„Cuvântul de înțelepciune”, Subiecte și întrebări (2023)
Îndrumar pentru studiul Evangheliei
Cuvântul de înțelepciune
Legea sănătății dată de Domnul care ne binecuvântează fizic și spiritual
Trupul omenesc este un miracol. Fiecare trup este alcătuit din celule, țesuturi, organe și sisteme complexe care lucrează împreună pentru a funcționa. Gândiți-vă la aceasta – inima omului bate de peste 100.000 de ori într-o singură zi. Creierul controlează gândurile, respirația și vederea, precum și multe alte procese. Iar trupul poate chiar să se vindece singur și să lupte împotriva infecțiilor.
Dar, oricât de miraculoase ar fi toate acestea, cel mai remarcabil lucru cu privire la trupul omenesc este că fiecare persoană este creată după chipul lui Dumnezeu (vedeți Moise 2:27). Trupul nostru este un dar de la El. El ne ajută să ne îndeplinim scopul etern de a deveni mai asemănători lui Dumnezeu pe măsură ce alegem să ne supunem poruncilor Sale. Îl putem cinsti pe Dumnezeu pentru darul prețios reprezentat de trupul nostru tratându-l cu grijă și respect. Un mod important în care putem face aceasta este acela de a trăi potrivit Cuvântului de înțelepciune – principii revelate cu privire la o sănătate bună care ne binecuvântează atât fizic, cât și spiritual.
Ce este Cuvântul de înțelepciune?
Cuvântul de înțelepciune este o revelație dată de Domnul profetului Joseph Smith în anul 1833, consemnată acum în Doctrină și legăminte 89. Cuvântul de înțelepciune ne învață să mâncăm lucruri precum cereale, fructe și ierburi și să evităm lucruri precum tutunul, alcoolul, ceaiul și cafeaua. Pe lângă aceasta, profeții ne-au învățat că trebuie să ne abținem de la alte „substanțe care sunt dăunătoare, nelegale sau produc dependență sau care afectează judecata”. Cuvântul de înțelepciune și conducătorii Bisericii nu specifică toate substanțele sau practicile care sunt dăunătoare pentru noi – noi suntem încurajați să ne folosim „înțelepciunea și judecata însoțită de rugăciune pentru a face alegeri” care ne influențează sănătatea.
Deși, inițial, Cuvântul de înțelepciune nu a fost dat „ca poruncă sau constrângere” (Doctrină și legăminte 89:2), de atunci, slujitorii Domnului ne-au învățat că supunerea față de Cuvântul de înțelepciune este o cerință pentru a primi toate binecuvântările Evangheliei restaurate, inclusiv botezul, slujirea în misiune și rânduielile din templu.
Prezentare generală a subiectului: Cuvântul de înțelepciune.
Îndrumare pentru studiul Evangheliei pe același subiect: Poruncile, Convertirea, Supunerea.
Secțiunea 1
Cuvântul de înțelepciune este legea Domnului cu privire la sănătate
Faptul că Domnul ne-a dat o revelație precum Cuvântul de înțelepciune spune ceva important despre El – și despre noi. Unii s-ar putea aștepta ca religia să se ocupe doar de aspectele spirituale și ca trupul nostru fizic să fie lipsit de importanță. Dar, în Evanghelia lui Isus Hristos, suntem învățați că, în ochii lui Dumnezeu, trupul nostru fizic este sacru, iar fizicul și spiritualul sunt strâns legate. Cuvântul de înțelepciune este un semn al dragostei lui Dumnezeu – El ni l-a dat pentru că dorește să fim sănătoși și fericiți, atât fizic, cât și spiritual.
Lucruri la care să vă gândiți
-
Cuvântul de înțelepciune a fost inspirat, în parte, de o îngrijorare a Emmei Smith. Citiți despre aceasta în „The Word of Wisdom”, în Revelations in Context. Apoi, pe măsură ce citiți revelația din Doctrină și legăminte 89, căutați adevăruri pe care Dumnezeu le-a revelat și care au trecut dincolo de răspunsul la îngrijorarea Emmei. Ce vă învață această revelație despre Domnul și despre modul în care El îi învață pe copiii Săi?
-
Domnul a numit Cuvântul de înțelepciune „[un] principiu, cu o promisiune” (Doctrină și legăminte 89:3). Pe măsură ce citiți Doctrină și legăminte 89, puteți menționa principiile și promisiunile pe care le găsiți. Următoarea definiție a termenului „principiu” dată de vârstnicul David A. Bednar ar putea ajuta: „Un principiu al Evangheliei este o îndrumare bazată pe doctrină privind exercitarea în neprihănire a libertății morale de a alege”. După ce vă întocmiți listele, gândiți-vă ce ar putea însemna să urmați aceste principii „cu prudență și cu recunoștință” (versetul 11). Cum ați observat că Domnul Își ține promisiunile pe măsură ce trăiți potrivit Cuvântului de înțelepciune?
Activități pentru învățare alături de alții
-
Citiți împreună „Trupul vostru este sacru” din Pentru întărirea tineretului – Îndrumar pentru a face alegeri. Apoi, interpretați pe roluri ce să spuneți când cineva întreabă de ce nu fumăm sau nu bem alcool, cafea sau ceai. În răspunsul dumneavoastră, puteți să includeți binecuvântările care ne sunt promise dacă urmăm Cuvântul de înțelepciune și să împărtășiți de ce este această revelație importantă pentru dumneavoastră personal. Discutați despre ce ați învățat din acest exercițiu și despre cum vă puteți folosi răspunsurile în viitor.
-
Contextul istoric ne poate ajuta să înțelegem mai bine Cuvântul de înțelepciune și de ce îl urmăm. Prezentări video precum „Word of Wisdom: What Is It?” (5:09) sau „The Word of Wisdom: Development and Practice” (5:05) ne pot ajuta să învățăm despre contextul revelației. Copiilor le-ar putea plăcea să vizioneze „The Word of Wisdom” (2:10) din Doctrine and Covenants Stories. Discutați de ce era important ca Dumnezeu să reveleze o lege a sănătății la momentul în care El a făcut aceasta. Cum credeți că arată Cuvântul de înțelepciune dragostea lui Dumnezeu pentru copiii Săi? De asemenea, puteți discuta despre cum vă pot ajuta aceste prezentări video să răspundeți la întrebările altora despre Cuvântul de înțelepciune.
Aflați mai multe
-
Saints: The Story of the Church of Jesus Christ in the Latter Days, vol. 1, The Standard of Truth, 1815-1846 (2018), p. 166-168.
-
Church History Topics, „Word of Wisdom (D&C 89)”, Biblioteca Evangheliei.
Secțiunea 2
Supunerea față de principiile Cuvântului de înțelepciune ne poate aduce binecuvântări fizice și spirituale
Deși Cuvântul de înțelepciune sună ca o revelație despre lucruri fizice, binecuvântările sale sunt atât fizice, cât și spirituale (vedeți Doctrină și legăminte 89:18-21). Președintele Boyd K. Packer a explicat acest lucru astfel: „Am ajuns să cunosc faptul că… un scop fundamental al Cuvântului de înțelepciune are legătură cu revelația… Dacă unei persoane aflate «sub influența alcoolului sau drogurilor» îi este greu să asculte o discuție simplă, cum poate ea să răspundă îndemnurilor spirituale care ar trebui să ajungă la cele mai delicate sentimente ale ei? Oricât de prețios este Cuvântul de înțelepciune ca lege a sănătății, el poate fi pentru dumneavoastră mult mai prețios din punct de vedere spiritual decât din punct de vedere fizic”. Ținerea acestei porunci ne poate ajuta să-L avem pe Duhul Sfânt ca însoțitor, astfel încât să putem primi revelație și să progresăm pe calea către viața eternă.
Lucruri la care să vă gândiți
-
Cuvântul de înțelepciune ne învață atât să evităm unele lucruri, cât și să facem lucruri pozitive pentru sănătatea noastră. Vizionați prezentarea video „Word of Wisdom” (1:48) pentru a afla cum și-a schimbat viața un bărbat urmând mai bine Cuvântul de înțelepciune. Vârstnicul Richard G. Scott ne-a învățat: „Mișcarea, programul rezonabil de somn și alimentația sănătoasă măresc capacitatea noastră de a primi și înțelege revelația”. Gândiți-vă cum v-ați putea îmbunătăți modul în care trăiți potrivit Cuvântului de înțelepciune. Cum v-ar putea ajuta din punct de vedere spiritual aceste schimbări și cum v-ar putea ajuta să primiți revelație?
-
Președintele Russell M. Nelson ne-a învățat: „Trupul dumneavoastră… este o creație magnifică a lui Dumnezeu. Este un tabernacol de carne – un templu pentru spiritul dumneavoastră”. Cugetați asupra acestor cuvinte pe măsură ce citiți 1 Corinteni 6:19-20 și Doctrină și legăminte 89:18-21. Gândiți-vă cum sunt interconectate trupul și spiritul. Ce binecuvântări fizice și spirituale ați primit deoarece trăiți potrivit Cuvântului de înțelepciune? Puteți cugeta asupra modului în care supunerea față de Cuvântul de înțelepciune vă permite să „[proslăviți]… pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru” (1 Corinteni 6:20). Consemnați orice impresii pe care le primiți și, apoi, acționați potrivit lor.
Activități pentru învățare alături de alții
-
Este posibil ca binecuvântările pe care le primim pe măsură ce ținem Cuvântul de înțelepciune să nu vină întotdeauna la momentul și în modul în care ne așteptăm. Citiți împreună din mesajul președintelui Dieter F. Uchtdorf, intitulat „Continuă cu răbdare”, din cadrul conferinței generale, pentru a afla cum a descoperit dânsul acest lucru. Apoi, puteți vorbi despre modul în care Dumnezeu v-a binecuvântat fizic și spiritual pentru că țineți Cuvântul de înțelepciune și despre cum v-ar putea binecuvânta El în viitor.
-
În anumite situații, s-ar putea să ne simțim presați să nu urmăm Cuvântul de înțelepciune. Citiți împreună Daniel 1 și observați cum au reacționat Daniel și prietenii săi într-o situație asemănătoare. Apoi, citiți următoarele cuvinte ale vârstnicului Dieter F. Uchtdorf: „Daniel fusese crescut ca discipol al lui Iehova. El credea în și-L preaslăvea pe Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov. El studiase cuvintele profeților și știa legăturile lui Dumnezeu cu oamenii.
Dar, la o vârstă foarte fragedă, devenise un student prizonier în Babilon. Probabil că presiunea exercitată asupra lui de a-și abandona vechile crezuri și a le adopta pe cele ale Babilonului a fost enormă. Dar a rămas fidel credinței sale – în cuvânt și în faptă…
Iar Domnul l-a binecuvântat pe Daniel. Deși credința sa a fost pusă la încercare și ridiculizată, el a rămas fidel lucrurilor despre care știa prin proprie experiență că sunt adevărate”.
Cum i-a ajutat Domnul pe Daniel și pe prietenii lui în situația lor (vedeți Daniel 1:9)? Cum i-a binecuvântat El pentru că și-au respectat angajamentul (vedeți Daniel 1:15, 17-20)? Discutați cum puteți fi ca Daniel ori de câte ori angajamentul dumneavoastră de a urma Cuvântul de înțelepciune este pus la încercare.
Aflați mai multe
-
Leviticul 10:9; 1 Corinteni 6:10; Doctrină și legăminte 49:18-21.
-
Quentin L. Cook, „When Evil Appears Good and Good Appears Evil”, Ensign, mart. 2018, p. 30-37.
-
David A. Bednar, „Principiile Evangheliei Mele”, Liahona, mai 2021, p. 123-124
-
Boyd K. Packer, „The Word of Wisdom: The Principle and the Promises”, Ensign, mai 1996, p. 17-19.
-
„Vaping, Coffee, Tea, and Marijuana”, New Era, aug. 2019, p. 28.