Ajutoare pentru studiu
Cartea lui Mormon


Cartea lui Mormon

Unul dintre cele patru volume ale scripturilor acceptate de Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă. Este un rezumat al scrierilor vechilor locuitori ai Americilor făcut de către un profet străvechi numit Mormon. A fost scrisă pentru a mărturisi că Isus este Hristosul. Referitor la aceste consemnări, profetul Joseph Smith, care le-a tradus prin darul şi puterea lui Dumnezeu, spunea: „Le-am spus fraţilor că această Carte a lui Mormon este cea mai corectă carte dintre cărţile de pe pământ şi cheia de boltă a religiei noastre şi că omul va ajunge mai aproape de Dumnezeu supunându-se învăţăturilor ei, decât ale oricărei alte cărţi” (vezi introducerea de la începutul Cărţii lui Mormon).

Cartea lui Mormon este istoria religioasă a trei grupuri de oameni care au migrat din Lumea Veche către continentele americane. Aceste grupuri au fost conduse de profeţi care au consemnat istoriile religioase şi seculare pe plăci metalice. Cartea lui Mormon consemnează vizita lui Isus Hristos în rândul oamenilor din Americi după învierea Sa. O perioadă de două sute de ani de pace a urmat după această vizită a lui Hristos.

Moroni, ultimul profet-istoric nefit, a pecetluit rezumatul consemnărilor acestor popoare şi l-a ascuns în jurul anului 421 d.H. În 1823, Moroni înviat l-a vizitat pe Joseph Smith, şi, mai târziu, i-a încredinţat aceste consemnări străvechi şi sfinte pentru a fi traduse şi aduse la cunoştinţa lumii ca un nou testament al lui Isus Hristos.