Doctrină și legăminte, 2021
29 noiembrie - 5 decembrie Doctrină și legăminte 137-138: „Viziunea mântuirii morților”


„29 noiembrie - 5 decembrie Doctrină și legăminte 137-138: «Viziunea mântuirii morților»”, Vino și urmează-Mă – pentru persoane și familii: Doctrină și legăminte, 2021 (2020)

„29 noiembrie - 5 decembrie Doctrină și legăminte 137-138”, Vino și urmează-Mă – pentru persoane și familii: 2021

Imagine
oameni în lumea spiritelor

Joseph își vede tatăl, mama și fratele în împărăția celestială (Viziunea lui Joseph Smith despre împărăția celestială, Robert Barrett).

29 noiembrie - 5 decembrie

Doctrină și legăminte 137-138

„Viziunea mântuirii morților”

Președintele M. Russell Ballard ne-a învățat: „Vă invit să citiți în întregime această revelație și să meditați asupra ei [Doctrină și legăminte 138]. Mă rog ca, în timp ce veți face acest lucru, Domnul să vă binecuvânteze să înțelegeți și să apreciați mai mult dragostea lui Dumnezeu și planul Său întocmit pentru salvarea și fericirea copiilor Săi” („Viziunea mântuirii celor morți”, Ensign sau Liahona, nov. 2018, p. 73).

Consemnați-vă impresiile

Revelațiile consemnate în Doctrină și legăminte 137 și 138 sunt separate de peste 80 de ani și 2.400 de kilometri. Secțiunea 137 a fost primită de profetul Joseph Smith în anul 1836 în Templul Kirtland, care nu era finalizat, și secțiunea 138 a fost primită de Joseph F Smith, al șaselea președinte al Bisericii, în anul 1918 în orașul Salt Lake. Dar, din punct de vedere doctrinar, aceste viziuni trebuie așezate una lângă cealaltă. Amândouă răspund la întrebări despre destinul copiilor lui Dumnezeu în viața următoare. Amândouă au un înțeles mai profund când avem în vedere experiențele de viață ale profeților care le-au primit.

Viziunea lui Joseph Smith l-a ajutat să înțeleagă destinul etern al preaiubitului său frate Alvin, care a murit cu șase ani înainte ca autoritatea de a boteza să fie restaurată. Întrebări despre salvarea eternă a lui Alvin au continuat, de atunci, să-l preocupe pe Joseph. Viziunea lui Joseph F. Smith a revelat adevăruri glorioase despre lumea spiritelor – a fost, cu siguranță, o revelație care l-a alinat pe cel care jelise moartea multor membri apropiați ai familiei. Joseph F. Smith și-a pierdut tatăl, Hyrum Smith, la vârsta de 5 ani și mama, Mary Fielding Smith, la vârsta de 13 ani. Până în momentul primirii acestei viziuni în anul 1918, el jelise pierderea a 13 copii.

Multe întrebări pe care oamenii le au despre viața de după moarte își găsesc răspuns în aceste revelații. Secțiunea 137 oferă unele cunoștințe despre aceste întrebări și secțiunea 138 oferă și mai multe cunoștințe. Împreună, ele depun mărturie despre „marea și minunata dragoste manifestată de către Tatăl și Fiul” (Doctrină și legăminte 138:3).

Imagine
icon indicând studiu personal

Idei pentru studiul din scripturi personal

Doctrină și legăminte 137

Fiecare suflet va avea ocazia să aleagă gloria celestială.

Înțelegerea răspândită printre creștinii din anul 1836 era că, dacă o persoană murea fără să fie botezată – cum a murit fratele lui Joseph, Alvin – acea persoană nu putea merge în rai. Cu toate acestea, Joseph l-a văzut pe Alvin într-o viziune a împărăției celestiale. În timp ce citiți secțiunea 137, cugetați asupra lucrurilor pe care le învățați despre Tatăl Ceresc, planul salvării întocmit de El și împărăția celestială.

Vedeți, de asemenea, Saints (Sfinții), 1:232-235.

Doctrină și legăminte 138:1-11, 25-30

Faptul de a citi din scripturi și a cugeta asupra lor, mă pregătește să primesc revelație.

Uneori, revelația vine chiar dacă nu o căutăm. Dar, de mai multe ori, vine pentru că o căutăm cu sârguință și ne pregătim să o primim. În timp ce citiți Doctrină și legăminte 138:1-11, 25-30, observați ce făcea președintele Joseph F. Smith când „ochii înțelegerii [sale] s-au deschis” pentru a înțelege mai bine misiunea de mântuire a Salvatorului. Apoi, gândiți-vă cum puteți urma exemplul președintelui Smith. De exemplu, ce schimbări puteți face în studiul dumneavoastră din scripturi pentru a „[medita mai mult] la scripturi” și a reflecta mai mult „la marele sacrificiu ispășitor care a fost făcut de [Salvator]” (versetele 1-2)?

În mesajul dânsului „Viziunea mântuirii celor morți” (Ensign sau Liahona, nov. 2018, p. 71-74), președintele M. Russell Ballard a sugerat alte moduri în care președintele Smith a fost pregătit să primească această revelație. Gândiți-vă la modul în care ați fost pregătit pentru experiențele pe care le aveți sau le veți avea în viitor.

Vedeți, de asemenea, „Ministry of Joseph F. Smith: A Vision of the Redemption of the Dead (Slujirea lui Joseph F. Smith: o viziune a mântuirii celor morți)”, prezentare video, ChurchofJesusChrist.org.

Imagine
tablou cu Joseph F. Smith

Joseph F. Smith, de Albert E. Salzbrenner

Doctrină și legăminte 138:25-60

Lucrarea de salvare se înfăptuiește de ambele părți ale vălului.

Președintele Russell M. Nelson ne-a învățat: „Mesajul nostru către lume este simplu și sincer: îi invităm pe toți copiii lui Dumnezeu aflați de ambele părți ale vălului să vină la Salvatorul lor, să primească binecuvântările templului sfânt, să aibă parte de bucurie de durată și să devină demni pentru viața eternă” („Cu toți în munca Domnului să înaintăm”, Ensign sau Liahona, mai 2018, p. 118-119). Gândiți-vă la această declarație în timp ce citiți Doctrină și legăminte 138:25-60. Puteți, de asemenea, să vă gândiți la aceste întrebări:

  • Ce învățați din aceste versete despre modul în care este îndeplinită lucrarea de salvare în lumea spiritelor? De ce este important pentru dumneavoastră să știți că această lucrare este în curs de desfășurare? Cum vă întăresc aceste versete credința în ispășirea Salvatorului?

  • Ce ne învață aceste versete despre cei care participă la lucrarea de salvare în lumea spiritelor? De ce este important să înțelegem că lucrarea de salvare este îndeplinită de ambele părți ale vălului?

Vedeți, de asemenea, Dallin H. Oaks, „Încredeți-vă în Domnul”, Ensign sau Liahona, nov. 2019, p. 26-29; „Susa Young Gates and the Vision of the Redemption of the Dead”, Revelations in Context, p. 315-322.

Imagine
icon indicând studiu ca familie

Idei pentru studiul din scripturi ca familie și seara în cămin

Doctrină și legăminte 137:1-5.Invitați membrii familiei dumneavoastră să deseneze modul în care își imaginează că arată împărăția celestială, bazându-se pe cele relatate în aceste versete. Ce găsiți în aceste versete care vă ajută să așteptați cu nerăbdare să trăiți acolo? Ce facem acum pentru a ne pregăti să trăim în împărăția celestială în prezența Tatălui Ceresc și a lui Isus Hristos?

Doctrină și legăminte 137:5-10.Pentru a afla ce a însemnat pentru Joseph Smith să-și vadă mai mulți membri ai familiei împreună în împărăția celestială, membrii familiei dumneavoastră pot viziona prezentarea video „Ministry of Joseph Smith: Temples (Slujirea lui Joseph Smith: temple)” (ChurchofJesusChrist.org). Puteți, de asemenea să discutați despre o persoană cunoscută care a murit fără să fi avut ocazia de a fi botezată. Ce ne învață Doctrină și legăminte 137:5-10 despre acea persoană?

Doctrină și legăminte 138:12-24.Ce ne învață Doctrină și legăminte 138:12-24 despre oamenii pe care Salvatorul i-a vizitat în lumea spiritelor? Ce binecuvântări au primit? Ce învățăm din exemplul lor?

Doctrină și legăminte 138:38-55.Aceste versete îi descriu pe cei pe care președintele Joseph F. Smith i-a văzut în lumea spiritelor și mici detalii despre ei. Membrii familiei dumneavoastră ar putea întocmi o listă a strămoșilor dumneavoastră care sunt în lumea spiritelor, împreună cu detalii din viața lor.

Pentru mai multe idei pentru a le preda copiilor, vedeți rezumatul acestei săptămâni din manualul Vino și urmează-Mă – pentru Societatea Primară.

Cântec sugerat: „Caut și mă rog”, (Cântece pentru copii, p. 66).

Să ne îmbunătățim predarea

Cugetați asupra scripturilor. Președintele David O. McKay a numit cugetarea: „una dintre cele mai… sacre uși prin care putem ajunge în prezența Domnului” (Teachings of Presidents of the Church: David O. McKay [2003], p. 32).

Imagine
Isus Hristos în lumea spiritelor

Cei împuterniciți, de Harold I. Hopkinson Isus Hristos a desemnat spirite neprihănite pentru a propovădui Evanghelia în lumea spiritelor.