2019
Îl voi vedea din nou
aprilie 2019


Îl voi vedea din nou

Imagine
I Will See Him Again

Am crescut în Nicaragua. Când eram mică, făceam totul cu fratele meu mai mare. Mergeam la școală împreună. Mergeam la magazin împreună. Aveam tot felul de aventuri în curtea din spatele casei. Eram cu toții fericiți.

Apoi, când aveam nouă ani, ceva foarte trist s-a întâmplat. Fratele meu a murit în timpul unui cutremur. La început, nu mi se părea că el murise cu adevărat. Obișnuiam să îmi imaginez că avea să bată la ușa noastră din față. Că avea să ne spună că fusese plecat undeva. Obișnuiam să mă uit fix la ușă dorind ca acest lucru să se întâmple. Doream atât de mult să-l văd din nou.

Cu timpul, m-am simțit ceva mai bine. Încă îmi mai era dor de fratele meu, dar puteam să mă simt din nou fericită.

Atunci, nu eram membră a Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. Dar când am crescut, am aflat despre Biserică și am fost botezată. Într-o zi, spălam vasele. Era perioada de Paște. Cugetam la înviere și mă gândeam la fratele meu.

Deodată, un sentiment m-a cuprins. Mi-am amintit de visul pe care l-am avut cu ochii deschiși, despre fratele meu. Mi-am dat seama că nu era deloc absurd! Venea de la Duhul Sfânt, pentru a mă alina și îndruma. Într-o zi, fratele meu va fi înviat cu adevărat. Și, cu adevărat, îl voi vedea din nou.

Dacă cineva care ți-este drag a murit, este firesc să-i simți lipsa și să te simți trist. Vorbiți cu familia voastră sau cu un adult când vă simțiți pregătiți. Rugați-vă la Tatăl Ceresc în legătură cu modul în care vă simțiți. El vă poate ajuta să simțiți pace din nou.

Indiferent ce-ar fi, amintiți-vă că Isus Hristos vă iubește. De Paște, noi ne amintim de sacrificiul Său pentru noi. Datorită Lui, noi toți vom fi înviați și vom trăi împreună cu familiile noastre pentru totdeauna. ●

Cartonașe care aduc alinare

Decupați aceste cartonașe. Puteți să le îndoiți pe jumătate sau să le folosiți ca pe niște semne de carte. Țineți-le în scripturile voastre sau în alt loc pentru a le privi când vă simțiți triști, singuri sau speriați.

„Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi.”

Ioan 14:18

„El va șterge orice lacrimă din ochii lor.”

Apocalipsa 21:4.

„De aceea, îndrăzniți și nu vă temeți, pentru că Eu, Domnul, sunt cu voi și am să stau lângă voi.”

Doctrină și legăminte 68:6