2010-2019
La încheierea acestei conferinţe
Aprilie 2012


La încheierea acestei conferinţe

Fie ca dumneavoastră să meditaţi la adevărurile pe care le-aţi auzit şi fie ca acestea să vă ajute să deveniţi mai buni decât eraţi atunci când a început conferinţa

Inima mea este înduioşată acum, la încheierea acestei conferinţe. Am fost binecuvântaţi din plin în timp ce am ascultat sfatul şi mărturiile celor care ne-au vorbit. Cred că dumneavoastră sunteţi de acord cu mine că am simţit Spiritul Domnului pe măsură ce inimile noastre au fost atinse şi mărturiile întărite.

Încă o dată, ne-am bucurat de muzică frumoasă, care a intensificat şi îmbogăţit fiecare sesiune a conferinţei. Îmi exprim recunoştinţa pentru toţi cei care au împărtăşit cu noi talentele lor în această privinţă.

Ofer sincere mulţumiri fiecărei persoane care ne-a vorbit, precum şi celor care au spus rugăciuni la fiecare dintre sesiuni.

Sunt multe persoane care lucrează la fiecare conferinţă în spatele scenei sau în funcţii mai puţin vizibile publicului. Nu ar fi posibil ca noi să ţinem aceste sesiuni fără ajutorul lor. Ofer mulţumiri fiecăruia dintre ei, de asemenea.

Ştiu că sunteţi alături de mine în a exprima profundă recunoştinţă faţă de acei fraţi şi surori care au fost eliberaţi din chemările lor în timpul acestei conferinţe. Ne va fi dor de ei. Contribuţia lor la lucrarea Domnului a fost enorm de mare şi se va face simţită de-a lungul generaţiilor viitoare.

De asemenea, am susţinut, prin ridicarea mâinii, fraţi şi surori care au fost chemaţi în poziţii noi în timpul acestei conferinţe. Le urăm bun venit şi vrem ca ei să ştie că suntem nerăbdători să slujim împreună cu ei în munca Domnului. Ei au fost chemaţi prin inspiraţie divină.

Transmisiunea acestei conferinţe a avut o acoperire fără precedent, fiind transmisă pe multe continente, oamenilor de pretutindeni, în zone unde nu mai fusese înainte. Deşi suntem departe de mulţi dintre dumneavoastră, ne simţim aproape de dumneavoastră şi simţim devotamentul dumneavoastră şi vă transmitem dragostea şi aprecierea noastră oriunde v-aţi afla.

Cât de binecuvântaţi suntem, dragi fraţi şi surori, să avem Evanghelia restaurată a lui Isus Hristos în vieţile şi inimile noastre. Ea oferă răspunsuri la cele mai importante întrebări ale vieţii. Ea ne oferă speranţă şi face ca vieţile noastre să aibă scop.

Trăim în vremuri tulburi. Vă asigur că Tatăl nostru Ceresc cunoaşte încercările cu care ne confruntăm. El ne iubeşte pe fiecare dintre noi şi doreşte să ne binecuvânteze şi să ne ajute. Fie ca noi să Îl căutăm prin rugăciune, aşa cum El ne-a amintit când a spus: „Roagă-te întotdeauna şi Eu voi revărsa Spiritul Meu asupra ta şi mare va fi binecuvântarea ta – da, chiar mai mare decât dacă ai obţine comorile pământului”1.

Dragii mei fraţi şi surori, fie ca dumneavoastră să aveţi căminele pline de dragoste şi respect şi cu Spiritul Domnului. Iubiţi-vă familiile. Dacă sunt neînţelegeri sau certuri între dumneavoastră, vă îndemn să le rezolvaţi acum. Salvatorul a spus:

„Nu vor fi niciun fel de certuri între voi…

Căci adevărat, adevărat vă spun Eu vouă, cel care are spiritul de ceartă nu este de-al Meu, ci este de-al diavolului, care este tatăl certurilor; şi el agită inimile oamenilor ca să se certe cu mânie unul cu altul.

[Dar] iată, aceasta nu este doctrina Mea… ci doctrina Mea este ca asemenea lucruri să se termine”2.

În calitate de slujitor umil al dumneavoastră, repet cuvintele regelui Beniamin adresate poporului său:

„Eu nu v-am poruncit să… credeţi că eu, prin mine însumi, sunt mai presus decât un muritor.

Eu sunt la fel ca şi voi, supus la tot felul de slăbiciuni la trup şi la minte; şi totuşi, am fost ales… de către mâna Domnului… şi am fost păstrat şi apărat de către puterea Lui fără asemănare, ca să vă slujesc cu toată puterea, mintea şi tăria pe care Domnul mi le-a dat”3.

Dragii mei fraţi şi surori, doresc din toată inima mea să fac voia Domnului şi să slujesc pe El şi pe dumneavoastră.

Acum, când plecăm de la această conferinţă, mă rog ca binecuvântările cerului să se reverse peste fiecare dintre dumneavoastră. Fie ca dumneavoastră, cei care sunteţi departe de casă, să vă întoarceţi în siguranţă. Fie ca dumneavoastră să meditaţi la adevărurile pe care le-aţi auzit şi fie ca acestea să vă ajute să deveniţi mai buni decât eraţi acum două zile când a început conferinţa.

Până ne vom revedea peste şase luni, mă rog ca binecuvântările Domnului să fie asupra dumneavoastră şi asupra fiecăruia dintre noi, şi spun acestea în numele Său sfânt – chiar Isus Hristos, Domnul şi Salvatorul nostru – amin.