Unde puteți găsi tărie când vă simțiți respinși?
Cu câțiva ani în urmă, am participat la o activitate alături de alți tineri și mai mulți misionari. Obiectivul nostru era să invităm oamenii să vină și să participe la o adunare specială de împărtășanie.
Am fost entuziasmat să mă pun în pielea misionarilor noștri. Am reușit să distribuim invitațiile noastre câtorva oameni pe care i-am întâlnit. Când a sosit timpul să dau ultimul cartonaș, Spiritul m-a îndemnat să merg la o anumită persoană. Dar ea a reacționat rău la invitația noastră și ne-a cerut să plecăm.
M-am întristat să văd că această persoană respingea dragostea Salvatorului nostru. Știu că mulți oameni refuză invitația lui Hristos de a veni la El. Dar știu, de asemenea, că prin simpla exprimare a acestei invitații, plantăm o sămânță în inimile oamenilor. Această experiență mi-a întărit mărturia, deși invitația mea a fost respinsă. Știu că, alături de Hristos, orice este posibil și am continuat să mă pregătesc pentru a sluji în misiune și a-i aduce pe alții la El și la Tatăl nostru Ceresc.
Jalil T., 17 ani, Provincia Sud, Noua Caledonie
Îi place muzica, fotbalul, campingul și drumețiile cu familia.