Noi vorbim despre Hristos
Puterea credinţei
Autoarea articolului locuieşte în Oregon, S.U.A.
Dacă Tatăl Ceresc ne-ar elibera de încercările noastre doar pentru că Îi cerem aceasta, El ne-ar refuza astfel tocmai experienţele necesare pentru salvarea noastră.
Într-o zi, când eram la facultate, dădeam un test când a început să mă doară gâtul. Durerea nu a trecut după ce tensiunea testului a trecut. Am consultat doctori şi terapeuţi şi am încercat o varietate de tratamente, dar durerea a continuat. Pe parcursul următorului an, în timp ce mă străduiam să suport durerea, mă străduiam, de asemenea, să-mi întăresc credinţa. M-am rugat mult, am studiat din scripturi şi am cerut binecuvântări ale preoţiei. Am simţit că, dacă voi avea destulă credinţă, voi fi vindecată.
Isus Hristos i-a vindecat pe bolnavi, pe orbi, pe şchiopi, pe leproşi – „după credinţa [lor]” (Matei 9:29). Ştiam că El are puterea de a mă vindeca, aşa cum i-a vindecat pe mulţi alţii în timpul vieţii Sale muritoare. Am tras deci concluzia că doar lipsa mea de credinţă mă împiedica să fiu vindecată, aşa că mi-am dublat eforturile. În timp ce am continuat cu terapia fizică, m-am rugat, am postit, am studiat şi am crezut. Cu toate acestea, durerea a persistat.
Scripturile ne învaţă că, prin credinţă, noi putem face miracole (vezi Matei 17:20); cu toate acestea, eu nu puteam fi eliberată de această mică suferinţă. Unde era puterea în credinţa mea? În cele din urmă, mi-am acceptat situaţia, am găsit metode de a face faţă disconfortului meu şi m-am mulţumit să las pentru viitor înţelegerea deplină a credinţei şi vindecării.
Ani mai târziu, vorbeam cu o prietenă care se luptase cu grețuri teribile, care au trimis-o la spital de multe ori în timpul primei ei sarcini. Erin voia să mai aibă un copil, dar era speriată că va trebui să îndure acelaşi disconfort cu care s-a confruntat la prima ei sarcină. Ea mi-a spus că a postit şi s-a rugat şi credea din toată inima că Tatăl Ceresc nu îi va cere să treacă prin aceleași încercări a doua oară.
În timp ce vorbeam, mi-am amintit acest verset: „Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu” (Psalmii 46:10). M-am gândit la propria experienţă în a învăţa să fiu neclintită în credinţă în faţa necazurilor şi am îndemnat-o pe Erin să continue să aibă credinţă, dar credinţă ei să nu depindă de faptul că va avea sau nu greţuri la cea de-a doua sarcină.
În timp ce am continuat să studiez principiul credinţei, am citit discursul lui Alma despre credinţă care ne învaţă: „dacă voi aveţi credinţă, voi aveţi speranţă în lucruri care nu se văd, care sunt adevărate” (Alma 32:21).
Meditând la acest verset, am aflat despre credinţă că nu este ceea ce credeam eu că este. Credinţa, ne învaţă Alma, este speranţa în principii adevărate. A avea credinţă nu înseamnă să credem că Tatăl Ceresc ne va da mereu ceea ce noi Îi cerem, atunci când noi cerem. A avea credinţă că Hristos îmi va vindeca durerea de gât sau că Erin va avea o sarcină fără greţuri nu înseamnă a avea credinţa în principii adevărate. Cu toate acestea, noi putem avea credinţa că Hristos are puterea de a vindeca, că El se gândeşte la noi, că El ne va întări și că, dacă noi vom îndura bine, vom fi demni de a avea viaţă veşnică.
Domnul a promis: „Orice lucru vei cere în credinţă, crezând că-l vei primi în numele lui Hristos, tu îl vei primi” (Enos 1:15). Eu cred că puterea acestei promisiuni constă în sfatul de a crede „în numele lui Hristos”. În Bible Dictionary (Dicţionar biblic), la definiţia rugăciunii, învăţăm: „Ne rugăm în numele lui Hristos atunci când voia noastră este voia lui Hristos şi când dorinţele noastre sunt dorinţele lui Hristos – când cuvintele Sale rămân în noi (Ioan 15:7). Apoi, cerem lucruri pe care este posibil ca Dumnezeu să le ofere. Multe rugăciuni rămân fără răspuns ca urmare a faptului că acestea nu sunt rostite în numele lui Hristos; ele nu reprezintă sub nicio formă voia Sa, ci izvorăsc din egoismul inimii omului”.
Atunci când cerem cu credinţă ceva care este în acord cu voinţa lui Dumnezeu, El ne va da în acord cu dorinţele noastre. Tatăl Ceresc ne cunoaşte, ne iubeşte şi doreşte tot ceea ce este necesar pentru ca noi să ne întoarcem în prezenţa Sa. Iar asta include, uneori, încercări, probleme şi provocări (vezi 1 Petru1:7). Dacă Tatăl Ceresc ne-ar elibera din încercările noastre doar pentru că Îi cerem aceasta, El ne-ar refuza astfel tocmai experienţele necesare pentru salvarea noastră. Noi trebuie să învăţăm să avem încredere în planul lui Dumnezeu pentru noi și să ne supunem voinţa voinţei Lui. În timp ce punem în acord dorinţele noastre cu ale Sale şi acceptăm că noi suntem dependenţi în totalitate de El, vom fi demni de a primi „ca sfârşit al credinţei [noastre], mântuirea sufletelor [noastre]” (1 Petru 1:9).