Căsătoria noastră în templu a meritat orice sacrificiu
Abia după ce prima mea aventură în domeniul afacerilor a eșuat și a doua a ars până la temelii, m-am întrebat dacă voi fi în stare s-o duc pe logodnica mea, Beny, la templu. Auzisem că să ajungi acolo era o încercare a credinței, dar când am făcut din căsătoria în templu țelul nostru, nu am avut idee cât de greu urma să ne fie încercată credința.
Beny și cu mine ne-am întâlnit în țara noastră de origine, Panama, după ce am slujit în misiuni. Din cauza legilor din Panama, cuplurile care doreau să-și înceapă viețile de persoane căsătorite în templu erau căsătorite civil chiar înaintea călătoriei la cel mai apropiat templu, Templul Guatemala City, Guatemala. Avea să fie o călătorie scumpă și dificilă, dar să fim pecetluiți era o binecuvântare fără de care nu voiam să trăim.
A doua zi după ce am cerut-o în căsătorie, mi-am pierdut serviciul. Neînfricat, am decis să câștig bani făcând curse cu autobuzul. Autobuzul meu s-a stricat în prima noapte. Îngrijorat dar hotărât, am decis să vând tricouri. În dimineața în care am mers la producător să ridic tricourile, am aflat că le arsese clădirea până la temelie, cu o noapte înainte. Părea că speranțele mele se risipiseră și ele în fum.
Era doar cu câteva luni înainte de următoarea călătorie la templu programată și, totuși, în acel moment, fiecare efort pe care-l făceam să strâng bani se sfârșea cu un eșec total. Am părăsit dărâmăturile fumegânde și am plecat s-o găsesc pe Beny.
„Nu am nimic”, i-am spus. „Poate că nu ar trebui să te căsătorești cu mine.”
„Dacă era să mă căsătoresc pentru bani, o făceam până acum”, mi-a spus ea. „Dar nu mă căsătoresc pentru bani. Mă căsătoresc pentru că te iubesc.”
Acesta a fost un punct de cotitură. Am simțit că trecuserăm un test important. Mergând înainte cu credință, ocaziile au început să se arate. Am găsit de lucru făcând mobilă, deși plata nu era suficientă pentru îndeplinirea nevoilor noastre. Apoi, un episcop binevoitor s-a oferit să ne ajute cu costul autobuzului nostru. Deși oferta sa era tentantă, am simțit că nu era corect. Intenționam să ne descurcăm singuri. Dar văzând că dorea cu adevărat să ne ajute, l-am rugat în schimb, dacă putea să-i dea un serviciu lui Beny. A făcut aceasta.
După ce am câștigat suficienți bani pentru a călători la templu, ne-am căsătorit civil și am plecat, în sfârșit, pe drumul nostru către Guatemala, împreună cu alți 10 membri ai Bisericii. Dar încercarea noastră încă nu se terminase.
Grevele larg răspândite din domeniul transportului ne-au oprit la granița cu Costa Rica. După ce am așteptat la graniță timp de două zile, șoferul nostru a decis să se întoarcă. Dar Beny și cu mine, împreună cu doi frați și un alt cuplu, am decis să nu renunțăm. După ce am privit cum autobuzul nostru s-a întors și ne-a lăsat, am plecat pe jos spre Costa Rica. Am tot mers, am dormit la refugiile de pe marginea drumului până când am ajuns la granița cu Nicaragua. De acolo am reușit să luăm un taxi până în capitala țării, unde am procurat bilete de autobuz până la granița cu Honduras. După două zile – și încă alte două autobuze – am ajuns, în sfârșit, la templu. Eram murdari și obosiți, și cheltuiserăm mult mai mult decât plănuisem, dar eram fericiți.
A doua zi, după toate încercările și întârzierile noastre, eram, în sfârșit, pecetluiți etern ca soț și soție. Bucuria noastră – meritând munca, așteptarea și îngrijorarea – era deplină!
Nu oricine se căsătorește în templu va întâmpina astfel de încercări, dar pentru Beny și pentru mine (și ceilalți care au plecat la templu cu noi), aceste experiențe au fost un proces purificator. A fost una dintre cele mai importante experiențe ale vieții mele.
Dacă țelul nostru de a ne căsători în templu ar fi fost numai pentru dragostea lumească, nu am fi reușit. Dar deoarece am crezut în puterea de pecetluire a preoției restaurate în zilele noastre, nu am renunțat, știind că mariajul nostru în templu – pentru timp și toată eternitatea – merita, oricare ar fi fost sacrificiul pe care trebuia să-l facem.