2018
Ridicați-vă capul și bucurați-vă
Noiembrie 2018


Ridicați-vă capul și bucurați-vă

Pe măsură ce înfruntăm lucruri grele în felul Domnului, fie ca noi să ne ridicăm capul și să ne bucurăm!

În anul 1981, tatăl meu, doi prieteni apropiați și cu mine am plecat într-o călătorie în Alaska. Trebuia să aterizăm pe un lac îndepărtat și să urcăm o zonă înaltă frumoasă. Pentru a reduce greutatea încărcăturii pe care trebuia să o cărăm, ne-am împachetat proviziile în cutii, le-am acoperit cu spumă, le-am pus fâșii colorate lungi și le-am aruncat pe fereastra avionului nostru la destinația dorită.

După ce am ajuns, am tot căutat, dar, spre stupoarea noastră, nu am putut găsi niciuna dintre cutii. În cele din urmă, am găsit una. Conținea o plită cu gaz, o prelată, câteva dulciuri și câteva pachete de Hamburger Helper – dar fără carne pentru hamburgeri. Nu puteam comunica cu nimeni care nu era cu noi și avionul era programat să ne ia săptămâna viitoare.

Am învățat două lecții valoroase din această experiență. Prima, nu îți arunca mâncarea pe fereastră. A doua, uneori trebuie să ne confruntăm cu lucruri grele.

În mod frecvent, prima noastră reacție față de lucrurile grele este: „De ce mie?”. Însă, faptul de a întreba „de ce” nu face niciodată să dispară lucrul greu. Domnul ne cere să ne biruim încercările și a spus că „toate aceste lucruri [ne] vor da experiență și vor fi pentru binele [nostru]”1.

Uneori, Domnul ne cere să facem un lucru greu și, uneori, încercările noastre sunt rezultatul libertății de a alege, a noastră sau a altora. Nefi a trecut prin ambele situații. Când Lehi și-a invitat fiii să se întoarcă și să ia plăcile de la Laban, a spus: „Iată că frații tăi cârtesc, spunând că ceea ce eu le-am cerut este un lucru greu; dar iată, aceasta nu le-am cerut-o eu, ci este o poruncă a Domnului”2. Cu o altă ocazie, frații lui Nefi și-au folosit libertatea de a alege pentru a o limita pe a sa: „Ei au pus mâinile pe mine, căci, iată, ei erau foarte mânioși, și m-au legat cu frânghii, întrucât căutau să-mi ia viața”3.

Joseph Smith s-a confruntat cu un lucru greu în închisoarea Liberty. Negăsind alinare și simțind disperare, Joseph a spus: „O, Dumnezeule, unde ești Tu?”4. Nu e nicio îndoială că unii dintre noi ne-am simțit precum Joseph.

Fiecare dintre noi ne confruntăm cu lucruri grele: moartea cuiva drag, divorț, un copil îndărătnic, boală, încercări ale credinței, un loc de muncă pierdut sau oricare altă dificultate.

M-am schimbat pentru totdeauna când am auzit cuvintele vârstnicului Neal A. Maxwell, din Cvorumul celor Doisprezece, spuse în mijlocul luptei sale cu leucemia. El a spus: „Meditam în mod profund și aceste 13 cuvinte instructive și liniștitoare mi-au venit în minte: «Am permis să ai leucemie pentru ca tu să-Mi poți învăța poporul cu naturalețe»”. Apoi, el a vorbit despre modul în care această experiență l-a binecuvântat cu „o perspectivă privind mărețele realități ale eternității… Astfel de scurte viziuni despre eternitate ne pot ajuta să parcurgem următorii 90 de metri, ceea ce poate fi foarte dificil”5.

Pentru a ne ajuta să progresăm și să triumfăm în vremurile noastre dificile având astfel de scurte viziuni despre eternitate, permiteți-mi să sugerez două lucruri. Trebuie să înfruntăm lucrurile grele, în primul rând iertându-i pe alții și, în al doilea rând, oferindu-ne Tatălui Ceresc.

Faptul de a-i ierta pe cei care este posibil să ne fi provocat lucrul greu și „[de a ne împăca] cu voința lui Dumnezeu”6 poate fi foarte dificil. Poate să doară cel mai mult când lucrul nostru greu este provocat de un membru al familiei, un prieten apropiat sau chiar de noi înșine.

Ca episcop nou chemat, am învățat despre iertare când președintele meu de țăruș, Bruce M. Cook, a împărtășit următoarea povestire. Dânsul a explicat:

„În a două jumătate a anilor 1970, eu și câțiva asociați am pornit o afacere. Deși nu am făcut nimic ilegal, câteva hotărâri neinspirate, combinate cu vremurile economice dificile, au dus la eșec.

Unii investitori ne-au dat în judecată pentru a-și recupera pierderile. S-a întâmplat ca avocatul lor să fie unul dintre consilierii din episcopatul familiei mele. A fost foarte dificil să îl susțin pe bărbatul care părea să încerce să mă distrugă. Am ajuns să am o animozitate reală față de el și l-am considerat dușmanul meu. După cinci ani de procese, am pierdut tot ce aveam, inclusiv casa noastră.

În anul 2002, soția mea și cu mine am aflat că președinția țărușului în care slujeam în calitate de consilier urmă să fie reorganizată. În timp ce călătoream într-o mică vacanță înainte de a fi eliberat, ea m-a întrebat pe cine aș alege în calitate de consilieri dacă aș fi chemat să fiu noul președinte de țăruș. Nu am dorit să vorbesc despre aceasta, dar ea a insistat. În cele din urmă, un nume mi-a venit în minte. Apoi, ea a menționat numele avocatului pe care l-am considerat a fi motivul dificultăților noastre din urmă cu douăzeci de ani. Pe măsură ce vorbea, Spiritul a confirmat ca el trebuia să fie celălalt consilier. Puteam să îl iert pe acest bărbat?

Când vârstnicul David E. Sorensen mi-a oferit chemarea de a sluji ca președinte de țăruș, mi-a dat o oră pentru a alege consilierii. Printre lacrimi, am spus că Domnul mi-a oferit deja această revelație. Pe măsură ce rosteam numele bărbatului pe care îl consideram dușmanul meu, mânia, animozitatea și ura pe care le-am nutrit au dispărut. În acel moment, am învățat despre pacea care vine odată cu iertarea prin intermediul ispășirii lui Hristos”.

Cu alte cuvinte, președintele meu de țăruș „într-adevăr [l-a] iertat”, precum Nefi din vechime.7 Știam că președintele Cook și consilierul dânsului sunt doi deținători ai preoției neprihăniți, care țineau unul la celălalt. M-am hotărât să fiu ca dânșii.

Cu ani înainte, în timpul călătoriei noastre ratate în Alaska, am învățat repede că a-i învinui pe alții pentru circumstanțele noastre – pilotul care arunca mâncarea în lumina care pălea – nu era o soluție. Însă, pe măsură ce am avut parte de epuizare fizică, de lipsa hranei, de boală și de dormit pe pământ în timpul unei furturi mari fiind acoperiți doar de o prelată, am învățat că, alături de „Dumnezeu [nimic] nu este lipsit de putere”8.

Dragi tineri, Dumnezeu vă cere lucruri grele. O tânără fată de 14 ani juca baschet la nivel competitiv. Ea visa să joace baschet la liceu ca sora ei mai mare. Apoi, a aflat că părinții ei au fost chemați să prezideze o misiune în Guatemala.

Când au sosit, a văzut că o parte dintre cursurile ei erau în spaniolă, limbă pe care încă nu o vorbea. La școală, nu exista nicio echipă sportivă feminină. Locuia la etajul 14 într-o clădire care avea o pază foarte strictă. Și, pe deasupra, nu putea să meargă afară din motive de securitate.

Luni de zile, părinții ei au auzit-o cum, în fiecare noapte, plângea până adormea. Acest lucru le-a frânt inima! În cele din urmă, au hotărât să o trimită acasă la bunica ei pentru a merge la liceu acolo.

Când soția mea a intrat în camera fiicei noastre pentru a-i spune hotărârea noastră, ea a văzut-o pe fiica noastră îngenunchind în rugăciune, având Cartea lui Mormon deschisă pe pat. Spiritul i-a șoptit soției mele: „Ea va fi OK”, iar soția mea a ieșit în liniște din cameră.

Nu am mai auzit-o niciodată să plângă până adormea. Cu hotărâre și cu ajutorul Domnului, ea a înfruntat acei trei ani cu mult curaj.

La sfârșitul misiunii noastre, am întrebat-o pe fiica mea dacă avea să slujească într-o misiune cu timp deplin. Răspunsul ei a fost: „Nu, tată, am slujit deja”.

Eram în regulă cu acest lucru! Dar, după aproximativ șase luni, Spiritul m-a trezit noaptea cu acest gând: „Am chemat-o pe fiica ta să slujească în misiune”.

Reacția mea a fost: „Tată Ceresc, ea a oferit atât de mult”. Am fost repede corectat de Spirit și am ajuns să înțeleg că slujirea ei misionară era cerută de Domnul.

La scurt timp, am scos-o pe fiica mea la prânz. Din partea cealaltă a mesei, am spus: „Ganzie, știi de ce suntem aici?”.

Ea a spus: „Da. tată. Știi că trebuie să slujesc în misiune. Nu vreau să mă duc, dar o voi face”.

Deoarece și-a supus voia Tatălui Ceresc, ea L-a slujit cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul și cu toată tăria. Ea și-a învățat tatăl cum să facă un lucru greu.

În cuvântarea din cadrul adunării de devoțiune pentru tinerii din întreaga lume a președintelui Russell M. Nelson, dânsul le-a cerut tinerilor anumite lucruri grele. Președintele Nelson a spus: „Cea de-a cincea invitație este ca voi să ieșiți în evidență și să fiți diferiți de lume… Domnul are nevoie ca voi să arătați ca, să vorbiți ca, să acționați ca și să vă îmbrăcați ca un ucenic adevărat al lui Isus Hristos”9. Acesta poate fi un lucru greu, dar știu că-l puteți face – cu bucurie.

Aduceți-vă aminte că „oamenii sunt ca să poată avea bucurie”10. Deși Lehi a îndurat atât de multe, el tot a găsit bucurie. Vă aduceți aminte când Alma a fost „copleșit de suferință”11 din cauza poporului lui Amoniha? Îngerul i-a spus: „Binecuvântat ești tu, Alma; de aceea, ridică-ți capul și bucură-te… căci tu ai fost credincios în ținerea poruncilor lui Dumnezeu”12. Alma a învățat un mare adevăr: putem întotdeauna să ne bucurăm când ținem poruncile. Aduceți-vă aminte că, în timpul războaielor și încercărilor din vremea căpitanului Moroni, „niciodată nu a fost un timp mai fericit pentru poporul lui Nefi”13. Putem găsi și trebuie să găsim bucurie când înfruntăm lucruri grele.

Salvatorul a înfruntat lucruri grele: „Lumea… Îl va judeca pe El ca pe un lucru de nimic; prin urmare, ei Îl biciuiesc, iar El rabdă; și Îl lovesc, iar El rabdă. Da, ei Îl scuipă, iar El rabdă, datorită bunătății Sale pline de iubire și a îndelungatei Sale suferințe pentru copiii oamenilor”14.

Datorită acelei bunătăți pline de iubire, Isus Hristos a îndurat ispășirea. Drept urmare, El ne spune fiecăruia dintre noi: „În lume veți avea necazuri; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea”15. Datorită lui Hristos, și noi putem birui lumea.

Pe măsură ce înfruntăm lucruri grele în felul Domnului, fie ca noi să ne ridicăm capul și să ne bucurăm! Cu această ocazie sacră în care pot depune mărturie lumii, eu proclam că Salvatorul nostru trăiește și îndrumă Biserica Sa. În numele lui Isus Hristos, amin.