Iad

Revelaţiile zilelor din urmă vorbesc de iad în cel puţin două sensuri. Mai întâi, este lăcaşul vremelnic al lumii spirituale pentru cei care au fost nesupuşi în viaţa muritoare. În acest sens, iadul are un sfârşit. Acolo spiritele vor fi învăţate Evanghelia şi, la un moment dat, după pocăinţa lor, ele vor fi înviate la un grad de slavă de care sunt demne. Aceia care nu se vor pocăi, dar care nu sunt totuşi fii ai pierzaniei, vor rămâne în iad de-a lungul Mileniului. După această mie de ani de chin, ei vor fi înviaţi într-o glorie telestială (D&L 76:81–86; 88:100–101).

În al doilea rând, este locul permanent pentru acei care nu sunt mântuiţi prin Ispăşirea lui Hristos. În acest sens, iadul este permanent. El este pentru aceia care sunt găsiţi „întinaţi” (D&L 88:35, 102). Acesta este locul în care Satana, îngerii lui şi fiii pierzaniei—aceia care L-au negat pe Fiul după ce Tatăl L-a dezvăluit—vor rămâne veşnic (D&L 76:43–46).

Uneori scripturile se referă la iad ca la întunericul de afară.