecare tânăr băiat să-și înțeleagă identitatea divină și scopul în calitate de deținător al preoției. Tinerii băieți și conducătorii lor recită crezul la începutul adunărilor cvorumului și în cadrul altor adunări ale cvorumului. Crezul este prezentat în continuare.

„Sunt un fiu preaiubit al lui Dumnezeu și El are pentru mine o lucrare de făcut.

Cu toată inima, puterea, mintea și tăria mea Îl voi iubi pe Dumnezeu, îmi voi ține legămintele și voi folosi preoția Sa pentru a sluji altora, începând cu cei din propriul cămin.

Pe măsură ce mă străduiesc să slujesc, să-mi exercit credința, să mă pocăiesc și să mă îmbunătățesc în fiecare zi, voi fi pregătit să primesc binecuvântările din templu și bucuria trainică a Evangheliei.

Mă voi pregăti să devin un misionar sârguincios, un soț fidel și un tată iubitor fiind un ucenic adevărat al lui Isus Hristos.

Voi ajuta la pregătirea lumii pentru întoarcerea Salvatorului invitând pe toată lumea să vină la Hristos și să primească binecuvântările ispășirii Sale.”

10.1.3

Cvorumuri

Episcopul organizează deținătorii Preoției aaronice în cvorumuri, așa cum este descris mai jos (vedeți, de asemenea, Doctrină și legăminte 107:85-88).

10.1.3.1

Cvorumul diaconilor

Tinerii băieți se alătură cvorumului diaconilor începând cu luna ianuarie a anului în care împlinesc 12 ani. În acel moment, ei sunt, de asemenea, eligibili să fie rânduiți diaconi, dacă sunt pregătiți și demni.

Un membru al cvorumului, care este diacon rânduit, slujește în calitate de președinte al cvorumului. Când este posibil, unul sau doi consilieri și un secretar pot sluji alături de el. Consilierii și secretarul trebuie să fie, de asemenea, diaconi.

Îndatoririle diaconului sunt descrise în Doctrină și legăminte 20:57-59; 84:111. Printre alte îndatoriri se numără oferirea împărtășaniei și faptul de a ajuta episcopul în „administrarea tuturor lucrurilor temporale” (Doctrină și legăminte 107:68).

10.1.3.2

Cvorumul învățătorilor

Tinerii băieți se alătură cvorumului învățătorilor începând cu luna ianuarie a anului în care împlinesc 14 ani. În acel moment, ei sunt, de asemenea, eligibili să fie rânduiți învățători, dacă sunt pregătiți și demni.

Un membru al cvorumului, care este învățător rânduit, slujește în calitate de președinte al cvorumului. Când este posibil, unul sau doi consilieri și un secretar pot sluji alături de el. Consilierii și secretarul trebuie să fie, de asemenea, învățători.

Învățătorii au aceleași îndatoriri ca diaconii. De asemenea, ei pregătesc împărtășania și slujesc în calitate de frați care păstoresc. Îndatoririle suplimentare sunt descrise în Doctrină și legăminte 20:53-59; 84:111.

10.1.3.3

Cvorumul preoților

Tinerii băieți se alătură cvorumului preoților începând cu luna ianuarie a anului în care împlinesc 16 ani. În acel moment, ei sunt, de asemenea, eligibili să fie rânduiți preoți, dacă sunt pregătiți și demni.

Episcopul este președintele cvorumului preoților (vedeți Doctrină și legăminte 107:87-88). El cheamă unul sau doi membri ai cvorumului care să slujească în calitate de asistenți ai săi. Un secretar poate fi, de asemenea, chemat. Asistenții și secretarul trebuie să fie, de asemenea, preoți rânduiți.

Preoții au aceleași îndatoriri ca diaconii și învățătorii. Îndatoririle suplimentare sunt descrise în Doctrină și legăminte 20:46-52, 73-79.

10.1.4

Chei ale preoției

Fiecare cvorum este condus de un președinte care deține chei ale preoției. Președintele cvorumului diaconilor, președintele cvorumului învățătorilor și episcopul dețin chei ale preoției. Pentru mai multe informații despre aceste chei, vedeți 3.4.1.

10.1.5

Imagine
icon, îndrumări privind adaptarea
Adaptarea cvorumurilor la nevoile locale

Într-o episcopie sau ramură în care sunt puțini tineri băieți, cvorumurile Preoției aaronice se pot întâlni laolaltă pentru predare și activități.

Dacă o episcopie are mai mult de 12 diaconi, episcopul poate împărți cvorumul diaconilor. Același lucru este valabil și dacă sunt mai mult de 24 de învățători (vedeți Doctrină și legăminte 107:85-86). Când ia această hotărâre, episcopul ia în considerare efectul asupra membrilor cvorumului.

10.2

Să participăm la lucrarea lui Dumnezeu de salvare și exaltare

Dumnezeu ne invită pe toți să venim la Hristos și să ajutăm la lucrarea Sa prin:

  • a trăi potrivit Evangheliei lui Isus Hristos;

  • a ne îngriji de cei aflați la nevoie;

  • a invita pe toți să primească Evanghelia;

  • a uni familiile pentru eternitate.

Episcopatul și conducătorii pentru tineri ai cvorumurilor, sprijiniți de sfătuitori (vedeți 10.5), se sfătuiesc împreună cum să ajute la realizarea acestei lucrări. Pentru mai multe informații despre lucrarea lui Dumnezeu de salvare și exaltare, studiați capitolul 1.

10.2.1

Să trăim potrivit Evangheliei lui Isus Hristos

10.2.1.1

Rolurile părinților și conducătorilor

Părinții au responsabilitatea de a-și învăța copiii Evanghelia și de a-i ajuta să trăiască potrivit ei (vedeți Doctrină și legăminte 68:25-28). Episcopatul și conducătorii tineri ai cvorumurilor, cu ajutor din partea sfătuitorilor, sprijină părinții în această responsabilitate, după cum urmează:

  • încurajează comunicarea între tinerii băieți și familia lor;

  • se asigură că activitățile tinerilor sprijină și binecuvântează familiile;

  • ajută părinții să-și pregătească fiii pentru rânduiri la preoție și pentru a primi Preoția lui Melhisedec;

  • ajută părinții să-și pregătească fiii pentru înzestrarea în templu, pentru slujirea în calitate de misionari cu timp deplin, pentru căsătoria în templu și pentru a deveni tați.

Conducătorii trebuie să acorde atenție specială tinerilor cărora le lipsește sprijinul familiei în a trăi potrivit Evangheliei.

Părinții și conducătorii se străduiesc să fie exemple bune pentru tineri. Ei îndrumă tinerii în acțiunile lor de a deveni mai asemănători lui Isus Hristos. Programul Copiii și tinerii poate să ajute în aceste eforturi (vedeți ChildrenandYouth.ChurchofJesusChrist.org).

10.2.1.2

Învățarea Evangheliei

Episcopatul, conducătorii tineri ai cvorumurilor și sfătuitorii încurajează tinerii băieți și familiile lor să învețe Evanghelia acasă. Conducătorii și sfătuitorii studiază Evanghelia și împărtășesc tinerilor băieți ce învață. Ei invită membrii cvorumului să împărtășească la biserică ce învață acasă.

Cvorumurile Preoției aaronice se întrunesc duminica pentru a întări credința, a clădi unitatea, a întări familiile și căminele și a întocmi planuri pentru a participa la lucrarea lui Dumnezeu de salvare și exaltare. Episcopatul și conducătorii tineri ai cvorumurilor, sprijiniți de sfătuitori, planifică adunările de duminica.

Imagine
Tineri băieți studiind.

Adunările cvorumurilor se desfășoară în a doua și a patra duminică a fiecărei luni. Ele au durata de 50 de minute. Adunările încep o rugăciune. Un membru al președinției cvorumului (sau unul dintre asistenții episcopului în cvorumul preoților) conduce. El conduce cvorumul când se recită crezul și când este timpul pentru sfătuire despre însărcinări, îndatoriri și alte aspecte.

Apoi, un membru al cvorumului sau un conducător adult conduce predarea din Evanghelie. Conducătorii cvorumurilor se sfătuiesc împreună cu sfătuitorii cine să predea. Desfășurătoare ale adunărilor se pot găsi în Vino și urmează-Mă – pentru cvorumurile Preoției aaronice și clasele Tinerelor Fete (vedeți ComeFollowMe.ChurchofJesusChrist.org). Adunările trebuie să se încheie cu o rugăciune.

În mod normal, fiecare cvorum al Preoției aaronice se întrunește separat (vedeți 10.1.5). Tinerii băieți și tinerele fete se pot aduna ocazional împreună pentru o lecție de duminica, după cum sunt coordonați de episcopat și președinția Tinerelor Fete.

Tinerii băieți sunt încurajați să participe la seminar (vedeți 15.1).

10.2.1.3

Slujirea și activitățile

Episcopatul și conducătorii tineri ai cvorumurilor, sprijiniți de sfătuitori, planifică slujirea și activitățile. Acestea trebuie să ajute la realizarea lucrării lui Dumnezeu de salvare și exaltare. Slujirea și activitățile trebuie să clădească mărturiile, să întărească familiile, să încurajeze unitatea cvorumului și să ofere ocazii de a-i binecuvânta pe alții. Ele trebuie să asigure un echilibru între patru aspecte ale progresului personal: spiritual, social, fizic și intelectual.

Cele mai multe dintre activitățile tinerilor au loc în alte zile decât duminica sau alte ore decât serile de luni. Ele au loc, de obicei, săptămânal. În unele zone, distanța, siguranța sau alți factori fac imposibile activitățile săptămânale. În aceste zone, activitățile pot avea loc mai rar, dar, în general, trebuie să aibă loc cel puțin lunar. Activitățile pot fi planificate pe Sample Service and Activity Planner (Model de planificare a slujirii și activităților), disponibil pe ChurchofJesusChrist.org.

Unele slujiri și activități trebuie să includă atât tinerii băieți, cât și tinerele fete, mai ales în cazul tinerilor mai mari.

Tinerilor le este de ajutor socializarea în grupuri mai mari. Tinerii din două sau mai multe episcopii se pot întâlni laolaltă ocazional pentru slujire și activități. Țărușii sau districtele pot planifica ocazional slujire și activități pentru tineri (vedeți 20.3.2).

Conducătorii adulți ajută la asigurarea faptului că activitățile se desfășoară în siguranță (vedeți safety.ChurchofJesusChrist.org; vedeți, de asemenea, 20.7 din acest manual). Cel puțin doi conducători adulți responsabili trebuie să fie prezenți la toate activitățile (vedeți 10.8.1).

Pentru mai multe informații, vedeți AaronicPriesthoodQuorums.ChurchofJesusChrist.org. Vedeți, de asemenea, JustServe.org, acolo unde este disponibil. Aceste resurse oferă idei privind slujirea și activitățile.

Activități anuale. Pe lângă activitățile obișnuite ale tinerilor, tinerii băieți pot, de asemenea, să participe în fiecare an la următoarele:

  • o adunare pentru tineri și pentru părinții lor aproape de începutul anului. Aceasta poate avea loc pentru tinerii băieți și tinerele fete separat sau împreună. Poate, de asemenea, să aibă loc la nivel de episcopie sau țăruș. Este planificată și condusă de asistenții episcopului din cadrul cvorumului preoților și de președinția clasei Tinerelor Fete pentru grupa de vârstă cea mai mare. Tinerii băieți care împlinesc 12 ani în timpul anului respectiv își pot primi emblemele de apartenență în cadrul acestei adunări (vedeți 10.8.3). Pentru mai multe informații, vedeți ChildrenandYouth.ChurchofJesusChrist.org;

  • o tabără a cvorumului Preoției aaronice [vedeți Aaronic Priesthood Quorum Camp Guide (Îndrumar privind tabăra cvorumului Preoției aaronice)]. Tinerii băieți se pot duce pe parcursul anului în tabere, la evenimente și activități suplimentare care implică șederea peste noapte, acolo unde acest lucru este posibil;

  • o conferință a tinerilor la nivel de episcopie sau țăruș ori o conferință Pentru întărirea tineretului (FSY). Pentru informații privind conferințele FSY, vedeți FSY.ChurchofJesusChrist.org. Pentru informații despre chemările și responsabilitățile legate de FSY la nivel de episcopie și țăruș, vedeți FSYLeader.ChurchofJesusChrist.org (pentru S.U.A. și Canada) sau FSY Planning Guide (Îndrumar pentru planificarea conferinței FSY) (pentru toate celelalte zone);

  • cel puțin o activitate care subliniază standardele din Pentru întărirea tineretului. Acest eveniment poate include atât tinerii băieți, cât și tinerele fete. Părinții pot fi, de asemenea, invitați.

Cerințe privind vârsta. Cu acordul părinților, tinerii băieți se pot duce în tabere ale Preoției aaronice care implică șederea peste noapte începând din luna ianuarie a anului în care împlinesc 12 ani. Ei se pot duce la activități de dans, conferințe ale tinerilor și conferințe FSY începând din luna ianuarie a anului în care împlinesc 14 ani.

Plata pentru activități. Pentru activități, inclusiv pentru materialele necesare, se plătește din bugetul episcopiei. Călătoria și cheltuielile trebuie să nu fie scumpe.

Ca excepție, dacă bugetul episcopiei nu are suficiente fonduri pentru a plăti pentru activități care se desfășoară pe durata mai multor zile, cum ar fi taberele, conducătorii pot ruga participanții să ajute la plata lor. Totuși, un tânăr băiat nu trebuie oprit să participe dacă nu poate ajuta la plată. Dacă este nevoie de mai mulți bani, episcopul poate autoriza o singură activitate de strângere de fonduri pe an (vedeți 20.6.5).

Episcopatul se asigură că bugetul și activitățile pentru tinerii băieți și tinerele fete sunt suficiente și echitabile. Bugetul pentru cvorumurile Preoției aaronice depinde de numărul de tineri băieți din episcopie. Bugetul pentru tinerele fete depinde de numărul de tinere fete din episcopie.

Pentru informații privind finanțarea conferințelor FSY, vedeți FSY.ChurchofJesusChrist.org.

Imagine
tineri băieți în aer liber

10.2.1.4

Dezvoltarea personală

În eforturile lor de a deveni mai asemănători Salvatorului, tinerii sunt invitați să stabilească obiective pentru a progresa spiritual, social, fizic și intelectual (vedeți Luca 2:52). Tinerii caută inspirație pentru a descoperi la ce trebuie să lucreze. Cu ajutorul părinților, ei fac planuri, acționează potrivit planurilor lor și reflectă la ce învață. Conducătorii și sfătuitorii oferă, de asemenea, sprijin acolo unde este nevoie. Însă, ei nu trebuie să țină evidența obiectivelor sau progresului tinerilor băieți. Părinții și conducătorii pot sugera obiective, însă permit tinerilor să caute propria inspirație cu privire la obiectivele pe care doresc să le realizeze.

Tinerele sunt încurajate să îndeplinească în fiecare an cel puțin două obiective pentru fiecare dintre cele patru aspecte. Ele pot folosi Dezvoltarea personală – îndrumarul tinerilor sau aplicația Trăind conform Evangheliei pentru a stabili și consemna obiective.

Pentru mai multe informații, vedeți ChildrenandYouth.ChurchofJesusChrist.org;

10.2.2

Să ne îngrijim de cei aflați la nevoie

Deținătorii Preoției aaronice ajută episcopul în „administrarea tuturor lucrurilor temporale” (Doctrină și legăminte 107:68). Ei trebuie să aibă cu regularitate ocazii de a sluji altora din familie și împreună cu familia, în timpul activităților tinerilor și pe cont propriu. Idei privind slujirea sunt disponibile pe ChildrenandYouth.ChurchofJesusChrist.org. Acolo unde este disponibil, JustServe.org sugerează ocazii de slujire în cadrul comunității.

10.2.2.1

Păstorirea

Păstorirea înseamnă să ne îngrijim de alții așa cum ar face Salvatorul. Deținătorii Preoției aaronice primesc însărcinări privind păstorirea începând cu luna ianuarie a anului în care împlinesc 14 ani. Pentru mai multe informații, vedeți capitolul 21.

10.2.3

Să-i invităm pe toți să primească Evanghelia

Deținătorii Preoției aaronice au îndatorirea de a-i „[invita] pe toți să vină la Hristos” (Doctrină și legăminte 20:59). Unele moduri în care ei pot face aceasta sunt enumerate mai jos:

  • sunt exemple bune în calitate de ucenici ai lui Isus Hristos;

  • le împărtășesc prietenilor și membrilor familiei mărturia lor;

  • păstoresc membrii mai puțin activi ai cvorumurilor lor;

  • invită prieteni să vină la biserică sau la activități ale tinerilor;

  • invită prieteni să participe la programul Copiii și tinerii. Conducătorii lucrează îndeaproape cu părinții acestor tineri pentru a-i ajuta să înțeleagă programul și să determine cum le-ar plăcea lor și copiilor lor să fie implicați;

  • invită prieteni să fie învățați de misionari.

Părinții și conducătorii încurajează tinerii băieți să se pregătească să slujească în misiuni cu timp deplin și să împărtășească Evanghelia de-a lungul vieții. Unele moduri în care ei pot face aceasta sunt enumerate mai jos:

  • încurajează tinerii băieți să dobândească o mărturie personală despre planul fericirii întocmit de Tatăl Ceresc, ispășirea lui Isus Hristos și restaurarea Evangheliei Sale;

  • învață tinerii băieți despre binecuvântările slujirii în misiune și ce se va aștepta din partea lor;

  • le oferă ocazii de a sluji în cadrul Bisericii;

  • le oferă ocazii de a preda Evanghelia în adunările cvorumurilor și în alte împrejurări.

Ca parte a acestei pregătiri, episcopatul sau președinția țărușului poate organiza o clasă de pregătire pentru munca misionară. Resursele principale pentru această clasă sunt scripturile, Missionary Standards for Disciples of Jesus Christ (Standardele misionarului pentru ucenicii lui Isus Hristos) și Predicați Evanghelia Mea. Această clasă nu se desfășoară în timpul adunărilor obișnuite de duminica.

Missionary.ChurchofJesusChrist.org oferă resurse suplimentare care pot ajuta tinerii băieți pe măsură ce se pregătesc să slujească în calitate de misionari. Pentru mai multe informații, vedeți capitolele 23 și 24.

10.2.4

Să unim familiile pentru eternitate

Deținătorii Preoției aaronice pot ajuta, în multe moduri, la unirea familiilor pentru eternitate. Unele dintre aceste moduri sunt enumerate mai jos:

  • își cinstesc părinții și sunt exemple, în căminele lor, de oameni care trăiesc asemenea lui Hristos;

  • se pregătesc să aibă propria familie eternă;

  • au o recomandare valabilă pentru templu;

  • se pregătesc să primească rânduielile din templu, inclusiv căsătoria eternă;

  • află despre familia lor extinsă și despre strămoșii lor (vedeți Familia mea: povestiri care ne unesc);

  • identifică strămoși care au nevoie de rânduieli din templu (vedeți FamilySearch.org);

  • participă la botezuri și confirmări pentru cei morți cât de des le permit circumstanțele;

  • fac indexări (vedeți FamilySearch.org/indexing);

  • slujesc în calitate de consultanți pentru munca din templu și de întocmire a istoriei familiei, când sunt chemați de episcopat (vedeți 25.2.4).

10.3

Episcopatul

Episcopatul este președinția Preoției aaronice în cadrul episcopiei (vedeți Doctrină și legăminte 107:13-15). Membrii episcopatului îndrumă lucrarea cvorumurilor Preoției aaronice. Cea dintâi responsabilitate a episcopului este de a se îngriji de tinerii băieți și de tinerele fete din episcopia sa. El le învață numele și le înțelege circumstanțele de acasă. El se duce la activitățile și la adunările lor obișnuite de duminica.

Episcopul este președintele cvorumului preoților. Îndatorirea sa „este de a prezida [asupra preoților], și de a ține consilii cu ei pentru a-i învăța îndatoririle oficiului lor” (Doctrină și legăminte 107:87).

Primul consilier în episcopat răspunde de cvorumul învățătorilor. Al doilea consilier în episcopat răspunde de cvorumul diaconilor.

Când un membru al episcopatului este prezent la o adunare a unui cvorum, el prezidează acea adunare.

Episcopatul are următoarele responsabilități suplimentare față de cvorumurile Preoției aaronice:

Sfătuitorii și specialiștii din cadrul cvorumurilor ajută în privința acestor responsabilități, când li se cere (vedeți 10.5).

10.4

Conducătorii tineri ai cvorumurilor

10.4.1

Chemarea, susținerea și punerea deoparte

Episcopul cheamă unul sau doi preoți care să fie asistenții săi în conducerea cvorumului preoților. Un membru al episcopatului poate, de asemenea, să cheme un secretar al cvorumului.

Un membru al episcopatului cheamă președintele cvorumului diaconilor și pe cel al cvorumului învățătorilor. Când sunt suficienți deținători ai Preoției aaronice care să slujească, acești tineri băieți se gândesc, rugându-se, la membri ai cvorumului pe care să-i recomande pentru a sluji în calitate de consilieri și secretar. Episcopatul ia în considerare recomandările lor și oferă chemările.

Înainte de a ruga un tânăr băiat să slujească în oricare dintre aceste chemări, membrul episcopatului cere permisiunea părinților tânărului respectiv.

După oferirea acestor chemări, un membru al episcopatului îi prezintă pe conducătorii cvorumurilor tinerilor pentru votul de susținere în cadrul adunării cvorumului lor. Episcopul îi pune deoparte pe asistenții săi, pe președintele cvorumului diaconilor și pe cel al cvorumului învățătorilor. El conferă chei ale preoției președinților cvorumurilor. El își poate desemna consilierii să pună deoparte alți membri ai președințiilor și secretarii.

Un membru al episcopatului anunță aceste chemări în cadrul adunării de împărtășanie. El nu le prezintă pentru a fi susținute.

10.4.2

Responsabilități

Președinții cvorumurilor Preoției aaronice, inclusiv episcopul, au responsabilitățile de mai jos. Consilierii lor și asistenții episcopului în cvorumul preoților participă la îndeplinirea acestor responsabilități:

  • conduc acțiunile cvorumului pe care le implică participarea la lucrarea lui Dumnezeu de salvare și exaltare (vedeți capitolul 1);

  • ajung să cunoască fiecare membru al cvorumului și să îi slujească, inclusiv pe cei și celor care nu vin la adunările cvorumului; le cunosc nevoile și circumstanțele;

  • slujesc în cadrul consiliului tinerilor la nivel de episcopie (vedeți 10.4.4);

  • participă la eforturile episcopiei de a împărtăși Evanghelia și de a întări membrii noi și pe cei care se întorc. Un asistent din cvorumul preoților participă la adunările de coordonare (vedeți 23.5.7);

  • participă la eforturile episcopiei privind munca din templu și de întocmire a istoriei familiei. Un asistent din cvorumul preoților participă la adunările de coordonare (vedeți 25.2.7);

  • îi învață pe membrii cvorumului îndatoririle pe care aceștia le au în cadrul preoției (vedeți Doctrină și legăminte 107:85-88). Îi sprijină în îndeplinirea acestor îndatoriri;

  • planifică și conduc adunările cvorumului (vedeți 10.2.1.2);

  • planifică și desfășoară slujirea și activitățile cvorumului (vedeți 10.2.1.3).

Când sunt chemați secretari ai cvorumurilor, ei pregătesc agendele de lucru pentru adunări și iau notițe. Ei ajută, de asemenea, funcționarul episcopiei sau sfătuitorul vreunui cvorum să țină prezența.

Membrii episcopatului învață tinerii băieți despre responsabilitățile lor (vedeți 10.3). Sfătuitorii din cadrul cvorumurilor trebuie să ajute în mod activ (vedeți 10.5).

10.4.3

Adunarea președinției cvorumului

Președințiile cvorumurilor Preoției aaronice se întrunesc cu regularitate. Președintele cvorumului conduce aceste adunări. Cel puțin doi adulți trebuie să fie prezenți – un membru al episcopatului, un sfătuitor sau un specialist. În timpul acestor adunări, conducătorii se sfătuiesc împreună și caută revelație în legătură cu voia Domnului pentru cvorumul lor. Agenda de lucru poate include discuții despre următoarele subiecte:

  • ajutorul pentru realizarea lucrării lui Dumnezeu de salvare și exaltare;

  • slujirea oferită membrilor cvorumului, cu o atenție specială acordată sprijinirii membrilor noi și ajutorării membrilor mai puțin activi;

  • abordarea celor de alte religii și care au alte crezuri;

  • planificarea adunărilor, slujirii și activităților cvorumului;

  • instruirea privind conducerea din partea conducătorilor cvorumurilor sau sfătuitorilor din cadrul acestora.

Un Model de agendă de lucru pentru adunarea președinției este disponibil pe ChurchofJesusChrist.org.

10.4.4

Consiliul tinerilor la nivel de episcopie

Scopul consiliului tinerilor la nivel de episcopie este de a ajuta tinerii să aducă pe alții la Isus Hristos și să ajute la realizarea lucrării lui Dumnezeu de salvare și exaltare.

Episcopul prezidează consiliul tinerilor la nivel de episcopie. Membrii acestui consiliu sunt:

  • episcopatul;

  • unul dintre asistenții episcopului în cvorumul preoților, președintele cvorumului învățătorilor și președintele cvorumului diaconilor;

  • președintele claselor Tinerelor Fete (sau toată președinția clasei dacă episcopia are o singură clasă a Tinerelor Fete);

  • președinta Tinerelor Fete.

Imagine
Tineri băieți și tinere fete discutând.

Membrii consiliului tinerilor la nivel de episcopie discută modalități de a-i ajuta pe alții să-și clădească mărturia, să primească rânduieli necesare salvării, să țină legăminte și să devină ucenici ai lui Isus Hristos (vedeți Moroni 6:4-5). Ei se sfătuiesc împreună cu privire la nevoile tinerilor băieți și tinerelor fete din episcopie. Ei pot discuta despre activități care să împlinească aceste nevoi. Totuși, planificarea detaliată a activităților trebuie să aibă loc în cadrul adunărilor președinției cvorumului sau a clasei.

Pentru mai multe informații despre consiliul tinerilor la nivel de episcopie, vedeți 29.2.6.

10.5

Sfătuitori și specialiști

Un membru al episcopatului cheamă și pune deoparte bărbați care să fie sfătuitori în cadrul cvorumurilor Preoției aaronice. Acești sfătuitori sprijină membrii episcopatului în ceea ce privește responsabilitățile lor față de cvorumurile Preoției aaronice. Ei acordă o importanță specială îndrumării tinerilor băieți învățându-i cum să conducă prin inspirație și ajutându-i să devină mai asemănători lui Isus Hristos. Dacă este necesar și practic, pot fi chemați mai mulți sfătuitori pentru fiecare cvorum.

Episcopatul poate chema, de asemenea, specialiști ai cvorumurilor pentru a ajuta la un anumit eveniment, cum ar fi o tabără, o conferință a tinerilor sau activități sportive.

Cel puțin doi bărbați adulți responsabili trebuie să fie prezenți la fiecare adunare a cvorumului și la fiecare activitate a acestuia. Prezența sfătuitorilor și specialiștilor permite membrilor episcopatului să se ducă și la clasele și activitățile Tinerelor Fete și cele ale Societății Primare. Sfătuitorii și specialiștii trebuie să participe la instruirea de pe ProtectingChildren.ChurchofJesusChrist.org (vedeți 10.8.1).

10.6

Ajutarea tinerilor băieți să se pregătească pentru a primi Preoția lui Melhisedec

Când un tânăr băiat are cel puțin 18 ani, el este eligibil să primească Preoția lui Melhisedec și să fie rânduit vârstnic, dacă este pregătit și demn. El se sfătuiește cu părinții și cu episcopul pentru a lua această hotărâre.

Până la vârsta de 19 ani sau înainte de a se muta de acasă (pentru a se duce la facultate sau pentru a servi în cadrul forțelor armate), el trebuie să fie rânduit vârstnic, dacă este demn. Chiar dacă nu este rânduit vârstnic până la vârsta de 19 ani, el este invitat să vină la adunările cvorumului vârstnicilor.

Părinții au responsabilitatea principală de a-și ajuta fiii să se pregătească pentru a primi Preoția lui Melhisedec. Episcopatul și sfătuitorii cvorumurilor pot ajuta, de asemenea, oferind deținătorilor Preoției aaronice experiențe care-i vor pregăti pentru slujirea de-o viață în calitate de vârstnici. Cea mai bună pregătire pentru a primi Preoția lui Melhisedec este îndeplinirea îndatoririlor Preoției aaronice.

Cei care primesc Preoția lui Melhisedec trebuie să se străduiască să înțeleagă:

Pentru informații despre aceste subiecte, vedeți „Melchizedek Priesthood (Preoția lui Melhisedec)”, „Priesthood (Preoția)” și „Women in the Church (Femeile în Biserică)” [Gospel Topics (Subiecte din Evanghelie) , topics.ChurchofJesusChrist.org].

Președinția cvorumului vârstnicilor și frații care păstoresc pot oferi această instruire. Aceasta poate avea loc în mod individual acasă la fiecare tânăr băiat sau în cadrul unei clase care se desfășoară în afara adunărilor obișnuite de duminica.

10.7

Imagine
icon, îndrumări privind adaptarea
Conducătorii Tinerilor Băieți la nivel de țăruș

Președintele de țăruș cheamă și pune deoparte un înalt consilier pentru a fi președinte al Tinerilor Băieți la nivel de țăruș. Membrii înaltului consiliu desemnați să se ocupe de Tinerele Fete și de Societatea Primară pot fi chemați și puși deoparte pentru a sluji în calitate de consilieri ai săi. Sau, dacă țărușul este suficient de mare, alți deținători ai Preoției lui Melhisedec din cadrul țărușului pot fi chemați în calitate de consilieri. (Vedeți 6.5.)

Președintele Tinerilor Băieți la nivel de țăruș slujește sub îndrumarea președinției țărușului. El, consilierii săi și secretarul slujesc în cadrul comitetului de conducere pentru tineri la nivel de țăruș (vedeți 29.3.10). El și consilierii săi ajută episcopatele învățându-le ce îndatoriri au cu privire la cvorumurile Preoției aaronice.

Un frate care este membru al țărușului poate fi chemat în calitate de secretar al Tinerilor Băieți la nivel de țăruș.

Pentru mai multe informații despre responsabilitățile președinției și secretarului Tinerilor Băieți la nivel de țăruș, vedeți 6.7.2 și 6.7.3.

10.8

Îndrumări și reguli suplimentare

10.8.1

Protejarea tinerilor

Când adulții interacționează cu tinerii în cadrul adunărilor Bisericii, cel puțin doi adulți responsabili trebuie să fie prezenți. S-ar putea să fie necesar ca cvorumurile să se întrunească împreună pentru a face posibil acest lucru.

Toți adulții care lucrează cu tineri trebuie să participe la instruirea Protejarea copiilor și tinerilor în interval de o lună de la susținere (ProtectingChildren.ChurchofJesusChrist.org). După aceea, ei participă din nou la instruire din trei în trei ani.

Pentru informații despre cum sunt valabile aceste îndrumări pentru echipele care păstoresc, vedeți 21.2.2.

Imagine
Tineri băieți la biserică.

10.8.2

Tinerii băieți cu dizabilități

Conducătorii cvorumurilor oferă îngrijire specială tinerilor băieți cu dizabilități. Pentru informații despre faptul de a-i ajuta pe acești tineri băieți, vedeți disability.ChurchofJesusChrist.org; vedeți, de asemenea, 38.8.27 din acest manual.

10.8.3

Emblemele pentru copii și tineri

Tinerii băieți primesc embleme în cadrul programului Copiii și tinerii. Când un tânăr băiat devine membru al primului său cvorum din cadrul Preoției aaronice, el primește o emblemă de apartenență de la conducătorii cvorumului său. El primește, de asemenea, un exemplar Dezvoltarea personală – îndrumarul tinerilor. Acest lucru poate fi făcut când conducătorii cvorumului se întâlnesc cu el pentru a-i ura bun venit în cvorum. Poate fi făcut, de asemenea, în cadrul întâlnirii anuale pentru tineri și părinții lor (vedeți 10.2.1.3).

În luna ianuarie a anului în care tânărul băiat împlinește 18 ani, el primește o altă emblemă de apartenență.

Tinerii băieți pot dobândi o emblemă de realizare străduindu-se să devină mai asemănători Salvatorului.

Pentru mai multe informații despre embleme, vedeți ChildrenandYouth.ChurchofJesusChrist.org.

10.8.4

Imagine
icon, îndrumări privind adaptarea
Strângerea darurilor de post

În episcopiile care acoperă zone geografice restrânse, episcopul poate îndruma deținătorii Preoției aaronice să viziteze membri în fiecare lună și să-i invite să ofere daruri de post. Când ia această hotărâre, episcopul ia în considerare numărul de deținători ai Preoției aaronice disponibili, siguranța lor și binecuvântarea oferită membrilor care nu le-ar putea oferi altfel (vedeți 34.3.2).

Deținătorii preoției trebuie să meargă în echipe de câte doi când strâng daruri de post. Cei care strâng daruri de post le înmânează, cu promptitudine, unui membru al episcopatului.

Membrii nu pot da alte contribuții, cum ar fi zeciuiala sau alte daruri, celor care strâng daruri de post.