2015
Vârstnicul Ronald A. Rasband
Noiembrie 2015


Vârstnicul Ronald A. Rasband

Cvorumul celor Doisprezece Apostoli

După ce a primit chemarea de a sluji în Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, vârstnicul Ronald A. Rasband a citit Ioan 15:16: „Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit”.

Vârstnicul Rasband a spus: „Am primit un îndemn spiritual despre faptul că nimic din această [chemare] nu a fost … dorinţa mea. A fost decizia Domnului”.

La vârsta de 19 ani, vârstnicul Rasband învăţase deja o lecţie similară despre supunerea faţă de deciziile Domnului. Dânsul a sperat că va putea sluji în misiune în Germania, precum tatăl şi fratele său mai mare, dar, în schimb, a fost chemat să slujească în Misiunea Statelor din Est (S.U.A.). El a deschis scripturile şi a citit secţiunea 100 din Doctrină şi legăminte:

„De aceea, urmaţi-Mă şi ascultaţi sfatul pe care vi-l voi da …

O adevărată uşă se va deschide în regiunile dimprejur, în acest ţinut din est …

De aceea, adevărat vă spun, înălţaţi-vă glasurile către acest popor” (versetele 2, 3, 5).

Dânsul a avut o mărturie despre faptul că Domnul voia ca dânsul să slujească în Misiunea Statelor din Est.

Vârstnicul Rasband, născut în data de 6 februarie 1951, vine dintr-o familie modestă. „Tatăl meu a fost şofer de camion [de pâine] şi draga mea mamă, [casnică]”, a spus dânsul. Vine dintr-o familie de sfinţi din zilele din urmă de mai multe generaţii, o moştenire pe care o preţuieşte.

În anul 1973, vârstnicul Rasband s-a căsătorit cu Melanie Twitchell. Dânşii au 5 copii şi 24 de nepoţi. Vârstnicul Rasband îi este recunoscător soţiei dânsului, cu care este căsătorit de 42 de ani, pentru că l-a ajutat să devină persoana care este astăzi. „Soţia mea m-a luat precum lutul olarului şi m-a modelat pentru a deveni cineva care contează cu adevărat … Influenţa ei spirituală este cea care a condus nu doar la această chemare frumoasă şi specială, ci şi la orice am făcut din punct de vedere spiritual.”

În anul 1987, vârstnicul Rasband a devenit director de operaţiuni al unei corporaţii internaţionale din industria chimică. Dânsul a învăţat de la conducătorii săi cum să fie mai eficient în slujirea din cadrul Bisericii. „În profesia mea, am învăţat … că oamenii sunt mai importanţi decât orice altceva am putea face.” De asemenea, dânsul „a dezvoltat foarte multe abilităţi de conducere … care [i-au] fost utile în cadrul slujirii în calitate de autoritate generală”.

Vârstnicul Rasband a avut multe ocazii de a folosi aceste abilităţi. Dânsul a slujit în calitate de episcop, preşedinte de misiune, autoritate generală-Cei Şaptezeci din luna aprilie a anului 2000, supervizor al Zonelor Vest şi Nord-Vest, America de Nord, şi trei zone din Utah, consilier în preşedinţia Zonei Centrale, Europa, director executiv al Departamentului Temple, membru al Preşedinţiei celor Şaptezeci începând din anul 2005 şi preşedinte senior al Celor Şaptezeci din luna aprilie a anului 2009.

Însărcinările dânsului în Biserică l-au ajutat să-şi dezvolte dragostea faţă de sfinţii din zilele din urmă de pretutindeni. Dânsul le spune membrilor: „Credinţa dumneavoastră a mărit-o pe a noastră; mărturiile dumneavoastră au întărit-o pe a noastră” (pagina 90).

Vârstnicul Rasband priveşte cu umilinţă slujirea sa în calitate de apostol al Domnului Isus Hristos. „Mi-am dorit întotdeauna să-L pot sluji”, a spus dânsul. „Îmi voi devota timpul, talentele şi tot ceea ce am acum pentru tot restul vieţii mele. Mi-am luat angajamentul de a face acest lucru. Mă simt onorat să pot face aceasta.”