2016
Vârstnicul Massimo de Feo
Mai 2016


Vârstnicul Massimo De Feo

Autoritate generală-Cei Şaptezeci

Curând după ce şi-a acceptat chemarea în misiune cu timp deplin, vârstnicul Massimo De Feo a învăţat lecţii de bază despre sacrificiu şi iubire de la tatăl său, Vittorio De Feo.

Familia De Feo avea puţine resurse financiare şi nici Vittorio, nici soţia sa, Velia, nu erau membri ai Bisericii. Însă tatăl De Feo a respectat dorinţa fiului său de a împărtăşi Evanghelia.

„Tatăl meu m-a întrebat: «Chiar vrei să faci asta?»”, îşi aminteşte vârstnicul De Feo. „I-am spus: «Da, doresc din toată inima să slujesc Domnului»”.

Vittorio a promis să facă tot ce poate pentru a ajuta la acoperirea costurilor slujirii fiului său în Misiunea Roma, Italia.

„Am considerat acei bani ca fiind sacri – ei au reprezentat roadele unui mare sacrificiu al unui bărbat care nu credea în Biserică”, a spus vârstnicul De Feo. „Deci am slujit cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul şi cu toată tăria mea fiindcă L-am iubit pe Domnul şi l-am iubit pe tatăl meu.”

Principiile Evangheliei precum sacrificiul, munca grea, familia şi slujirea l-au ajutat pe vârstnicul De Feo să fie cine este astăzi.

Născut în Tatanto, Italia, în data de 14 decembrie 1960, Massimo De Feo a aflat despre Biserică la vârsta de nouă ani, când doi misionari au bătut la uşa casei sale. Massimo, împreună cu fratele lui mai mare, Alberto, au fost botezaţi la scurt timp după aceea.

Băieţii De Feo s-au bucurat de dragostea şi sprijinul unor conducători de ramură devotaţi pe măsură ce au participat la Societatea Primară şi, mai târziu, la acitivităţile comune ale Tinerilor Băieţi şi Tinerelor Fete. Massimo şi-a făcut, de asemenea, prieteni de-o viaţă în ramură – inclusiv prietena sa tot convertită, Loredana Galeandro, cu care avea să se căsătorească după misiune. Dânşii au fost pecetluiţi în data de 14 august 1984 în Templul Bern, Elveţia. Dânşii au trei copii.

Înainte de a deveni autoritate generală-Cei Şaptezeci, vârstnicul De Feo a locuit în Roma şi a lucrat mai bine de 30 de ani pentru Departamentul de Stat al S.U.A. Dânsul a slujit în calitate de preşedinte de ramură, preşedinte de district, preşedinte de ţăruş şi autoritate a zonei-Cei Şaptezeci.