Faptul de a ști este bun, însă nu suficient
    Footnotes
    Theme

    Faptul de a ști este bun, însă nu suficient

    Iată câteva relatări ale unor membri de la începutul Bisericii, care au auzit mărturiile martorilor Cărții lui Mormon.

    Joseph holding the golden plates

    Ilustrații de Dan Burr

    Faptul de a auzi mărturia unui martor al Cărții lui Mormon este poate cel mai bun lucru care ni se poate întâmpla pe lângă acela de a vedea plăcile de aur sau un înger. Mulți membri de la începutul Bisericii au avut acea ocazie.

    În continuare, sunt prezentate relatările mai multor membri care au vorbit cu martorii Cărții lui Mormon. Totuși, vom vedea, după cum ne-a învățat președintele Russell M. Nelson, că dobândirea unei mărturii despre Cartea lui Mormon este un lucru bun, însă „nu este suficient”1!

    Rebecca Williams

    Rebecca Williams: „Cuvintele lor sunt crezute”

    Rebecca Swain Williams a auzit mai mulți martori ai Cărții lui Mormon în Ohio, la începutul anilor 1830. Și-a depus mărturia tatălui și fraților ei: „Am auzit aceeași relatare de la mai mulți membri ai familiei [Smith] și de la cei trei martori. I-am auzit declarând în adunare publică faptul că au văzut un înger sfânt coborând din cer, aducând plăcile și așezându-le înaintea ochilor lor”.

    Când membrii familiei ei i-au respins mărturia, Rebecca nu s-a speriat. A continuat să-i iubească, să se roage pentru ei și să prețuiască sfaturile bune ale tatălui ei. De asemenea, a continuat să-i depună mărturie că martorii Cărții lui Mormon au spus adevărul: „Sunt oameni onorabili și cuvintele lor sunt crezute… Au văzut un înger al lui Dumnezeu și au vorbit cu el”2.

    La sfârșitul anilor 1830, într-o perioadă de disidență în Biserică, Rebecca a rămas credincioasă, alegând să rămână fidelă principiilor Cărții lui Mormon.3

    William McLellin

    William McLellin: „Nevoit… să admit adevărul”

    În anul 1831, într-o dimineață, un tânăr învățător pe nume William McLellin a auzit că niște bărbați aflați în drum spre Missouri aveau să predice despre o nouă carte care era descrisă ca fiind „o revelație de la Dumnezeu”. S-a dus în grabă să-i asculte. L-a ascultat pe David Whitmer depunând mărturie că „văzuse un înger sfânt care-i făcuse cunoscut adevărul acelei cronici”. Și-a dorit foarte mult să afle dacă mărturiile lor erau adevărate. I-a însoțit aproximativ 644 de km până la Independence, Missouri, unde a întâlnit și a intervievat alți martori, inclusiv pe Martin Harris și Hyrum Smith.4

    William l-a intervievat ore întregi pe Hyrum. „I-am cerut detalii cu privire la apariția cronicii”, a consemnat William. A doua zi de dimineață, după ce s-a rugat pentru a afla adevărul, și-a dat seama că: „Eram nevoit, ca bărbat să admit cu toată sinceritatea adevărul și validitatea Cărții lui Mormon”5.

    În anii ce au urmat, credința lui William a fost încercată și întărită de alegerile sale și de persecuțiile pe care le-au îndurat sfinții din zilele din urmă. Când sfinții din ținutul Jackson, Missouri, au fost atacați, prietenul lui William, Hiram Page, unul dintre cei opt martori, a fost lovit cu bâtele și biciuit de un grup de bărbați care au spus că-i vor da drumul dacă va nega Cartea lui Mormon. „Cum pot nega ceea ce știu că este adevărat?”, a spus Hiram, și au început să-l bată din nou.

    William a fost întărit de mărturia lui Hiram – și firește înspăimântat să nu fie bătut. Când William a auzit că bărbații din ținut ofereau o recompensă dacă el și Oliver Cowdery erau prinși, au părăsit orașul pentru a se ascunde în pădure cu David Whitmer. Acolo, William a intervievat doi dintre cei trei martori. „Nu am avut nicio viziune în viața mea”, a spus el, „dar voi spuneți că ați avut și, ca atare știți fără nicio îndoială. Știți că, în fiecare ceas, viețile noastre sunt în pericol de a fi prinși de acea gloată. Spuneți-mi, cu teamă față de Dumnezeu, este acea Carte a lui Mormon adevărată?”

    „Frate William”, a spus Oliver, „Dumnezeu Și-a trimis îngerul sfânt să ne declare adevărul traducerii ei, așadar știm că este adevărată. Și, chiar dacă mulțimea ne va ucide, trebuie să murim declarând că este adevărată”.

    David a adăugat: „Oliver ți-a spus adevărul solemn, și nu ne putem înșela. Îți declar cu solemnitate adevărul ei!”6.

    David, Martin, Hiram, Oliver și William au dobândit fiecare o mărturie că Joseph Smith a tradus Cartea lui Mormon prin puterea lui Dumnezeu. Au știut că Evanghelia scrisă pe plăcile de aur este adevărată. Dar, mai târziu, au permis frustrărilor adunate cu privire la Joseph să-și facă loc în inima lor până când au încetat să mai trăiască în acord cu învățăturile Cărții lui Mormon.

    Văzând alegerile lor, profetul Joseph Smith a depus mărturie nu doar că este adevărată Cartea lui Mormon – „cea mai corectă carte de pe Pământ și cheia de boltă a religiei noastre” – ci și că „omul va ajunge mai aproape de Dumnezeu supunându-se învățăturii ei, decât a oricărei alte cărți”7.

    Sally Parker

    Sally Parker: „Puternică în credință”

    Sally Parker era vecină cu Lucy Mack Smith în Kirtland, Ohio. „Ea mi-a spus întreaga poveste”, a scris Sally. Când a întrebat-o pe Lucy dacă văzuse plăcile, „[Lucy] a spus că nu, nu i se permitea să le vadă, dar le-a ținut în mâini, în timp ce erau acoperite de o pânză; și am crezut tot ceea ce a spus, căci am locuit lângă ea opt luni și era una dintre cele mai bune femei pe care le cunoșteam”.

    În anul 1838, Sally l-a auzit pe Hyrum Smith depunându-și mărturia: „A spus că văzuse plăcile cu ochii lui și le ținuse cu mâinile sale”8.

    Spre sfârșitul anilor 1830, când mulți oameni părăseau Biserica, Sally Parker a deplâns pierderea calității lor de membri și și-a reînnoit hotărârea de a urma principiile Cărții lui Mormon. „Vreau să păstrez acea credință care este ca un grăunte de muștar”, a scris Sally. „Simt acum puterea ei în inima mea. Sunt la fel de puternică în credință cum eram când am fost botezată, iar mintea mea este la fel. Vreau să rămân fidelă Evangheliei până la moarte.”9

    Rhoda Greene

    Rhoda Greene: „Avea Spiritul lui Dumnezeu”

    Lucy Mack Smith a vorbit la Conferința Generală din anul 1845, după ce toți martorii Cărții lui Mormon din familia ei muriseră de boală sau fuseseră uciși. A spus o relatare din prima misiune a fiului ei, Samuel.

    Samuel, unul dintre cei opt martori, a vizitat casa Rhodei Greene, al cărei soț era în misiune pentru o altă biserică. Samuel a întrebat-o pe Rhoda dacă ar vrea o carte. „Este Cartea lui Mormon, pe care fratele meu, Joseph, a tradus-o de pe plăci scoase din pământ”, a explicat el.

    Rhoda a acceptat un exemplar al Cărții lui Mormon pentru a-l citi și a-l arăta soțului ei. Când Samuel s-a întors mai târziu, Rhoda i-a spus că soțul ei nu era interesat și ea nu avea să cumpere cartea. Trist, Samuel a luat cartea și s-a pregătit de plecare. Mai târziu, Rhoda i-a spus lui Lucy că, atunci, Samuel, s-a oprit și s-a uitat la ea. „Nu a văzut niciodată un bărbat având acea înfățișare”, a spus Lucy în cuvântarea ei de la conferință. „Ea a știut că el avea Spiritul lui Dumnezeu.”

    „Spiritul îmi interzice să iau această carte”, i-a spus Samuel Rhodei, care a îngenuncheat și l-a rugat pe Samuel să se roage cu ea. A păstrat cartea, a citit-o și a primit o mărturie despre ea. În cele din urmă, la fel a făcut și soțul ei. Au ales să urmeze principiile ei pentru tot restul vieții lor.

    „Și astfel a început lucrarea”, a depus mărturie Lucy, „și s-a înmulțit precum un grăunte de muștar”10.

    Rhoda Greene este un strămoș al meu. Sunt edificat de mărturia ei despre Cartea lui Mormon și de mărturiile consemnate ale martorilor și ale celor care i-au auzit. Alegerile lor de a urma învățăturile Cărții lui Mormon mă întăresc.

    Fiecare dintre noi poate fi în aceste zile un martor al Cărții lui Mormon, când Duhul Sfânt ne confirmă adevărul cărții. Cu puțin timp înainte de a pleca în misiune, am terminat de citit Cartea lui Mormon, apoi am îngenuncheat și m-am rugat simplu, dar cu intenție adevărată, o inimă sinceră și credință în Isus Hristos (vedeți Moroni 10:3-4). În mintea mea, am auzit clar aceste cuvinte: „Știi deja că este adevărată”. Acestea au venit însoțite de un sentiment de pace pe care nu-l pot nega. De atunci, am știut că este adevărată Cartea lui Mormon.

    Totuși, acest lucru nu este suficient. Președintele Russell M. Nelson ne-a învățat: „Ori de câte ori aud pe cineva, chiar și pe mine, spunând: «Știu că este adevărată Cartea lui Mormon», doresc să adaug: «Așa e, dar nu este suficient!». Noi trebuie să simțim, în «adâncul» inimii, despre Cartea lui Mormon că este, fără echivoc, cuvântul lui Dumnezeu. Trebuie să simțim acest lucru atât de profund, încât să nu dorim niciodată să trăim chiar și o zi fără aceasta”11. Învățăturile președintelui Nelson sunt adevărate. Efortul meu continuu de a trăi în acord cu învățăturile Cărții lui Mormon m-a adus mai aproape de Dumnezeu decât orice altceva.