Enos 1
    Footnotes

    Cartea lui Enos

    Capitolul 1

    Enos se roagă cu putere şi obţine iertarea păcatelor sale—Glasul Domnului vine în mintea lui făgăduind salvarea lamaniţilor într-o zi viitoare—Nefiţii au încercat să-i îndrepte pe lamaniţi—Enos se bucură pentru Mântuitorul său. Circa 420 î.H.

    1 Iată, s-a întâmplat că eu, aEnos, cunoscând că tatăl meu bera un om drept—căci el m-a cînvăţat în limba lui, precum şi în dînvăţătura şi în mustrarea Domnului—şi binecuvântat fie numele lui Dumnezeu pentru aceasta—

    2 Şi vă voi spune vouă despre alupta pe care am avut-o în faţa lui Dumnezeu înainte de a primi biertarea păcatelor mele.

    3 Iată, m-am dus să vânez animale sălbatice în păduri; şi cuvintele pe care le-am auzit deseori spuse de tatăl meu despre viaţa veşnică şi despre abucuria sfinţilor au bcoborât adânc în inima mea.

    4 Şi sufletul meu aflămânzea; şi am bîngenuncheat înaintea Făcătorului meu şi am strigat către El în crugăciune fierbinte şi implorare pentru sufletul meu; şi cât e ziua de lungă L-am implorat; da, iar atunci când veni noaptea, eu încă îmi ridicam glasul ca să ajungă la ceruri.

    5 Şi iată a venit un aglas către mine, zicând: Enos, păcatele tale îţi sunt iertate, iar tu vei fi binecuvântat.

    6 Iar eu, Enos, am ştiut că Dumnezeu nu putea să mintă; prin urmare, vina mea a fost ştearsă.

    7 Şi am spus: Doamne, cum se face asta?

    8 Iar El a spus către mine: Datorită acredinţei tale în Hristos pe care tu niciodată nu L-ai auzit sau văzut până acum. Şi mulţi ani vor trece până ca El să apară în fiinţă; prin urmare, du-te; credinţa ta te-a făcut bîntreg.

    9 Acum s-a întâmplat că, atunci când am auzit aceste cuvinte, am început să simt o adorinţă pentru bunăstarea fraţilor mei, nefiţii; prin urmare, mi-am bgolit tot sufletul în faţa lui Dumnezeu pentru ei.

    10 Şi în timp ce mă luptam în felul acesta în spirit, iată, glasul Domnului apăru iarăşi în amintea mea, zicând: Eu îi voi vizita pe fraţii tăi după sârguinţa lor în ţinerea poruncilor Mele. Eu le-am bdat această ţară şi este o ţară sfântă; iar Eu nu o cblestem decât numai dacă ar fi din cauza nedreptăţii; prin urmare, Eu îi voi vizita pe fraţii tăi, aşa după cum am spus; iar nelegiuirile lor le voi coborî cu întristare asupra propriilor lor capete.

    11 Şi după ce eu, Enos, am auzit aceste cuvinte, credinţa mea în Domnul a devenit de neclintit; şi m-am rugat la El cu multe, îndelungate străduinţe pentru fraţii mei, lamaniţii.

    12 Şi s-a întâmplat că, după ce m-am arugat şi am muncit cu toată sârguinţa, Domnul mi-a spus: Eu îţi voi da ţie după bdorinţele tale datorită credinţei tale.

    13 Şi acum iată, aceasta a fost dorinţa pe care am dorit-o de la El—şi anume, dacă ar fi ca poporul meu, nefiţii, să cadă în nelegiuire şi să fie adistrus prin orice mijloace, iar lamaniţii să nu fie distruşi, Domnul Dumnezeu să bpăstreze o cronică a poporului meu, nefiţii; chiar dacă ar fi prin puterea braţului Său sfânt, ca să poată fi cadusă lamaniţilor când va, în viitor, ca astfel ei să poată fi daduşi la salvare—

    14 Căci în prezent străduinţele noastre pentru întoarcerea lor la adevărata credinţă au fost adeşarte. Şi ei au jurat în mânia lor că, dacă va fi posibil, vor bdistruge cronicile noastre şi pe noi, precum şi toate tradiţiile strămoşilor noştri.

    15 Prin urmare, ştiind că Domnul Dumnezeu era în stare să apăstreze cronicile noastre, L-am implorat continuu, căci El mi-a spus: Orice lucru vei cere în credinţă, crezând că-l vei primi în numele lui Hristos, tu îl vei primi.

    16 Iar eu am avut credinţă şi L-am implorat pe Dumnezeu ca El să apăstreze bcronicile; iar El a făcut un legământ cu mine cum că le va ctransmite lamaniţilor la timpul ales de El.

    17 Şi eu, Enos, am ştiut că aceasta se va întâmpla potrivit legământului pe care El l-a făcut; prin urmare, sufletul meu s-a liniştit.

    18 Iar Domnul a spus către mine: Strămoşii tăi, de asemenea, Mi-au cerut acest lucru; şi aceasta se va întâmpla după credinţa lor; căci credinţa lor era la fel ca şi a ta.

    19 Şi acum s-a întâmplat că eu, Enos, m-am dus printre poporul lui Nefi, profeţind despre lucrurile care vor veni şi depunând mărturie despre lucrurile pe care le-am auzit şi le-am văzut.

    20 Şi depun mărturie că poporul lui Nefi a căutat cu sârguinţă să-i readucă pe lamaniţi la credinţa cea adevărată în Dumnezeu. Dar aeforturile noastre au fost deşarte; ura lor era nestrămutată şi erau conduşi de către natura lor rea într-atât, încât au devenit sălbatici şi fioroşi, un popor bînsetat de sânge, plin de cidolatrie şi murdărie; hrănindu-se cu animale de pradă; trăind în corturi şi rătăcind în pustiu cu un brâu scurt de piele în jurul coapselor şi cu capetele rase; iar îndemânarea lor era în darc şi în sabie şi în toporişcă. Şi mulţi dintre ei nu mâncau nimic altceva decât carne crudă; şi căutau tot timpul să ne distrugă.

    21 Şi s-a întâmplat că poporul lui Nefi a cultivat pământul şi a acrescut tot felul de grâne şi roade şi cirezi şi diferite turme cu tot felul de vite, precum şi capre şi capre sălbatice şi, de asemenea, mulţi cai.

    22 Iar printre noi erau foarte mulţi aprofeţi. Iar oamenii erau un popor bîncăpăţânat, greu de înţeles.

    23 Şi nu era nimic altceva decât agrosolănie, bpredici şi profeţii despre războaie şi conflicte şi distrugeri, camintindu-le tot timpul despre moarte, veşnicie şi judecăţi, şi despre puterea lui Dumnezeu şi toate aceste lucruri—agitându-i dtot timpul ca să-i ţină în frica Domnului. Eu spun că nu era lipsă de astfel de lucruri, iar o vorbire limpede i-ar împiedica de la o rapidă distrugere. Şi în felul acesta scriu despre ei.

    24 Şi am văzut războaie între nefiţi şi lamaniţi în timpul zilelor mele.

    25 Şi s-a întâmplat că am început să îmbătrânesc şi o sută şaptezeci şi nouă de ani trecuseră de când tatăl nostru, Lehi, aplecase din Ierusalim.

    26 Şi am văzut că trebuia să cobor curând în mormânt, asupra mea lucrând puterea lui Dumnezeu, în aşa fel că trebuia să predic şi să profeţesc acestui popor şi să vestesc cuvântul potrivit cu adevărul care este în Hristos. Iar eu l-am vestit în toate zilele mele şi m-am bucurat de el mai presus decât de cele lumeşti.

    27 Şi mă duc în curând la locul meu de aodihnă, care este cu Mântuitorul meu; căci ştiu că în El mă voi odihni. Şi mă bucur în ziua când btrupul meu muritor se va înveşmânta cu cnemurire şi va sta în faţa Lui; atunci voi vedea faţa Lui cu plăcere, iar El va spune către mine: Vino la Mine, tu cel binecuvântat, căci este un loc pregătit pentru tine în dlocaşurile Tatălui Meu. Amin.