2011
Dacă nu ne îndoim
octombrie 2011


Mesajul învăţătoarelor vizitatoare

Dacă nu ne îndoim

Studiaţi acest material şi, după cum este potrivit, discutaţi-l cu surorile pe care le vizitaţi. Folosiţi întrebările pentru a vă ajuta să le întăriţi pe surorile dumneavoastră şi pentru a face din Societatea de Alinare o parte activă din propria dumneavoastră viaţă.

Credinţă • Familie • Alinare

În Cartea lui Mormon, citim despre tineri băieţi exemplari care erau nespus de viteji, curajoşi şi puternici. „Da, erau oameni ai adevărului şi ai sobrietăţii, căci ei au fost învăţaţi să ţină poruncile lui Dumnezeu şi să păşească drepţi înaintea Lui” (Alma 53:21). Aceşti tineri băieţi credincioşi le-au adus onoare mamelor lor – exemplele şi învăţătoarele lor.

Mamele luptătorilor lui Helaman au trăit în timpuri care nu se aseamănă cu timpurile noastre. Condiţiile lor erau grele şi periculoase şi tinerii erau chemaţi să apere libertatea fizică şi spirituală. Astăzi, noi trăim într-o lume în care „n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti” (Efeseni 6:12).

În timpurile provocatoare este nevoie de părinţi puternici şi de exemple care să predea adevărul pe care războinicii lui Helaman îl cunoşteau. „Dacă ei nu se vor îndoi, atunci Dumnezeu îi va elibera” (Alma 56:47). Astăzi, predarea şi exemplificarea acestui adevăr necesită vigilenţă. Cu toate acestea, nu trebuie să ne fie teamă. Când ştim cine suntem, cine este Dumnezeu şi că am făcut legăminte cu El, noi – asemenea acestor mame ale luptătorilor – vom avea o influenţă bună.

Foarte probabil, fiecare dintre cei 2.060 de războinici ai lui Helaman era influenţat de către o mamă. Dar aceste mame nu au acţionat singure. Împreună cu alte femei şi alţi bărbaţi neprihăniţi, aceste mame trebuie să-şi fi unit credinţa şi exemplul lor pentru a preda puterea legămintelor. Tinerii din acele zile au înţeles legământul pe care l-au făcut părinţii lor de a nu se angaja în război. Şi chiar dacă părea imposibil, un Tată Ceresc iubitor a deschis o cale pentru aceşti părinţi de a-şi ţine legămintele lor – şi a-şi apăra libertatea (vezi Alma 56:5–9). În acelaşi mod, noi trebuie să ne onorăm legămintele, astfel încât copiii şi tinerii – propriii noştri copii şi cei din episcopiile, ramurile, vecinătăţile şi comunităţile noastre – să înţeleagă şi să sprijine ţinerea legămintelor.

Când ne onorăm legămintele, Tatăl Ceresc poate pregăti calea pentru noi. Noi trebuie să trăim, cu stricteţe, conform legămintelor noastre. Putem, de exemplu, să fim fideli în rugăciune, în studierea scripturilor, în deţinerea unei recomandări valabile pentru templu, în a ne îmbrăca decent, în cinstirea zilei de sabat. Dacă procedăm astfel, copiii noştri vor cunoaşte şi vor putea să spună: „Noi nu ne îndoim că mamele noastre au ştiut aceasta” (Alma 56:48).

Femeile sfinte din zilele din urmă care recunosc că tăria lor vine din ispăşirea Domnului nu renunţă în perioadele grele şi descurajatoare. Păzind legămintele, noi ne remarcăm în sprijinirea, hrănirea spirituală şi protejarea copiilor şi a tinerilor, astfel încât, într-o zi, să putem spune despre această generaţie care se ridică: „Niciodată nu am văzut un curaj atât de mare; nu, nu printre toţi” (Alma 56:45).

Julie B. Beck, preşedinta generală a Societăţii de Alinare

Din scripturi

Alma 53; 56–58

Ilustraţie foto de Robert Casey