Când boala cronică vă iese în cale

Norman C. Hill

Faptul de a înfrunta adversitățile de zi cu zi ne poate ajuta să creștem în compasiune, empatie și rezistență.

Imagine

mâinile unei persoane ținând mâna altei persoane

Înainte de a muri din cauza unei boli necruțătoare, mama mea zâmbea adesea și spunea: „Niciunul dintre noi nu scapă cu viață de aici, așa că am putea la fel de bine să profităm la maximum de ceea ce avem”.

Aceasta spunea în zilele ei bune. Și, în viața ei, a avut multe zile bune.

Dar a avut, de asemenea, zile care nu erau atât de pline. În acele zile, ea spunea: „Acceptă ceea ce îți vine în cale și vezi dacă încă mai poți face un bine în lume”.

La nivel mondial, oamenii trăiesc mai mult decât în trecut.¹ Dar, deși trăim mai mult, este, de asemenea, mult mai probabil să dezvoltăm o boală cronică: diabet, Parkinson, cancer, depresie, Alzheimer și lista continuă. Așadar, când boala cronică vă iese în cale, cum ar trebui să reacționați?

Mergeți înainte cu credință

„Confruntați-vă cu situația, chiar dacă nu știți ce se va întâmpla în viitor”, spune un frate obligat să își ia concediu de invaliditate, în timp ce soția sa se întoarce la locul de muncă pentru a întreține familia. El crede că de prea multe ori afișăm o față fericită, care ne împiedică să ne procesăm sentimentele sau să ne îmbunătățim perspectiva. „În loc să mergem înainte cu credință, stagnăm în timp ce așteptăm un miracol sau ne plângem când nu vine cineva”, spune el. El face față ascultând scripturi și cuvântări din cadrul conferinței generale și contactând prieteni și membri ai familiei la telefon.

„Lucrurile obișnuite ale fiecărei zile mă pot doborî”, spune o soră al cărei soț este bolnav cronic. „Sănătatea soțului meu nu se va îmbunătăți niciodată. Accept acest lucru. Dar corvoada tuturor sarcinilor de rutină, casnice, este epuizantă din punct de vedere mental, fizic și spiritual.” Ea apreciază vizitele surorilor care păstoresc. „Când vin la mine, într-adevăr îmi luminează ziua.”

„Uneori, soția mea și cu mine uităm lucrurile și devenim iritați unul față de celălalt”, spune un alt frate în vârstă. „Ne simțim frustrați fiindcă uităm atât de mult și, mai ales, regretăm după aceea cuvintele pline de mânie pe care ni le spunem unul altuia.” Ei au învățat să ia notițe pentru a-i ajuta să-și amintească. Și își permit unul altuia să-și facă timp să se liniștească înainte de a vorbi. „Și”, spune dânsul, „noi am învățat și mai mult cât este de important să spui «mulțumesc» și «te iubesc»”.

Un alt cuplu în vârstă avea un venit fix până când prețul medicamentelor s-a dublat. Mulțumită membrilor familiei și episcopiei lor, nevoile lor au fost împlinite. „La început, ne-a fost rușine să cerem ajutor, mai ales de la copiii noștri”, a spus fratele. „Dar toată lumea era dornică să ajute.”

Imagine

Isus vindecând un om

Detalii din He Healed Many of Diverse Diseases (El a vindecat pe mulți de diverse boli), de J. Kirk Richards; nu poate fi copiat

Sugestii și observații

Iată câteva sugestii și observații din partea celor care se confruntă cu boli cronice

Cei care se îndreaptă către Salvator vor găsi speranță. „Am crezut că nimeni nu putea înțelege prin ce treceam”, spune un frate cu sindromul oboselii cronice (SOC). „Apoi, într-o duminică, în timp ce luam din împărtășanie, mi-am dat seama că Salvatorul înțelegea suferința mea. Știam că puteam îndura apropiindu-mă de El”. (Vedeți Alma 7:11-12; Doctrină și legăminte 121:8; 122:8.)
Compasiunea crește în cei care „[îndură] bine” (Doctrină și legăminte 121:8). „Către cine ne uităm, în zilele de durere și dezastru, pentru ajutor și consolare?… Ei sunt bărbați și femei care au suferit și, din experiența lor de suferință, ei scot la lumină bogățiile compasiunii și simpatiei lor ca o binecuvântare pentru cei aflați acum la nevoie. Ar fi putut ei să facă aceasta dacă nu ar fi suferit ei înșiși?”²
Înaintați pas cu pas. „Cu câțiva ani în urmă, durerea era atât de intensă, încât nu am văzut cum puteam să mai îndur. Am început să am gânduri de suicid”, spune o soră care suferă de scleroză multiplă (SM). S-a internat la secția de sănătate mintală de la un spital. În timpul consilierii, motto-ul ei a devenit nu doar „[a] răbda până la sfârșit” (1 Nefi 22:31), ci „a răbda până la sfârșitul zilei”.
Dezvoltați interese noi și găsiți noi moduri de a sluji. În loc să vă întristați din cauza a ceea ce nu mai puteți face, descoperiți noi pasiuni. O soră cu SM a descoperit că nu putea să facă lucruri pe care le iubea înainte, cum ar fi să călărească sau să joace softball. În schimb, a învățat caligrafie. Acum, ea își folosește talentul recent dezvoltat pentru a crea manuscrise ale Cărții lui Mormon cu o caligrafie specială pentru familia ei.

Când boala cronică devine o realitate a vieții, este, într-adevăr, o provocare. Dar, având credință, speranță în Hristos și dorința de a continua să slujim, faptul de a înfrunta adversitățile de zi cu zi ne poate ajuta să creștem în compasiune, empatie și rezistență.

Autorul articolului locuiește în Utah, S.U.A.