Seminar
Cunoașterea doctrinei – recapitulare 23: Memorează


„Cunoașterea doctrinei – recapitulare 23: Memorează”, Cartea lui Mormon – Manual pentru învățător (2024)

„Cunoașterea doctrinei – recapitulare 23”, Cartea lui Mormon – Manual pentru învățător

Cunoașterea doctrinei ‒ recapitulare 23

Memorează

Imagine
tânără fată studiind din scripturi

Faptul de a-ți aduce aminte referințele scripturale și ce te învață acestea te poate ajuta în multe moduri. Această lecție este menită să te ajute să memorezi mai multe referințe scripturale și expresii cheie din scripturi sau un fragment întreg care conține doctrină din a doua jumătate a Cărții lui Mormon.

Importanța repetiției

Există mari beneficii în repetarea unui lucru pe care dorim să-l învățăm sau să ni-l amintim. Enumeră câteva activități care, deseori, necesită repetiții constante.

  • Care sunt unele dintre modurile în care ai beneficiat de pe urma repetării a ceva de multe ori?

Imagine
Moroni apărându-i lui Joseph Smith

Când profetul Moroni din Cartea lui Mormon, care acum era mesager ceresc, l-a vizitat pe Joseph Smith, el a folosit repetiții pentru a-l ajuta pe Joseph, în vârstă de 17 ani, să-și amintească un mesaj important.

  • Ce îți amintești despre aceste vizite? (Vezi Joseph Smith – Istorie 1:33-49.)

  • Ce spune despre Dumnezeu faptul că El avea să-l trimită pe Moroni de patru ori pentru a transmite același mesaj?

Vârstnicul David A. Bednar, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a vorbit despre vizitele repetate pe care i le-a făcut Moroni lui Joseph Smith și, apoi, ne-a învățat cele ce urmează.

Repetarea este un mijloc prin care Duhul Sfânt ne poate lumina mintea, ne poate influența inima și ne poate mări înțelegerea [David A. Bednar, „Repeat Over Again … the Same Things as Before” (adunare de devoțiune desfășurată la Universitatea Brigham Young – Idaho, 26 ian. 2016), byui.edu].

  • Ce te ajută acest lucru să înțelegi despre beneficiile faptului de a studia în mod repetat fragmentele care conțin doctrină și expresiile cheie din scripturi?

  • Ce ar putea spune acest lucru despre scripturile care au fost alese anume pentru a le repeta și a te concentra asupra lor?

Examinează lista de mai jos cu referințele scripturale și expresiile scripturale cheie ale fragmentelor care conțin doctrină din a doua jumătate a Cărții lui Mormon. Le poți găsi și în manualul Cunoașterea doctrinei – document fundamental (2023). Recapitulează-le pe cele pe care le-ai memorat anterior și observă pe care dintre ele este în continuare nevoie să le memorezi.

Cartea lui Mormon: Cunoașterea doctrinei – Alma-Moroni

Cartea lui Mormon – Manual pentru învățător (2024)

Referință scripturală

Expresie scripturală cheie

Referință scripturală

Alma 7:11-13

Expresie scripturală cheie

„Și El va merge înainte, răbdând dureri și suferințe și ispite de toate felurile.”

Referință scripturală

Alma 34:9-10

Expresie scripturală cheie

„O ispășire trebuie să fie înfăptuită… o jertfă nesfârșită și veșnică.”

Referință scripturală

Alma 39:9

Expresie scripturală cheie

„Să nu te mai duci după poftele ochilor tăi.”

Referință scripturală

Alma 41:10

Expresie scripturală cheie

„Ticăloșia niciodată nu a fost fericire.”

Referință scripturală

Helaman 5:12

Expresie scripturală cheie

„Pe stânca Mântuitorului nostru … trebuie să vă clădiți voi temelia voastră.”

Referință scripturală

3 Nefi 11:10-11

Expresie scripturală cheie

„Eu am împlinit voința Tatălui în toate lucrurile de la început.”

Referință scripturală

3 Nefi 12:48

Expresie scripturală cheie

„Fiți perfecți, tot așa cum sunt Eu sau așa cum Tatăl vostru care este în ceruri este perfect.”

Referință scripturală

3 Nefi 27:20

Expresie scripturală cheie

„Veniți la Mine și fiți botezați … ca să puteți fi sfințiți prin primirea Duhului Sfânt.”

Referință scripturală

Eter 12:6

Expresie scripturală cheie

„Voi nu veți primi nicio mărturie decât după încercarea credinței voastre.”

Referință scripturală

Eter 12:27

Expresie scripturală cheie

„Dacă oamenii vin la mine… atunci Eu voi face ca lucrurile slabe să devină puternice pentru ei.”

Referință scripturală

Moroni 7:45-48

Expresie scripturală cheie

„Caritatea este dragostea pură a lui Hristos.”

Referință scripturală

Moroni 10:4-5

Expresie scripturală cheie

„[Întrebați] cu inima sinceră, cu intenție adevărată, având credință în Hristos… și prin puterea Duhului Sfânt veți putea voi cunoaște adevărul tuturor lucrurilor.”

Pentru lecția de astăzi, alege referințele scripturale și expresiile scripturale cheie pe care dorești să le memorezi. Poți alege, de asemenea, să memorezi integral un fragment care conține doctrină.

Începe să memorezi

Gândește-te la unul sau două moduri în care Îl poți invita pe Duhul Sfânt să-ți lumineze mintea în timp ce folosești repetiția pentru a te ajuta să memorezi. Exemplele următoare te-ar putea ajuta.

  1. Împarte ceea ce vrei să memorezi în segmente mai mici și repetă-le separat.

  2. Creează o imagine vizuală cu toate sau câteva dintre cuvintele pe care vrei să le memorezi.

  3. Citește în mod repetat o parte din fragmentul pe care vrei să îl memorezi, până când îl poți recita fără să te uiți. Folosirea primelor litere ale cuvintelor ar putea fi, de asemenea, de ajutor.

Planifică să repeți

Gândește-te la moduri în care poți continua să memorezi pe parcursul mai multor zile sau săptămâni. Ideile următoare te-ar putea ajuta să te decizi.

  1. Roagă-te Tatălui Ceresc pentru ajutor în a ține minte ce memorezi.

  2. Alege un anumit moment al zilei în care să reciți din memorie cât de mult poți. Poți seta o alarmă care să-ți aducă aminte în fiecare zi, la aceeași oră.

  3. Invită pe cineva să-ți verifice progresul și ceea ce ai memorat rugându-l să se uite la cuvintele pe care i le reciți.

  1. Consemnează ce ai făcut astăzi și cum planifici să continui să memorezi.