Scripturi
Doctrină şi Legăminte 19


Secţiunea 19

Revelaţie dată prin intermediul lui Joseph Smith, la Manchester, New York, în martie 1830 (History of the Church, 1:72–74). În istoria sa, profetul a introdus-o ca fiind „o poruncă de la Dumnezeu, şi nu de la om, către Martin Harris, dată de El, care este veşnic” (History of the Church, 1:72).

1-3, Hristos are toată puterea; 4–5, Toţi oamenii trebuie să se pocăiască sau să sufere; 6–12, Pedeapsa veşnică este pedeapsa de la Dumnezeu; 13–20, Hristos a suferit pentru toţi, astfel ca ei să nu sufere dacă se vor pocăi; 21–28, Propovăduiţi Evanghelia pocăinţei; 29–41, Anunţaţi veşti bune.

1 Eu sunt aAlfa şi Omega, bHristos Domnul; da, chiar Eu sunt, începutul şi sfârşitul, Mântuitorul lumii.

2 Eu am îndeplinit şi am aterminat voinţa Celui al cărui sunt, chiar Tatăl, cu privire la Mine—făcând aceasta pentru ca Eu să-Mi pot bsupune toate lucrurile—

3 Eu mi-am păstrat toată aputerea, chiar şi pentru a-l bdistruge pe Satana şi lucrările lui la csfârşitul lumii şi în ziua cea mare a judecăţii, pe care o voi pronunţa asupra locuitorilor ei, djudecând pe fiecare după efaptele pe care le-a făcut.

4 Şi cu siguranţă, fiecare om trebuie să se apocăiască sau să bsufere, pentru că Eu, Dumnezeu, sunt cfără de sfârşit.

5 De aceea, Eu nu arevoc judecăţile pe care le voi pronunţa, dar nenorociri, plânsete, bgemete şi scrâşniri ale dinţilor se vor întâmpla, da, celor care vor fi găsiţi la cstânga Mea.

6 Totuşi, anu este scris că nu va fi sfârşit la acest chin, dar este scris bchin fără de sfârşit.

7 Este scris, de asemenea, acondamnare veşnică; de aceea, este mai explicit decât în alte scripturi, pentru ca să acţioneze pe deplin asupra inimilor copiilor oamenilor pentru slava numelui Meu.

8 De aceea, Eu vă voi explica această taină, pentru că este drept pentru voi să cunoaşteţi, la fel ca apostolii Mei.

9 Eu vă vorbesc vouă, care sunteţi aleşi în acest lucru, ca şi cum aţi fi unul singur, pentru ca să puteţi intra în aodihna Mea.

10 Pentru că, iată, ataina divinităţii, ce mare este! Pentru că, iată, Eu sunt fără de sfârşit şi pedeapsa care este dată de mâna Mea este pedeapsă fără de sfârşit, pentru că bFără de sfârşit este numele Meu. De aceea—

11 Pedeapsa aveşnică este pedeapsa de la Dumnezeu.

12 Pedeapsă fără de sfârşit este pedeapsa de la Dumnezeu.

13 De aceea, Eu îţi poruncesc să te pocăieşti şi să ţii aporuncile pe care le-ai primit din mâna slujitorului Meu Joseph Smith, fiul, în numele Meu;

14 Şi tu le-ai primit prin puterea Mea atotputernică;

15 De aceea, Eu îţi poruncesc să te pocăieşti—pocăieşte-te ca nu cumva să te lovesc cu toiagul cuvântului Meu şi cu furia Mea şi cu mânia Mea şi ca nu cumva asuferinţele tale să fie dureroase—şi tu nu ştii cât de dureroase sunt, nu ştii cât de cumplite sunt, da, nu ştii cât sunt de greu de suportat.

16 Căci iată, Eu, Dumnezeu, am asuferit aceste lucruri pentru toţi, pentru ca ei să nu bsufere, dacă ei se vor cpocăi;

17 Dar dacă nu se vor pocăi, ei trebuie să asufere la fel ca şi Mine;

18 Suferinţe care M-au făcut, chiar pe Mine, Dumnezeu, Cel mai mare dintre toţi, să tremur de durere şi să sângerez din fiecare por şi să sufăr atât în trup, cât şi în spirit—şi aş fi dorit să anu fiu obligat să beau paharul amar şi apoi să dau înapoi—

19 Cu toate acestea, slavă Tatălui, am băut şi am aterminat tot ce am pregătit pentru copiii oamenilor.

20 De aceea, Eu îţi poruncesc din nou să te pocăieşti, ca nu cumva să te umilesc cu puterea Mea atotputernică; şi să-ţi amărturiseşti păcatele, ca nu cumva să suferi aceste pedepse despre care am vorbit, din care tu ai gustat în cea mai mică măsură, da, chiar în cel mai mic grad ai gustat când mi-am retras Spiritul Meu.

21 Şi îţi poruncesc ca tu să nu apropovăduieşti nimic altceva decât pocăinţa şi să bnu arăţi aceste lucruri lumii, până nu consider Eu că este înţelept.

22 Pentru că ei nu pot asuferi carnea acum, ci blapte trebuie să primească; de aceea, ei nu trebuie să cunoască aceste lucruri, ca nu cumva să piară.

23 Învaţă de la Mine şi ascultă cuvintele Mele; aumblă în bumilinţa ce vine din Spiritul Meu şi vei avea cpace în Mine.

24 Eu sunt aIsus Hristos; am venit prin voia Tatălui şi Eu fac voia Sa.

25 Şi din nou, Eu îţi poruncesc ţie ca tu să nu apofteşti bnevasta aproapelui tău; nici să iei viaţa aproapelui tău.

26 Şi din nou îţi poruncesc ţie să nu pofteşti propria ta proprietate, ci cu generozitate să o dai pentru tipărirea Cărţii lui Mormon, care conţine aadevărul şi cuvântul lui Dumnezeu—

27 Care este cuvântul Meu către aneamuri, pentru ca acesta să meargă în curând la biudei, din care lamaniţii sunt o crămăşiţă, ca ei să creadă în Evanghelie şi să nu aştepte venirea unui dMesia care deja a venit.

28 Şi din nou, Eu îţi poruncesc ţie ca tu să te arogi cu bglas tare, precum şi în inima ta; da, în faţa lumii, cât şi în secret, în public, cât şi în particular.

29 Şi tu vei aanunţa veştile bune, da, le vei face publice pe munţi şi pe fiecare loc înalt şi la fiecare popor pe care îţi va fi permis să-l vezi.

30 Şi tu vei face aceasta cu toată umilinţa, având aîncredere în Mine, neinsultând pe cei care te insultă.

31 Şi despre adoctrine nu vei vorbi, dar vei propovădui pocăinţa şi bcredinţa în Salvator şi ciertarea păcatelor prin dbotez şi prin efoc, da, chiar prin fDuhul Sfânt.

32 Iată, aceasta este o mare aporuncă şi ultima pe care ţi-o dau cu privire la această problemă; pentru că aceasta va fi suficientă pentru viaţa ta zilnică, chiar până la sfârşitul vieţii tale.

33 Şi mizerie vei primi, dacă vei dispreţui aceste asfaturi, da, chiar distrugerea ta şi a proprietăţii tale.

34 a o parte din proprietatea ta, da, chiar o parte din pământurile tale şi totul, în afară de ceea ce trebuie pentru întreţinerea familiei tale.

35 Plăteşte adatoria pe care ai bcontractat-o cu tipograful. Eliberează-te de csclavie.

36 aPărăseşte casa şi căminul, exceptând atunci când vei dori să-ţi vezi familia.

37 Şi avorbeşte liber către toţi; da, propovăduieşte, îndeamnă, declară badevărul, chiar cu glas tare, cu accent de bucurie, strigând—Osana, osana, binecuvântat fie numele Domnului Dumnezeu!

38 aRoagă-te întotdeauna şi Eu voi brevărsa Spiritul Meu asupra ta şi mare va fi binecuvântarea ta—da, chiar mai mare decât dacă ai obţine comorile pământului şi coruptibilitatea corespunzătoare acestora.

39 Iată, poţi citi aceasta fără ca inima ta să nu se bucure şi să se înalţe de fericire?

40 Sau poţi continua să fugi, încolo şi încoace, ca un ghid orb?

41 Sau poţi fi aumil şi blând şi să acţionezi înţelept în faţa Mea? Da, bvino la Mine, Salvatorul tău. Amin.