2010-2019
Îndrumare părintească curajoasă
Octombrie 2010


Curajoasă îndrumare părintească

În aceste ultime zile, lumea are nevoie cu adevărat de curajoasa îndrumare părintească din partea mamelor şi a taţilor, cărora să nu le fie teamă să-şi facă cunoscute crezurile sau standardele şi să ia atitudine.

Aş dori să mă adresez azi părinţilor adolescenţilor. Tinerii dumneavoastră inteligenţi şi energici sunt viitorul Bisericii şi, de aceea, ei sunt ţinta principală a duşmanului. Mulţi dintre dumneavoastră, mame şi taţi credincioşi, ascultaţi conferinţa de azi, rugându-vă să primiţi răspunsuri care să vă ajute să vă îndrumaţi copiii în timpul acestor ani importanţi din viaţa lor. Nepoţii mei cei mai mari au devenit de curând adolescenţi, aşa că subiectul este important pentru mine. Nu există părinţi perfecţi şi nici răspunsuri uşoare, dar există principii ale adevărului pe care ne putem baza.

Tema comună pentru Tinerii Băieţi şi Tinerele Fete în anul 2010 a fost luată din Iosua. Ea începe: „Întăreşte-te şi îmbărbătează-te. Nu te înspăimânta” (Iosua 1:9). Această frază din scripturi ar fi o temă bună şi pentru părinţi. În aceste ultime zile, lumea are nevoie cu adevărat de curajoasa îndrumare părintească din partea mamelor şi a taţilor, cărora să nu le fie teamă să-şi facă cunoscute crezurile sau standardele şi să ia atitudine.

Imaginaţi-vă, pentru o clipă, că fiica dumneavoastră ar sta pe calea ferată şi dumneavoastră aţi auzi şuieratul trenul. Aţi avertiza-o să plece de pe şine? Sau aţi ezita, îngrijorându-vă că ar putea crede că sunteţi prea protectori? Dacă ea ar ignora avertismentul dumneavoastră, aţi muta-o repede într-un loc sigur? Sigur că da! Dragostea pentru fiica dumneavoastră ar avea întâietate faţă de toate celelalte considerente. Aţi preţui viaţa ei mai mult decât părerea ei temporară despre dumneavoastră.

Provocările şi ispitele apar în vieţile adolescenţilor noştri cu viteza şi puterea unui tren. Aşa cum ni se aminteşte în declaraţia despre familie, părinţii sunt responsabili de protejarea copiilor lor.1 Aceasta înseamnă atât spiritual, cât şi fizic.

În Cartea lui Mormon citim despre Alma cel Tânăr, sfătuindu-şi fiul nestatornic. Corianton făcuse câteva greşeli foarte serioase în timp ce slujea în misiune printre zoramiţi. Alma l-a iubit suficient de mult încât să-i vorbească direct despre acea problemă. El şi-a exprimat dezamăgirea profundă faţă de faptul că fiul său se comportase imoral şi i-a explicat acestuia consecinţele grave ale păcatului.

Mă simt inspirat de fiecare dată când citesc aceste cuvinte curajoase ale lui Alma: „Şi acum Spiritul Domnului îmi spune mie: Porunceşte copiilor tăi să facă bine…; de aceea, îţi poruncesc ţie, fiul meu, în frica lui Dumnezeu, ca tu să te abţii de la nedreptăţile tale” (Alma 39:12). Această intervenţie făcută din timp de tatăl său a avut un efect puternic asupra vieţii lui Corianton. El s-a pocăit şi a slujit cu credinţă după aceea (vezi Alma 42:31; 43:1–2).

În contrast cu exemplul lui Alma este exemplul unui alt tată din scripturi, Eli din Vechiul Testament. Eli a slujit ca înalt preot în Israel în timpul copilăriei profetului Samuel. Scripturile arată că Domnul l-a mustrat grav „pentru că fiii lui s-au făcut vrednici de lepădat, fără ca el să-i fi oprit” (1 Samuel 3:13). Fiii lui Eli nu s-au pocăit niciodată şi tot Israelul a suferit din cauza nesăbuinţei lor. Povestirea despre Eli ne învaţă că părinţii care îşi iubesc copiii nu îşi pot permite să se lase intimidaţi de ei.

Cu mai mulţi ani în urmă, la conferinţa generală, vârstnicul Joe J. Christensen ne-a reamintit că: „A fi părinte nu este un concurs de popularitate”.2 În acelaşi spirit, vârstnicul Robert D. Hales a observat: „Uneori ne este frică de copiii noştri – frică să ne sfătuim cu ei de teamă să nu-i ofensăm”. 3

Cu ani în urmă, fiul nostru în vârstă de 17 ani a vrut să meargă într-o excursie la sfârşit de săptămână cu prietenii lui, care erau cu toţii băieţi buni. Ne-a cerut voie să meargă. Am vrut să spun da, dar, din anumite motive, am simţit că nu este bine să meargă în acea excursie. I-am împărtăşit sentimentele soţiei mele, care m-a susţinut foarte tare. „Trebuie să ascultăm acel glas de avertizare”, a spus ea.

Desigur, fiul nostru a fost dezamăgit şi a întrebat de ce nu voiam ca el să meargă. I-am răspuns cinstit că nu ştiam de ce. „Pur şi simplu am simţit că nu este bine să mergi în această excursie”, am explicat, „şi te iubesc prea mult ca să ignor aceste sentimente”. Am fost surprins când a spus: „Este bine, tată. Înţeleg”.

Tinerii înţeleg mai mult decât credem, deoarece şi ei au darul Duhului Sfânt. Ei încearcă să recunoască Spiritul când Acesta vorbeşte, şi ei urmează exemplul nostru. De la noi, ei învaţă să fie atenţi la îndemnurile pe care le primesc deoarece, dacă ei „simt că ceva nu este bine”, cel mai bine este să asculte îndemnurile.

Este foarte important ca soţii şi soţiile să fie uniţi când fac alegeri în calitate de părinţi. Dacă oricare dintre părinţi simte că ceva nu este bine, permisiunea nu trebuie dată. Dacă oricare dintre părinţi simte că este ceva rău în legătură cu un film, un spectacol de televiziune, un joc video, o petrecere, o rochie, un costum de baie sau o activitate pe Internet, aveţi curajul să vă susţineţi unul pe altul şi să spuneţi nu.

Mi-ar plăcea să împărtăşesc cu dumneavoastră o scrisoare de la o mamă distrusă. Fiul ei adolescent a pierdut, încetul cu încetul, tovărăşia Spiritului şi s-a îndepărtat de Biserică. Ea a explicat cum s-a întâmplat aceasta: „De-a lungul perioadei de adolescenţă a fiului meu m-am îngrijorat şi am încercat să-l opresc să joace jocuri video violente. Am vorbit cu soţul meu şi i-am arătat articole din Ensign şi din ziare care avertizau în legătură cu aceste jocuri. Dar soţul meu nu a crezut că era ceva rău. A spus că fiul nostru nu ieşea să folosească droguri şi că nu trebuia să mă mai îngrijorez. Erau momente când eu ascundeam instrumentele care controlează jocurile video, dar soţul meu i le dădea înapoi. A început să fie mai uşor pentru mine să renunţ… decât să lupt. Simt, într-adevăr că jocurile creează dependenţă la fel cum o fac drogurile. Aş face orice pentru a preveni alţi părinţii, pentru a nu fi nevoiţi să treacă prin această experienţă”.

Dragi fraţi şi surori, dacă partenerul dumneavoastră are sentimentul că ceva nu este în regulă, arătaţi respect faţă de sentimentele lui sau ale ei. Atunci când alegeţi calea uşoară, nespunând şi nefăcând nimic, puteţi încuraja un comportament distructiv.

Părinţii pot preveni o grămadă de supărări învăţându-şi copiii să amâne relaţiile romantice până când vine timpul când sunt pregătiţi pentru căsătorie. Legătura prematură dintre băieţi şi fete este primejdioasă. Formarea unui „cuplu” duce la intimitate emoţională care, prea adesea, duce la intimitatea fizică. Satana cunoaşte această consecinţă şi o foloseşte în avantajul său. El va face tot ce va putea pentru a-i împiedica pe tinerii băieţi să slujească în misiuni şi pentru a opri căsătoriile în templu.

Este vital ca părinţii să aibă curajul de a vorbi şi a interveni înainte ca Satana să reuşească. Preşedintele Boyd K. Packer ne-a învăţat că: „Atunci când este implicată moralitatea, avem atât dreptul, cât şi obligaţia de a înălţa un glas de avertizare”.4

Întotdeauna am crezut că nu se poate întâmpla nimic bun noaptea târziu şi că tinerii au nevoie să ştie la ce oră sunt aşteptaţi să vină acasă.

Există multă înţelepciune afişată atunci când părinţii stau treji şi îşi aşteaptă copiii să se întoarcă acasă. Tinerii băieţi şi tinerele fete fac alegeri mult mai bune atunci când ştiu că părinţii îi aşteaptă ca să-i audă povestind despre seara lor şi să-i sărute la culcare.

Am să dau glas avertizării personale privind o practică ce este obişnuită în multe culturi. Mă refer la dormitul peste noapte sau rămasul peste noapte la casa unui prieten. Ca episcop, am descoperit că prea mulţi tineri încalcă pentru prima oară Cuvântul de înţelepciune sau legea castităţii atunci când dorm peste noapte la altcineva acasă. Prea adesea, prima expunere la pornografie şi chiar primul lor contact cu poliţia apare atunci când şi-au petrecut noaptea departe de casă.

Presiunea care vine din partea celor de vârsta lor devine mai puternică atunci când copiii sunt departe de influenţa noastră şi când apărarea lor este slăbită târziu în noapte. Dacă vreodată v-aţi simţit neliniştiţi cu privire la o activitate care implica rămasul peste noapte la altcineva acasă al copiilor dumneavoastră, să nu vă fie teamă să răspundeţi acelei voci interioare de avertizare. Rugaţi-vă totdeauna când este vorba să vă protejaţi preţioşii copiii.

Îndrumarea părintească curajoasă nu înseamnă totdeauna să spui nu. Părinţii au, de asemenea, nevoie de curaj pentru a spune da sfatului profeţilor din zilele noastre. Conducătorii Bisericii noastre ne-au sfătuit să stabilim în casele noastre modele de neprihănire. Aveţi în vedere cinci obiceiuri de bază care au puterea de a întări tineretul nostru: rugăciunea în familie, studiul scripturii în familie, seara în familie, masa de seară împreună cu familia şi interviurile particulare cu fiecare copil în parte.

Este nevoie de curaj pentru a-i aduna pe copii împreună şi a îngenunchea împreună ca familie. Este nevoie de curaj pentru a închide televizorul şi computerul şi a vă îndruma familia prin paginile scripturilor în fiecare zi. Este nevoie de curaj pentru a refuza alte invitaţii pentru luni seara, astfel încât să puteţi păstra această seară pentru familia dumneavoastră. Este nevoie de curaj şi de voinţă puternică pentru a evita programele încărcate, astfel încât familia dumnevoastră să fie acasă pentru a lua cina împreună.

Una dintre cele mai eficiente căi prin care ne putem influenţa fiii sau fiicele este să ne sfătuim cu ei în interviuri particulare. Ascultându-i cu atenţie putem descoperi dorinţele inimilor lor, îi putem ajuta să-şi stabilească ţeluri drepte şi putem, de asemenea, să împărtăşim cu ei impresiile spirituale pe care le-am primit în privinţa lor. Sfătuirea necesită curaj.

Încercaţi să vă imaginaţi ce ar putea deveni generaţia care se ridică dacă aceste cinci obiceiuri drepte ar fi practicate în mod consecvent în fiecare casă. Tinerii noştri ar putea fi la fel ca armata lui Helaman: de neînvins (vezi Alma 57:25–26).

Să îndrumi adolescenţii în zilele din urmă în calitate de părinte este o însărcinare foarte dificilă. Satana şi discipolii lui se străduiesc să distrugă această generaţie din punct de vedere spiritual; Domnul se bazează pe părinţi curajoşi pentru a-i ridica din punct de vedere spiritual. Dragi părinţi, „Întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă. Nu vă înspăimântaţi” (Iosua 1:9).Ştiu că Dumnezeu aude rugăciunile dumneavoastră şi va răspunde la ele. Mărturisesc că Domnul îi sprijină şi îi binecuvântează pe părinţii curajoşi. În numele lui Isus Hristos, amin.

  1. Vezi „Familia: o declaraţie oficială către lume”, Liahona, octombrie 2004, p. 49.

  2. Joe J. Christensen, „Rearing Children in a Polluted Environment”, Ensign, noiembrie 1993, p. 11.

  3. Robert D. Hales, „Cu toată simţirea unui părinte blând: un mesaj de speranţă pentru familii”, Liahona, mai 2004, p. 90.

  4. Boyd K. Packer, „Our Moral Environment”, Ensign, mai 1992, p. 67.