„În căutarea maimuțelor”, Prietenul, martie 2025, p. 4-5.

În căutarea maimuțelor

Chelsea Mortensen

„Este la fel cum Îl pot auzi pe Duhul Sfânt când ascult.”

O întâmplare adevărată din Costa Rica.

Băiat cu ochelari de soare încruntându-se, în timp ce o fată și un băiat din spatele lui zâmbesc și arată spre ceva ieșit din cadru.

„Uau!”, a spus Ethan. „Ai văzut-o pe aceea?”

„Da, ce coadă drăguță are!”, a spus Lily.

Boston s-a uitat în sus, dar a văzut doar umbre.

„Am văzut deja trei maimuțe astăzi!”, a spus Ethan.

Dar Boston nu văzuse niciuna! Familia lui vizita o pădure tropicală pentru a vedea maimuțe sălbatice. Dar maimuțele erau prea departe pentru ca Boston să le vadă.

Boston era orb. Nu putea vedea decât lucruri foarte apropiate de el. De obicei, nu-l deranja să fie orb. Încă mai putea face multe lucruri grozave. Putea să citească limbajul Braille cu degetele și să meargă cu bastonul în întuneric. Și putea găsi oameni ascultându-le glasurile.

Dar, uneori, lui Boston nu-i plăcea să fie orb. Precum astăzi.

Boston s-a așezat pe pământ și a oftat. Nu este drept!, se gândi el.

Câteva minute mai târziu i-a venit o idee. Tată Ceresc, te rog ajută o maimuță să se apropie suficient de mult încât să o pot vedea, s-a rugat Boston în mintea lui.

Boston încă nu putea vedea nicio maimuță. Apoi, a auzit un zgomot de departe.

Băiat cu ochelari de soare zâmbind în timp ce-și pune mâna în formă de căuș la ureche.

„Ați auzit?”, a întrebat Boston. „Cred că a fost o maimuță!”

„Nu am auzit nimic”, a spus Ethan.

„Nici eu”, a spus tata. „Ai urechi bune!”

Boston a auzit o maimuță alergând prin tufișurile de lângă potecă. El a arătat spre locul din care venea sunetul. „Acolo!”

Apoi, a auzit încă una și încă una. Uneori, familia lui putea vedea maimuțele după ce el arăta spre ele. Dar niciuna dintre maimuțe nu s-a apropiat suficient pentru ca el s-o vadă.

Băiat cu ochelari de soare vorbind, cu o casetă de dialog care arată unde sonore.

Curând a sosit timpul să plece acasă.

„Îmi pare rău că nu ai văzut nicio maimuță”, a spus mama în timp ce se îndreptau spre mașină.

Boston a ridicat din umeri. „Este în regulă. Am vrut să văd una, în schimb am apucat să aud multe dintre ele.” Apoi, s-a gândit la rugăciunea lui. „Îmi amintește, într-un fel, de Duhul Sfânt.”

„Ce vrei să spui?”, a întrebat mama.

„Când m-am oprit să ascult, mi-am dat seama că erau peste tot în jurul meu. Le puteam auzi chiar dacă nu le puteam vedea. Este la fel cum Îl pot auzi pe Duhul Sfânt când ascult.”

„Este o lecție minunată”, a spus mama.

Boston a auzit ceva în tufișurile de lângă el. Apoi, ceva s-a repezit pe cărare – chiar în fața lui! Avea părul roșcat și coada lungă. S-a oprit și s-a uitat direct la el. Apoi, a fugit din nou în copaci.

O maimuță! Până la urmă, a ajuns să vadă una!

Boston a zâmbit. Uneori, era greu să fii orb. Dar astăzi, l-a ajutat să învețe despre Duhul Sfânt. Și asta a fost destul de grozav.