Ioan,,ucenicul pe care-l iubea Isus
Scrierile din Noul Testament care au legătură cu Ioan cel Iubit îl prezintă ca învățător și ca model pentru calitatea noastră de ucenici.
Detaliu din Cina cea de taină, de Carl Bloch
După Petru, Ioan este probabil cel mai cunoscut dintre primii Doisprezece Apostoli ai lui Isus. El și fratele său, Iacov, au fost alături de Petru în unele dintre cele mai importante momente ale slujirii Salvatorului în viața muritoare, iar el a fost, de regulă, asociat unui număr de cinci cărți din Noul Testament.1 Apropierea sa personală față de Domnul este sugerată în Ioan 13:23: „Unul din ucenici, acela pe care-l iubea Isus, stătea la masă culcat pe sânul lui Isus”. De-a lungul secolelor, arta creștină a descris această scenă, descriindu-l pe Ioan ca fiind un tânăr care se sprijinea adesea pe brațele Salvatorului. Aceasta este originea titlului său unic, Ioan cel Iubit, însă mărturia și misiunea sa dezvăluie aspecte ale calității de ucenic pe care toți le putem avea.
Ioan, fiul lui Zebedei
Numele evreiesc al lui Ioan, Yohanan, înseamnă „Dumnezeu a fost binevoitor”. Cele mai multe detalii pe care le cunoaștem despre el sunt din primele trei Evanghelii, care relatează despre slujirea Salvatorului în viața muritoare, în mare parte, din aceeași perspectivă. Toate relatează despre faptul că Ioan a fost fiul unui prosper pescar galilean pe nume Zebedei, care avea propria barcă și putea să angajeze zilieri care să-i ajute pe el și pe fiii lui la munca lor. Ioan și fratele lui, Iacov, aveau, de asemenea, un parteneriat cu frații Petru și Andrei și toți patru și-au lăsat afacerea de pescuit când Isus i-a chemat să-L urmeze ca ucenici cu timp deplin.2
Hristos chemând apostolii Iacov și Ioan, Edward Armitage (1817-1896) / Sheffield Galleries and Museums Trust, UK / © Museums Sheffield / The Bridgeman Art Library International
Deși Evangheliile nu-l mai menționează din nou pe Zebedei, mama lui Iacov și Ioan a devenit o ucenică a lui Isus, intervenind pe lângă Isus pentru fiii ei și fiind prezentă la răstignire.3 Identificată, de obicei, prin numele de Salome, mama lui Iacov și Ioan este posibil să fi fost, de asemenea, o soră a Mariei, mama lui Isus, ceea ce-i făcea mai întâi veri ai lui Isus și rude ale lui Ioan Botezătorul.4
La scurt timp după chemarea sa inițială, Ioan a fost martor la multe dintre primele miracole și învățături ale Domnului.5 Faptul că a văzut aceste miracole și a ascultat cuvântări, precum Cuvântarea de pe munte, l-a pregătit, fără îndoială, pe Ioan pentru momentul în care Isus l-a chemat să fie unul dintre cei Doisprezece Apostoli ai Săi.6 Dintre acești martori speciali, Petru, Iacov și Ioan au format un cerc intern al ucenicilor apropiați care au fost prezenți la momentele importante ale slujirii lui Isus pe pământ:
-
la ridicarea din morți a fiicei lui Iair, fiind martori oculari ai puterii Domnului asupra morții7;
-
pe Muntele Schimbării la Față, unde L-au văzut pe Isus dezvăluit în slava Sa și au auzit glasul Tatălui depunând mărturie că Isus este Fiul Său în care El Își găsește plăcerea8;
-
pe Muntele Măslinilor, pentru ultima Sa profeție despre ultimele zile9;
-
în Grădina Ghetsimani, unde au fost în apropiere când Salvatorul Și-a început măreața lucrare a ispășirii10.
Așa cum Isus Hristos i-a dat lui Simon numele suplimentar de Chifa sau Petru, care înseamnă „piatră”, tot așa El le-a dat lui Iacov și Ioan numele de Boanerghes, sau „fiii tunetului”.11 Pentru că ei L-au întrebat pe Isus dacă să pogoare foc din cer asupra unui sat de samariteni care nu L-au primit (vedeți Luca 9:51-56), această poreclă poate sugera faptul că ei erau foarte colerici sau, cel puțin, că aveau un caracter foarte puternic. Însă, este tot atât de probabil că numele a fost dat ca anticipare a martorilor puternici care aveau să devină, tot așa cum numele lui Petru a fost probabil un indicator mai mic al devotamentului său și al caracterului său impulsiv de la început și unul mai mare al fermității și tăriei sale după învierea lui Isus.12
În aparițiile lui Ioan în Faptele apostolilor, el este descris ca fiind un coleg puternic și neabătut al lui Petru. Ioan a fost cu Petru când el l-a vindecat pe olog în templu și, împreună, ei au predicat cu mult curaj înaintea conducătorilor iudei din Ierusalim. Împreună, cei doi apostoli au călătorit în Samaria pentru a conferi darul Duhului Sfânt samaritenilor pe care-i învățase și botezase Filip.13
Scripturile asociate cu Ioan sunt locul în care el este văzut cel mai bine ca fiind un martor puternic al divinității învățătorului și prietenului său, Isus Hristos. Aceste cărți din Noul Testament îl prezintă pe Ioan ca învățător și ca model pentru noi în propria noastră calitate de ucenici.
Ucenic preaiubit
Este interesant faptul că Ioan nu este numit niciodată în Evanghelia care, de regulă, i-a fost atribuită. Evanghelia după Ioan îi menționează pe cei doi fii ai lui Zebedei o singură dată, în ultimul capitol, unde ei erau doi dintre cei șapte ucenici care L-au întâlnit pe Domnul înviat la Marea Galileii. Însă, chiar și acolo, ei nu sunt menționați pe nume. În schimb, tradiția, pe baza referințelor din scriptura restaurării14, l-a identificat pe Ioan ca fiind „ucenicul [anonim] pe care-l iubea Isus” care a fost prezent la Cina cea de taină, la răstignire, la mormântul gol și la ultima apariție a lui Isus la Marea Galileii.15
Este posibil ca el să fi fost, de asemenea, „celălalt ucenic” care, alături de Andrei, a fost ucenic al lui Ioan Botezătorul și l-a auzit depunând mărturie că Isus este Mielul lui Dumnezeu (vedeți Ioan 1:35-40) și este foarte probabil ca el să fi fost ucenicul care l-a însoțit pe Petru după prinderea lui Isus și l-a ajutat pe Petru să intre în curtea marelui preot (vedeți Ioan 18:15-16).
În Evanghelia după Ioan, ucenicul preaiubit este descris ca prieten apropiat, personal al Domnului. Alături de Marta, Lazăr și Maria, Ioan este descris explicit în această Evanghelie ca fiind cineva pe care Isus l-a iubit (vedeți Ioan 11:3, 5). Locul său la masă în timpul Cinei celei de taină a arătat nu doar onoare, ci și apropiere.
Pe lângă prietenia lui cu Salvatorul, alte fragmente ni-l dezvăluie ca fiind un martor puternic al celor mai importante evenimente din misiunea lui Isus: el a stat la baza crucii fiind martor al morții Domnului ca sacrificiu pentru păcat, a fugit la mormânt după înviere pentru a confirma că era gol și L-a văzut pe Salvatorul înviat.
Evanghelia după Ioan menționează de două ori că se bazează pe mărturia oculară a ucenicului preaiubit și subliniază că mărturia lui este adevărată16, lucru care rezonează cu redenumirea lui Joseph Smith a Evangheliei după Ioan cu „Mărturia lui Ioan”17.
În timp ce erudiții încă dezbat identitatea ucenicului preaiubit, dacă el ar fi fost apostolul Ioan, atunci el a fost sursa materialului din Evanghelie, dacă nu autorul ei original.18 Atunci de ce a rămas el nenumit, nefiind niciodată identificat ca fiind apostolul Ioan? Răspunsul ar putea fi pentru că el a dorit ca experiențele sale să fie un model pentru credincioșii și ucenicii din toate timpurile. Prin faptul de a rămâne anonim, el ne-a putut permite să ne imaginăm că trăim experiențele sale, învățând cum să iubim și să fim iubiți de Domnul și, apoi, să ne dobândim mărturia, pe care, apoi, suntem chemați s-o împărtășim altora.
Epistolele: 1, 2 și 3 Ioan
Asemenea Evangheliei după Ioan, niciuna dintre cele trei scrisori atribuite lui Ioan nu l-au numit în mod direct. Însă, 1 Ioan, care este mai mult un eseu doctrinar decât o scrisoare propriu-zisă, este strâns asociată cu Evanghelia datorită stilului și subiectelor ei, printre care se numără importanța dragostei și supunerii, subiecte pe care Salvatorul le-a propovăduit în relatarea lui Ioan despre Cina cea de taină.
Scrisă după ce a fost scrisă Evanghelia, 1 Ioan începe cu mărturia autorului despre Domnul Isus Hristos, „ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieții” (1 Ioan 1:1; subliniere adăugată). În afara faptului că repetă versetele din deschiderea Evangheliei după Ioan, autorul subliniază mărturia lui puternică, personală și fizică despre Isus Hristos, care a fost Cuvântul lui Dumnezeu făcut, la propriu, trup.
Creștinii de la început, care au reprezentat auditoriul original al cărții, se pare că au avut parte de o diviziune internă a unui grup care a acceptat crezuri incorecte despre Isus și care a părăsit Biserica.19 În 1 Ioan, autorul nu este doar un martor; el este o autoritate care fost chemată să corecteze doctrina neadevărată și să dejoace amenințările împotriva credinței din partea anticriștilor și a spiritelor mincinoase (vedeți 1 Ioan 2:18-27; 4:1-6). Misiunea lui a fost, de asemenea, să încurajeze pe cei care au rămas credincioși împărtășindu-le adevăruri importante despre Dumnezeu și Hristos și importanța credinței și neprihănirii continue.
În 2 Ioan și 3 Ioan, el se identifică pe sine ca fiind „prezbiterul (vârstnicul)” și continuă să sublinieze importanța dragostei și supunerii și pericolele reprezentate de învățătorii mincinoși și de cei care resping autoritatea corespunzătoare a Bisericii.20
Toate aceste trei cărți ne învață despre importanța devotamentului continuu față de Isus Hristos care ne-a fost dezvăluit.
Revelatorul
Din cele cinci cărți care i-au fost atribuite, doar Apocalipsa folosește, de fapt, numele Ioan, identificându-și autorul de trei ori cu acel nume în versetele sale de început (vedeți Apocalipsa 1:1, 4, 9). În afară de faptul de a se identifica pe sine ca fiind robul lui Dumnezeu, autorul nu mai oferă niciun alt indiciu despre poziția sau chemarea sa, însă cele mai multe dintre autoritățile creștine de la început au crezut că el era Ioan, fiul lui Zebedei.
Cartea lui Mormon și Doctrină și legăminte confirmă că apostolului Ioan i s-a dat însărcinarea specială de a primi și scrie viziunile pe care le-a primit.21 Fiind o carte complexă și plină de simboluri, Apocalipsa a fost menită să aline și să încurajeze creștinii care au parte de persecuții sau încercări în orice perioadă și, în același timp, să dezvăluie rolul lui Isus Hristos de-a lungul istoriei.
Deși s-au sugerat două date la care Ioan ar fi scris Apocalipsa – o primă dată, în anii 60 d.H. în timpul domniei împăratului Nero și, o a doua dată, în anii 90 d.H. în timpul domniei împăratului Domițian – ambele au fost după martiriul lui Petru, ceea ce l-a făcut pe Ioan apostolul senior în viață.
Însă, chemarea sa nu a fost doar să primească și să consemneze viziunile cuprinse în carte. Într-una dintre viziunile sale, un înger i-a spus lui Ioan Revelatorul să ia o cărticică, sau un papirus, și s-o mănânce. Dulce la început, în gura lui, i-a umplut pântecul de amărăciune, ceea ce Joseph Smith a interpretat ca fiind o reprezentare a misiunii sale de a ajuta la adunarea lui Israel ca parte a restaurării tuturor lucrurilor (vedeți Apocalipsa 10:9-11; Doctrină și legăminte 77:14). Această misiune a fost posibilă datorită slujirii continue a lui Ioan după ce el a fost translatat. În timp ce comentatorii, din trecut și din prezent, au avut păreri diferite în legătură cu ceea ce Isus i-a spus lui Petru despre soarta lui Ioan, la sfârșitul Evangheliei (vedeți Ioan 21:20-23), Joseph Smith a primit o revelație care confirmă faptul că misiunea lui Ioan va continua, el fiind o ființă translatată, până la întoarcerea Salvatorului (vedeți Doctrină și legăminte 7:1-6). Cu alte cuvinte, el nu doar că a profețit despre vremurile sfârșitului, dar misiunea lui include atât faptul de a ajuta la împlinirea acelor profeții, cât și pe acela de a fi martor la împlinirea lucrurilor care i-au fost revelate.
Chiar dacă este posibil ca misiunile noastre să nu fie atât de mărețe, exemplul lui Ioan ne învață că dragostea noastră față de Isus Hristos ne face să ne acceptăm chemările și provocările în viață, indiferent de cât de dulci sau amare ar putea părea.
Fiind un martor puternic al celor mai importante evenimente din misiunea lui Isus, Ioan a stat la baza crucii fiind martor al morții Domnului ca sacrificiu pentru păcat, a fugit la mormânt după înviere pentru a confirma că era gol și L-a văzut pe Salvatorul înviat.
Ioan și Petru la mormânt, de Robert Theodore Barrett
Să devenim noi înșine ucenici preaiubiți
Ioan a fost un membru conducător al primilor Doisprezece Apostoli ai lui Isus, cineva care a avut o strânsă relație personală cu Salvatorul și care a îndeplinit roluri importante în calitate de martor al Său, conducător al Bisericii și revelator. Modul pe care el l-a ales pentru a se descrie în Evanghelia care-i poartă numele, ca fiind ucenicul preaiubit, îi permite să fie un model pentru noi toți, în propria calitate de ucenici. De la el, învățăm că, în calitate de ucenici ai lui Isus Hristos, ne putem odihni toți în brațele dragostei Sale, dragoste pe care o înțelegem mai bine prin rânduieli, cum ar fi cea pe care El a stabilit-o la Cina cea de taină. Și noi putem sta, simbolic, la baza crucii depunând mărturie că Isus a murit pentru noi și să alergăm cu speranța de a afla singuri că Domnul trăiește. Asemenea lui Ioan, în calitate de ucenici preaiubiți, chemarea noastră este să împărtășim acea mărturie altora depunând mărturie despre adevăr și îndeplinind orice chemare primim până când Domnul va veni din nou.