Vechiul Testament, 2022
14-20 martie Genesa 42-50: „Dumnezeu a schimbat răul în bine”


„14-20 martie Genesa 42-50: «Dumnezeu a schimbat răul în bine»”, Vino și urmează-Mă – pentru Societatea Primară: Vechiul Testament, 2022 (2021)

„14-20 martie Genesa 42-50”, Vino și urmează-Mă – pentru Societatea Primară: 2022

Imagine
Iosif din Egipt

Ilustrație cu Iosif din Egipt, de Robert T. Barrett

14-20 martie

Genesa 42-50

„Dumnezeu a schimbat răul în bine”

Este important să cunoașteți scripturile pe care le predați, dar este important, de asemenea, să cunoașteți copiii cărora le predați. Faceți-vă timp să cugetați asupra ambelor aspecte și să vă rugați despre ele.

Consemnați-vă impresiile

Imagine
icon indicând un moment de împărtășire

Invitați să împărtășească

Deoarece povestirea din Genesa 42-50 este o continuare a povestirii din lecția de săptămâna trecută, din Genesa 37-41, faceți-vă timp la începutul lecției pentru a permite copiilor să împărtășească ce își amintesc despre Iosif, inclusiv ceea ce au învățat la Societatea Primară și acasă.

Imagine
icon indicând predare

Predați doctrina: copii mai mici

Genesa 45:4-15

Pot da dovadă de dragoste față de familia mea.

Pentru copiii mai mici, poate doriți să subliniați părțile din această povestire în care Iosif a dat dovadă de dragoste față de familia sa.

Posibile activități

  • Folosind „Frații lui Iosif în Egipt” (din Povestiri din Vechiul Testament) sau ilustrații din Vino și urmează-Mă – pentru persoane și familii, povestiți copiilor despre întâlnirea lui Iosif cu frații săi. Subliniați modul în care Iosif a dat dovadă de dragoste față de frații săi.

  • Citiți expresii din Genesa 45:4-15 care descriu lucruri pe care Iosif le-a făcut pentru a arăta că își iubește familia. Invitați copiii să pretindă că fac lucrurile pe care versetele le descriu. De exemplu, ei ar putea pretinde să ceară unui membru al familiei să se apropie (versetul 4) sau să îi ofere unui membru al familiei mâncare (vedeți versetul 11).

  • Cântați un cântec despre dragoste, cum ar fi, „Iubiți-vă unul pe altul” (Cântece pentru copii, p. 74). Ajutați copiii să deseneze conturul mâinilor lor și să scrie în contur ceva ce pot face pentru a da dovadă de dragoste față de familia lor.

Genesa 48:8-9

Binecuvântările preoției mă ajută.

Iacov i-a binecuvântat pe fiii și nepoții săi (vedeți Genesa 48-49). Astăzi, putem primi binecuvântări ale preoției care ne oferă alinare, vindecare, îndrumare și putere spirituală.

Imagine
băiat primind binecuvântare

Putem primi binecuvântări de la cei care dețin preoția.

Posibile activități

  • Arătați copiilor o ilustrație cu Iacov binecuvântându-i pe fiii săi sau alte ilustrații cu binecuvântări ale preoției (vedeți ilustrațiile din acest rezumat; vedeți, de asemenea, Carte cu picturi inspirate din Evanghelie, nr. 12). Invitați copiii să descrie ce se întâmplă în ilustrații.

  • Citiți copiilor Genesa 48:8-9. Explicați că Israel, numit și Iacov, a fost tatăl lui Iosif și că a dorit să ofere copiilor lui Iosif o binecuvântare a preoției. Dacă vreunul dintre copii a primit o binecuvântare a preoției, invitați-i să povestească despre experiența lor. Sau împărtășiți o experiență personală.

  • Ajutați copiii să se gândească la motivele pentru care ar putea cere o binecuvântare a preoției. De asemenea, ajutați-i să numească deținători ai preoției cărora le-ar putea cere o binecuvântare, cum ar fi un tată, un bunic sau un frate care slujește.

Genesa 50:15-21

Pot să iert.

Ce pot învăța copiii despre iertare din exemplul lui Iosif iertându-i pe frații săi?

Posibile activități

  • Folosiți pagina cu activități din această săptămână pentru a ajuta copiii să-și amintească cum frații lui Iosif au fost răi cu el. Citiți copiilor Genesa 50:17, subliniind că fraților le-a părut rău pentru ceea ce au făcut și au vrut ca Iosif să-i ierte. Citiți versetul 21 pentru a arăta că Iosif și-a iertat frații – nu mai era supărat pe ei.

  • Cântați împreună „Să m-ajuți, Tată”, (Cântece pentru copii, p. 52). Când cântați despre iertare, invitați copiii să arate spre Iosif pe pagina cu activități. Când cântați despre pocăință, invitați-i să arate spre frații lui.

  • Ajutați copiii să se gândească la situații în care ar putea avea nevoie să ierte pe cineva. Invitați copiii să exerseze ce ar putea spune sau face pentru a arăta iertare față de persoana respectivă.

Imagine
icon indicând predare

Predați doctrina: copii mai mari

Genesa 42-44; 45:1-15

Iertarea aduce pace.

Frații lui Iosif i-au făcut lucruri înfiorătoare. Totuși, Iosif i-a iertat și a adus pace familiei sale.

Posibile activități

  • Ajutați copiii să interpreteze pe roluri scene din Genesa 42-44. În timp ce fac acest lucru, întrebați-i ce cred ei că a simțit Iosif când și-a văzut din nou frații sau ce au simțit frații când l-au recunoscut în cele din urmă pe Iosif.

  • Întrebați copiii ce înseamnă să ierți pe cineva. Ajutați-i să înțeleagă că iertarea cuiva include tratarea acestuia cu dragoste asemănătoare celei a lui Hristos. Întrebați copiii ce știu despre povestea lui Iosif iertându-i pe frații săi sau citiți alături de copii versete din Genesa 45:1-15. Ce a făcut sau a spus Iosif pentru a le face cunoscut fraților săi că i-a iertat? Ce putem spune sau face când alții ne cer să-i iertăm?

  • Rugați copiii să se gândească la un moment în care au iertat pe cineva sau când cineva i-a iertat. Pentru a le oferi timp să se gândească, împărtășiți o experiență personală și depuneți mărturie despre binecuvântările care au venit odată cu iertarea. Invitați copiii să-și împărtășească experiențele, dacă doresc. Ce au simțit? Ce învățăm despre iertare din exemplul Salvatorului (vedeți Luca 23:33-34)?

Genesa 45:5-11

Tatăl Ceresc l-a trimis pe Isus Hristos să mă salveze.

Povestea lui Iosif salvându-și familia de la foamete ne poate învăța despre Isus Hristos, care ne salvează de la păcat și moarte.

Posibile activități

  • Scrieți, pe tablă, Iosif și Isus Hristos. Ajutați copiii să caute următoarele perechi de scripturi și să scrie pe tablă lucrurile pe care Iosif și Isus le au în comun: Genesa 37:3 și Matei 3:17; Genesa 37:26-28 și Matei 26:14-16; Genesa 45:5-7 și Luca 4:18; și Genesa 47:12 și Ioan 6:35.

  • Întrebați copiii ce înseamnă a salva pe cineva. Dacă vreunul dintre ei a avut o experiență în care a fost salvat de pericol, invitați-l să împărtășească. Cum și-a salvat Iosif frații (vedeți Genesa 42:1-3; 45:5-7)? Expuneți o ilustrație cu Salvatorul. Cum ne-a salvat Isus?

Traducerea lui Joseph Smith, Genesa 50:27-33 (în Ghid pentru scripturi).

Tatăl Ceresc l-a pregătit pe Joseph Smith să fie profet în zilele noastre.

Cu mii de ani înainte, Iosif din Egipt a văzut că Domnul îl va chema pe Joseph Smith să facă o lucrare minunată în zilele din urmă. Predați-le copiilor despre cum ne-a binecuvântat Domnul prin profetul Joseph Smith.

Posibile activități

  • Oferiți-le copiilor indicii descriptive despre Joseph Smith și invitați-i să ghicească pe cine descrieți. Includeți indicii din Traducerea lui Joseph Smith, Genesa 50:27-33 (Ghid pentru scripturi), cum ar fi „ne-a învățat despre legăminte” (vedeți versetul 28), „ne-a dat cuvântul Domnului” (vedeți versetul 30) și „el a fost numit după tatăl său” (vedeți versetul 33). După ce copiii ghicesc corect, invitați-i să găsească aceste indicii în versete. Ce mai învățăm despre Joseph Smith din profeția lui Iosif din Egipt?

  • Arătați copiilor ilustrații care reprezintă lucruri importante pe care Joseph Smith le-a făcut sau le-a predat (vedeți, de exemplu, Carte cu picturi inspirate din Evanghelie, nr. 89-95, 97, 98, 117, 118). Ajutați copiii să se gândească la binecuvântările pe care le avem datorită lui Joseph Smith. De exemplu, cum ne-a ajutat lucrarea sa să ne apropiem mai mult de Isus Hristos?

Imagine
icon indicând învățare

Încurajați învățarea acasă

Invitați copiii să împărtășească pagina cu activități din această săptămână membrilor familiei lor acasă. O pot folosi pentru a recapitula povestea lui Iosif și a fraților săi și pentru a discuta despre importanța dragostei și a iertării în familiile noastre.

Să ne îmbunătățim predarea

Depuneți mărturie despre Isus Hristos. Chiar dacă Vechiul Testament nu menționează numele Isus Hristos, se referă la El prin alte nume și mărturisește despre El prin simboluri și povestiri. Ajutați copiii să învețe să caute adevăruri despre Salvator ori de câte ori citesc din scripturi.