2014
Curajul de a alege decenţa
octombrie 2014


Curajul de a alege decenţa

Dintr-o cuvântare adresată în cadrul Conferinţei Femeilor desfăşurată la Universitatea Brigham Young, în data de 2 mai 2013.

Ce îi putem învăţa pe fiii şi pe fiicele noastre pentru a-i ajuta să aibă curajul de a alege decenţa într-o lume care îi va batjocori din cauza alegerilor lor virtuoase?

Imagine
Youth walking on Temple Square.

De ce este decenţa atât de importantă? De ce ar conta pentru Domnul un tiv, un decolteu sau un tricou? Sunt mama a cinci fiice şi doi fii şi, după cum vă puteţi imagina, subiectul decenţă a fost abordat din când în când în căminul nostru. Însă, de-a lungul anilor, am învăţat că decenţa este predată cel mai bine predând doctrina şi dând un exemplu pozitiv. Doctrina îi va ajuta pe copiii noştri să înţeleagă motivul pentru care decenţa este atât de importantă şi exemplul nostru le va demonstra binecuvântările decenţei în moduri fericite.

Ce este decenţa?

Decenţa este un principiu dat de Dumnezeu care ne poate ajuta să învăţăm să ne folosim trupurile în mod corespunzător, aici, în viaţa muritoare. Definiţia decenţei în Fideli credinţei este: „o atitudine de smerenie şi [modestie] în îmbrăcăminte, înfăţişare, limbaj şi comportament”1. Decenţa nu este vanitoasă sau arogantă. Oamenii decenţi nu îşi folosesc trupurile sau comportamentul pentru a căuta aprobarea lumii sau pentru a atrage atenţia asupra propriilor realizări reale sau presupuse ori asupra însuşirilor dezirabile.

Vă rog să nu uitaţi că principiile decenţei împărtăşite aici sunt valabile atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei, atât pentru fii, cât şi pentru fiice şi nu uitaţi că, în timp ce predăm şi oferim exemple privind decenţa, noi nu le condamnăm niciodată pe acelea care aleg fustele scurte sau „părul ca un curcubeu şi cu mulţi cercei în nas şi în urechi”.2 Întotdeauna noi suntem exemple de compasiune şi dragoste pentru oameni asemănătoare celei a lui Hristos în timp ce rămânem loiali standardelor pe care Domnul le-a stabilit.

Depun mărturie că alegerile pe care le facem pentru a fi decenţi în înfăţişare şi în comportament transmit un mesaj puternic despre faptul că ne înţelegem identitatea de fii şi fiice ai lui Dumnezeu şi că am ales să stăm în locuri sfinte.

Îndrăgesc următorul verset din scripturi: „Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu, şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?… Templul lui Dumnezeu este sfânt: și așa sunteți voi” (1 Corinteni 3:16-17). Trupurile noastre sunt temple ale spiritelor noastre. În acest templu trupesc, noi Îl invităm pe Duhul Sfânt să ne însoţească. Cred că atunci când alegem să purtăm îmbrăcăminte decentă și să avem un comportament decent, noi purtăm și trăim mărturia noastră despre Dumnezeu, Tatăl Etern şi despre Fiul Său, Isus Hristos. Noi depunem mărturie prin înfăţişarea noastră fizică că suntem ucenici ai lui Hristos şi că trăim conform Evangheliei Lui.

De ce este importantă decenţa?

Trăim într-o lume a binelui şi a răului, şi trupul fizic poate fi folosit fie pentru scopuri neprihănite, fie pentru scopuri ticăloase. Însă noi ştim că trupurile noastre preţioase sunt un dar de la Dumnezeu oferit fiecăruia dintre noi. Ele sunt sacre. Vârstnicul David A. Bednar, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne-a învăţat: „Pentru cei care cunosc şi înţeleg planul salvării, pângărirea trupului este un act de răzvrătire [vezi Mosia 2:36-37] şi o negare a adevăratei noastre identităţi de fii şi fiice ai lui Dumnezeu”3. Noi alegem să ne îngrijim de trupurile noastre şi să le protejăm, astfel încât ele să fie instrumente în mâinile lui Dumnezeu pentru a duce la îndeplinire scopurile Sale glorioase (vezi Alma 26:3). Dacă dorim să fim alături de Salvator şi să facem lucrarea Sa, trebuie să ne întrebăm: Dacă Salvatorul ar fi lângă noi, ne-am simţi confortabil în îmbrăcămintea pe care o purtăm?

Decenţa în îmbrăcăminte, înfăţişare şi comportament este o dovadă a faptului că înţelegem legămintele pe care le-am făcut, care ne binecuvântează, ne protejează şi ne oferă putere în timpul pregătirii noastre în vederea întoarcerii în prezenţa Sa. Când am fost botezaţi, am ieşit din lume şi am păşit în împărăţia lui Dumnezeu. Totul trebuie să fie diferit pentru noi. Vârstnicul Robert D. Hales, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne-a învăţat: „Alegând să fim în împărăţia Lui, noi ne separăm – nu ne izolăm – de lume. Îmbrăcămintea noastră va fi decentă, gândurile noastre pure, limbajul nostru curat”4.

Decența este un principiu care ne va ţine în siguranță pe calea legământului, în timp ce mergem înainte pentru a ajunge în prezența lui Dumnezeu. Decenţa în îmbrăcăminte şi înfăţişare, în gândire şi comportament ne va ajuta să ne pregătim să facem şi să ţinem legăminte sacre în templu. Pentru a-i binecuvânta şi proteja pe Adam şi Eva, Dumnezeu le-a dat haine din piele pe care să le îmbrace înainte de a-i alunga din grădină. În acelaşi fel, Dumnezeu ne-a dat în viaţa muritoare un acoperământ de legăminte, simbolizat prin veşmintele noastre sacre din templu.

Care sunt binecuvântările decenţei?

Ce îi putem învăţa pe fiii şi pe fiicele noastre pentru a-i ajuta să aibă curajul de a alege decenţa într-o lume care îi va batjocori din cauza alegerilor lor virtuoase? Ne văd ei folosindu-ne trupurile pentru a atrage atenţia asupra lui Dumnezeu sau pentru a-L slăvi?

Imagine
A smiling family standing on a lawn. Shot in Australia.

Decenţa în gând, cuvânt, înfăţişare şi în comportament ne ajută să dobândim trei binecuvântări care ne oferă putere şi ne înnobilează.

1. Decenţa invită însoţirea constantă a Duhului Sfânt. Vârstnicul Hales ne-a învăţat: „Decenţa este vitală faptului de a fi demn de a avea Spiritul”5.

Să-i ajutăm pe copiii noştri să înţeleagă că nu ar dori să facă niciun lucru care să-i lipsească de „darul nespus de mare al Duhului Sfânt” (D&L 121:26)! Ajutaţi-i să ştie că însoţirea Lui sacră este acompaniată de daruri spirituale preţioase şi puternice. Dumnezeu a promis: „Îţi voi da din Spiritul Meu, care va lumina mintea ta, care va umple sufletul tău cu bucurie… Prin aceasta vei cunoaşte, toate lucrurile pe care le doreşti de la Mine, care se referă la lucrurile drepte, crezând cu credinţă în Mine că le vei primi” (D&L 11:13-14). Cunoaştere, înţelepciune şi mărturie; bucurie, pace şi fericire – acestea sunt câteva dintre marile binecuvântări pe care le putem promite copiilor noştri în timp ce îi invităm să trăiască decent şi să fie demni de însoţirea Duhului Sfânt.

Una dintre provocările privind purtarea de haine decente este aceea că moda şi comportamentul acceptat în societate se schimbă cu regularitate. Standardele Domnului nu se schimbă niciodată. Învăţaţi-i pe tinerii băieţi şi pe tinerele fete să fie atenţi la Duhul Sfânt atunci când fac alegeri cu privire la ceea ce îmbracă, ceea ce spun sau ceea ce fac. În timp ce trăiesc aproape de Spirit, ei nu trebuie să fie precum lumea.

Copiii noştri au primit darul Duhului Sfânt şi călătoresc pe calea legământului care îi duce la templu şi îi va duce înapoi în prezenţa lui Dumnezeu. Ei au nevoie să îi asigurăm și să le oferim exemple care să îi îndrume, să îi protejeze, să îi aline şi să îi purifice în timp ce trăiesc demni de însoţirea Duhului Sfânt.

2. Îi putem învăţa pe fiii şi pe fiicele noastre că înfăţişarea şi comportamentul decente ne ajută să ne protejăm de influenţele distructive ale lumii. Una dintre armele cele mai înşelătoare utilizate împotriva noastră, a tuturor, este atitudinea acceptată de societate că moralitatea este demodată. Decenţa este un mod de apărare împotriva unor astfel de influenţe malefice şi o protecţie a castităţii şi virtuţii. Ascultaţi aceste cuvinte din broşura Pentru întărirea tineretului: „Înainte de căsătorie… nu faceţi nimic… ce poate trezi dorinţe sexuale”6. Înfăţişarea şi comportamentul indecente vor trezi adesea dorinţe sexuale, vor doborî barierele şi vor înlesni ispita sporită de a încălca legea castităţii.

Vârstnicul Hales ne-a învăţat: „Decenţa stă la baza faptului de a fi pur şi cast, atât în gând cât şi în faptă. Aşadar, deoarece ne ghidează şi ne influenţează gândurile, comportamentul şi deciziile, decenţa stă la baza caracterului nostru”7. Predaţi şi oferiţi un exemplu de decenţă pentru a-i ajuta pe tinerii noştri băieţi şi pe tinerele noastre fete să fie pregătiţi să apere şi să protejeze puterile de procreare pe care le deţin. Ajutaţi-i să considere sacră şi să păstreze exprimarea dragostei dintre soţ şi soţie pentru căsătorie.

3. Decenţa ne permite „să [fim] martorii lui Dumnezeu în toate timpurile” (Mosia 18:9). Salvatorul ne-a învăţat: „Ţineţi sus lumina, pentru ca aceasta să lumineze lumea. Iată, Eu sunt lumina pe care voi o veţi ţine înălţată” (3 Nefi 18:24). Avem mandatul divin de a fi un far pentru lume, pentru a arăta bucuria ce rezultă din viaţa trăită conform Evangheliei, pentru a preda neprihănirea şi pentru a clădi împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Fiecare dintre noi reflectă lumina lui Hristos când suntem decenţi şi puri şi când ţinem poruncile. Decenţa este o dovadă a mărturiei noastre despre Salvator şi despre Evanghelia lui Isus Hristos.

Cât de frumoşi şi cât de binecuvântaţi sunt cei care sunt îndrumaţi de Duhul Sfânt, care se protejează de lucrurile lumeşti şi care sunt martorii lui Dumnezeu în faţa lumii. Binecuvântaţi sunt şi cei care exemplifică şi predau doctrina decenţei tuturor fiilor şi fiicelor Sionului.

În măsura în care am făcut legământ să Îl urmăm pe Salvator şi dorim să primim plenitudinea binecuvântărilor ispăşirii Sale în viaţa noastră, există doar o singură ţinută care contează. Moroni a consemnat: „Trezeşte-te şi ridică-te din ţărână… da, şi îmbracă-ţi veşmintele tale cele frumoase, o, fiică a Sionului… pentru ca legămintele Tatălui Veşnic… să poată fi înfăptuite” (Moroni 10:31; subliniere adăugată).

Veşmintele frumoase sunt mantiile dreptăţii, purtate de cei care şi-au respectat legămintele. Îi pregătim pe copiii noştri să îmbrace aceste veşminte frumoase?

Depun mărturie că salvarea este în Hristos şi că cei care şi-au respectat legămintele vor „avea o cunoaştere desăvârşită despre bucuria şi dreptatea lor, fiind înveşmântaţi cu puritate, da, chiar cu mantia dreptăţii” (2 Nefi 9:14).

Note

  1. Fideli credinţei: referinţe pentru Evanghelie (2004), p. 110.

  2. Jeffrey R. Holland, „Israel, Domnul te cheamă”, adunare de devoţiune desfăşurată de Sistemul Educaţional al Bisericii, 9 sept. 2012, cesdevotionals.lds.org.

  3. David A. Bednar, „Noi credem în păstrarea castităţii”, Liahona, mai 2013, p. 43.

  4. Robert D. Hales, „Legământul botezului: a fi în împărăţie şi din împărăţie”, Liahona, ian. 2001, p. 8.

  5. Robert D. Hales, „Modesty: Reverence for the Lord”, Liahona, aug. 2008, p. 18.

  6. Pentru întărirea tineretului (2011), p. 36.

  7. Robert D. Hales, Liahona, aug. 2008, p. 19.