Nemulțumirea de nivelul spiritualității noastre
Nemulțumirea de nivelul spiritualității noastre ne poate motiva să acționăm cu credință, să urmăm invitația Salvatorului de a face bine și să Îi oferim, cu umilință, viața noastră.
Când eram în clasele primare, mergeam acasă pe o cărare pavată care mergea într-o parte și în alta a unui deal. Era o altă cărare, care nu era pavată, și era numită „cărarea băieților”. Cărarea băieților era un drum noroios pe care puteai urca direct spre vârful dealului. Era mai scurtă, dar mult mai abruptă. La vârsta aceea, știam că pot merge pe orice cărare pe care merg băieții. Mai important, știam că trăiesc în zilele din urmă și că va trebui să fac lucruri dificile așa cum au făcut pionierii – și voiam să fiu pregătită. Așa că, din când în când, mergeam încet în spatele grupului meu de prieteni pe cărarea pavată, apoi îmi dădeam jos pantofii și mergeam desculță pe cărarea băieților. Încercam să îmi întăresc picioarele.
Când eram mică și mergeam la Societatea Primară, aceasta este ceea ce am crezut că pot face pentru a mă pregăti. Acum am altă părere! În loc să urc desculță pe o cărare de munte, știu că îmi pot pregăti picioarele să meargă pe cărarea legămintelor răspunzând la îndemnurile Duhului Sfânt. Deoarece Domnul, prin profetul Său, ne cheamă pe fiecare dintre noi să trăim și să purtăm de grijă într-un „mod mai bun și mai sfânt” și să „urcăm încă o treaptă”1.
Aceste momente în care un profet ne îndeamnă să acționăm, împreună cu sentimentul nostru înnăscut că putem face mai mult și putem fi mai buni, creează uneori, în interiorul nostru, ceea ce vârstnicul Neal A. Maxwell a numit „nemulțumirea de nivelul spiritualității noastre”2. Nemulțumirea de nivelul spiritualității noastre apare când comparăm „persoana care suntem [cu] persoana care avem puterea să devenim”3. Fiecare dintre noi, cinstit vorbind, simte că există un gol între unde ne aflăm și cine suntem și unde dorim să fim și cine dorim să devenim. Ne dorim enorm de mult să avem o capacitate mai mare. Avem aceste sentimente pentru că suntem fiice și fii ai lui Dumnezeu, născuți cu lumina lui Hristos, dar trăim, totuși, într-o lume imperfectă. Aceste sentimente sunt de la Dumnezeu și duc la apariția necesității de a acționa.
Trebuie să ne bucurăm că avem sentimente de nemulțumire în ceea ce privește nivelul spiritualității noastre, care ne îndrumă spre o cale mai înălțătoare, recunoscând și evitând, în același timp, imitațiile lui Satana – sentimentele de descurajare care ne blochează. Satana încurajează prezența acestor sentimente în interiorul nostru. Putem alege să mergem pe calea mai înălțătoare, care ne conduce să-L căutăm pe Dumnezeu și pacea și slava Sa, sau putem să-l ascultăm pe Satana, care ne bombardează cu mesaje potrivit cărora nu vom fi niciodată suficient de buni, de bogați, de inteligenți, de frumoși și nicio parte din noi nu este suficient de bună pentru ceea ce este nevoie. Nemulțumirea de spiritualitatea noastră ne poate întări sau ne poate distruge.
Să acționăm cu credință
Diferența dintre nemulțumirea de nivelul spiritualității noastre și sentimentele false induse de Satana este că nemulțumirea de nivelul spiritualității noastre ne va conduce la fapte pline de credință. Nemulțumirea de nivelul spiritualității noastre nu este o invitație de a rămâne în zona noastră de confort, nici nu ne va duce la disperare. Am învățat că, atunci când mă cufund în gânduri despre ce nu sunt, nu progresez și îmi este mult mai greu să simt Spiritul și să urmez îndemnurile Sale.4
Când era tânăr, Joseph și-a dat seama foarte clar de slăbiciunile sale și s-a îngrijorat cu privire la „[bunăstarea] sufletului [său] nemuritor”. El a spus: „Mintea mea a devenit nespus de nefericită, pentru că am avut un sentiment de vină din cauza păcatelor mele și… am simțit că jeleam pentru propriile mele păcate și pentru păcatele lumii”5. Aceasta l-a îndemnat la „reflecții serioase și… mari neliniști”6. Vă sună cunoscut? Vă simțiți neliniștite sau nefericite din cauza slăbiciunilor dumneavoastră?
Ei bine, Joseph a făcut ceva. El a spus: „Îmi spuneam deseori: Ce este de făcut?”7. Joseph a acționat cu credință. El s-a îndreptat către scripturi, a citit invitația din Iacov 1:5 și s-a îndreptat către Dumnezeu pentru ajutor. Viziunea care a urmat a dus la începerea restaurării. Cât de recunoscătoare sunt că nemulțumirea de nivelul spiritualității sale a lui Joseph și perioada sa de neliniște și confuzie l-au motivat să acționeze cu credință!
Să urmăm îndemnurile de a face bine
Lumea folosește deseori sentimentul de nemulțumire ca o scuză pentru egoism, pentru întoarcerea gândurilor către sine și către trecut și faptul de a fi preocupați de cine sunt eu, cine nu sunt eu și ce vreau eu. Nemulțumirea de nivelul spiritualității noastre ne motivează să urmăm exemplul Salvatorului care „umbla din loc în loc [și] făcea bine”8. Pe măsură ce mergem pe cărarea legămintelor, vom primi îndrumări spirituale de a-i ajuta pe alții.
O povestire pe care am auzit-o cu ani în urmă m-a ajutat să recunosc îndemnurile Duhului Sfânt și să acționez potrivit lor. Sora Bonnie D. Parkin, fostă președintă generală a Societății de Alinare, a împărtășit următoarele:
„Susan… era o croitoreasă minunată. Președintele [Spencer W.] Kimball făcea parte din episcopia [ei]. Într-o duminică, Susan a observat că acesta avea un costum nou. Tatăl ei îi adusese recent… un material de mătase superb. Susan a crezut că din acel material putea să facă o cravată foarte frumoasă care să se asorteze cu noul costum al președintelui Kimball. Așa că luni a făcut cravata. A împachetat-o în hârtie și a mers pe strada unde locuia președintele Kimball.
În drum spre ușa de la intrare, s-a oprit brusc și s-a gândit: «Cine sunt eu să-i fac o cravată profetului? Probabil că are foarte multe». Hotărâtă că a făcut o greșeală, s-a întors pentru a pleca.
Chiar atunci, sora Kimball a deschis ușa din față a casei și a spus: «O, Susan!».
Fiind foarte agitată și rușinată, Susan a spus: «L-am văzut pe președintele Kimball purtând un nou costum duminică. Tata tocmai mi-a adus niste mătase din New York… așa că i-am făcut o cravată».
Înainte să poată continua, sora Kimball a oprit-o, și-a pus mâinile pe umerii ei și a spus: «Susan, nu suprima niciodată un gând care te îndeamnă să fii generoasă»”9.
Îmi place foarte mult acest lucru! „Nu suprima niciodată un gând care te îndeamnă să fii generoasă.” Uneori, când simt îndemnul de a face ceva pentru cineva, mă întreb dacă a fost un îndemn sau au fost doar propriile gânduri. Dar mi se reamintește că „ceea ce este de la Dumnezeu invită și îndeamnă la lucru bun continuu; de aceea, fiecare lucru care invită și îndeamnă la a face bine și la a-L iubi pe Dumnezeu și a-L sluji pe El este inspirat de către Dumnezeu”10.
Fie că sunt îndemnuri directe sau doar impulsuri de a ajuta, o faptă bună nu este niciodată irosită, deoarece „dragostea nu va pieri niciodată”11 și nu este niciodată răspunsul greșit.
Adesea nu este timpul potrivit și rareori cunoaștem impactul faptelor noastre mici de slujire. Dar, din când în când, vom recunoaște că am fost instrumente în mâinile lui Dumnezeu și vom fi recunoscători să știm că lucrarea Duhului Sfânt realizată prin intermediul nostru reprezintă o manifestare a aprobării lui Dumnezeu.
Dragi surori, dumneavoastră și cu mine putem să ne rugăm ca Duhul Sfânt să ne arate „toate lucrurile pe care trebuie să le [facem]”12, chiar și atunci când avem un program încărcat. Când sunteți îndemnate, puteți lăsa vasele în chiuvetă sau alte lucruri pe care oamenii vor să le realizați pentru a-i citi unui copil, a vă întâlni cu o prietenă, a avea grijă de copilul unui vecin sau a sluji în templu. Nu mă înțelegeți greșit – îmi place să fac liste cu lucruri de făcut și să le bifez pe cele pe care le-am făcut. Dar pacea vine atunci când știm că faptul de a fi mai buni nu înseamnă să facem mai multe. Faptul că răspund la nemulțumiri urmând îndemnuri schimbă modul în care percep „timpul meu” și cum văd oamenii, anume nu ca pe întreruperi, ci ca pe scopul vieții mele.
Nemulțumirea de nivelul spiritualității noastre ne conduce la Hristos
Nemulțumirea de nivelul spiritualității personale conduce la umilință, nu la compătimirea de sine sau descurajarea care apar ca urmare a comparațiilor în care noi nu suntem suficient de buni. Femeile care țin legămintele sunt extrem de diferite. Familiile, experiențele lor de viață și circumstanțele lor sunt diferite.
Desigur, niciunul dintre noi nu se va ridica la nivelul potențialului nostru divin și există adevăr în faptul că singuri nu putem fi suficient de buni. Dar vestea bună a Evangheliei este că, prin harul lui Dumnezeu, noi suntem suficient de buni. Cu ajutorul lui Hristos, putem face toate lucrurile.13 Scripturile promit că „vom găsi har pentru a ajuta la nevoie”14.
Adevărul surprinzător este că slăbiciunile noastre pot deveni o binecuvântare când ne ajută să ne umilim și să ne întoarcem către Hristos.15 Nemulțumirea devine divină când ne apropiem de Isus Hristos cu umilință prezentându-I nevoia noastră, în loc să ezităm să ne apropiem de El din cauză că ne autocompătimim.
De fapt, miracolele lui Isus încep deseori cu recunoașterea unei dorințe, nevoi, greșeli sau imperfecțiuni. Vă amintiți povestirea cu pâinile și peștii? Fiecare autor al celor patru Evanghelii relatează cum Isus a hrănit în mod miraculos miile de persoane care Îl urmau.16 Dar povestirea a început cu momentul în care ucenicii au recunoscut lipsa; au înțeles că au doar „cinci pâini de orz și doi pești; dar ce sunt acestea la atâția?”17. Ucenicii aveau dreptate: ei nu aveau suficientă mâncare, dar I-au dat lui Isus ce au avut și, apoi, El a înfăptuit miracolul.
Ați simțit vreodată că talentele și darurile dumneavoastră sunt prea mici pentru sarcinile pe care le aveți de îndeplinit? Eu da. Dar dumneavoastră și cu mine Îi putem da lui Hristos ce avem și El va multiplica eforturile noastre. Ceea ce aveți de oferit este mai mult decât suficient – chiar ținând cont de fragilitatea și slăbiciunile dumneavoastră umane – dacă vă bizuiți pe harul lui Dumnezeu.
Adevărul este că fiecare dintre noi este la o generație distanță de Divinitate, fiecare dintre noi este un copil al lui Dumnezeu.18 Și, așa cum a făcut El atât cu profeții, cât și cu bărbații și femeile obișnuite, de-a lungul timpurilor, tot așa intenționează Tatăl Ceresc să ne transforme și pe noi.
C. S. Lewis a explicat puterea de transformare a lui Dumnezeu astfel: „Imaginați-vă că sunteți o casă vie. Dumnezeu vine să reconstruiască această casă. Poate că la început înțelegeți ce vrea să facă. Îndreaptă jgheaburile, astupă găurile din acoperiș și așa mai departe; știați bine că aceste reparații trebuia făcute și nu vă mirați. Dar, apoi, începe să ciocănească prin casă într-un mod care doare groaznic de tare… [Ei bine,] El construiește o casă destul de diferită de cea la care vă gândeați… Credeați că veți fi transformat într-o vilă cochetă, dar el construiește un palat. El dorește să vină să locuiască în casa dumneavoastră”19.
Datorită sacrificiului ispășitor al Salvatorului nostru, putem să devenim capabili să îndeplinim sarcinile pe care le avem. Profeții ne-au învățat că, dacă urcăm pe cărarea uceniciei, putem fi sfințiți prin harul lui Hristos. Nemulțumirea de nivelul spiritualității noastre ne poate motiva să acționăm cu credință, să urmăm invitația Salvatorului de a face bine și să Îi oferim, cu umilință, viața noastră. În numele lui Isus Hristos, amin.