In memoriam: supliment la Liahona
Preşedintele James E. Faust
Preaiubit păstor
31 IULIE 1920 – 10 AUGUST 2007
James E. Faust îşi amintea mereu strigătul mielului său înspăimântat. Pe când era doar un băieţel, el a uitat să-şi pună animalul preferat în staul într-o noapte în care s-a dezlănţuit furtuna.
„Ştiam că trebuia să-mi ajut preferatul, dar voiam să stau în siguranţă, la căldură şi în patul meu. Nu m-am ridicat aşa cum ar fi trebuit să fac”, şi-a amintit el într-o sesiune a preoţiei din cadrul conferinţei generale. În dimineaţa următoare, când am ieşit afară, mi-am găsit mielul mort. Un câine auzise şi el plânsul lui şi îl omorâse”.
„Mi s-a frânt inima”, a spus el. A înţeles că nu fusese un păstor bun. Dojana plină de iubire a tatălui său l-a rănit şi mai mult: „Fiule, nu pot să mă încred în tine, nu poţi să ai grijă nici măcar de un singur miel?”.1
În acea zi, James a hotărât că va încerca să facă tot ce poate pentru a nu-şi mai neglija niciodată responsabilitatea dacă va fi să mai aibă din nou ocazia să fie păstor. Ca misionar cu timp deplin în Brazilia, soţ şi tată devotat, avocat de succes, conducător politic, membru al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli şi al doilea consilier în Prima Preşedinţie, el şi-a adus aminte de hotărârea luată. Până la sfârşitul slujirii sale, care s-a încheiat în ziua de 10 august 2007, când a murit din cauza vârstei, preşedintele Faust a rămas devotat îndemnului Domnului: „Paşte mieluşeii Mei” (Ioan 21:15).
Familia şi credinţa
James Esdras Faust s-a născut în Delta, Utah, în ziua de 31 iulie 1920, unul dintre cei cinci fii ai lui George A. şi Amy Finlinson Faust. Mai târziu, familia s-a mutat în Salt Lake City, unde George a lucrat ca procuror şi judecător în tribunalul districtual. Acasă şi la fermele bunicilor săi din zona centrală a statului Utah, tânărul James s-a bucurat de dragostea şi sprijinul unei familii cu dragoste de Hristos şi şi-a perfecţionat virtuţile: onestitatea, munca grea şi slujirea.
„Nu există un om care să fi avut un tată mai bun ca al meu” 2, a spus el. Despre mama sa, el îşi amintea: „Era o femeie sfântă, profund spirituală, care oferea un exemplu desăvârşit de viaţă dusă potrivit învăţăturilor lui Hristos”.3
Ca adult, preşedintele Faust s-a străduit să-şi onoreze părinţii şi să le urmeze exemplul, acordând întotdeauna prioritate familiei şi Bisericii. „Nu există responsabilitate mai mare decât aceea de a fi soţ şi tată”4, ne-a învăţat el. Despre Biserică şi misiunea ei, el a declarat: „Nimic în lume nu egalează această lucrare”.5
După liceu, unde a excelat în fotbal şi atletism, a fost chemat să slujească în Misiunea Brazilia din 1939 până în 1942. În timp ce s-a aflat în Brazilia, dragostea sa pentru copiii lui Dumnezeu şi grija pentru bunăstarea lor au înflorit. „M-am născut cu daltonism parţial”, a spus el. „Am învăţat să iubesc toţi oamenii din ţările în care am fost misionar, soldat sau autoritate generală, indiferent de culoarea pielii lor. Sper să fiu un ucenic… mai ales pentru cei umili, oprimaţi, sărmani, necăjiţi, nevoiaşi şi săraci în spirit. Sunt conştient că, dacă uităm aceste lucruri, nu putem fi în nici un fel ucenicii [Domnului]”.6
La şase săptămâni după revenirea din misiune, preşedintele Faust a intrat în Aviaţia Trupelor de Uscat ale SUA. În timpul unei permisii, în anul 1943, s-a căsătorit cu Ruth Wright, pe care o cunoştea încă din liceu, în Templul Salt Lake. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în timp ce se afla departe, i-a scris câte o scrisoare în fiecare zi.7 Despre căsnicia familiei Faust, vârstnicul Joseph B. Wirthlin, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a spus: „Căsnicia lor este un model absolut de căsnicie frumoasă”.8
Devotamentul său profund faţă de Ruth şi faţă de cei cinci copii ai lor, cei 25 de nepoţi şi cei 27 de strănepoţi şi sprijinul necontenit pe care ei i-l acordau erau evidente pentru toţi cei care îi cunoşteau.
„Doresc, din toată inima, ca să ştie copiii mei că eu nu pot avea succes în această chemare dacă nu am succes şi ca tată al lor şi că ei vor avea un loc prioritar în viaţa mea”9, a spus el după ce a fost chemat ca asistent al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli în anul 1972. Şase ani mai târziu, după ce a fost susţinut ca membru al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, primul său gând a fost la Ruth10 care, a spus el, „face parte din mine ca inima şi ca sufletul meu”.11
O busolă a moralităţii
La scurt timp după ce a solicitat acceptarea la şcoala de ofiţeri, în 1942, preşedintele Faust a fost convocat înaintea unei comisii. Aproape toate întrebările pe care i le-a adresat comisia s-au referit la standardele şi crezurile sale. Fuma? Consuma alcool? Se ruga? Deşi se temea să nu jignească, preşedintele Faust a răspuns la fiecare întrebare fără echivoc. Apoi, a fost întrebat dacă codul moralei trebuia să fie mai blând în timp de război.
„Recunosc că aceea a fost o şansă să subliniez unele lucruri şi să par o persoană cu vederi mai largi”, a spus el. „Bănuiam că bărbaţii care îmi adresau acea întrebare nu trăiau potrivit standardelor pe care fusesem învăţat să le respect. Mi-a trecut prin minte gândul că, probabil, aş fi putut spune că eu aveam crezurile proprii, dar că nu doream să le impun altora. Dar parcă îmi treceau prin faţa ochilor feţele multora dintre oamenii pe care îi învăţasem, ca misionar, legea castităţii. În cele din urmă, a spus simplu: ‘Nu cred că există un dublu standard de moralitate’.”12
Spre surpriza lui, el a trecut acel test şi a fost selecţionat pentru şcoala de ofiţeri.
„În toţi lungii mei ani de viaţă, nu am încercat să ascund cine sunt şi în ce cred”, a spus el la ultima conferinţă generală la care a participat. „Nu-mi pot aminti nici măcar o singură situaţie în care faptul că am afirmat că eram membru al acestei Biserici să-mi fi prejudiciat cariera sau să fi avut ca rezultat pierderea unui prieten preţios.”13
Onestitatea, pe care preşedintele Faust a numit-o „busolă a moralităţii”, i-a fost de mult folos în cei 24 de ani cât a fost procuror. Integritatea sa – împreună cu reputaţia de a fi drept, de a lua hotărâri înţelepte şi de a arăta compasiune şi preocupare pentru alţii – l-au scos în evidenţă printre colegii săi şi i-au adus ocazii de slujire profesională, civică şi în comunitate. A slujit în legislativul statului Utah din 1949 până în 1951, ca preşedinte al Asociaţiei Barourilor din Utah din 1962 până în 1963, în Comitetul avocaţilor pentru drepturi civile şi tulburări rasiale al preşedintelui SUA John F. Kennedy şi ca membru al Comisiei de revizuire a Constituţiei statului Utah.
Îmbinarea unică de empatie şi abilitate ce l-a caracterizat pe preşedintele Faust l-a ajutat, de asemenea, să slujească eficient ca episcop, înalt consilier, preşedinte de ţăruş, reprezentant regional, asistent al Celor Doisprezece, al Celor Şaptezeci şi apostol. „În fiecare dintre aceste chemări”, a remarcat vârstnicul Neal A. Maxwell (1926-2004), din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, „el a dovedit că un bun conducător este întotdeauna un bun ascultător”.14
A clădit punţi
Deşi modest şi fără dorinţa de a-şi asuma merite, preşedintele Faust a avut multe contribuţii importante în Biserică de-a lungul deceniilor de slujire. Ca membru al Comitetului pentru Relaţii cu Publicul al Bisericii, el şi-a folosit cunoştinţele juridice în mai multe probleme politice cu implicaţii morale, inclusiv propusele pariuri la cursele de cai în Utah. El a susţinut, de asemenea, schimbarea siglei Bisericii pentru a se pune accent pe Isus Hristos. În plus, el a contribuit la promovarea hotărârii Bisericii de a păstra serviciile unei firme de relaţii cu publicul din întreaga lume, care a ajutat Biserica să-şi răspândească mesajul, să corecteze conceptele eronate şi să îmbunătăţească relaţiile cu mass media.
El a acţionat, de asemenea, pentru a clădi punţi către membrii şi conducătorii altor credinţe. În aceste eforturi, el nu a permis jignirilor să-l afecteze şi s-a grăbit să dea dovadă de răbdare, bunătate şi înţelegere.
La un eveniment al comunităţii la care au participat el şi sora Faust, conducătorul unei alte credinţe a criticat Biserica. Sora Faust îşi amintea: „Eu deveneam tot mai furioasă pe măsură ce el continua, dar Jim asculta cu răbdare. După aceea, el s-a dus la acel bărbat şi i-a spus: ‘Domnule reverend, dacă aveţi aceste sentimente, înseamnă că noi trebuie să fi făcut ceva rău. Aş vrea să luăm prânzul împreună şi să-mi spuneţi ce vă preocupă’. Aşa au făcut şi cei doi au devenit buni prieteni de atunci”.15
În anii 1980-1990, preşedintele Faust a lucrat îndeaproape cu preşedintele Howard W. Hunter (1907-1995), pe atunci membru al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, vârstnicul Jeffrey R. Holland, pe atunci preşedinte al Universităţii Brigham Young, pentru a transforma în realitate viziunea lor asupra Centrului de Studii privind Orientul Apropiat al Universităţii Brigham Young de la Ierusalim. Preşedintele Faust şi preşedintele Hunter au trecut printr-o perioadă grea de negocieri intense şi opoziţie prelungită pentru a putea obţine terenul, urmată de supravegherea construirii centrului.
Un martor ocular la acest proces a spus: „Vârstnicul Faust a fost, cu adevărat, un om al păcii, întotdeauna căutând modalităţi de a-i calma pe deseori agitaţii noştri prieteni evrei, care căutau să pună capăt prezenţei noastre în Ierusalim, sau de a calma apele furioase printre sfinţii din zilele din urmă care erau, uneori, jigniţi de opoziţia pe care o întâmpinau”.16
Cu braţele întinse către oameni
Fie că lucra în Brazilia ca responsabil zonal pentru America de Sud, din 1975 până în 1977, fie că prezida asupra Misiunii Internaţionale, în 1977, în calitate de membru al Preşedinţiei Primului Cvorum al celor Şaptezeci, fie că slujea membrilor Bisericii ca apostol, din 1978, sau ca al doilea consilier al preşedintelui Gordon B. Hinckley, din 1995, preşedintele Faust s-a străduit întotdeauna să întindă braţele către oameni în spiritul bunătăţii şi frăţiei.
Cuvântările sale la conferinţe au reflectat deseori cele două mari porunci ale Salvatorului: să-L iubească şi să-L slujească pe Dumnezeu şi să-i iubească şi să-i slujească pe copiii Săi. Cu căldură, spirit şi înţelepciune, preşedintele Faust a adus blândeţea sufletului de bunic la pupitrul vorbitorului, binecuvântând vieţile tuturor acelora care i-au auzit mărturia şi i-au urmat sfatul.
„Cea mai mare cauză dintre toate cauzele ce există în lume [este] salvarea fiecăruia dintre copiii Tatălui nostru”,17 a spus el. „Cea mai mare împlinire în viaţă se obţine prin slujirea oferită altora”.18
În mesajul Primei Preşedinţii din luna august 2007, preşedintele Faust a spus că el spera „să ofere prilejuri de creştere şi fericire tuturor membrilor, căsătoriţi sau necăsătoriţi”. Reamintind pilda bunului păstor, el a adăugat: „A-l căuta pe cel care are nevoie de ajutorul nostru înseamnă a întinde braţele către oameni în multe moduri”.19
În cuvântarea sa la ultima conferinţă generală, el a mărturisit despre puterea tămăduitoare a iertării. „Tuturor celor care iertăm „greşiţilor noştri” [Matei 6:14], chiar şi acelora care au comis crime mari, ispăşirea aduce o anumită pace şi alinare”, a spus el. „Să ne amintim că trebuie să iertăm pentru a fi iertaţi… Eu cred, din toată inima şi sufletul meu, în puterea tămăduitoare pe care o putem primi dacă urmăm sfatul Salvatorului de ‘[a-i ierta] pe toţi oamenii’ [D&L 64:10].”20
Mărturia
În timpul slujirii sale, preşedintele Faust şi-a depus deseori mărturia despre Cartea lui Mormon, restaurare, profetul Joseph Smith şi cheile şi autoritatea deţinute de preşedintele Bisericii. „Glasul preşedintelui Hinckley este cel pe care trebuie să-l auzim astăzi, sfatul său este cel pe care trebuie să-l urmăm”, a declarat el, „pentru ca să avem cele mai bune lucruri în viaţă”.21
Preşedintele Faust a depus, de asemenea, mărturii fervente despre Salvator, scriind cuvintele cântecului „Acesta este Hristos” şi depunând mărturie: „Aceia dinte noi care deţin apostolatul sfânt doresc întotdeauna să-şi îndeplinească responsabilitatea de a depune mărturie despre divinitatea Salvatorului. Mă simt obligat să fac aceasta. Am avut o mărturie întreaga mea viaţă. Recent, totuşi, am primit în sufletul meu o mărturie copleşitoare despre divinitatea acestei lucrări sfinte. Această mărturie sigură este mai certă decât a fost vreodată în viaţa mea”.22
Preşedintele Faust nu a uitat niciodată mielul înspăimântat din copilăria sa. Şi el nu a uitat niciodată hotărârea de a-şi sluji turma. Preocupându-se să fie cât mai asemănător Bunului Păstor, despre care a avut o mărturie „de nezdruncinat”23, el a dus o viaţă care a devenit cea mai bună predică a sa – predica unui păstor preaiubit.
MOMENTE IMPORTANTE ÎN VIAŢA PREŞEDINTELUI JAMES E. FAUST
31 iulie 1920
Se naşte în Delta, Utah, ca fiu al lui George A şi Amy Finlinson Faust
1937-1939
Urmează Universitateai Utah din Salt Lake City
1939-1942
A slujit în misiune în Brazilia
21 apr. 1943
Se căsătoreşte cu Ruth Wright în Templul Salt Lake
1942-1945
A servit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în Aviaţia Trupelor de Uscat, fiind lăsat la vatră cu gradul de locotenent major
1948
A absolvit Universitatea Utah cu diplomă de licenţă şi gradul de doctor în drept; a început să practice dreptul în Salt Lake City
8 mai, 1949
A fost susţinut ca episcop al episcopiei Big Cottonwood
1949-1951
A slujit în Camera Reprezentanţilor pentru statul Utah
18 mart. 1956
A fost susţinut ca preşedinte al ţăruşului Cottonwood
31 mai, 1962
A fost ales preşedinte al Baroului statului Utah
1962
A fost numit în Comitetul pentru drepturi civile şi probleme rasiale, al avocaţilor, de către preşedintele John F. Kennedy
14 dec. 1968
A fost chemat ca reprezentant regional
ian. 1970
A fost numit în comitetul director al Deseret News
6 oct. 1972
A fost susţinut ca asistent în Cvorumul celor Doisprezece Apostoli
1 oct. 1976
A fost susţinut în Preşedinţia Primului Cvorum al Celor Şaptezeci
iun. 1977
A fost chemat să prezideze Misiunea Internaţională
30 sept. 1978
A fost susţinut în Cvorumul celor Doisprezece Apostoli
12 mart. 1995
A fost pus deoparte ca al doilea consilier în Prima Preşedinţie
27 apr. 1998
A primit cetăţenia braziliană – onoare acordată numai câtorva conducători din lume
2000
A dedicat şapte temple: Oaxaca – Mexic, Tuxtla Gutiérrez – Mexic, Medford – Oregon, Memphis – Tennessee, Nashville – Tennessee, San José – Costa Rica şi Oklahoma City – Oklahoma
10 aug. 2007
Moare în Salt Lake City, Utah, la vârsta de 87 de ani
PRIMA PREŞEDINŢIE ROSTEŞTE CUVINTE DE LAUDĂ LA FUNERALII
„Înţelepciunea sa era adâncă, profundă. Era rezultatul experienţei îndelungate în multe domenii. El a adus cu el mintea unui avocat şi compasiunea unui conducător al Bisericii… Credinţa sa în adevărul Evangheliei restaurate era nestrămutată. Nu exista nicio îndoială în mintea sa cu privire la chemarea profetică a lui Joseph Smith. El nu avea nicio îndoială cu privire la validitatea Cărţii lui Mormon…
Trecerea sa prin această viaţă a fost una cu pace, dragoste şi lumină. Pace să fie în amintirea sa. Noi toţi suntem mai bogaţi pentru că l-am cunoscut.”
Preşedintele Gordon B. Hinckley
„A fost un om cu experienţă, un om cu înţelepciune, un om cu dragoste. A fost un om al credinţei, un om al rugăciunii, dar mai presus de toate a fost un om al lui Dumnezeu. Nu a existat nicio fisură în armura sa; nu a existat nicio înşelăciune în sufletul său; nu a existat niciun defect în caracterul său.
Preşedintele Faust L-a iubit pe Domnul cu toată inima şi sufletul său şi L-a slujit cu toată puterea până la sfârşitul vieţii sale muritoare… A fost un învăţător al adevărului. El a lăsat în urmă ca moştenire cinstea şi dragostea. Dumnezeu să binecuvânteze memoria sa.”
Preşedintele Thomas S. Monson, primul consilier în Prima Preşedinţie.