2014
Nu trataţi fără respect lucrurile sacre
Noiembrie 2014


Nu trataţi fără respect lucrurile sacre

Examinaţi-vă alegerile adresându-vă întrebarea: „Sunt deciziile mele sădite cu fermitate în solul bogat al Evangheliei lui Isus Hristos?”

Dragi fraţi şi surori, deciziile pe care le luăm în această viaţă afectează în mare măsură cursul vieţii noastre eterne. Există atât forţe văzute, cât şi nevăzute, care influenţează alegerile noastre. Am descoperit însemnătatea acestui principiu într-un mod personal, cu aproximativ cinci ani în urmă şi aproape că era să mă coste extrem de mult.

Călătoream cu membri ai familiei şi prieteni, în sudul Omanului. Am decis să ne relaxăm pe plajă, pe coasta Oceanului Indian. La scurt timp după sosirea noastră, fiica noastră Nellie, în vârstă de 16 ani, a întrebat dacă putea să înoate mai departe, spre ceea ce părea un mic banc de nisip. Observând apa agitată, i-am spus că voi merge eu mai întâi, gândindu-mă că ar fi putut fi curenţi periculoşi.

După ce am înotat puţin timp, am strigat-o pe soţia mea, întrebând-o dacă eram aproape de bancul de nisip. Răspunsul ei a fost: „Ai trecut de el demult”. Fără să ştiu, fusesem prins într-un vârtej1 şi eram tras cu rapiditate în largul mării.

Nu ştiam ce să fac. Singurul lucru la care mă puteam gândi, era să mă întorc şi să înot înapoi spre ţărm. Acesta era exact lucrul pe care nu trebuia să-l fac. Mă simţeam neputincios. Forţe pe care nu le puteam controla mă trăgeau departe, în largul mării. Ceea ce a înrăutăţit şi mai mult lucrurile, a fost faptul că soţia mea mă urmase, având încredere în decizia mea.

Dragi fraţi şi surori, m-am gândit că era o mare probabilitate ca să nu supravieţuiesc şi că eu, din pricina deciziei mele, voi cauza, de asemenea, moartea soţiei mele. După un efort considerabil şi după ceea ce cred că a fost intervenţie divină, picioarele noastre au atins, cumva, fundul nisipos al mării şi am putut să ne întoarcem în siguranţă la prietenii şi fiica noastră.

Sunt mulţi curenţi în această viaţă pământească – unii siguri şi alţii nu. Preşedintele Spencer W. Kimball ne-a învăţat că, în vieţile noastre, există forţe puternice care seamănă mult cu aceşti curenţi nevăzuţi ai oceanului.2 Aceste forţe sunt reale. Nu ar trebui să le ignorăm niciodată.

Daţi-mi voie să vă povestesc despre un alt curent, un curent divin, care a devenit o mare binecuvântare în viaţa mea. Eu sunt convertit la Biserică. Înainte de convertirea mea, ambiţia vieţii mele era să schiez şi, prin urmare, m-am mutat în Europa după ce am terminat liceul, pentru a-mi îndeplini acea dorinţă. După câteva luni în care am avut parte de ceea ce părea o viaţă ideală, am simţit că ar trebui să plec. Atunci nu am înţeles care era originea acelui sentiment, dar am ales să îl urmez. Am ajuns în Provo, Utah, împreună cu câţiva buni prieteni care, la fel ca mine, erau membri ai unei religii diferite.

În timp ce eram în Provo, am întâlnit oameni care trăiau o viaţă foarte diferită de a mea. M-am simţit atras de ei, deşi nu ştiam de ce. La început, m-am împotrivit acestor sentimente, dar, la scurt timp, am descoperit pace şi alinare cum nu mai cunoscusem niciodată. Am început să adopt un curent diferit – unul care m-a dus la înţelegerea despre un Tată Ceresc iubitor şi la Fiul Său, Isus Hristos.

Am fost botezat împreună cu prietenii mei, în anul 1972. Acest curent nou, pe care am ales să-l urmez, Evanghelia lui Isus Hristos, a dat vieţii mele sens şi scop. Totuşi, nu a fost lipsit de încercări. Totul era nou pentru mine. Uneori mă simţeam pierdut şi confuz. Mi s-au adresat întrebări şi am fost supus încercărilor atât din partea prietenilor, cât şi a familiei.

Trebuia să fac o alegere. Unele dintre întrebările lor au produs îndoială şi nesiguranţă. Alegerea era una importantă. Unde să găsesc răspunsuri? Erau mulţi care doreau să mă convingă de greşeala pe care o făceam urmând această cale – „vârtejuri” hotărâte să mă tragă înapoi de la curentul liniştit care devenise un izvor minunat de fericire. Am învăţat foarte limpede principiul că este „o opoziţie în toate lucrurile” şi importanţa de a acţiona pentru mine însumi şi de a nu abandona voinţa mea altora.3

M-am întrebat: „De ce aş renunţa la ceva ce mi-a adus o alinare atât de mare?” După cum Domnul i-a reamintit lui Oliver Cowdery: „Nu ţi-am transmis Eu pace în sufletul tău cu privire la acest subiect?”4 Experienţa mea a fost asemănătoare. De aceea, m-am întors cu şi mai multă supunere, către un Tată Ceresc iubitor, către scripturi şi către prieteni de nădejde.

Cu toate acestea, încă erau multe întrebări la care nu aveam răspuns. Cum puteam să fac faţă nesiguranţei pe care o creaseră? Decât să le permit să distrugă pacea şi fericirea care pătrunseseră în viaţa mea, am ales să uit de ele pentru un timp, având încredere că, la timpul Său, Domnul îmi va revela toate lucrurile. Am găsit alinare în afirmaţia Sa către profetul Joseph: „Iată, voi sunteţi copii mici şi nu puteţi suporta toate lucrurile acum; trebuie să creşteţi în harul şi în cunoaşterea adevărului”5. Am ales să nu renunţ la ceea ce ştiam ca fiind adevărat şi să nu urmez un curent îndoielnic – un posibil „vârtej”. După cum a spus N. Eldon Tanner, am învăţat că „este mult mai înţelept şi mai bine pentru un om să accepte adevărurile simple ale Evangheliei… şi să accepte prin credinţă ceea ce… nu poate înţelege”6.

Înseamnă acest lucru că nu există loc pentru întrebări sincere? Întrebaţi-l pe tânărul băiat care a căutat refugiu într-o dumbravă sacră, dorind să ştie căreia dintre toate bisericile să i se alăture. Ţineţi Doctrină şi legăminte în mâna dumneavoastră şi recunoaşteţi că mare parte din ceea ce a fost revelat în această carte inspirată a fost rezultatul unei umile căutări a adevărului. Aşa cum a descoperit Joseph: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu… şi ea îi va fi dată”7. Punând întrebări sincere şi căutând răspunsuri divine, noi învăţăm „rând după rând, precept după precept”8, pe măsură ce ne sporim cunoaşterea şi înţelepciunea.

Întrebarea nu este „Permite religia noastră să adresăm întrebări sincere?”, ci mai degrabă „Unde mă îndrept pentru a afla adevărul atunci când apar întrebări? Voi fi destul de înţelept să mă ţin strâns de ceea ce ştiu că este adevărat, în ciuda câtorva întrebări pe care aş putea să le am?” Depun mărturie că există o sursă divină – Unul care ştie toate lucrurile – sfârşitul încă de la început. Toate lucrurile sunt prezente înaintea Lui.9 Scripturile depun mărturie că El „nu umblă pe căi întortocheate… nici nu Se abate de la ceea ce a spus”10.

În această călătorie muritoare, nu trebuie niciodată să ne gândim că alegerile noastre ne afectează numai pe noi. De curând, un tânăr m-a vizitat acasă. Avea intenţii bune, dar am simţit că nu participa pe deplin la activitatea Bisericii. Mi-a povestit că fusese crescut într-un cămin care avea în centru Evanghelia, până când tatăl lui i-a fost infidel mamei, aceasta conducând la divorţul lor, care i-a influenţat pe toţi fraţii şi surorile sale să se îndoiască de Biserică şi să se îndepărteze de aceasta. Inima mea era întristată în timp ce vorbeam cu acest tânăr tată care acum creştea aceste preţioase spirite fără să aibă parte de binecuvântările Evangheliei lui Isus Hristos.

Un alt bărbat pe care îl cunosc, odată membru credincios al Bisericii, a avut întrebări privitoare la o anume doctrină. În loc să-I ceară Tatălui Ceresc răspunsuri, el a ales să se bazeze doar pe sursele laice pentru îndrumare. Inima lui s-a întors în direcţia greşită pe măsură ce a căutat cele ce păreau să fie onorurile oamenilor. Poate că mândria i-a fost satisfăcută, cel puţin temporar, dar el a fost lipsit de puterile cerului.11 În loc să găsească adevărul, el şi-a pierdut mărturia şi a atras după el pe mulţi membri ai familiei.

Aceşti doi bărbaţi au rămas prinşi în vârtejuri nevăzute şi au atras după ei mulţi oameni.

Pe de altă parte, mă gândesc la Louise şi LaRue Miller, părinţii soţiei mele care, în ciuda faptului că nu au avut niciodată multe posesiuni lumeşti, au ales să-şi înveţe copiii doctrina pură a Evangheliei restaurate şi să trăiască în acord cu Evanghelia în fiecare zi a vieţii lor. Făcând astfel, şi-au binecuvântat urmaşii cu roadele Evangheliei şi speranţa pentru viaţă eternă.

În căminul lor, ei au stabilit un exemplu în care preoţia a fost respectată, dragostea şi armonia au existat din abundenţă şi în care principiile Evangheliei le-au îndrumat vieţile. Împreună, Louise şi LaRue au demonstrat ce înseamnă a trăi vieţi modelate după exemplul lui Isus Hristos. Copiii lor au putut să vadă limpede care dintre curentele vieţii aduc pace şi fericire. Şi ei au ales în concordanţă cu ceea ce au văzut. După cum preşedintele Kimball ne-a învăţat: „Dacă putem crea… un curent puternic, neîntrerupt, care să curgă spre obiectivul nostru de a duce o viaţă virtuoasă, noi şi copiii noştri putem fi purtaţi înainte, în ciuda vânturilor nefavorabile ale greutăţilor, dezamăgirii [şi] tentaţiilor”12.

Contează alegerile noastre? Ne afectează ele numai pe noi? Ne-am fixat vieţile cu fermitate în curentul etern al Evangheliei restaurate?

Din când în când, mă gândesc la ceva care mă sperie. Dacă, în acea zi de septembrie, în timp ce mă relaxam pe plaja Ocenului Indian, i-aş fi spus fiicei mele Nellie: „Da, poţi să mergi. Înoată până la bancul de nisip”. Sau dacă şi ea mi-ar fi urmat exemplul şi nu ar fi putut să se întoarcă? Dacă ar fi trebuit să-mi trăiesc viaţa ştiind că exemplul meu a avut drept consecinţă faptul ca ea să fie trasă de vârtej în larg şi să nu se mai întoarcă niciodată?

Sunt importanţi curenţii pe care-i alegem să-i urmăm? Contează ce fel de exemple suntem?

Tatăl Ceresc ne-a binecuvântat cu darul divin al Duhului Sfânt pentru a ne ghida în alegerile noastre. El ne-a promis inspiraţie şi revelaţie dacă trăim demni să le primim. Vă invit să profitaţi de acest dar divin şi să vă examinaţi alegerile adresându-vă întrebarea: „Sunt deciziile mele sădite cu fermitate în solul bogat al Evangheliei lui Isus Hristos?” Vă invit să faceţi orice corecţii necesare, mici sau mari, pentru a fi siguri că veţi avea binecuvântările eterne oferite prin planul pe care Tatăl Ceresc îl are pentru dumneavoastră şi pentru cei pe care îi iubiţi.

Depun mărturie că Isus Hristos este Salvatorul şi Mântuitorul nostru. Depun mărturie că legămintele pe care le facem cu El sunt sacre şi sfinte. Nu trebuie niciodată să tratăm fără respect lucrurile sacre.13 Mă rog ca noi să rămânem întotdeauna credincioşi, în numele lui Isus Hristos, amin.