Scripturi
Doctrină şi Legăminte 70


Secţiunea 70

Revelaţie dată prin intermediul lui Joseph Smith, profetul, la Kirtland, Ohio, la 12 noiembrie 1831 (History of the Church, 1:235–237). Istoria scrisă de către profet menţionează că patru conferinţe speciale au fost ţinute de la 1 la 12 noiembrie, inclusiv. În ultima dintre aceste adunări, s-a discutat despre ce marea importanţă a lucrării Book of Commandments (Cartea Poruncilor), denumită mai târziu Doctrine and Covenants (Doctrina şi Legăminte); şi profetul se referă la aceasta ca fiind „temelia Bisericii în aceste zile din urmă şi un beneficiu pentru lume, arătând că cheile tainelor împărăţiei Salvatorului nostru sunt încredinţate omului” (History of the Church, 1:235).

1–5, Administratorii sunt numiţi să publice revelaţiile; 6–13, Aceia care lucrează în lucruri spirituale sunt demni de salariul lor; 14–18, Sfinţii trebuie să fie egali în lucrurile temporale.

1 Ascultaţi şi fiţi atenţi, o, voi locuitori ai Sionului şi toţi oamenii Bisericii Mele care sunteţi departe şi auziţi cuvântul Domnului pe care, în chip de poruncă, i l-am dat slujitorului Meu Joseph Smith, fiul, şi, de asemenea, slujitorului Meu, Martin Harris, şi, de asemenea, slujitorului Meu, Oliver Cowdery, şi, de asemenea, slujitorului Meu, John Whitmer, şi, de asemenea, slujitorului Meu, Sidney Rigdon, şi, de asemenea, slujitorului Meu, William W. Phelps.

2 Pentru că le dau lor o poruncă; de aceea, ascultaţi şi fiţi atenţi, pentru că aşa le spune lor Domnul:

3 Eu, Domnul, i-am numit pe ei şi i-am rânduit să fie aadministratori peste revelaţiile şi poruncile pe care le-am dat lor şi pe care o să le dau lor mai târziu;

4 Şi, o relatare despre această administraţie o voi cere de la ei în ziua judecăţii.

5 De aceea, i-am numit, şi aceasta este lucrarea lor în Biserica lui Dumnezeu, să le administreze pe acestea şi problemele legate de ele, da, beneficiile lor.

6 De aceea, Eu le dau porunca să nu dea aceste lucruri Bisericii şi nici lumii;

7 Totuşi, în măsura în care ei primesc mai mult decât este necesar pentru nevoile şi lipsurile lor, se va da în amagazia Mea;

8 Şi beneficiile vor fi consacrate locuitorilor Sionului şi generaţiilor lor, dacă devin amoştenitori după legea împărăţiei.

9 Iată, aceasta este ceea ce cere Domnul de la fiecare om, în aadministraţia lui, chiar aşa cum Eu, Domnul, am stabilit sau voi stabili mai târziu pentru oricare om.

10 Şi iată, nici unul care aparţine Bisericii Dumnezeului cel Viu nu este exceptat de la această lege;

11 Da, nici episcopul, nici areprezentantul care ţine magazia Domnului, nici acela care este numit într-o administraţie a lucrurilor temporale.

12 Acela care este numit să administreze lucrurile spirituale este avrednic de salariul său, la fel ca şi aceia care sunt numiţi într-o administraţie pentru a administra în lucrurile temporale;

13 Da, chiar mai din belşug, care belşug este multiplicat pentru ei prin manifestările Spiritului.

14 Totuşi, în lucrurile temporale voi trebuie să fiţi aegali, şi aceasta, nu cu părere de rău, altfel belşugul de manifestări ale Spiritului va fi reţinut.

15 Acum, această aporuncă o dau slujitorilor Mei în folosul lor, atât timp cât vor rămâne, pentru a-Mi manifesta binecuvântările Mele asupra capetelor lor, pentru a-i răsplăti pentru bsârguinţa lor şi pentru siguranţa lor;

16 Pentru hrană şi pentru aîmbrăcăminte; pentru moştenire; pentru casă şi pământ, în orice situaţii în care Eu, Domnul, îi voi pune şi în orice loc Eu, Domnul, îi voi trimite.

17 Pentru că ei au fost credincioşi în amulte lucruri şi au făcut bine, în măsura în care nu au păcătuit.

18 Iată, Eu, Domnul, sunt amilostiv şi îi voi binecuvânta şi ei vor intra în bucuria acestor lucruri. Chiar aşa. Amin.