Seminar
Introducere la Cartea lui Mormon – Manual pentru învățătorul de la seminar


„Introducere la Cartea lui Mormon – Manual pentru învățătorul de la seminar”, Cartea lui Mormon – Manual pentru învățător (2024)

„Introducere”, Cartea lui Mormon – Manual pentru învățător

Imagine
femeie zâmbind

Introducere la Cartea lui Mormon – Manual pentru învățătorul de la seminar

Obiectivul Seminarelor și Institutelor de Religie este de a ajuta tinerii și tinerii adulți să fie mai convertiți la Isus Hristos și la Evanghelia Sa restaurată, să fie pregătiți pentru binecuvântările din templu, să se pregătească ei înșiși și să-i pregătească pe membrii familiei lor și pe alții pentru viața eternă alături de Tatăl din Cer.

Lecțiile și alte resurse din acest manual sunt menite să vă ajute să realizați acest obiectiv. Ele vă pot ajuta să vă concentrați asupra Tatălui Ceresc și a lui Isus Hristos și să folosiți principii ale predării asemănătoare celei a lui Hristos.

Instrumente care să vă ajute să vă pregătiți să predați

Scripturile

Lecțiile cuprinse în acest manual necesită un învățător inspirat care studiază scripturile cu regularitate și caută însoțirea Duhului Sfânt. Studiul făcut simultan cu cel al fragmentului scriptural din Vino și urmează-Mă este un mod important de a vă pregăti să le predați cursanților. Pe măsură ce studiați scripturile cu regularitate, puteți fi încrezător că Tatăl Ceresc vă va inspira, prin Spiritul Său, să adaptați aceste materiale la nevoile cursanților dumneavoastră.

Prezentări generale săptămânale

Acest manual este organizat în funcție de fragmentele scripturale săptămânale din Vino și urmează-Mă. Pentru fiecare fragment scriptural săptămânal, acest manual oferă o prezentare generală săptămânală, urmată de cinci lecții. Prezentarea generală săptămânală oferă informații concrete pentru lecția respectivă pentru a vă ajuta să vă pregătiți să predați, inclusiv:

  • scopurile lecțiilor;

  • idei pentru pregătirea cursanților;

  • o listă cu lecții practice, foi de prezentare, ilustrații, prezentări video sau alte materiale care ar putea necesita să fie pregătite în avans;

  • propuneri pentru predarea prin videoconferință (dacă accesați conținutul prin aplicația Biblioteca Evangheliei sau utilizând Biblioteca Evangheliei on-line pe ChurchofJesusChrist.org).

Parcurgerea prezentării generale săptămânale la începutul fiecărei săptămâni vă poate ajuta să hotărâți ce lecții să predați și ce materiale să strângeți sau să pregătiți din timp.

Găsiți prezentarea generală săptămânală pentru lecțiile pe care le veți preda în săptămâna următoare. Ce informații găsiți aici pe care este util să le cunoașteți din timp? Cum ați putea folosi aceste informații în timp ce vă pregătiți să predați?

Sfaturi pentru predare

Sfaturile pentru predare explică practicile și principiile de predare recomandate care vă pot ajuta să vă îmbunătățiți în calitate de învățător. Fiecare lecție conține un sfat pentru predare prezentat imediat după introducerea lecției. Puteți găsi practici și principii de predare suplimentare în biblioteca cu practici de dezvoltare a îndemânărilor învățătorilor, disponibilă pe ChurchofJesusChrist.org. Când vă simțiți pregătit, încercați să implementați aceste sfaturi când predați. Veți observa îmbunătățiri ale capacității dumneavoastră de a preda.

Revedeți sfatul pentru predare într-o lecție viitoare pe care o veți preda. Cum ați putea încerca să puneți în practică acea sugestie în cadrul lecției?

Instrucțiuni privind predarea

Instrucțiunile privind predarea sunt menite să vă ajute să vă pregătiți să predați. Aceste instrucțiuni vă pot ajuta să știți cum să folosiți activitățile de învățare propuse în lecție. Ele pot explica scopurile activităților din cadrul lecției sau pot oferi sugestii despre cum să adaptați conținutul lecției pentru a împlini mai bine nevoile cursanților. Aceste propuneri pot include abordări alternative, întrebări sau activități care vă ajută să adaptați conținutul și activitățile după cum este necesar.

Revedeți unele dintre instrucțiunile privind predarea într-o lecție pe care o veți preda în curând. Ce adaptări ați putea face bazându-vă pe instrucțiunile privind predarea pe care le găsiți?

Pregătirea cursanților

Fiecare lecție include o propunere pentru a ajuta cursanții să-și pregătească mintea și inima pentru experiența de învățare. Fiecare prezentare generală săptămânală enumeră ideile pentru pregătirea cursanților pentru cele cinci lecții din săptămâna respectivă. Puteți să parcurgeți aceste idei la începutul săptămânii și să hotărâți, rugându-vă, care credeți că i-ar ajuta cel mai bine pe cursanții dumneavoastră. Nu trebuie să folosiți fiecare propunere privind pregătirea cursanților. Le puteți adapta sau vă puteți crea propriile idei. Multe dintre aceste propuneri sunt prevăzute pentru a le fi oferite cursanților cu o zi sau mai multe zile înainte de experiența de învățare.

Parcurgeți secțiunea de pregătire a cursanților din lecția viitoare și gândiți-vă dacă o veți folosi, dacă o veți adapta sau dacă nu veți folosi activitatea de pregătire a cursanților propusă. Dacă hotărâți să vă invitați cursanții să se pregătească, cum le veți împărtăși această idee de a se pregăti? O puteți împărtăși verbal sau o puteți afișa la sfârșitul lecției anterioare sau o puteți comunica prin e-mail sau printr-o aplicație de mesagerie, dacă este adecvat.

Posibile activități de învățare

Această secțiune a lecției include posibile moduri prin care puteți aborda experiența de învățare. Nu vi se cere să folosiți toate activitățile de învățare propuse în lecțiile pe care le predați. Pentru ca membrii clasei dumneavoastră să aibă cea mai bună experiență de învățare posibilă, trebuie să folosiți conținutul din această secțiune ca îndrumar, nu ca un scenariu exact. Dacă tocmai începeți să predați ca învățător de seminar, cel mai bine ar fi să urmați îndeaproape activitățile pentru învățare propuse. Pe măsură ce vă îmbunătățiți în calitate de învățător, vă veți perfecționa capacitatea de a adapta conținutul acestui manual pentru a împlini cel mai bine nevoile cursanților dumneavoastră.

Comentarii și informații generale

Majoritatea lecțiilor conțin secțiunea „Comentarii și informații generale” la sfârșit. Această secțiune include informații suplimentare care pot aprofunda învățarea. Puteți găsi posibile răspunsuri la întrebările cursanților sau puteți găsi declarații ale conducătorilor Bisericii pe care le-ați putea include în lecție. Această secțiune este disponibilă doar dacă accesați manualul pentru învățător prin aplicația Biblioteca Evangheliei sau prin Biblioteca Evangheliei on-line pe ChurchofJesusChrist.org. Majoritatea informațiilor din această secțiune sunt incluse și în programa de învățământ pentru seminarul on-line și în manualul pentru cursant (cu titlul „Opțional: Vrei să afli mai multe?”) prin aplicația Biblioteca Evangheliei sau consultând Biblioteca Evangheliei on-line. Secțiunea „Comentarii și informații generale” nu este inclusă în versiunea PDF a manualului pentru învățător sau a manualului pentru cursant.

Vedeți dacă următoarea lecție pe care o veți preda include secțiunea „Comentarii și informații generale”. Există întrebări, răspunsuri sau declarații ale conducătorilor Bisericii care ar putea fi utile pentru a le fi împărtășite cursanților dumneavoastră?

Activități de învățare suplimentare

Această secțiune, inclusă, de asemenea, la sfârșitul lecției, oferă idei suplimentare pentru a aborda experiența de învățare. Activitățile de învățare suplimentare sunt incluse în manualul învățătorului doar dacă le accesați prin aplicația Biblioteca Evangheliei sau consultând Biblioteca Evangheliei on-line pe ChurchofJesusChrist.org. Această secțiune nu este inclusă în versiunea PDF a manualului pentru învățător sau a manualului pentru cursant.

Dacă lecția viitoare include o secțiune „Activități de învățare suplimentare”, parcurgeți aceste activități. Există vreuna pe care credeți că ar fi util să o folosiți cu membrii clasei dumneavoastră, pe lângă sau în locul activităților de învățare incluse în lecția principală?

Cunoașterea doctrinei

O prioritate importantă pentru dumneavoastră, în calitate de învățător, este de a ajuta cursanții să obțină rezultatele cunoașterii doctrinei. Obținerea acestor rezultate include faptul de a ajuta cursanții:

  • să învețe și să pună în practică principiile divine în vederea dobândirii cunoașterii spirituale;

  • să cunoască fragmentele scripturale selectate și doctrina Evangheliei lui Isus Hristos pe care acestea o propovăduiesc.

Faptul de a cunoaște fragmentele selectate și doctrina Evangheliei lui Isus Hristos pe care o propovăduiesc aceste fragmente înseamnă că ei:

  • cunosc și înțeleg doctrina propovăduită în fragmentele scripturale care conțin doctrină;

  • explică doctrina clar folosind fragmentele scripturale asociate care conțin doctrină;

  • pun în practică doctrina Evangheliei lui Isus Hristos și principiile dobândirii cunoașterii spirituale în alegerile lor de zi cu zi și în modurile în care răspund la întrebările și aspectele doctrinare, personale, sociale și istorice;

  • își aduc aminte și știu unde să găsească fragmentele care conțin doctrină și memorează expresiile scripturale cheie.

Acest lucru poate părea copleșitor la început, dar puteți avea încredere că acest manual vă va îndruma să vă ajutați cursanții să dobândească acea cunoaștere a doctrinei. În fiecare set de câte cinci lecții din acest manual, veți găsi câte o lecție care ajută cursanții să obțină aceste rezultate. Aceste lecții sunt fie lecții despre fragmente care conțin doctrină, fie lecții recapitulative privind cunoașterea doctrinei.

Lecțiile despre fragmente care conțin doctrină

Lecțiile despre fragmente care conțin doctrină și lecția contextuală care le precedă pe fiecare trebuie considerate esențiale. Fiecare lecție despre fragmente care conțin doctrină trebuie predată în timpul anului școlar, inclusiv lecțiile care nu au fost predate când seminarul nu era în sesiune. Aceste lecții esențiale includ:

  • dobândirea cunoașterii spirituale – părțile 1, 2, 3 și 4;

  • lecția contextuală care precedă fiecare dintre cele 24 de lecții despre fragmente care conțin doctrină;

  • 24 de lecții pentru fragmente care conțin doctrină (de exemplu, „Cunoașterea doctrinei: 1 Nefi 3:7” sau „Cunoașterea doctrinei: 2 Nefi 2:25”).

Lecțiile despre fragmente care conțin doctrină ajută cursanții:

  • să memoreze referința scripturală și expresia scripturală cheie;

  • să explice doctrina;

  • să exerseze punerea în practică a principiilor dobândirii cunoașterii spirituale și a doctrinei propovăduite în fragment.

Cunoașterea doctrinei ‒ lecțiile recapitulative

Lecțiile recapitulative dedicate cunoașterii doctrinei oferă ocazii de a recapitula (sau, în unele situații, de a fi prezentate) unele dintre fragmentele care conțin doctrină și de a lucra pentru a obține rezultatele cunoașterii doctrinei. Lecțiile recapitulative dedicate cunoașterii doctrinei sunt opționale. Dacă membrii clasei pierd o lecție dedicată unui fragment care conține doctrină deoarece o lecție nu se ține, puteți preda lecția pierdută în locul unei lecții recapitulative dedicate cunoașterii doctrinei.

Pentru mai multe informații despre cum să ajutați cursanții să realizeze rezultatele cunoașterii doctrinei, vedeți instruirea „Cunoașterea doctrinei” de pe ChurchofJesusChrist.org.

Ajutați cursanții să-și evalueze cunoștințele

Evaluarea este o parte importantă a învățării. Ocaziile de a face pauze și de a cugeta asupra procesului de învățare pot fi o experiență pozitivă pentru cursanți și îi pot motiva în progresul și dezvoltarea lor continue de a deveni mai asemănători Tatălui Ceresc și lui Isus Hristos. Vârstnicul Jeffrey R. Holland, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, le-a oferit învățătorilor sfatul înțelept de mai jos.

„Aduceți-vă aminte că un cursant nu este un recipient care trebuie umplut; un cursant este un foc care trebuie aprins.”

[„Angels and Astonishment” (transmisiune a adunării de instruire desfășurată de Sistemul Educațional al Bisericii, 12 iunie 2019) broadcasts.ChurchofJesusChrist.org.]

Faptul de a oferi cursanților ocazii de a-și evalua cunoștințele este un mod de a pune în practică sfatul vârstnicului Holland. Evaluându-și cunoștințele, cursanții devin participanți activi în procesul de învățare și își asumă mai multă responsabilitate pentru propria învățare. Această programă de învățământ cuprinde mai multe experiențe de învățare care sunt menite să le ofere cursanților ocazii de a cugeta asupra a ceea ce învață și asupra modului în care progresează în calitate de ucenici ai lui Isus Hristos.

Lecțiile „Evaluează-ți cunoștințele”

Acest manual include un număr de lecții intitulate „Evaluează-ți cunoștințele”. Aceste lecții oferă cursanților ocazii de a explica doctrina cheie din Cartea lui Mormon, de a cugeta asupra atitudinilor și dorințelor lor și de a-și împărtăși progresul obținut în dezvoltarea comportamentelor care îi ajută să devină ucenici mai devotați ai lui Isus Hristos. Aceste lecții pot ajuta cursanții să simtă bucurie pe măsură ce își recunosc progresul și identifică aspecte viitoare în privința cărora ar putea progresa.

Lecțiile recapitulative pentru evaluarea cunoștințelor

La sfârșitul fiecărei jumătăți a cursului, le veți da cursanților câte un test de evaluare a cunoștințelor, pentru a-i ajuta să-și evalueze capacitatea de a obține rezultatele cunoașterii doctrinei. O lecție recapitulativă pentru evaluarea cunoștințelor trebuie predată în perioada cursurilor cu ceva timp înainte de efectuarea evaluării. Lecțiile recapitulative pentru evaluarea cunoștințelor se găsesc în anexa acestui manual. Aceste lecții includ activități recapitulative care ajută cursanții să recapituleze doctrina, referințele scripturale și expresiile scripturale cheie pentru fiecare fragment care conține doctrină pe care l-au studiat în prima sau a doua jumătate a cursului. Dacă este necesar, ajutați cursanții să recapituleze principiile dobândirii cunoașterii spirituale.

Testele de evaluare a cunoștințelor

Testele de evaluare a cunoștințelor pentru prima și a doua jumătate a cursului se concentrează asupra cunoașterii doctrinei și sunt incluse în anexa acestui manual. Cursanții pot da un test de evaluare în timpul orei și, apoi, îl pot corecta în clasă cu ajutorul învățătorului lor și al altor colegi de clasă. Pentru a primi credite pentru acest curs de seminar, cursanții vor trebui să obțină un punctaj de 75% sau mai mare la fiecare test de evaluare a cunoștințelor. Cursanții pot da aceste teste de evaluare de câte ori este nevoie.

Pentru mai multe informații despre cum să folosiți acest manual pentru a ajuta la evaluarea cunoștințelor cursanților, vedeți „Instruirea privind evaluările” de pe ChurchofJesusChrist.org.

Învățătorii de la seminarul on-line

Dacă sunteți învățător la seminarul on-line, v-ar putea fi util să consultați conținutul acestui manual în timp ce pregătiți lecțiile. Deși lecțiile din acest manual și cele din programa on-line de învățământ pentru seminar includ în mare parte același conținut, manualul pentru învățătorul de la seminar include, de asemenea, instrucțiuni privind predarea și activități de învățare suplimentare. Aceste resurse vă pot ajuta să răspundeți la întrebările cursanților, să adaptați conținutul programei de învățământ on-line și să vă pregătiți pentru lecțiile față în față (desfășurate fie fizic, fie on-line).

Pe lângă acest manual și programa de învățământ pentru seminarul on-line, există o resursă suplimentară care să vă ajute să predați seminarul on-line. În fiecare săptămână a programei de învățământ pentru seminarul on-line este cuprinsă o pagină nepublicată adresată învățătorilor, numită „Propuneri pentru învățătorii on-line”. Această pagină include o diversitate de propuneri care să vă ajute ca experiența de învățare on-line să aibă mai multă însemnătate pentru cursanți. Printre aceste propuneri se numără:

  • sfaturi pentru predarea on-line;

  • scopurile lecțiilor;

  • idei pentru pregătirea cursanților;

  • propuneri pentru predare prin videoconferință;

  • propuneri de adaptare a conținutului on-line.

Sunteți încurajat să adaptați programa de învățământ pentru seminarul on-line pentru a răspunde nevoilor cursanților dumneavoastră. Fiecare pagină din programa de învățământ pentru seminarul on-line poate fi redactată și modificată. Printre adaptările pe care le puteți face programei de învățământ on-line se pot număra:

  • revizuirea unei activități din cadrul lecției pentru a fi mai relevantă și mai interesantă pentru cursanți;

  • ștergerea unui conținut care ar putea fi un volum prea mare de informații sau ceva prea greu de înțeles de către cursanți;

  • înlocuirea conținutului cu o înregistrare video cu dumneavoastră sau cu altcineva depunând mărturie despre un principiu sau despre doctrina din scripturi sau împărtășind o experiență personală;

  • înlocuirea unui citat cu unul care a fost rostit mai recent sau care este mai ușor de înțeles de către cursanți.

Învățătorii de la seminarul on-line vor trebui să adapteze ordinea câtorva lecții din programa de învățământ pentru seminarul on-line pentru a urma îndrumările locale de alocare a timpului.

Învățătorii de seminar pentru studiul acasă

Dacă sunteți învățător de seminar care predă pentru studiul acasă, cursanții vor trebui să aibă câte un exemplar al manualului pentru cursantul de la seminar sau să-l acceseze prin aplicația Biblioteca Evangheliei sau prin Biblioteca Evangheliei on-line pe ChurchofJesusChrist.org. Va trebui să comunicați cu membrii clasei dumneavoastră despre lecțiile pe care le vor studia acasă și cele pe care le veți studia împreună, on-line sau fizic. Lecțiile din manualul cursantului corespund acelorași lecții din manualul învățătorului.

Când hotărâți ce lecții să predați fizic în clasă, gândiți-vă care lecții ar fi deosebit de eficiente pentru un grup de cursanți. Puteți face invitații cursanților care să-i ajute să se pregătească pentru lecție. Propunerile pentru pregătirea cursanților incluse la începutul fiecărei lecții vă pot oferi câteva idei despre cum să faceți acest lucru. În timp ce planificați experiențele de învățare pentru lecțiile desfășurate fizic, petreceți un timp în clasă recapitulând referințele și expresiile scripturale cheie pentru fragmentele care conțin doctrină pe care cursanții le-au studiat recent.

Cursanții trebuie să facă exercițiile numerotate din manualul pentru cursant și să vi le înmâneze cel puțin săptămânal. Cursanții își pot trimite electronic temele (prin e-mail, printr-o aplicație de mesagerie sau altă modalitate asemănătoare) sau printr-un jurnal pentru studiu. Dacă membrii clasei își trimit temele printr-un jurnal pentru studiu, aceștia trebuie să aibă două jurnale pentru studiu, pentru a putea să vă lase dumneavoastră unul, după cum este necesar, și să continue să lucreze în celălalt, schimbând jurnalele de fiecare dată când vă întâlniți.

Când verificați temele cursanților, oferiți sugestii concrete și pline de însemnătate. Găsiți moduri de a încuraja cursanții și de a-i ajuta să progreseze în procesul de învățare. De asemenea, îi puteți ajuta găsind moduri de a comunica cu ei pe parcursul săptămânii. De exemplu, dacă studiați lecțiile din acest manual în timp ce cursanții desfășoară aceleași lecții acasă, puteți fi inspirat să le împărtășiți cursanților o întrebare, o recomandare de vizionare a unei prezentări video sau a unei alte resurse din acest manual scriindu-le prin e-mail, prin mesaje text de grup sau prin alte moduri de comunicare. Puteți, de asemenea, să oferiți mementouri sau încurajări care să ajute la clădirea unității clasei și să ajute cursanții să aibă sentimentul de apartenență în timp ce studiază Evanghelia și progresează împreună.