Pământul își primește Regele
Adunare de devoțiune desfășurată de Prima Președinție cu prilejul Crăciunului, 2022
Duminică, 4 decembrie 2022
Să ne deschidem inimile pentru a primi
Pacea și căldura muzicii inspirate ne umplu sufletele.
Crăciun fericit!
Era decembrie 1943 și lumea era copleșită de al Doilea Război Mondial. Toți erau îngrijorați pentru cei dragi aflați pe meleaguri îndepărtate și îngrijorările de acasă erau sporite de lipsa banilor și alimentelor. Cu resursele familiei păzite cu grijă, tatăl meu, Harold Hillam, pe atunci un băiețel de nouă ani, a fost foarte uimit să primească un dar de Crăciun miraculos - un trenuleț. Nu era vreun trenuleț vechi; acest trenuleț se mișca singur pe șine. Nu era nevoie să fie împins de cineva. Părea imposibil ca un dar atât de minunat să fie o realitate. Oh, cât a prețuit Harold acel trenuleț.
Câțiva ani mai târziu, pe când Crăciunul se apropia, lumea ieșea din război. Totuși, situația economică din St. Anthony, Idaho, nu se îmbunătățise și, pentru familia tatălui meu, de fapt, se înrăutățise. Tatăl lui Harold fusese grav bolnav, aproape de a-și pierde viața. Nu avea să fie o abundență de daruri pentru nimeni – nici pentru Harold și fratele lui mai mic, Arnold.
Cu câteva zile înainte de Crăciun, tatăl lui Harold a mers la el și l-a întrebat încet: „Harold, ai vrea să-i dai trenulețul tău lui Arnold ca să aibă și el un dar de Crăciun anul acesta?”.
Auzise bine ce îi spusese tatăl său? Trenulețul, comoara lui? Această cerere întrecea toate cererile.
Dimineața de Crăciun a sosit și Arnold țipa de încântare pentru că primise un trenuleț exact ca al lui Harold.
Arnold a observat curând că Harold nu se mai juca cu trenulețul lui. În cele din urmă, Arnold a înțeles că iubitul lui dar nu era exact ca trenulețul lui Harold – era trenulețul lui Harold! Când Arnold a înțeles sacrificiul făcut pentru dar, acel trenuleț a devenit neprețuit.
Pentru mine, această povestire de familie este ea însăși un dar – și nu doar pentru că îmi amintește de preaiubitul meu tată și fratele lui adorat. Mai mult, ea îmi amintește de sacrificiul – sacrificiul și dragostea Preaiubitului Fiu al lui Dumnezeu – Cel a cărui naștere o sărbătorim.
Isus Hristos a fost și este darul dintâi și veșnic al Crăciunului. Depun mărturie despre acest adevăr: El s-a născut, a trăit și a murit pentru noi și El trăiește!
Cât suntem de binecuvântați să fim cei care primesc acest dar ce aduce bucurie. Așa cum se spune în iubitul colind de Crăciun: „E bucurie în lume. Pe Domn Îl așteaptă! Toată lumea se pregătește” să-L primească pe Regele ei1.
Vârstnicul Neal A. Maxwell ne-a învățat: „Dacă ne gândim la tot ce ne-a dat Dumnezeu, ar trebui să fim foarte buni la a primi, dar nu suntem. Noi, care ne considerăm atotștiutori și independenți, credem adesea că a primi este stânjenitor, chiar dificil…
[Totuși], darurile lui Dumnezeu, spre deosebire de darurile sezoniere, sunt eterne și nepieritoare, constituind un continuu Crăciun, care nu se încheie niciodată!”2
Deci cum primim noi în mod adecvat un dar atât de desăvârșit? Cum alegem noi în fiecare zi darul Salvatorului nostru, dragostea Sa și ispășirea Sa infinită?
Să lăsăm deoparte ferestrele înghețate și acadelele multicolore și să învățăm de la personajele umile și tălpile în sandale ale primilor oameni care L-au primit pe Salvatorul prunc.
Primiți sfințenia Sa
Pentru că nașterea Salvatorului se apropia, Maria și Iosif și-au croit drum prin agitația și zgomotul Betleemului, dar casele de poposire erau pline. Nu avea nimeni loc pentru ei? Nu voia nimeni să le dea loc de odihnă? Maria cunoștea darul pe care îl purta, dar nimeni nu avea loc să-l primească, să-L primească pe El.
Nu putem ști cu adevărat ce au simțit Maria și Iosif atunci, dar eu mi i-am imaginat întotdeauna înaintând cu calmul tăriei și încrederii. Primind invitația îngerului de a nu se teme3 și pregătindu-se acum pentru nașterea lui Isus, ei au fost capabili să renunțe la orice așteptări privind cazarea într-un loc confortabil și, în schimb, s-au așezat într-un staul umil, liniștit. Ceea ce trebuie să fi părut un loc dezolant nu avea să rămână astfel. Domnul avea să umple curând acel loc dezolant cu sfințenie.
Așa cum ni se spune în cunoscutul verset Luca 2:7: „Și a născut pe Fiul ei cel întâi născut, L-a înfășat în scutece și L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei”.
Salvatorul nostru – acel dar glorios al vieții, speranței și promisiunii – venise pe pământ.
Putem noi să pregătim un loc în inima noastră pentru a-L primi pe Hristos și a permite sfințeniei Sale să umple locurile noastre dezolante? Ca Maria și Iosif, noi ne putem încrede în El chiar și în mijlocul circumstanțelor copleșitoare. Îndrumarea – chiar miracolele – pe care le avem în viață, nu vin, probabil, în agitație și agomot, nici pe scene sau stadioane, ci în locuri liniștite în care trăim și muncim – în care mergem când avem nevoie de ajutor. Oricare ar fi nevoile noastre umile, putem să primim răspunsuri la rugăciunile noastre șoptite și le vom primi.
Primiți invitația Sa de a acționa
Nu este minunat că unii dintre cei dintâi care au primit pe Mielul lui Dumnezeu au fost păstori?
Noaptea învăluise pământul, când păstori cuprinși de venerație s-au adunat sub minunata cupolă de lumină în timp ce pământul și cerul s-au unit în acest eveniment transcendental al nașterii Salvatorului.
„Îngerul le-a zis… Nu vă temeți căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie…
astăzi în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.”4
Suntem impresionați de faptul că acești păstori devotați nu au amânat actul primirii, ci s-au grăbit să-L întâmpine pe Rege. De la ei, noi învățăm că a primi este un cuvânt de acțiune. Luca ne spune că păstorii „s-au dus în grabă și au găsit… Pruncul culcat în iesle”5.
De multe ori, impresiile blânde, liniștite de la Domnul ar putea să nu fie primite pentru că ele nu încap în calendarele, planurile sau timpul nostru. Istorisirea de Crăciun ne amintește să fim ca acești păstori devotați, care nu au întârziat să facă ce era necesar pentru a-și primi Regele.
Ați observat că Luca a inclus în relatarea Crăciunului un element care aduce bucurie, anume, că a-L primi pe El înseamnă a împărtăși despre El, și a făcut aceasta explicând: „După ce L-au văzut [pe Isus], au istorisit ce li se spusese despre Prunc”6? Acești păstori au primit acest mesaj din cer, s-au dus în grabă și, imediat după aceea, au devenit mesageri ai cerului, proclamând că „e bucurie în lume” și invitându-i pe toți să-și primească Regele7.
Să primim cu credință neclintită
Acum să ne îndreptăm atenția către magi. Magii s-au remarcat printre măreții căutători ai lui Isus Hristos. Ei și-au petrecut, cu sârguință, viețile veghind și așteptând manifestarea cerească și, când a venit, ei și-au lăsat în urmă confortul căminelor, munca, familiile și prietenii pentru a urma steaua și a-L găsi pe Regele lor.
Spre deosebire de călătoria păstorilor, a lor a fost o călătorie continuă, care a durat mult timp. Ei a trebuit să caute, să întrebe, să aștepte și să meargă și, apoi, să facă la fel din nou, până când L-au văzut pe prunc cu Maria, mama Lui. Ei au oferit darurile cele mai de preț și s-au aruncat cu fața la pământ și L-au preaslăvit.8
M-am gândit deseori: în dorința noastră de a-L primi pe Hristos, Îl căutăm noi cu sârguință și, apoi, Îi permitem să ne conducă în călătoria noastră către locuri necunoscute și oameni necunoscuți nouă? Cum ne putem exprima recunoștința prin darurile și preaslăvirea pe care le oferim?
Ferice de cei care primesc
Deci, iat-o – măreața istorisire de Crăciun.
Dragii mei prieteni, ferice de cei care primesc. Oricât de iubit a fost darul primit de tatăl meu, trenulețul, și oricât de iubite sunt darurile de timp și comori făcute de familii pretutindeni, acele daruri pălesc în comparație cu primirea adevăratului dar al Crăciunului – Isus Hristos.
„Pentru că, la ce îi servește unui om dacă i se acordă un dar, și el nu primește darul?”9
Gândiți-vă la acest verset în lumina acestui adevăr etern: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică”10.
Prețuiesc promisiunea că oricine va primi, cu adevărat, pe Hristos, darul oferit în acea noapte sfântă, va avea viața veșnică!
Vedem, deci, că prin acțiunile noastre zilnice de a-L primi mai pe deplin pe Hristos, noi vom deveni așa cum preaiubitul nostru profet, președintele Russell M. Nelson, ne-a invitat să devenim: un „popor care este capabil, pregătit și demn să-L primească pe Domnul când va veni din nou, un popor care L-a ales deja pe Isus Hristos”11.
Ce sentiment glorios să ne imaginăm acea zi în care, împreună, vom proclama din nou: „E bucurie în lume”, Domnul vine și fie ca fiecare dintre noi să-L primească pe Rege!12 În numele lui Isus Hristos, amin.