Cele mai preţioase binecuvântări ale Domnului
Pe măsură ce ne plătim zeciuiala cu credinţă, Domnul va deschide zăgazurile cerurilor şi va turna asupra noastră cele mai preţioase binecuvântări ale Sale.
Sunt recunoscător pentru strămoşii neprihăniţi care le-au predat Evanghelia copiilor lor, în căminele lor, cu mult timp înainte de a exista seri în familie oficiale. Bunicii din partea mamei mele au fost Ida Jesperson şi John A. Whetten. Aceştia au locuit în comunitatea mică din Colonia Juárez, Chihuahua, Mexic. Copiii din familia Whetten au fost învăţaţi prin instruire şi prin urmarea exemplului părinţilor lor.
Vremurile erau grele în Mexic la începutul anilor 1920. Revoluţia violentă tocmai se încheiase. Foarte puţini bani erau puşi în circulaţie, majoritatea fiind monede. Adesea, oamenii făceau afaceri prin troc sau schimburi de bunuri şi servicii.
Într-o zi, spre sfârşitul verii, bunicul John a venit acasă după ce făcuse un târg şi primise 100 de pesos în monede de argint drept câştig al său. I-a dat banii lui Ida, cu instrucţiunile că aceştia urmau să fie folosiţi pentru viitoarele costuri ale şcolarizării copiilor lor.
Ida a fost recunoscătoare pentru bani, dar i-a amintit lui John că nu plătiseră deloc zeciuiala întreaga vară. Ei nu aveau venit în bani, dar Ida i-a amintit că animalele le oferiseră carne, ouă şi lapte. Grădina le oferise fructe şi legume din belşug, iar ei făcuseră alte schimburi pentru bunuri care nu implicau bani. Ida a sugerat ca ei să-i dea banii episcopului drept zeciuială.
John a fost puţin dezamăgit, deoarece banii ar fi ajutat mult la educaţia copiilor, dar a consimţit repede că ei trebuiau să-şi plătească zeciuiala. El a dus punga grea la biroul pentru zeciuială şi i-a dat banii episcopului.
La scurt timp după aceea, a aflat că un om de afaceri înstărit din Statele Unite, un anume domn Hord, urma să sosească în următoarea săptămâna cu mai mulţi bărbaţi pentru a petrece câteva zile în munţi pentru a vâna şi a pescui.
Bunicul John s-a întâlnit cu grupul de bărbaţi, nu departe de gara de tren de lângă Colonia Juárez. El avea numărul necesar de cai de călărie şi animale de povară pentru a transporta bagajele şi echipamentul de campare spre munte. A petrecut săptămâna care a urmat fiindu-le ghid acelor bărbaţi şi având grijă de tabără şi de animale.
La sfârşitul săptămânii, bărbaţii s-au întors la gară pentru a lua trenul înapoi spre Statele Unite. John a fost plătit în acea zi pentru munca sa şi i s-a dat o pungă cu pesos în monede de argint pentru a acoperi celelalte cheltuieli. Odată ce John şi bărbaţii care erau cu el şi-au primit plata, John a înapoiat restul de bani domnului Hord, care a fost surprins, întrucât nu se aşteptase să mai rămână vreun ban. L-a întrebat pe John pentru a se asigura că fuseseră acoperite toate costurile, iar John i-a răspuns că toate cheltuielile pentru călătorie fuseseră acoperite şi că acela era restul de bani.
Trenul a şuierat. Domnul Hord a dat să plece şi, apoi, s-a întors şi i-a aruncat lui John punga grea cu monede. „Poftim, ia asta şi du-o acasă pentru băieţii tăi”, a spus el. John a prins punga şi s-a îndreptat spre Colonia Juárez.
În acea seară, în timp ce familia s-a adunat după cină pentru a auzi poveşti despre călătorie, John şi-a amintit de pungă, a adus-o şi a aşezat-o pe masă. John a spus că nu ştia câţi bani erau în pungă şi, pentru a se amuza, au golit punga pe masă – era o grămadă destul de mare de bani – iar când aceştia au fost număraţi, suma era de fix 100 de pesos în monede de argint. Desigur, faptul că domnul Hord se hotărâse să facă acea călătorie a fost considerat o mare binecuvântare. John şi băieţii săi câştigaseră bani buni, dar restul de 100 de pesos le-a amintit de exact aceeaşi sumă pe care o plătiseră ca zeciuială cu o săptămână înainte. Pentru unii, aceasta ar putea fi o coincidenţă interesantă dar, pentru familia Whetten, a fost, în mod clar, o lecţie din partea Domnului că El Îşi aminteşte de promisiunile pe care le face acelora care îşi plătesc zeciuiala cu credinţă.
Când eram copil, îmi plăcea foarte mult această povestire, deoarece era despre o călătorie de campament cu caii, făcută în munţi pentru a vâna şi a pescui. Şi îmi plăcea foarte mult deoarece ne învaţă că, atunci când ne supunem poruncilor, suntem binecuvântaţi. Există mai multe lucruri pe care le putem deduce din această poveste despre zeciuială.
În primul rând, veţi observa că, în acest caz, plata zeciuielii nu a avut legătură cu suma de bani care a reprezentat venitul. Familia Whetten a hotărât să-şi folosească primul venit în bani pentru a plăti zeciuiala deoarece trăiseră bine având animale şi o grădină roditoare cu fructe şi legume. Evident, ei se simţeau îndatoraţi Domnului pentru binecuvântările primite.
Aceasta ne aminteşte de ceea ce implică spusele Domnului când întreabă: „Se cade să înşele un om pe Dumnezeu, cum Mă înşelaţi voi?”. Oamenii întreabă: „Cu ce Te-am înşelat?” „Cu zeciuielile şi darurile de mâncare” (Maleahi 3:8). Da, dragi fraţi şi surori, aşa cum şi-au dat seama John şi Ida Whetten în acea vară, cu zeci de ani în urmă, cu toţii suntem îndatoraţi Domnului. Să nu fim acuzaţi că Îl înşelăm pe Dumnezeu. Să fim cinstiţi şi să ne plătim datoriile faţă de Domnul. El nu cere decât 10%. Integritatea de care dăm dovadă plătindu-ne datoriile noastre către Domnul ne va ajuta să fim cinstiţi faţă de aproapele nostru.
Următorul lucru pe care l-am observat în legătură cu acea poveste este faptul că bunicii mei au plătit zeciuiala indiferent de situaţia financiară precară a familiei lor. Ei cunoşteau porunca Domnului, au făcut ca scripturile să li se aplice lor (vezi 1 Nefi 19:23–24) şi s-au supus legii. Aceasta aşteaptă Domnul de la întreg poporul Său. El Se aşteaptă ca noi să plătim zeciuiala, nu doar când avem din abundenţă, nu numai dacă ne rămân bani după ce sunt acoperite cheltuielile, ci aşa cum a poruncit El în vechime, din „primele roade” ale venitului nostru, fie că acesta este mic sau mare. Domnul a poruncit: „Să nu pregeţi să-Mi aduci pârga secerişului tău şi a culesului viei tale” (Exodul 22:29). Din experienţă personală, cel mai sigur mod de a plăti zeciuiala cu credinţă este de a o plăti de îndată ce primesc orice venit. De fapt, am aflat că acesta este singurul mod pentru a mă asigura că sunt destui bani pentru a plăti zeciuiala integral.
Învăţăm de la bunicii mei Whetten că, în ce priveşte zeciuiala, nu este, de fapt, vorba de bani; este vorba de credinţă – credinţă în Domnul. El ne promite binecuvântări dacă ne supunem poruncilor Sale. În mod clar, John şi Ida Whetten au dat dovadă de mare credinţă prin plata zeciuielii lor. Să dăm dovadă de credinţă în Domnul plătindu-ne zeciuiala. Să plătim zeciuiala întâi, să o plătim în mod cinstit. Să ne învăţăm copiii să plătească zeciuiala chiar şi din alocaţie sau din alte venituri, iar apoi să-i luăm cu noi la interviul de sfârşit de an pentru stabilirea zeciuielii ca ei să cunoască exemplul nostru şi dragostea noastră pentru Domnul.
Există posibilitatea ca această poveste despre bunicii mei să fie interpretată greşit. Am putea deduce că, deoarece plătim zeciuiala cu bani, Domnul ne va binecuvânta întotdeauna cu bani. Tindeam să cred acest lucru când eram copil. Dar, de atunci, am învăţat că nu se întâmplă neapărat aşa. Domnul le promite binecuvântări celor care îşi plătesc zeciuiala. El le promite că va „deschide zăgazurile cerurilor, şi [va] turna… belşug de binecuvântare” (Maleahi 3:10). Depun mărturie că El Îşi îndeplineşte promisiunile iar, dacă noi ne plătim zeciuiala cu credinţă, nu ne vor lipsi cele necesare vieţii, însă El nu ne promite avere. Banii şi conturile bancare nu sunt cele mai de preţ binecuvântări ale Sale. El ne binecuvântează cu înţelepciune pentru a ne administra resursele materiale limitate, înţelepciune care ne permite să trăim mai bine cu 90% din venitul nostru decât cu 100%. Astfel, plătitorii de zeciuială credincioşi înţeleg principiul cumpătării şi tind să se bizuie mai mult pe forţele proprii.
Am ajuns să înţeleg că binecuvântările cele mai de preţ ale Domnului sunt cele spirituale, iar acestea sunt, de multe ori, legate de familie, prieteni şi Evanghelie. Adesea, El pare să ofere binecuvântarea unei sensibilităţi deosebite faţă de influenţa şi îndrumarea Spiritului Sfânt, în special în probleme de căsnicie şi familie, cum ar fi creşterea copiilor. O asemenea sensibilitate spirituală ne poate ajuta să ne bucurăm de binecuvântările păcii şi armoniei în cămin. Preşedintele James E. Faust a sugerat că plata zeciuielii este „o asigurare excelentă împotriva divorţului” („Enriching Your Marriage”, Liahona, aprilie 2007, p. 5).
Plata zeciuielii ne ajută să dezvoltăm o inimă supusă şi blândă, o inimă plină de recunoştinţă care tinde să „[mărturisească] mâna Lui în toate lucrurile” (D&L 59:21). Plata zeciuielii ne încurajează să avem o inimă generoasă şi iertătoare, o inimă caritabilă, plină de dragostea pură a lui Hristos. Noi devenim dornici să-i slujim şi să-i binecuvântăm pe ceilalţi, cu o inimă supusă voinţei Domnului. Cei care îşi plătesc zeciuiala în mod regulat observă că s-a întărit credinţa lor în Domnul Isus Hristos şi că au dezvoltat o mărturie fermă şi trainică despre Evanghelia Sa şi despre Biserica Sa. Niciuna dintre aceste binecuvântări nu sunt financiare sau materiale în vreun fel, dar ele sunt, cu siguranţă, cele mai preţioase binecuvântări ale Domnului.
Depun mărturie că, pe măsură ce ne plătim zeciuiala cu credinţă, Domnul va deschide zăgazurile cerurilor şi va turna asupra noastră cele mai preţioase binecuvântări ale Sale. În numele lui Isus Hristos, amin.