2005
O viaţă echilibrată
Aprilie 2005


O viaţă echilibrată

Păstrarea în echilibru a cerinţelor zilnice ale vieţii este una dintre sarcinile măreţe ale vieţii muritoare.

Cu câţiva ani în urmă, în timpul unei vacanţe, familia noastră a avut nişte probleme cu automobilul. Mare a fost alinarea noastră când mecanicul ne-a informat că problemele nu erau serioase; tot ce trebuia făcut era o intervenţie minoră la carburator, care ar fi permis echilibrarea amestecului de benzină şi oxigen.

În anii care au trecut de atunci, am avut multe ocazii să văd că un echilibru potrivit este important nu numai pentru întreţinerea maşinilor, ci şi pentru propriile noastre vieţi. O evaluare periodică a priorităţilor noastre personale şi o examinare regulată a direcţiei şi destinaţiei pe care dorim să le aibă vieţile noastre ne ajută să ne asigurăm împotriva căderilor temporale, emoţionale şi spirituale.

Păstrarea în echilibru a cerinţelor zilnice ale vieţii este una dintre sarcinile măreţe ale vieţii muritoare. Fiecare dintre noi se poate simţi atras să facă multe lucruri diferite într-un moment sau altul. Putem chiar exagera în eforturile noastre de a trăi credincioşi principiile Evangheliei, dereglând delicatul echilibru al vieţilor noastre şi deranjând pacea noastră personală şi armonia familiei.

Soţia mea, Wendy, a trăit o astfel de situaţie dificilă. Ani de zile aproape că s-a epuizat, crezând că trebuia să fie soţie şi mamă perfectă, membră perfectă a Bisericii, vecină şi cetăţeană perfectă. În loc să fie bucuroasă, se simţea adesea depăşită şi descurajată. Nemulţumirea ei a devenit şi mai mare când conducătorii şi prietenii bine intenţionaţi păreau să arate că, dacă ar fi avut destulă credinţă, ar fi fost capabilă să îndeplinească toate aceste lucruri. Numai după o criză personală de deprimare şi îngrijorare a fost capabilă să înţeleagă pe deplin sursa suferinţei ei. A fost o perioadă dureroasă, nu numai pentru ea, ci şi pentru întreaga familie. Am devenit mai puternici şi am învăţat multe lecţii. Dar, probabil, am fi putut fi scutiţi de multă durere, dacă am fi perceput mai clar nevoia de a păstra un echilibru temporal şi spiritual.

Când am slujit ca episcop, am descoperit că experienţa soţiei mele nu era unică. De asemenea, elder Dean L. Larsen, un fost membru al Celor Şaptezeci, a observat: „Se pare că întâlnesc, tot mai des în relaţiile mele cu membrii Bisericii, oameni care încearcă în mod cinstit să evite păcatul, care fac în mod real tot ce pot, aşa cum înţeleg ei, pentru a trăi în acord cu principiile Evangheliei dar care sunt nefericiţi, nemulţumiţi şi deziluzionaţi într-o măsură considerabilă.“1

Regele Benjamin şi-a avertizat poporul despre căderea în extreme, chiar în facerea binelui: „Şi vedeţi ca toate aceste lucruri să fie făcute în înţelepciune şi ordine; căci nu este nevoie ca omul să fugă mai repede decât este puterea lui“ (Mosia 4:27).

Păstrarea echilibrului temporal

Dezechilibrul dintre temporal şi spiritual este o problemă veche de secole, care pare să fi devenit şi mai acută în zilele noastre de creştere a materialismului. Elder M. Russell Ballard din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli a observat: „Probabil nimeni nu are nevoie de principiul păstrării echilibrului în viaţă mai mult decât aceia care sunt atraşi de acumularea de ’lucruri‘ în această lume“. Mai mult, există numeroase cauze bune şi corecte pentru care ne-am putea folosi timpul şi energia. În mod egoist sau nu, noi putem aduna şi cheltui, putem alerga în grabă, ne putem agita, numai pentru a descoperi mai târziu că ne-am risipit puterile emoţionale şi spirituale şi ne-am aplecat inima asupra lucrurilor care la sfârşit contează foarte puţin. Iacov, profetul din Cartea lui Mormon, parafrazându-l pe Isaia, avertizează: „Nu cheltuiţi bani pe ceea ce nu are valoare, nici munca voastră pe ceea ce nu aduce satisfacţii“ (2 Nefi 9:51; vezi Isaia 55:2).

Este uşor să simţim că, pentru a ne îndeplini cu credinţă şi sârguinţă chemările, trebuie să slujim în mod continuu, conducând sau sfătuind. Totuşi, se pot face slujiri mai importante şi se poate dezvolta o spiritualitate mai profundă având mai puţine întruniri şi activităţi. Preşedintele Spencer W. Kimball (1895-1985) a îndemnat sfinţii să se întoarcă la ceea ce el caracteriza ca fiind o “trăire calmă, raţională“.3 Mai recent, elder Richard G. Scott, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, declara: „Amintiţi-vă, nu complicaţi activitatea pe care o aveţi de îndeplinit, ci simplificaţi-o“.4 Vieţile noastre nu mai sunt în echilibru dacă permitem lucrurilor din afară să înlocuiască bunătatea interioară.

Pentru a ne menţine echilibrul temporal, suntem adesea forţaţi să facem alegeri dificile între multe lucruri bune şi necesare. De exemplu, diferite experienţe educaţionale şi culturale pot fi valabile pentru promovarea talentelor şi dezvoltarea copiilor noştri. Biserica şi ocaziile de slujire comunitară ne pot aduce experienţe bogate şi recompensatoare. Dar chiar când ţinem seama de astfel de cauze şi activităţi nobile, trebuie să facem aşa cum ne-a sfătuit elder Ballard: „Amintiţi-vă [că] tot ce-i prea mult din orice în viaţă ne poate distruge echilibrul. În acelaşi timp, prea puţin din lucrurile importante poate face acelaşi lucru“.5 Se prea poate ca cel mai rău lucru pe care-l putem da copiilor noştri să fie oportunitatea de a participa la un sport în plus, la o lecţie de muzică sau la orice altă activitate care necesită bani şi timp petrecut departe de familie. Să-i învăţăm pe copiii noştri cum să trăiască „calm, raţional“ şi să ducă o viaţă echilibrată, poate fi unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem face pentru ei în aceste ultime zile nebuneşti.

Câteodată renunţăm să ne mai opunem multelor cerinţe pretinse de la noi deoarece ne este teamă că o astfel de acţiune ar putea fi egoistă. Salvatorul Însuşi s-a retras temporar din faţa nevoilor apăsătoare ale mulţimii (vezi, de exemplu Luca 5:16). Cu siguranţă aceasta L-a ajutat să slujească celorlalţi cu putere sporită.

Pentru a păstra echilibrul temporal al vieţilor noastre, s-ar putea să trebuiască să spunem nu acelor ativităţi pentru care nu avem timp, resurse sau energie. Nu trebuie să ne simţim vinovaţi sau egoişti dacă ne retragem periodic să ne evaluăm priorităţile, pentru că aşa prindem putere, uneori chiar numai stând acasă cu cei pe care-i iubim.

Păstrarea echilibrului spiritual

Exact cum dezechilibrul temporal poate afecta liniştea noastră emoţională şi spirituală, la fel dezechilibrul spiritual poate să aibă un efect dăunător asupra fiecărui aspect al vieţilor noastre. Pentru a ne păstra un echilibru spiritual perfect, trebuie să ne amintim că Domnul nu se aşteaptă ca noi să atingem perfecţiunea în viaţa muritoare. Aşteptarea nerealistă că trebuie să ne perfecţionăm în tot ceea ce facem chiar acum , limitează de fapt trăirea adevărată a Evangheliei şi descurajează spiritualitatea. Când nu reuşim să atingem noţiunile noastre preconcepute despre perfecţiune, tindem să ne autoacuzăm cu critici nemeritate şi să ne învinovăţim sau să ne epuizăm cu eforturi nerealiste pentru a urma calea spre perfecţiune.

Sfatul regelui Benjamin de a nu fugi mai repede decât ne permite forţa noastră este la fel de semnificativ spiritual pe cât este de semnificativ temporal sau chiar mai mult. O expresie cheie în sfatul regelui Benjamin este „fii sârguincios“ (vezi Mosia 4:27). Trebuie să ne amintim că acea creştere spirituală nu apare deodată, ci cere timp şi experienţă. Mesajul încurajator al Evangheliei este că Dumnezeu nu ne cere să îndeplinim fapte senzaţionale sau extraordinare, ci să încercăm să facem azi mai bine decât am făcut ieri. El este mândru de dorinţele noastre, de hotărârea noastră şi de drumul nostru precum şi de faptele noastre.

Pentru a ne păstra echilibrul spiritual trebuie să ne evaluăm progresele spirituale. Evaluarea onestă a dorinţelor inimilor noastre şi direcţia spre care se îndreaptă viaţa noastră ne poate ajuta să depăşim sentimentele de nemulţumire. Elder Neal A. Maxwell (1926-2004), din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne-a dat un sfat inspirat:

„Putem face mult mai clar deosebirea între îndemnul Spiritului de a fi mai buni şi răul care ne aminteşte deficienţele noastre, între nemulţumirea de sine şi dispreţul de sine. Avem nevoie de primul şi trebuie să-l evităm pe al doilea, amintindu-ne că, atunci când conştiinţa ne aminteşte de lucrurile bune de pe un nivel mai înalt de spiritualitate, nu este numai pentru a ne cicăli, ci şi pentru a ne atrage atenţia.

… Putem contempla cât de departe am ajuns deja în procesul de perfecţionare; este de obicei mult mai departe decât credeam noi…

… Putem face în linişte, dar mult mai onest inventarul forţelor noastre… Majoritatea dintre noi nu suntem buni să ne autoevaluăm şi avem nevoie de “cineva care poate evalua onest forţele noastre“. Satana se bucură când ne criticăm noi înşine. Dispreţul de sine este de la Satana, nu există aşa ceva în cer. Noi trebuie, desigur, să învăţăm din greşelile noastre, uitându-ne întotdeauna la deciziile din trecut în loc să ne concentrăm pe viaţa actuală.“6

Una dintre barierele care opresc echilibrul spiritual este „falsa încredere în sine“. Robert L. Millet a identificat pericolul prea marii încrederi în propriile puteri. El a spus că unii membri ai Bisericii care nu progresează se simt vinovaţi de toate problemele lor şi „caută să-şi dubleze eforturile – pentru a lucra mai greu. Dacă pacea pe care o au nu elimină complet problema, ei decid să alerge mai repede. Prea adesea ceea ce urmează este că primesc tot mai puţină recompensă pentru efortul lor – epuizare şi nemulţumire suplimentară. Răspunsul la toate problemele nu este neapărat muncă mai multă şi mai grea, mai ales în ceea ce priveşte problemele spirituale. Răspunsul este adesea să ne aflăm limitele şi să facem ceea ce putem, apoi să ne îndreptăm către Domnul pentru ajutor.“7

Să aplicăm ispăşirea

În timp ce soţia mea se lupta să scape din ciclul slujirilor credincioase urmate de nemulţumire şi descurajare, Spiritul Domnului i-a şoptit că ceea ce ea cerea de la ea însăşi nu era pe placul Domnului, deoarece ea nu permitea ispăşirii să influenţeze pe deplin viaţa ei. Nu este un semn de slăbiciune să ne folosim de ispăşire. Mai degrabă demonstrează curaj, credinţă şi recunoştinţă. Ispăşirea ne permite nu numai să ne pocăim de păcate dar şi să primim o revărsare a harului Salvatorului, care ne întăreşte când, pur şi simplu, nu avem puterea să ne depăşim slăbiciunile umane. Îi permite Salvatorului să împartă cu noi greutăţile noastre şi să ne despăgubească pentru multe lipsuri (vezi Matei 11:28–30; Eter 12:27).

Nu există pace pentru cei ale căror vieţi nu sunt echilibrate temporal sau spiritual. Ei se pot pierde plutind încolo şi încoace purtaţi de vântul descurajării şi de furtuna nemulţumirii. Aşa cum Salvatorul a liniştit furtuna de pe Marea Galileii (vezi Matei 8:26), El poate binecuvânta vieţile noastre cu calmul Său, alinându-ne şi îndrumându-ne dacă vom încetini ritmul şi vom alerga numai atât de repede cât ne permit forţele noastre şi dacă „înaintaţi cu fermitate în Hristos“ (2 Nefi 31:20).

Brent L. Top slujeşte ca preşedinte al misiunii Peoria, Illinois.

NOTE

  1. „My Peace I Give unto You“, AMCAP Journal, 1986, pag. 12–13.

  2. „Keeping Life’s Demands in Balance“, Ensign, mai 1987, pag. 14.

  3. „Glimpses of Heaven“, Ensign, dec. 1971, pag. 39.

  4. „Doctrina de bază a organizaţiilor auxiliare“, Adunarea de pregătire a conducătorilor din întreaga lume, 10 ian. 2004, pag. 8.

  5. Ensign, mai 1987, pag. 16.

  6. „Notwithstanding My Weakness“, Ensign, nov. 1976, pag. 14.

  7. Life in Christ, (1990), pag. 47–48.