2018
Vârstnicul Mathias Held
May 2018


Vârstnicul Mathias Held

Autoritate generală-Cei Șaptezeci

Imagine
Vârstnicul Mathias Held

Vârstnicul Mathias Held și soția sa, Irene, pot fi numiți în mod adecvat ca fiind exemple de membri ai unei Biserici globale. Amândoi sunt columbieni cu strămoși germani. Locurile de muncă și studiile i-au purtat din țara lor natală din America de Sud, în Canada, Germania, Guatemala, Brazilia și, în cele din urmă, din nou în Columbia. În fiecare țară, ei s-au adaptat la limbi și culturi noi.

„Însă Biserica era exact la fel oriunde mergeam”, a spus vârstnicul Held, care a fost susținut ca autoritate generală-Cei Șaptezeci în data de 31 martie 2018.

Acea „asemănare” spirituală a oferit cuplului o temelie sigură în timp ce și-au crescut cei trei copii și au progresat în Evanghelie.

În copilărie, sora și fratele Held au fost colegi de clasă la o școală cu predare în limba germană din orașul lor natal, Bogotá, Columbia. Ei au fost pecetluiți în data de 13 iunie 1989, în Templul Frankfurt, Germania, după ce Mathias a obținut o diplomă în ingineria mecanică în Bogotá și o diplomă de master în administrarea afacerilor în Canada.

Ocazii legate de locul de muncă i-au făcut să călătorească, după aceea, în Hanovra, Germania, unde sora Held a primit o impresie puternică legată de faptul că viața lor urma să se schimbe.

„I-am spus lui Mathias că simțeam că vom primi un mesaj din cer”, a spus dânsa. Acel mesaj ceresc a venit într-o după-amiază ploioasă, în anul 1987, când cineva a ciocănit la ușa de la intrare. Afară erau misionari mormoni care vorbeau limba germană cu accent american.

În următoarele 10 luni, familia Held a studiat cu misionarii și și-au făcut prieteni printre membrii congregației locale SZU. După ce s-au rugat mult, ei au primit confirmarea spirituală despre veridicitatea Evangheliei și au fost botezați în anul 1988.

Vârstnicul Held a lucrat timp de mai bine de 25 de ani pentru producătorul auto Daimler-Benz, iar responsabilitățile sale de conducere l-au făcut să călătorească în jurul lumii. Familia Held s-a bizuit pe Domnul peste tot pe unde au fost.

„Nu contează prin ce încercări treci”, a spus dânsul. „Dacă comunici cu cerul, vei fi bine”.

Născut în data de 5 iunie 1960, în familia lui Michael și Elisabeth Held, vârstnicul Held a slujit în calitate de consilier într-o președinție de țăruș, consilier într-un episcopat și autoritate a zonei-Cei Șaptezeci în Zona Nord-Vest, America de Sud.