Bizuirea pe forțele proprii
Anexă


„Anexă”, Coordonarea grupurilor de bizuire pe forțele proprii (2018)

„Anexă”

Anexă

Resurse online privind bizuirea pe forțele proprii

Accesați srs.lds.org pentru a găsi mai multe informații și prezentări video utile despre coordonarea unui grup.

Ce faceți înainte de întâlnirea grupului

  • Accesați srs.lds.org pentru a descărca prezentările video pentru principiul din Temelia mea și pentru lecție.

  • Pentru prima dumneavoastră întâlnire, rugați specialistul pentru bizuirea pe forțele proprii să vă dea suficiente manuale pentru cei care s-au înscris și încă două exemplare.

  • Revedeți materialul pentru a vă pregăti să îl coordonați, dar nu vă pregătiți să îl predați ca pe o lecție.

  • După prima întâlnire, lucrați alături de specialistul dumneavoastră pentru a vă înregistra grupul (vedeți srs.lds.org/report).

  • Sunați membrii grupului sau trimiteți-le mesaje pentru a le aminti data, ora și locul întâlnirii grupului.

  • Îndemnați partenerii de acțiune să se contacteze și să se ajute unii pe alții în timpul săptămânii.

  • Pregătiți-vă spiritual și acționați conform îndemnurilor pe care le primiți.

  • Sosiți devreme pentru a pregăti corespunzător scaunele, mesele și prezentările video. Aranjați mesele după cum urmează (stelele indică locul în care stă coordonatorul).

Imagine
Moduri de a aranja mesele și scaunele

Ce faceți pe parcursul întâlnirii grupului

  • Întâmpinați membrii grupului în timp ce sosesc și încercați să-i cunoașteți.

  • Recunoașteți și lăudați realizările și progresul lor.

  • Desemnați un responsabil care să se asigure că timpul alocat este respectat.

  • Încurajați discuția între membrii grupului.

  • Subliniați importanța îndeplinirii angajamentelor între întâlniri.

  • Amintiți-le membrilor grupului să respecte confidențialitatea informațiilor.

Ca parte a ultimei întâlniri de grup a dumneavoastră

  • Membrii grupului completează o autoevaluare.

  • Dumneavoastră strângeți evaluările, completați raportul de încheiere a întâlnirilor grupului și solicitați certificatele (vedeți srs.lds.org/report).

  • Sărbătoriți împreună!

Autoevaluarea coordonatorului

După fiecare întâlnire a grupului, parcurgeți afirmațiile de mai jos. Cât de bine vă descurcați?

Imagine
Autoevaluarea coordonatorului

Evaluare de grup

Poate fi util să folosiți această autoevaluare de grup ca parte a unora dintre întâlnirile grupului pentru a vă consulta cu grupul dumneavoastră și a vedea care sunt experiențele pe care membrii grupului le trăiesc în cadrul cursului. Îl puteți invita pe fiecare membru al grupului să completeze formularul iar, apoi, vorbiți despre acesta ca grup. Puteți face acest lucru la începutul unei întâlniri a grupului sau la sfârșitul secțiunii „Învață”. Această activitate durează aproximativ 10 minute.

Imagine
Evaluare de grup.

Opțiuni diferite privind întâlnirile pentru Cum să găsesc un loc de muncă mai bun

Dacă dumneavoastră coordonați grupul Cum să găsesc un loc de muncă mai bun, poate că aveți membri ai grupului care au nevoie imediat de un loc de muncă și nu pot aștepta 12 săptămâni pentru a parcurge toate materialele cursului. Dacă vă uitați la primele pagini ale manualului, veți găsi opțiuni suplimentare privind întâlnirile care pot îndeplini mai bine nevoile acestor membri ai grupului. De asemenea, pentru a afla mai multe informații, puteți vorbi cu specialistul dumneavoastră pentru bizuirea pe forțele proprii.

Membri ai grupului de religii diferite

Toate persoanele, indiferent de religie, sunt binevenite să participe la cursurile pentru bizuirea pe forțele proprii. Mai jos sunt câteva sugestii simple care pot ajuta la crearea unei experiențe pozitive și plăcute pentru toți membrii grupului.

  • Fiți atenți și deschiși la întrebări

  • Poate fi util să explicați scripturi sau citate care sunt specifice Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă.

  • Poate fi necesar să adaptați unele dintre angajamente.

  • Specialistul dumneavoastră pentru bizuirea pe forțele proprii vă poate ajuta cu orice întrebare privind înscrierea pentru a se asigura că fiecare membru al grupului primește un certificat de absolvire a cursului.

Ajutor suplimentar

Dacă întâmpinați probleme sau aveți îngrijorări sau aveți nevoie de ajutor pentru a reintegra membrii grupului în episcopia sau ramura lor, conlucrați cu specialistul dumneavoastră pentru a primi îndrumare și ajutor.