Vino și urmează-Mă
Resurse suplimentare pentru a le preda copiilor


„Resurse suplimentare pentru a le preda copiilor”, Vino și urmează-Mă – Pentru Societatea Primară: Noul Testament, 2019 (2019)

„Resurse suplimentare pentru a le preda copiilor”, Vino și urmează-Mă – Pentru Societatea Primară: Noul Testament, 2019 (2019)

Resurse suplimentare pentru a le preda copiilor

Toate aceste resurse se pot găsi pe LDS.org și în aplicația Biblioteca Evangheliei.

Vino și urmează-Mă – Pentru persoane și familii

Puteți adapta orice activități din această resursă pentru a le folosi la clasa Societății Primare la care predați. Chiar dacă părinții folosesc aceste activități cu copiii lor, acasă, repetiția poate fi un mod util de a-i ajuta pe copii să învețe. Copiii vă pot povesti cum au desfășurat activitățile cu familiile lor și ceea ce au învățat.

Behold Your Little Ones: Nursery Manual (manual pentru creșă)

Multe din resursele predate în manualul pentru creșă sunt similare celor pe care le predați la Societatea Primară. În special dacă predați copiilor mai mici, puteți să vă uitați în manualul pentru creșă pentru cântece, povești, activități și lucruri artizanale.

Revista Liahona

Liahona ne asigură povestiri și activități care pot suplimenta principiile pe care le predați din Vino și urmează-Mă – Pentru Societatea Primară.

Imnuri și Cântece pentru copii

Muzica sacră invită Spiritul și predă doctrina într-un mod remarcabil. În afară de versiunile tipărite ale cărților Imnuri și Cântece pentru copii, puteți găsi înregistrări audio și video ale multor imnuri și cântece pentru copii pe music.lds.org.

Povestiri din Noul Testament

Manualul Povestiri din Noul Testament (2005) îi poate ajuta pe copiii să învețe doctrine și relatări care se găsesc în Noul Testament. Puteți, de asemenea, să găsiți prezentări video ale acestor relatări pe medialibrary.lds.org.

Media Library (Biblioteca Media)

Lucrări de artă, prezentări video și alte media vă pot ajuta pe dumneavoastră și pe copii să vizualizați doctrine și relatări din Noul Testament. Accesați medialibrary.lds.org pentru a căuta colecția de resurse media a Bisericii, inclusiv seriile de prezentări video din Biblie care înfățișează evenimente din Noul Testament.

Picturi inspirate din Evanghelie

Lucrările de artă pot ajuta copiii să vizualizeze doctrine și relatări din Noul Testament. Multe ilustrații pe care le puteți folosi în clasă se găsesc în Carte cu picturi inspirate din Evanghelie și pe medialibrary.lds.org.

Materiale ajutătoare pentru predare

Pe lds.org/children/resources puteți găsi un index pe teme diferite din Evanghelie pentru articole din reviste, activități și media.

Fideli credinței

Dacă aveți nevoie de ajutor suplimentar pentru înțelegerea principiilor de bază pe care le veți preda copiilor, puteți să vă uitați în Fideli credinței (2004). Aceste referințe asigură explicații simple ale temelor Evangheliei listate în ordine alfabetică.

Imagine
Fată în clasă scriind pe tablă.

Să predăm în modul Salvatorului

Această resursă vă poate ajuta să învățați despre principii ale predării și despre punerea lor în practică în modul lui Hristos. Aceste principii sunt discutate și puse în practică în adunări ale consiliului învățătorilor.