Fericirea este mai mult decât o dispoziție
Ni se spune că scopul existenței noastre este de a avea bucurie (vezi 2 Nefi 2:25). Deci, de ce pare uneori atât de greu de atins? Poate pentru că nu înțelegem ce este fericirea cu adevărat… și ce nu este.
Ce este fericirea?
La cel mai simplu nivel, fericirea este ridicarea temporară a stării mentale la un nivel superior echilibrului emoțional obișnuit.1 Cu alte cuvinte, înseamnă să te simți bine.
Starea de bine emoțională poate fi declanșată în multe feluri – glumind cu un prieten, jucând un joc distractiv sau chiar mâncând o felie de prăjitură cu brânză – dar nu durează niciodată mult. Deseori, sfârșim prin a trece de la o sursă de plăcere la alta în încercarea de a redobândi acea stare de bine emoțională. Există totuși o fericire care durează?
Da – dar este mult mai subtilă decât credeți, drept pentru care, deseori, o ratăm. Lumea ne spune că o viață care merită trăită trebuie să fie plină de aventură, că zilele noastre ar trebui să fie ușoare și pline de plăcere. Dar, adevărul este că nu e nevoie de entuziasm constant pentru a trăi „în fericire” (2 Nefi 5:27). Fericirea care durează – sau ceea ce numim adevărata fericire – este mai degrabă un sentiment liniștit, stabil, de bine, și nu unul evident de euforie. Distracția și plăcerea se sting, dar adevărata fericire nu este o dispoziție trecătoare – durează mult mai mult. Dacă faptul de a experimenta plăcere îți înalță emoțiile deasupra echilibrului, dobândirea adevăratei fericiri e ca și cum ai înălța însuși echilibrul.2
Ați putea crede că fericirea stabilă necesită prosperitate și lipsa durerii sau a încercărilor. Însă, studiile arată că circumstanțele favorabile nu garantează fericirea, iar cele nefavorabile nu o împiedică. În schimb, printre factorii care îți afectează fericirea, alegerile tale au cea mai mare influență.3 Vârstnicul Ulisses Soares, din Președinția celor Șaptezeci, ne-a învățat: „Fericirea este determinată de obiceiuri, comportamente și moduri de gândire pe care le putem exprima prin fapte intenționate”. Fericirea este mai mult decât o dispoziție bună sau o viață lipsită de griji – este un mod de gândire și de trăire pe care îl putem controla. Nivelul general al dispoziției noastre este cu siguranță influențat de genetică și educație, dar alegerile noastre joacă un rol important. Pe scurt, „fericirea este o alegere pe care oricine o poate face”4.
Cum pot să fiu fericit?
Așadar, cum putem mai exact să „alegem” să fim fericiți? Care este ingredientul secret al fericirii noastre? După cum a explicat vârstnicul Soares, adevărata fericire necesită „un efort susținut pentru ceva important în viață”. În mod asemănător, Viktor Frankl, un renumit supraviețuitor al holocaustului și psihiatru, a sugerat că fericirea este „efectul secundar al devotamentului personal față de o cauză mai măreață decât a noastră”5.
Și ce poate fi mai măreț decât cursul vieții pregătit de Dumnezeu pentru noi? În căutarea fericirii, noi nu trebuie să căutăm mai departe de planul Tatălui Ceresc. La urma urmei, nu degeaba se numește „planul fericirii”! (Alma 42:8, 16). Versete după versete mărturisesc că faptul de a urma planul lui Dumnezeu aduce fericire (vezi 2 Nefi 2:13; Helaman 13:38). Deși traiul neprihănit nu ne va scuti de supărări, ne va ajuta să putem să simțim mai multă fericire în această viață și va duce la exaltarea noastră și la bucurie eternă în lumea care va veni.
Precum credința, fericirea poate fi slăbită sau întărită, în funcție de faptele noastre. Dacă vă petreceți timpul căutând distracții de moment, veți fi „purtați de orice vânt” în ceea ce privește fericirea pe care o veți simți (Efeseni 4:14). Dar, dacă vă străduiți să trăiți în mod neprihănit, veți dezvolta un sentiment stabil de pace profundă și stare de bine care poate alunga orice furtună. Și când puneți credința mai presus decât distracția, puteți descoperi adevărata fericire – aceea pe care o găsește numai „acela care într-adevăr se pocăiește și caută cu umilință fericirea” (Alma 27:18).