Minunata voastră călătorie spre casă
Preşedintele Dieter F. Uchtdorf
al doilea consilier în Prima Preşedinţie
Pe măsură ce folosiţi, cu bucurie, harta pe care Tatăl vostru iubitor v-a oferit-o pentru călătoria voastră, ea vă va conduce spre locuri sfinte şi vă veţi ridica la potenţialul vostru divin.
În această seară, suntem onoraţi să-l avem alături de noi pe preşedintele Thomas S. Monson, profetul nostru iubit. Preşedinte Monson, ne rugăm pentru dumneavoastră neîncetat.
Dragi surori, vă mulţumesc pentru muzică şi cuvântul spiritual. A fost atât de inspirator şi potrivit pentru Paşte, perioada sacră pe care o sărbătorim în această săptămână.
Este o bucurie să mă aflu aici, alături de voi, tinere surori preţioase, şi de mamele voastre şi de minunatele voastre conducătoare. Aveţi spirite radioase şi zâmbete molipsitoare. Fără îndoială, Domnul este plin de grijă față de voi şi vă priveşte cu dragoste din cer.
Am crescut în Zwickau, în fosta Germanie de Est. Când aveam în jur de 11 ani, tatăl meu se afla sub supraveghere atentă fiind disident politic şi părinţii mei au considerat că singura soluţie pentru ca familia noastră să fie în siguranţă ar fi fost să fugim în Germania de Vest. Părinţii mei au hotărât că planul cel mai sigur ar fi fost ca noi să plecăm în diferite momente şi să urmăm diferite trasee spre vest, lăsând toate bunurile noastre în urmă.
Deoarece tatăl meu risca cel mai mult, el a luat-o pe drumul cel mai scurt, prin Berlin. Fraţii mei mai mari au luat-o spre nord şi fiecare şi-a găsit propriul drum spre vest. Sora mea − care avea vârsta multora dintre voi care vă aflaţi astăzi aici − împreună cu Helga Fassmann, învăţătoarea ei de la Tinerele Fete şi alte câteva persoane, au luat trenul care trecea tangenţial prin Germania de Vest. Ele l-au plătit pe controlor să le deschidă una dintre uşile trenului şi, după ce acesta a trecut graniţa în Germania de Vest, au sărit din trenul aflat în mişcare spre libertate. Ce mult am admirat-o pe sora mea pentru curajul ei!
Eu eram cel mai mic dintre copii şi mama mea a hotărât că noi doi vom traversa pe jos un lanţ muntos care separa cele două ţări. Îmi amintesc că ea a împachetat ceva de mâncare ca şi cum am fi mers într-o excursie sau la un picnic în munţi.
Am luat un tren cât de departe am putut şi apoi am mers pe jos multe ore, apropiindu-ne tot mai mult de graniţa cu Germania de Vest. Graniţele erau atent supravegheate, dar noi aveam o hartă şi cunoşteam timpul şi locul prin care avea să fie cel mai sigur să trecem. Puteam simți neliniştea mamei mele. A inspectat foarte bine zona să vadă dacă nu eram urmăriţi. Picioarele şi genunchii ei păreau să fie tot mai lipsiţi de putere cu fiecare pas pe care îl făcea. Am ajutat-o să care bagajul greu, plin cu alimente, documente importante şi poze de familie, pe măsură ce am urcat un ultim deal lung. Cu siguranţă, ea gândea că trecuserăm deja graniţa. Când în sfârşit a simţit că eram în siguranţă, ne-am așezat şi am început să mâncăm prânzul pregătit pentru picnic. Sunt sigur că, pentru prima oară în acea zi, ea a respirat uşurată.
De-abia atunci am observat semnul de frontieră. Era în continuare în faţa noastră! Mâncaserăm pe partea greşită a graniţei. Ne aflam încă în Germania de Est!
Grănicerii ar fi putut apărea în orice moment!
Mama mea a împachetat repede mâncarea şi ne-am grăbit spre marginea dealului cât de repede am putut. De această dată, nu am îndrăznit să ne oprim până când nu am ştiut sigur că am ajuns de partea cealaltă a graniţei.
Deşi fiecare membru al familiei noastre o luase pe un traseu diferit şi experimentase greutăţi diferite pe drum, în cele din urmă am ajuns cu toţii în siguranţă. În final, familia noastră s-a reunit. Ce zi glorioasă a fost aceea!
Povestiri despre călătorii
Ceea ce tocmai v-am spus este o călătorie foarte preţioasă pentru mine. Acum pot să mă uit în urmă şi să recunosc mai multe „călătorii” de acest fel pe care le-am făcut de-a lungul timpului. Nu toate au necesitat trecerea unor şiruri de munţi sau unor graniţe politice; unele au avut mai mult de a face cu trecerea peste încercări sau creşterea în spirit. Dar toate acestea au fost călătorii. Cred că fiecare viaţă este o colecţie de „poveşti [individuale] despre călătorii”.
Sunt sigur că ştiţi că fiecare tradiţie culturală este bogată în povestiri despre călătorii. De exemplu, cunoaşteţi, probabil, călătoria lui Dorothy şi a câinelui ei, Toto, din Vrăjitorul din Oz. Dorothy şi Toto au fost luaţi pe sus de o tornadă şi duşi în tărâmul lui Oz. Acolo, Dorothy a găsit acel drum galben, pavat cu cărămidă, care marca direcţia unei călătorii care, în cele din urmă, avea să o conducă spre casă.
Apoi, Ebenezer Scrooge, personajul lui Charles Dickens, care este purtat în călătoria sa, nu din loc în loc, ci din timp în timp. El călătoreşte tocmai în interiorul inimii sale şi acest lucru îl ajută să înţeleagă de ce devenise omul care era şi ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi continuat pe acea cale a egoismului şi a nerecunoştinţei.1
Unul dintre marile romane clasice din literatura chineză este Călătorie spre vest. Scris în secolul al XVI-lea, acesta relatează foarte frumos aventura şi pelerinajul unui călugăr care, cu ajutorul a patru personaje prietenoase, călătoreşte spre iluminare spirituală.
Şi, desigur, Bilbo Baggings, micul hobbit cuminte care tare ar fi preferat să rămână acasă şi să-şi mănânce supa. Dar, după ce a auzit o bătaie în uşă, el a dat ascultare chemării marelui necunoscut şi a ieşit în lume cu un vrăjitor şi un grup de pitici pentru a îndeplini o misiune periculoasă, dar extrem de importantă.2
O poveste universală
Nu-i aşa că ne plac poveştile acestea pentru că ne putem identifica cu călătorii? Succesele sau eşecurile lor ne pot ajuta să ne găsim calea prin viaţă. Prezentarea video pe care am vizionat-o acum câteva minute spune o poveste minunată despre călătorii. Poate că aceste poveşti ne aduc, de asemenea, aminte de o călătorie care ar trebui să ne fie tuturor familiară − aceea în care noi toţi jucăm un rol important.
Povestea a început cu foarte mult timp în urmă, cu mult timp înainte ca pământul să se rotească pe orbita sa, cu mult timp înainte ca soarele să înceapă să-şi întindă razele calde în spaţiul cel rece, cu mult timp înainte ca făpturile mari şi mici să populeze planeta noastră. La începutul acestei poveşti, voi aţi trăit într-un loc îndepărtat şi frumos.
Nu cunoaştem multe detalii despre viaţa din existenţa premuritoare, însă ştim câteva. Tatăl nostru Ceresc ne-a revelat cine este El, cine suntem noi şi cine am putea deveni.
Atunci, în acea primă stare, aţi ştiut cu certitudine absolută că Dumnezeu există pentru că L-aţi văzut şi L-aţi auzit. L-aţi cunoscut pe Isus Hristos care avea să devină Mielul lui Dumnezeu. Aţi avut credinţă în El. Şi aţi ştiut că destinul vostru nu era de a rămâne acolo, în siguranţa căminului vostru din lumea premuritoare. Chiar dacă v-a plăcut să trăiţi în acea existenţă eternă, aţi ştiut că trebuia să vă îmbarcaţi într-o călătorie. Urma să plecaţi din braţele Tatălui vostru, să treceţi printr-un văl al uitării, să primiţi un trup muritor şi să învăţaţi şi să aveţi experienţe care aveau să vă ajute să creşteţi şi să deveniţi mai asemănătoare Tatălui Ceresc şi să vă întoarceţi în prezenţa Sa.
În acel loc sfânt, înconjurate de cei pe care i-aţi cunoscut şi i-aţi iubit, întrebarea de pe buzele şi din inimile voastre trebuie să fi fost: „Oare mă voi întoarce în siguranţă în căminul meu din cer?”
Multe lucruri aveau să fie imposibil de controlat. Viaţa muritoare avea să fie grea uneori, plină de experiențe neaşteptate de-a lungul drumului: boli, supărări, accidente, conflicte.
În lipsa amintirilor din existenţa premuritoare − a faptului că aţi trăit odată în prezenţa Tatălui Ceresc − aveaţi să recunoaşteţi glasul Lui în mijlocul zgomotului şi a abaterii atenției din viaţa muritoare?
Călătoria care se aşternea în faţa voastră părea atât de lungă şi de nesigură − atât de riscantă.
Nu avea să fie uşor, dar ştiaţi că avea să merite orice efort.
Aşadar, eraţi acolo, la începutul călătoriei voastre eterne, aşteptând cu mare entuziasm şi speranţă − şi cu oarecare îngrijorare şi frică, îmi imaginez.
Ştiaţi că, în cele din urmă, Dumnezeu avea să fie drept − că bunătatea Sa avea să învingă. Participaserăţi la marile consilii din cer şi ştiuserăţi că Salvatorul şi Mântuitorul vostru, Isus Hristos, avea să pregătească o cale prin care să fiţi curăţate de păcat şi salvate de la moartea fizică. Ați avut credinţă că, în cele din urmă, aveaţi să vă bucuraţi şi să vă ridicaţi glasul împreună cu un cor din cer, cântând laude numelui Său cel sfânt.
Și astfel, aţi respirat adânc…
Şi aţi făcut un pas mare înainte…
Şi iata-vă!
Fiecare dintre voi v-aţi îmbarcat în propria călătorie minunată înapoi spre căminul vostru ceresc!
Harta voastră
Acum, pentru că sunteţi aici, pe pământ, ar putea fi înţelept să vă întrebaţi cum merge călătoria voastră. Sunteţi pe drumul cel drept? Deveniţi persoana care ați fost desemnată să fiți și s-a dorit să deveniţi? Faceţi alegerile care vă vor ajuta să vă întoarceţi la Tatăl vostru în cer?
El nu v-a trimis în această călătorie doar ca să hoinăriţi singure la întâmplare. El doreşte să vă întoarceţi acasă la El. El v-a dat părinţi iubitori şi conducători credincioşi din Biserică, împreună cu o hartă care descrie locul şi identifică pericolele; harta vă arată unde se află pacea şi fericirea şi vă va ajuta să vă planificaţi drumul înapoi spre casă.
Unde puteţi găsi această hartă?
-
în scripturile sfinte;
-
în cuvintele profeţilor şi apostolilor;
-
şi în revelaţia personală de la Duhul Sfânt.
Această hartă este Evanghelia lui Isus Hristos, vestea cea bună şi calea plină de bucurii a unui ucenic al lui Hristos. Este exemplul şi sunt poruncile pe care ni le-a dat Avocatul şi Mentorul nostru care cunoaşte calea pentru că El este calea.3
Desigur, nu ne ajută cu nimic să avem o hartă dacă nu o studiem − dacă nu o folosim pentru a naviga prin viaţă. Vă invit să faceţi din studiul şi aplicarea cuvântului lui Dumnezeu o mare prioritate. Deschideţi-vă inima ca Duhul Sfânt să vă poată îndruma de-a lungul călătoriei voastre prin viaţă.
Harta voastră este plină de mesaje încurajatoare şi preţioase de la Tatăl vostru Ceresc şi Fiul Său, Isus Hristos. Astăzi, aş dori să împărtăşesc cu voi trei din acele mesaje care vă vor ajuta să aveţi o călătorie spre casa din cer încununată cu succes.
Primul mesaj: „Nu vă temeţi, pentru că Eu, Domnul, sunt cu voi”4.
Nu sunteţi singure în această călătorie. Tatăl vostru Ceresc vă cunoaşte. Chiar şi atunci când nimeni altcineva nu vă aude, El vă aude. Când vă bucuraţi în neprihănire, El se bucură împreună cu voi. Când sunteţi copleşite de încercări, El plânge împreună cu voi.
Interesul pe care îl are Tatăl Ceresc în voi nu depinde de cât de bogate sau frumoase ori sănătoase sau deştepte sunteţi. El nu vă vede aşa cum vă vede lumea; El vă vede aşa cum sunteţi în realitate. El se uită la inima voastră.5 Şi El vă iubeşte6 pentru că sunteţi copiii Lui.
Dragi surori, căutaţi-L cu toată inima şi Îl veţi găsi.7
Vă promit, nu sunteţi singure.
Acum, uitaţi-vă un moment la oamenii din jurul vostru. Unii pot fi conducătorii voştri, prietenii sau membrii familiei voastre. Pe alţii, poate că nu i-aţi mai întâlnit niciodată. Totuşi, fiecare persoană pe care o vedeţi în jurul vostru − la această adunare sau în orice alt loc, azi sau în orice alt moment − a fost curajoasă în lumea premuritoare. Acea persoană modestă şi obişnuită care stă lângă voi poate fi una dintre măreţele persoane pe care le-ați iubit şi admirat în locuinţa spiritelor. Şi voi trebuie să fi fost un astfel de model de urmat!
Puteţi fi sigure de un lucru: fiecare persoană pe care o vedeţi − indiferent de rasă, religie, orientare politică, conformaţia trupului sau înfăţişare − face parte din familie. Tânăra fată la care vă uitaţi are acelaşi Tată Ceresc ca şi voi şi a plecat din prezenţa Sa plină de dragoste la fel ca şi voi, nerăbdătoare să vină şi să locuiască pe acest pământ pentru ca, într-o zi, să se poată întoarce la El.
Cu toate acestea, s-ar putea ca ea să se simtă singură, la fel cum vă simţiţi şi voi uneori. Uneori, ar putea chiar uita scopul călătoriei sale. Amintiţi-i, vă rog, prin cuvintele şi faptele voastre, că nu este singură. Suntem aici pentru a ne ajuta unii pe alţii.
Viaţa poate fi dificilă şi poate împietri inimile atât de mult încât unii oameni par a fi de neatins. Unii pot fi plini de mânie. Alţii îşi bat joc şi-i ridiculizează pe cei care cred într-un Dumnezeu iubitor. Dar gândiţi-vă la acest lucru: chiar dacă ei nu-şi amintesc, au dorit şi ei, într-un anumit moment, să se întoarcă la Tatăl lor din Ceruri.
Nu este responsabilitatea voastră să convertiţi pe cineva. Aceasta este responsabilitatea Duhului Sfânt. Sarcina voastră este să vă împărtăşiţi crezurile şi să nu vă fie teamă. Fiţi prietene cu toţi, dar nu vă compromiteţi niciodată standardele. Rămâneţi fidele convingerilor şi credinţei voastre. Fiţi hotărâte, pentru că sunteţi fiice a lui Dumnezeu şi El este alături de voi!
Al doilea mesaj: „Să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit eu”8.
V-aţi întrebat vreodată ce limbă am vorbit când am trăit în prezenţa lui Dumnezeu? Am mari bănuieli că a fost germana, deşi cred că nimeni nu ştie sigur. Dar ştiu că în viaţa noastră premuritoare am învăţat în mod direct, de la Tatăl spiritelor noastre, un limbaj universal − limbaj care are putere să depăşească bariere emoţionale, fizice şi spirituale.
Limbajul acela este dragostea pură a lui Isus Hristos.
Este cel mai puternic limbaj din lume.
Dragostea lui Hristos nu este o dragoste prefăcută. Nu este o dragoste exprimată printr-o felicitare. Nu este o dragoste elogiată în muzică şi în filme.
Această dragoste produce o adevărată schimbare de caracter. Poate învinge ura şi topi invidia. Poate vindeca resentimente şi învinge sentimentele de amărăciune. Poate înfăptui miracole.
Noi am primit „primele lecţii”9 în acest limbaj al dragostei când am fost, ca spirite, în prezenţa lui Dumnezeu şi aici, pe pământ, avem ocazii să exersăm acest limbaj şi să-l vorbim fluent. Voi puteți ști dacă învăţaţi acest limbaj al dragostei evaluând ceea ce vă motivează gândurile şi faptele.
Când gândurile voastre principale sunt concentrate asupra lucrurilor care vă vor aduce beneficii, motivaţiile voastre pot fi egoiste şi superficiale. Nu acesta este limbajul pe care vreţi să-l învăţaţi.
Dar, când gândurile şi comportamentele voastre principale sunt concentrate asupra slujirii lui Dumnezeu şi altora − când doriţi cu adevărat să-i binecuvântaţi şi să-i înălţaţi pe cei din jurul vostru − atunci puterea dragostei pure a lui Hristos poate să lucreze în inima şi în viața voastră. Acesta este limbajul pe care vreţi să-l învăţaţi.
Pe măsură ce vorbiţi fluent acest limbaj şi-l folosiţi în interacţiunile cu ceilalţi, ei vor recunoaşte ceva în voi care s-ar putea să trezească în ei un sentiment ascuns demult, acela de a căuta calea cea dreaptă pentru a călători înapoi spre căminul lor ceresc. La urma urmei, limbajul dragostei este şi limba lor maternă.
Această influenţă profundă şi de durată este un limbaj care ajunge la fiecare suflet. Este un limbaj al înţelegerii, un limbaj al slujirii, un limbaj al înălţării, al bucuriei şi mângâierii.
Învăţaţi să folosiţi limbajul universal al dragostei lui Hristos.
Şi cel de-al treilea mesaj: „[Fiţi bucuroase]”10.
Uneori nu avem răbdare în timpul călătoriei noastre, nu-i aşa? Dacă aveţi 12 ani, aţi vrea să aveţi 14. La 14 ani, aţi vrea să aveţi 18. Şi la 18 ani, câteodată, aţi vrea chiar să aveţi din nou 12 şi să puteți s-o luaţi de la capăt.
Vor fi întotdeauna lucruri de care să vă plângeţi − lucruri care nu par să meargă tocmai bine. S-ar putea să vă petreceţi zilele fiind triste, singure, neînţelese sau nedorite. Dar nu aceasta este călătoria la care aţi sperat şi nu este călătoria pe care Tatăl Ceresc v-a trimis să o faceţi. Amintiţi-vă, sunteţi cu adevărat o fiică a lui Dumnezeu!
Ştiind acest adevăr, vă invit să mergeţi cu încredere şi bucurie. Da, drumul este accidentat şi are ocolișuri şi chiar unele primejdii. Însă nu vă concentraţi pe acestea. Căutaţi fericirea pe care a pregătit-o Tatăl din Ceruri pentru voi în fiecare etapă a călătoriei voastre. Fericirea este destinaţia, dar este şi drumul spre destinaţie. „Pace în această lume şi viaţă veşnică în lumea care va veni” este ceea ce promite El.11 De aceea, El ne porunceşte să „[fim] bucuroşi”.
Pe măsură ce folosiţi, cu bucurie, harta pe care v-a dat-o Tatăl pentru călătoria voastră, ea vă va conduce spre locuri sfinte şi vă veţi ridica la potenţialul vostru divin. Veţi creşte să fiţi fiica lui Dumnezeu care aţi sperat că veţi deveni.
Dragi surori, dragi tinere fete ale Bisericii, dragi tinere prietene, în calitate de apostol al Domnului, vă las o binecuvântare că vă veţi găsi calea în această călătorie spre casă şi că veţi fi o inspiraţie pentru ceilalţi călători. De asemenea, promisiunea şi rugăciunea mea este că, pe măsură ce onoraţi şi trăiţi demne de legămintele, principiile şi valorile Evangheliei lui Isus Hristos, Tatăl Ceresc va fi acolo, la finalul călătoriei voastre. Vă va îmbrăţişa şi veţi şti odată pentru totdeauna că aţi ajuns în siguranţă acasă. În numele lui Isus Hristos, amin.